Duzina de cuvinte- Un om de treaba


Batrana locuieste intr-un bloc de garsoniere, pe Detunata, aproape de parc, singura, fara rude apropiate. Barbatul ei e mort de multi ani. Mariuca are acum peste 70 de ani si fruntea senina a femeii care isi accepta viata si simte respiratia toamnei, pe sira spinarii. Are parul alb si ochii negri vioi. E inca in putere si simte inca viata pulsind plina de dorinte si asteptari, in vinele ei ce se incolacesc pe mainile ei imbatranite. Nu stie cat o va tine Dumnezeu pe pamant, asa ca merge mereu la biserica. Mai aprinde o lumanare, se roaga la icoanele din care sfinti in starie de aur ii zambesc cu blandete. A fost mereu o femeie iubitoare, i-au placut barbatii si aventurile, in tinerete. Pacate si-a facut, cu dorintele ei nasabuite si dragostea fata de barbati. Dar se spune ca, tot ceea ce e frumos si lui Dumnezeu ii place asa ca si iubirea ei e cu siguranta inteleasa. A fost mereu o femeie dornica. Si nici acum, nu e altfel doar ca nu mai gaseste parteneri. A incercat ea o apropiere de administratorul blocului. Ea e directa de felul ei, asa ca, atunci cand omul intra in baie, si se apleca sa noteze ceasurile de apa, ea a incercat sa il pipaie prin zonele intime, dar prostul s-a speriat si de atunci, vine la citit contorul numai cu nevasta. Asa ca acum, singura ei iubire este spre El. Mereu da banii la biserica, din marunta sa pensie si este atat de mandra cand popa o citeste in slujbele sale zicand: “si Mariuca, femeie sigura, a donat 1 milion catre Sfanta biserica”. Are impresia ca toti oamenii care vin la slujba o privesc cu admiratie. Nu indrazneste sa se uite imprejur ci priveste tinta, spre icoana Mantuitorului, rastignit pe cruce, la manile si picioarele sale pe care le-au strapuns piroanele. Apoi, plina de mandrie si impacare sufleteasca se intoarce acasa.
– Mariuco, ai fost azi la biserica? o intreaba Nina, o vecina mai putin legata de biserici si de preoti. Nu ii poate suferi pentru ca mereu cer bani si fara rusine ori mila, iau de la oamenii sarmani. Stie meteahna Mariucai, metehnele, ca se cunosc de zeci de ani.
– Da, raspunde ea. Si parintele a tinut o slujba tare faina. E un om tare de treaba si sfant. Ma gandesc numai cata truda are acum, cu constructia noii biserici. Si cat e de mare si fain pictata inantru! O sa fie si mai faina cand o fi gata. Asa ca am dat din banii mei, din pensie, 1 milion la Sfanat Biserica. Sa fie primit! Si popa m-a citat, si toata lumea s-a uitat la mine ca da bani, femeie singura. Asa e bine, din ce primim sa mai dam si altora. Daca ne putem permite asta, eu zic ca e bine.
Nina zambi si incerca sa nu zica nimic dar nu se putu abtine. Era revoltata pe ideea ca o amarata da bani la biserica, pentru ideea ei ca astafel i se spala pacatele in timp ce acasa, abia isi duce traiul de la o luna la alta.
– Da bine, Mariuco, tu nu esti bogata. Ai bani putini si din putinii bani pe care ii ai, tu ii duci la popa?
– Da. Si m-a citit in biserica, spuse batrana cu o mandrie ce ii umplea pieptul. Pe ea, de ani buni nu o mai baga nimeni in seama. Cine o mai cunoaste? Cine isi mai aduce aminte de postarita de acum douzeci de ani? Si fostii ei iubiti, multi s-au dus. A ramas ea, sa infrunte vremurile si sa apopie de iertarea divina.
Trec cateva zile si Nina o intalneste pa Mariuca, intorcandu-se de la cumparaturi. Se asezara amandoua pe banca, in fata blocului, asa cum fac de ani, si povestile incep sa curga, de la preturile celor mai ietine produse si oferte pana la barfe de cartier.
– Mariuca, ai auzite ca popa de unde mergi tu a fugit cu banii bisericii, cateva sute de mii de euro?
Mariuca sta pe ganduri, fara reactii. E suprinsa si nu stie ce sa zica. Omul acela, atat de de treaba si sfant?
– Ai vazut? Acum il cauta cu politia. Ai dat atatia bani degeaba iar ca tine multi altii.
– Sa fie primit! Era un om de treaba. Si sfant!

Au mai scris in Clubul Psi: anacondele alma nahe Tibi Vantdetoamna, Scorpio, some words, vero 1, vero 2

Posted on 18 Mai 2013, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 40 comentarii.

  1. Excelenta istorioara. Mă gandesc totuși ca ar putea fi „literaturizata” ceva mai mult prin taierea unor lamuriri „reportericesti”, aparținând observatorului exterior. Preferând uneori sugestia in locul explicatiilor directe, cred ca proza ar câștiga noi valente.
    E o plăcere sa citesc prozele tale scurte, Gabriela. In egoismul meu hedonist (ori hedonismul meu egoist), pe aceasta, ultima, tocmai am savurat-o in scaunul de plaja de pe balcon, cu cafeluta aburinda alături si ciripitul pasarelelor in fundal.
    Îți doresc si tie o zi la fel de frumoasa.

  2. Ce sa fac, Daniel? E un defect profesional. Pot sa da vina pe asta? E cam greu sa te repari, dar nu imposbil.🙂 Prozele mele ar fi mai lungi, dar pe blog lumea nu are rabdare sa citeasca. Se plictiseste repede. Ai citit-o intr-un cadru placut. Ma duc sa-mi fac si eu o cafea. Vad ca si la noi a iesit soarele acum, ca nu l-am prea vazut la fata in ultima vreme, doar plaoie, nori si frig. Poate ca, asa pe nesimtite, vine vara. O zi minunata, iti doresc in continuare!

    • subscriu şi eu la cele de mai sus. am mai vorbit noi pe această temă: lucrează frazele lungi şi lasă mai mult loc pentur imaginaţia cititorului.
      în rest… ştii deja, ador poveştile tale cu miez de adevăr. chiar dacă sună lemnos, eu te citesc cu drag.

      • Imi va lua ceva timp sa ma dezvat si de frazele scurte, cum la fel mi-a luat timp sa le invat. Se spune ca orice invat are si dezvat.🙂 Daniel zicea sa renunt la descrierile reportericesti, cele care plaseaza personajul intr-un cadru. Am sa fiu atenta la sugestiile voastre care sunt binevenite. Imi face placere sa stiu ca va plac povestile acestea, cu oameni si intamplari adevarate.

      • ai har de povestitor şi ştim amândouă că aşa este!😉

  3. Neata, draga Gabriela!

    Povestioara ta are mult talc! Batrani sau tineri unii mai cred , aducandu-si aminte pe treptele varstelor ,cu piosenie sau fals inteles al Celui Ce pe toti ne cuprinde in IUBIREA SA , ca pot obtine indulgente prin .cumparaturi (se inalta cruci pe dealuri sarace, se construiesc lacasuri de cult cu ctitori ciobiti, avari si fuduli! ) , prin interpusi si instrainarea din causul inimii.
    In launtrul nostru daca cercetam cu truda in fiecare clipa, ne-am decebalui, noi suntem scanteie revarsata din Lumina LUI .E singura despovarare de lut!
    *decebalui-cuvant arhaic romanesc , in prezent folosit rar , doar de momarlani (locuitori din Valea Jiului- se pare descendenti ai dacilor stabiliiti aici) – are sensul de a se întrema. Este folosit
    în cazul oamenilor sau animalelor care sufera de afectiuni cu cauze necunoscute si care nu raspund tratamentelor consacrate- sursa::http://decebaluirea.blogspot.ro/)

    • Brandusa, mi-a placut comentariu tau. Asta am vrut sa si arat. Ai remacat foarte bine. Mariuca e un om obisnuit, neluata in seama pentru ca nu mai are de cine. Si totusi ea e vie. Se simte pe undeva vinovata, de dorintele ei ascunse, mai puternice poate decat normal. Da bani bisericii, pentru ca ea e convinsa ca, e o cinste asta, ca i se iarta pacatele si ca oamenii o privesc cu admiratie cand popa ii striga numele in biserica. In sufletul ei, a da bani, are o motivatie foarte puternica. Chiar nu e dezamagita cand popa a plecat cu banii, inclusiv ai ei, pentru ca in sufletul ei, ea si-a rascumparat vina, pacatele, constiinta in fata lui Dumnezeu.

  4. dacă era sfânt, atunci ce mai poţi să zici? parcă aduce oarecum cu realitatea. sau mi se pare mie???

    • Calin, poestirile mele sunt reale, suta la suta. Uneori mai schimb numele personajelor, dar nu intotdeauna. Mie imi place viata si sa scriu despre spectacolul ei. Le cunosc pe Mariuca si pe Nina.🙂

      • deci nu mi se părea mie. chiar există persoane de genul Măriucăi. trist…

      • Chiar multe. Nu vreau sa fiu gresit interpretata, sau poate ca acesta e adevarul, dar fata de multi slujitori in sutane, am un mare dispret. Cum sa iei banul omului amarat, care abia are ce sa manance si sa iti faci vila, sa iti iei masina si sa traiesti in lux? Unde e umilinta aceea in fata lui Dumnezeu, pe care ei o propovaduiesc. Si nu cu bogatia lor am eu ce am, ci cu constiinta. Daca tu ai o asemenea constiinta, cum ii vorbsti amaratului de iertarea pacatelor? Cineva mi-a spus, ca biserica apus bir pe constiinta. Asa e, din pacate. Insufla ideea de vinovatie care poate poate fi absolvita…contra cost.

  5. Cred c-am pierdut mult în anii din urmă (vreo 50). Mi-aduc aminte de un preot bătrân, de pe la mine. Avea peste 80 de ani și venea să mai țină slujbe, ca să se poată întreține. Avea o casă micuță, cred că erau 2 cămăruțe, cu o mică grădiniță cu flori în față. Se vedea sărăcia în hainele lui, în sacoșa cu care venea de la piață preoteasa. Toată lumea avea cuvinte bune la adresa lui, toată lumea făcea o plecăciune în fața sa. Tatăl meu, care nu avea mare drag de preoți, se pleca și el în fața preotului acesta! Și mai exista un preot, prietenul tatălui meu, dar despre acesta nu vorbesc, să nu fiu cumva părtinitor!
    Au existat și astfel de preoți!

    • Aici nu te considera nimeni partinitor daca iti spui parerea. Eu scriu doar despre mine ori persoane foarte apropiate. Si eu as putea sa fiu considerata partinitoare. Mie imi place sa fiu deschisa, sa sa spun exact ce gandesc. Am si spus mai sus, Legat de problema cu preotii, ca ma refer la foarte multi preoti, nu la toti. Preotul ar trebui sa fie mentorul spiritual al omului, nu inca un personaj care sa ia taxe.

      • Păi n-ar fi multe de spus. Era prieten bun cu tata. I-a murit preoteasa și după vreo 2 ani a trebuit să plece din oraș, pentru că avea o menajeră (preoții nu prea fac treburi casnice) și nu dorea ca lumea să vorbească pe seama acestui fapt! Este un exemplu de comportament pentru oricare enoriaș! Trăiește și azi, s-a retras în mânăstire, dar încă este căutat ca duhovnic, de către vechii săi enoriași!

      • Exista oameni cu comportamente exemplare. Sunt si printre preoti. Omul cand merge la biserica, merge cu sufletul si cu spiritul, in locul in care vrea sa se simta mai aproape de Creeatorul sau. Parintele de care vorbesti, luat hotararile care i s-au parut bune si care l-au facut sa fie iubit de credinciosi.

  6. Gheorgheni, detunate, pensionari, Mercur, candva era un cartier drag mie.

    • Mie imi e drag si acum. Am prietene care locuiesc acolo si cand ma duc acasa, ma asteapta cu mare drag. Si eu abia astept sa le vad. Chiar si batranici pensionare. Daca treci pe acolo sa mergi neaparat la o plimbare prin parc. E minunat. Acolo ma duceam vara la plaja.

  7. Şi bunică-mea, care are 88 de ani de-acu, tot aşa, n-are leţcaie când o întrebi, da’ pentru popă are mereu. Acuma stă maică-mea cu ea, că îi ia juma’ de oră să se deplaseze 10 metri dus-întors, şi a „delegat-o” pe mama să meargă în locul ei, că se fac tot felul de plăţi(pomelnice, acatiste etc), să meargă la slujbă şi să-i povestească cine a mai fost acolo, ce-a mai zis popa ş.a.m.d. Astfel, maică-mea e mai mult un fel de administrator al credinţei bunică-mii în Dumnezeu. Râd de mă cocoşez de ele. Şi maică-mea e credincioasă, şi eu, doar că doza de pragmatism e un pic mai mare în ambele.

    • Alma, rad si eu aici, singura. E administrator al credintei? :)) Eu aveam in tara, la un moment dat, un angat, care era student la teologie. Era foarte pofticios si o punea pe prietena lui sa tina toate posturile iar el manca pe rupte. Era un fel de distribuire a muncii.
      In ce priveste datul de bani, asta nu pot accepta. Si mi-e mila de saracii batrani care dau bani, suplimentar. E in regula sa plateasca o taxa, e ok sa mai dea bani la o nunta ori la botez, dar sa mai dea si alti bani, dupa ce ca sunt amarati, asta nu inteleg deloc.

  8. Din păcate se întâmplă atât de des ca popa să bage mâna până la cot în banii bisericii încât nu știu cum am putea să mai avem încredere în cineva. Până la urmă preoția a devenit doar un loc de muncă și nu mai e nicidecum o vocație.

    • Foarte multi se fac preoti tocmai pentru asta. Am auzit ca se dau bani grei pentru adminterea la Teologie iar apoi, pentru numirile pe posturi. Daca se intampla lucrurile acestea, cum sa mai ai incredere in oamenii in sutana si de ce ai mai crede ca sunt preoti din vocatie, ca au chemare? E trist.

  9. duioasa povestioara ta. dar e trist ca reflecta o realitate intalnita in multe locuri.

    • In lumea satelor, preotul este o persoana a carui influenta este covarsitoare. Acolo este cel mai des intalnita. Ce suflet de om poti sa ai sa iei banii unei biete batrane?

  10. Da, batranii au credinta lor si nu stiu sa umileasca nici in gand un om al bisericii.
    Pacat ca sunt din ce in ce mai putini preoti si mai multi marsavi si hoti.
    Relatarea ta este faina, chiar faina!🙂
    … iar revolta ta, ca ei primesc si se bucura de banutii amaratilor o am si eu.

    • Cuvintele cheie nu erau tocmai din registrul meu obisnuit dar am incercat sa ma adaptez. Dincolo de faptul ca e o intamplare adevarat chiar reflecta o realitate sociala, care nu poate fi trecuta cu vederea. Ma bucur ca ti-a placut povestea.

  11. Nu inteleg de ce Calin a comentat mai sus ca e trist ca exista multe persoane ca Mariuca. Mariuca pare o persoana de treaba, asta e si titlul povestii. De sa fie trist ca exista oameni de treaba ? Ca unii oameni rai vor incerca sa se agate de oamenii fie mai vulnerabili, fie mai puternici si mai de treaba si mai generosi,si asta se intampla, dar nr alora rai rai cu adevarat mereu si dintotdeauna a fost INFIM de mic relatv la nr oamenilor de treaba. Asa ca mie nu mi se pare de loc o poveste trista. Dar sunt de acord ca e ca o felie de realitate. Mie mi-a fost ff simpatic personajul Mariuca, desi e oarecum excentrica si cam impulsiva, inclusiv aparent usor exagerat dezinhibata sexual pt varsta de 70 de ani, dar asta nu e probabil decat de la ateroscleroza care ii mai accentuaeza firea ei mai navalnica oricum din tinerete, adica nu mi se pare ceva deosebit de grav, desi sper sa nu se deterioreze cognitiv prea repede ca are totusi numai 70 de ani, mai are de trait si daca ar pati ceva, de ex un accident vascular cerebal, pt care poate fi l arisc, desi e bine ca face miscare, se plimba prin cartier plus are o viat asociala activa, (toti acestia fiind factori protectori, plus faptul c ae de sex feminin si probabil nu fumeaza si mananca sanatos, inclusiv posturi), dar daca ar pati deci un AVC asta char ca ar fi trist, Deci in sensul asta cred ca are si Calin dreptate sa fie oarecum ingrijorat de soarat Mariucai in mod mai realist, desi totusi eu cred ca are destui factori de protectie acolo, si soarta ei NU e chiar asa de iminent tragica sau trista !

    • 🙂 Rudolph, Calin zicea ca e trist, in contextul in care Mariuca, femeie batrana, singura, din putinul ei, da la biserica bani. Asa doar, ca sa se auda strigata in biserica si luata in seama iar de asta profita parintele, cel care vorbeste de cele zece porunci :”sa nu furi…”. E trist ca oamenii batrani mai sunt inca fraieriti in numele religiei promitandu-se in schimbul banilor, iertarea de pacate dincolo de viata. Titlul povestirii vine din cuvinele Mariucai, atunci cand spune despre parintele, cel care fugise cu banii, „un om de treaba si sfant”.

  12. Măcar să fi zis ,,Bogdaproste!”…

  13. Reactia Mariucai cand a aflat ca popa a furat este normala; normala in context…
    Este vorba despre convingerea (!) ca trebuie sa dam zeciuiala.
    Profit din nou ca aici e lume multa si fac trimitere spre o postare de-a mea pe aceasta tema:
    http://daurel.wordpress.com/2010/08/03/zeciuiala/
    PS.
    Cautand postarea despre zeciuiala am gasit ceva si mai interesant:
    un documentar despre femeile celebre din lumea islamica- cu poze !
    http://daurel.wordpress.com/2010/08/06/am-primit-de-la/

    • Mi-au placut amandoua recomandarile tale. O doamna doctor care devine „servitoare” unui popa pentru a-si rascumpara pacatele. O fi avand multe?🙂 Si povestea cu femeile care revolutionaza lumea islamica e interesanta.

  14. Biata Mariuca…Nu e singura care chiar crede fara a cerceta. Mai grav e ca ea crede si ca banii aceia pot spala ceea ce considera ea pacate… La urma, urmei, mari pacate nu erau. Oare ce-o ierta Dumnezeu mai repede? Un popa hot sau o femeie careia i-a placut mult viata?

    • Ea are sufletul impacat ca a facut ceea ce trebuia. Ceea ce stie ca trebuia sa faca, asa cum a fost invatata de mica. Nici nu cred ca in sinea ei se considera atat de pacatoasa. Si nu are de ce pentru ca, nu suntem toti la fel. Unii au un potential sexual mai ridicat, altii nu il au deloc. Numai ca la noi, subiectul acesa fiind tabu, de pe alte vremuri inca, refuzam sa acceptam asta. Iar popa, nu a rezistat ispitei. O fi platind acum si el pe undeva pentru pacatele sale.

  1. Pingback: Duzina de cuvinte – Ce vrem? | Tiberiuorasanu's Blog

  2. Pingback: Ca sting | Alma Nahe

  3. Pingback: Duzina de cuvinte – Speranţa | Cioburi de chihlimbar

  4. Pingback: Duzina de cuvinte – Înclinare | innerspacejournal

  5. Pingback: Chiulul și cancerul sau disputa dintre adevăr și minciună « Dictatura justitiei

  6. Pingback: Truda iubirii | calatorprintaramea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: