Sa nu uiti!


– Mie tata nu mi-a lasat multe, povesteste batranul in timp ce in ochii lui se oglindeste imaginea copilariei, de acum cincizeci si ceva de ani. E inalt, masiv, cu vocea grava insa tot pe atat de sfios incat nu iti vine sa crezi ca omul acesta poate fi atat de timid. Pamfil are vorba cautata, sa nu supere, lasand sa se vada un bunsimt nascut la tara, in satul lui din Ardeal, aproape de Zalau. Anii de stat in occident l-au slefuit. A invatat limbi straine. In Portugalia a avut o cariera frumosa ca inginer constructor dar acum, la apusul vietii s-a retras in Germania, care ii este casa. Cu toata istoria unei vieti inchise in sufletul lui de roman, venit din adancul tarii, a ramas acelasi om simplu, crescut la sat. Vorbeste cu durere si nostalgie despre copilaria lui, cand erau toti acasa, cand tata si mama avea cateva hectare de teren si cu toate acestea nu se tineau mandri. Munceau alaturi de oamenii pe care ii plateau. Asta pana cand au venit comunistii. Tatal a fost arestat, pentru ca facuse parte dintr-o brigada de partizani. L-a turnat un vecin, Ion, cel in sura caruia isi mai adaposteau granele, cand nu aveau loc. Ion avea sapte copii, pe care ii hranea cu ceea ce castiga muncind pentru vecinul sau. A fost durere mare. Si ce poti sa ii faci omului? Avea sapte copii!
– Tata mi-a spus asa: “ cand mergi pe drum, cu caruta si ai sa vezi in drumul tau un taran mergand pe jos, sa nu treci mai departe fara sa il iei. Si daca l-ai luat si ai ajuns la capatul drumului, fara sa inveti nimic de la el, sa stii ca atunci tu esti prost si el e destept. Asta sa nu uiti, Pamfile! Sa nu minti, ca un barbat adevarat nu minte. Iar cand te barbieresti si te uiti in ochii tai, in oglinda, dimineata sa nu iti fie rusine de ce ai facut in ziua care a trecut. Sa nu uiti lucrurile acestea”. Drumul lui Pamfil a fost greu. A trecut prin orfelinat, a muncit pe santier pana cand un inginer l-a luat deoparte.
– Pamfile, cati ani ai tu?
– 18, tovarasu inginer.
– Azi sunt examene la facultate. Du-te si tu la examen?
– Sa ma duc la examen? Dar cum sa ma intretin singur la facultate?
– Lasa asta acum. Du-te la examen.
– Dar imi platiti ziua?
– Ti-o platesc, ma. Du-te odata!
– Ma duc.
Si Pamfil s-a dus. A intrat cu medie de bursa, 6,23, el baiatul crescut la orfelinat si muncit pe santier. Inginerul zambi fericit ca a reusit si ii acorda cateva zile libere. Se duse acasa, la tara sa ii spuna mamei ce reusit grozava a avut.
– La auzul vestii, mama isi smulge naframa din cap si-o azvarle cat colo iar apoi, cu amandoua mainile incepe se se traga de cap, vaietandu-se si plangad lacrimi amare.
“Tuluoaie Doamne, ma baiete! Dar de ce te-ai inscris la facultate si nu te-ai dus si tu la meserie, ca si toti ficiorii de-o sama cu tine? De ce? Cu ce te-oi tine eu in facultate, ca vezi ca abia imi duc traiul de pe o zi pe alta?”
– Asa a zis mama. Apoi, m-am descurat singur si munceam pe rupte. Dimineata devreme caram legume cu spatele de la gara in piata, sapam gropi in cimitir, cu inca vreo doi colegi mai amarati si cu bursa m-am intretinut. Mai apoi, un pofesor de sport vazandu-ma asa de inalt si bine legat m-a chemat sa fac parte din echipa de rugby. Am primit si asta m-a ajutat apoi foarte mult. Nu a mai trebuit sa muncesc atat de mult si am putut termina facultatea.
Daca te uiti in ochii senini si albastri ai lui Pamfil, vezi oglindita o viata intreaga si nu va uita sa iti aminteasca mostenirea de la tatal sau, cele trei povete. Are aproape 70 de ani. E tarziu si el aude inca vocea tatalui:” sa nu uiti, Pamfile!”

Anunțuri

Posted on 15 Mai 2013, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 40 comentarii.

  1. Parcă ai povestit câte ceva din viața tatălui meu, rămas orfan la 14 ani. Când s-a însurat, avea peste suta de păsări în ograda cantonului unde lucra! Mi-a lăsat un noian de amintiri și dragul de munca bine făcută!

    • Mugur draga, e a doua oara cand imi spui ca parca as povesti din viata ta. 🙂 Ma bucura nespus sa stiu ca te identifici cu cate ceva din personajele povestirilor mele, reale suta la suta. oamenii acestia, pe care noi nu i-am cunoscut au avut o filozofie profunda, a omului crescut la tara cu un bun simt si responsabilitate fata de ce lasa in urma lor.

      • Oare responsabilitatea a dispărut? Oare filozofia aceea neaoș românească a pierit împreună cu cei ce nu mai sunt? NU! Nu au dispărut, există încă, dar sunt mai greu de văzut, căci sunt acoperiți de valul de nepăsare și de obrăznicie!

      • Pentru ca multi se simt bine intre obraznici si nesimtiti. E greu sa fii responsabil cu consecventa si sa ai bunsimt. Mai sunt oameni ca si Pamfil. Eu am avut ocazia sa cunosc multi insa sunt retrasi cu modestie in anonimat.

      • Cred că anonimatul acesta este reprezentativ, cumva. Ai văzut omul cu bun simț să iasă în față și să facă mult caz de ce știe sau de ce face? Nu, căci iubește anonimatul! Nu dărui cu fală, căci darul tău nu va fi bine primit de Dumnezeu!

  2. Este foarte adevarat ce spui.

  3. Fericiti oamenii care inca tin minte sfaturile primite de la pariniti! Eu il aud mereu pe acela care imi spunea: „nu te intinde mai mult decat iti ajunge plapuma”.

    • Cafeluto, eu nu pot sa spun ca am primit un sfat. Am primit multe de la parintii mei. tata a fost o persoana care traia profund spiritual si ne-a insuflat, mie mai ales, asta. Imi selecta cartile pe care sa la citesc iar visul sau a fost acela de a scrie. A inceput un roman pe care la dus pana la jumatate. Eu am ramas sa continui munca lui. I-am preluat visul, fara sa vreau. Prin asta, el e mereu alaturi de mine. E plecat din lumea aceasta dar il simt mereu aproape. Si ii vorbesc si eu in ganduri. Inainte sa moara,s -a dus la spital, el care ura spitalele si i-a spus mamei:” de maine iti fac cu mana din alta galaxie”. Parca a stiut. Galaxia aceea e aici, aproape de mine. Stiu ca stateam uneori la povesti, ore in sir. Singurele noastre dispute erau cele de ordin politic. Si ca sa nu ne suparam unul pe celalalt evitam discutiile in aceasta directie. Tata a avut o viata frumoasa, grea, fascinanta, plina de oameni interesanti, de carti si de intamplari. Ma recunosc perfect in felul sau de a fi. 🙂

  4. Selectivitatea si modestia sunt doua virtuti uitate de mult, insa stau la baza civilizatiei.

  5. O poveste de viaţă emoţionantă! Cei mai în vârstă, au trecut printr-atâtea încercări grele: război, comunişti, închisori, lipsuri materiale cumplite, dar au ştiut să răzbească peste toate acestea.
    Iar sfatul părintesc, bine spus atunci când trebuie, nu se uită niciodată şi face mai mult decât ani de şcoală. Căci prin acele sfaturi simple, concise, însoţite de viaţa lor pilduitoare, bătrânii şlefuiau caractere puternice, oameni adevăraţi.
    Mi-a plăcut mult ceea ce ai scris mai sus despre tatăl tău. este frumos că vrei să-i continui pasiunea scrisului şi ce frumos o faci!
    O zi minunată, dragă Gabriela! 🙂

    • Alexandru, cei in varsta au trecut prin atatea. E asa cum spui. Noi nu intelegem asta, asa cum generatiile tinere nu integ cum a fost cu revolutia si comunismul. Si eu cred ca inainte, se slefuiau caractere puternice, lucru pe care il vad tot ma putin in ziua de azi. Tata a fost un om deosebit. L-am crezut un visator, un om al ideilor, al literelor care si-a ratat vocatia intr-o meserie obisnuita. Acum il inteleg foarte bine, asa cum nu la inteles vreodata si mi-as dori sa fie aici sa pot vorbi cu el, de la nivelul sau. Pasiunea scrisului am avut-o de mica. Nu am cultivat-o prea mult. Pe la 28 de ani, cand am inceput sa lucrez in presa m-am orientat in directia asta. Blogul mi-a permis sa evoluez, pentru ca la inceput aveam un stil simplu, naiv uneori. Nu mi-am propus sa continui cartea tatalui mei, nici nu as putea. Era scrisa despre perioada dinainte de 89. Eu scriu insa ceea ce traiesc si despre oamenii pe care ii cunosc, cu sinceritate si cu intelegere, cu drag de oamenii cu suflet frumos.
      Iti doresc sa ai o zi minunata, Alex! 🙂

      • Iti doresc din toata inima sa continui ceea ce ai inceput atat de frumos, caci ai multe de spus. Atunci cand ai facut o pauza mai indelungata aici, pe blog, mi-au lipsit mult povestirile tale atat de frumoase.
        Spui ca scrii din ceea ce traiesti si vezi la oamenii din jur. Asa si trebuie, caci „romanul vietii” se multiplica intr-atatea variante, cu fiecare persoana, fiecare cu „povestea” lui. Desi „toate-s vechi si noua toate” – vorba poetului, fiecare poveste este unica si din toate avem ceva de invatat. Si oricat am crede noi ca putem sa ne cladim singuri „romanul vietii”, viata are cursul ei surprinzator si imprevizibil.
        Frumos ai mai scris despre tatal tau. Sa scrii, este cel mai frumos omagiu pe care i-l aduci.
        O seara frumoasa, draga Gabriela! 🙂

      • Alex, esti un om cu suflet deschis si frumos. Imi esti „tovaras” de blog de foarte multa vreme, cred ca din primul an de cand am inceput sa scriu. Cu alte cuvinte am crescut sub ochii tai. Iti multumesc pentru gandurile frumoase si pentru comentarii. Pauzele facute la scris m-au durut. Nu am avut acces la calculator si internet, poate ca odata o sa povestesc povestea acestor ani. Dar de fiecare data am revenit cu un dor puternic de scris si urcand pe o treapta. Distanta a avut darul de a ma face sa vad putin lucrurile altfel.

  6. Frumos, simplu şi adânc! I mostră superbă de ceea ce eu aş numi „dulcele stil clasic”.
    Iar vorba asta e bună de încrustat în grindă: „cand mergi pe drum, cu caruta si ai sa vezi in drumul tau un taran mergand pe jos, sa nu treci mai departe fara sa il iei. Si daca l-ai luat si ai ajuns la capatul drumului, fara sa inveti nimic de la el, sa stii ca atunci tu esti prost…”

    • Pe mine m-a emotionat profund povestea si am realizat ce lectie de filozofie ne poate da un om simplu, de la tara. Daca as face o paralele intre parintii lui Pamfil si parintii copiilor „de bani gata” am vedea cat de mare e prapastia intre aceste generatii.

  7. Rar se mai întâlnesc azi, oameni ca Pamfil și ca tatăl său.Cum de s-a stabilit în Germania? Nu i-a fost greu să ia această hotărâre? O zi bună!

    • In Germania l-au dus drumurile vietii. A plecat din tara inainte de Revolutie si nu s-a mai intors. Apoi si-a facut aici o familie. In tara nu mai are acum decat cunoscuti si cateva rude indepartate. Iti doresc sa ai o zi frumoasa, Victoria!

  8. Si mie imi suna cunoscuta povestea asta asa frumoasa. Cred educatia asta ca a fost ceva tipic pentru romanii din lumea satelor, asa ca se gaseste in memoria colectiva romaneasca, de care nu suntem inca constienti.

  9. Mie mi-s dragi oamenii de la sat si cand ma duc la tara, pe orice ulita, intru in vorba cu matusile ori unchiasii de acolo. Si au atatea sa imi spune desi sunt oameni pe care nu i-am vazut niciodata. oamenii satelor romanesti sunt frumosi spiritual. Orasul, industrializarea, modernismul, politica, toate i-au schimbat pe cei ajunsi de la tara la oras. Noile generatii, care si-au petrecut copilaria pe astfalt, au pierdut frumusetea si intelepciunea oamenilor simpli. Mi-e dor de satul buncilor mei si de copilarie. Retin discutiile bunicilor si strabunicilor, atitudinea, intamplari. Toate imi sunt proaspete in minte. Sora mea, cu doi ani mai tanara, ma intreaba mereu suprinsa cum de tin minte lucrurile acestea, ca ea nu isi aminteste nimic. Am vrut sa scriu povestirea aceasta, despre domnul Pamfil, tocmai pentru a arata ca romanii, in esenta lor sunt altceva si ca doar, revolta ultimelor generatii i-a shimbat, pe cei care au dorit sa se schimbe.

  10. O poveste exemplară. Mi-a amintit de o mătușă, care a lucrat ca infirmieră de noapte toți anii în care a studiat medicina la zi…

    • Oamenii acestia au trait o viata iar reusitele lor sunt pe masura greutatilor pe care le-au intampinat. Merg prin viata cu fruntea sus si stiu ce e respectul.

  11. Atunci când un articol este rebloggat, pe blogul pe care este rebloggat apare doar un scurt fragment din începutul lui. Astfel că, dacă cineva va dori să citească și continuarea articolului va face click pe „citește mai departe” și va intra astfel pe blogul tău unde va putea citi întregul articol. Asta se pare că nu ai înțeles tu din moment ce ne acuzi că ”furăm” munca altora. Cei mai mulți ( de fapt toți cu excepția ta ), chiar ne mulțumesc pentru asta deoarece este o formă de promovare a blogurilor lor în rândul unor alți bloggeri care îi întâlnesc prima oară aici. Am scris însă la începutul blogului că respectăm dorința celor care nu sunt de acord cu rebloggarea și că îi rugăm să ne aducă la cunoștință despre acest lucru, dar nu ne așteptam la un astfel de ton. Este ok. Te-am șters absolut de peste tot și te rugăm să procedezi la fel în ceea ce ne privește. Zile frumoase îți dorim.

  12. Ca sa fim intelesi. Atitudinea voastra este obraznica. Stiu ce inseamna reblogare, cu toate acestea, aveti nevoie de acceptul autorului, pe care nu l-ati cerut. Nu v-am acuzat ca ati furat texte, insa am spus ca „am sa pretind, ca nu inteleg ce faceti”. Adica faptul ca preluati texte ca sa va faceti voua reclama si nu autorilor. Ei muncesc, scriu, voi reblogati iar ei va viziteaza ca sa va creasca rating-ul blogului vostru. Am folosit un ton absolut respectuos, si asa v-am si rugat sa nu imi mai preluati articolele. Daca majoritatea nu au sesizat e problema lor. Initial am crezut ca v-a placut o anume postare, apoi mi-am dat seama de fapt care e ideea. Probabil ca mi se trage de la faptul ca am lucrat cativa ani in media si in publicitate. Cine stie?

  13. Frumos și din suflet povestit!

    Eu cunosc bine viața la țară, niciodată nu se uită ce ai trăit puternic în copilărie.
    Da, acolo fiecare salută pe fiecare uitându-i se în ochi și nimeni nu trece cu cărul/căruța mai departe, dacă cineva își duce în spate povara gândurilor.
    Lumea descrisă de tine se mai păstrează doar în sufletele sincere.
    Între timp, de la ferestrele bolizilor, oamenii nu au vreme nici pentru sufletele lor..nicidecum pentru ale altora.

    • Si eu am copilarit la tara. Imi amintesti de taranii care dau buna ziua tuturor celor care trec pe drum. Bunica saluta cu „buna ziua sa dea Dumnezeu!”

  14. Aceasta marturisire imi aminteste de toti oamenii care, pe masura trecerii timpului, isi arunca sufletul afara.., trecand senini si in Lumina pe drumul lor. Oameni simpli si calzi pe care parca ii stii dintotdeauna, fara sa astepti de la ei decat povata dreapta si cantecul amintirilor lor.

  15. Eu ma bucur ca am avut sansa, in viata aceasta, sa cunosc astfel de oameni si sa traiesc intre ei. Ei sunt marea mea bogatie din care ofer, scriind aceste randuri. Oamenii acestia nu te sfatuiesc in mod direct, pentru ca nu vor sa iti dea lectii. Ei si-au luat modelele lor dar te inspira si te emotioneaza, deopotriva, prin felul lor de a fi.

    • Da Gabriela! Sunt fantanile noastre spre Cer! Am avut sansa sa cunosc oameni minunati. Aci, in Romania, sunt voit ostracizati! Comorile lor de adevar si frumusete tacuta a vietii sunt fara de faima si deranjeaza enorm cei ce nu au abjurat de la valorile traditionale, curate si perene ale acestor spatii.

      • Domnul Pamfil e pensionar. Are putini cunoscuti. M-a impresionat ca acum, inca sta pe ganduri si se intreaba daca a tinut ori nu seama de povetele tatalui, pe care l-a pierdut pe la vartsa de 12 ani. M-a emotinat cum a spus de vecinul care il vanduse securitatii ” avea sapte copii? Ce poti sa ii faci?” . Noi facem comentarii pe blog si ne exprimam. Am foarte multi cititori care nu spun nimic.Sunt cateva sute, pe zi. Citesc doar. Dar stiu ca dincolo de aceasta, fiecare invata cate ceva. Ma bucura atunci cand stiu ca ei se uita in oglinda sufletului romanesc si a oamenilor pe care eu i-am cunoscut. Asa cum ai spus, atat de frumos, oamenii acestia sunt „fantanile noastre spre cer”. Chiar acum cateva minute, citeam pe un blog, Cronica rezervistului, despre fetele care sunt folosite in razboiul mass media si politicieni. Dadeam exemplu o anume fata, utilizata intr-un astfel de context care, dupa ce s-a implicat in relatii intime cu politicienii, s-a apucat sa isi scrie memoriile. Zorin mi-a raspuns ca „o arma inteligenta” are tendinta sa fie independenta. E absolut corect. Distrugerea aceasta a valorilor e ordonata. Daca suntem mai culti, intruiti, educat, gandim prea mult si suntem periculosi. Mai bine prosti.

      • Nu cred ca exemplu dat de rezervist e cel mai fericit! „Fetele” ca si „baietii” din mass-media „folositi” in razboiul cu politicienii or avea si o legitimatie de serviciu pe care e imprimat numele de cod „jurnalist”.:P

        ” O anume fata” 🙂 si-a mai scris si memoriile sub comanda confirmata si remunerata! Hai sa n-o incadram in breasla jurnalistilor.

        http://www.revista22.ro/diversiuni-de-campanie-de-la-teroristi-la-scandaluri-sexuale-7182.html

      • Simona, multumesc de link. Am citit articolul, si este intr-adevar un materail bine documentat. Multumesc. Zorin facea referire la o anume jurnalista. Eu nu cunosteam decat vag povestea. Eu in schimb m-am referit la alta. Poate o sa fac o postare zilele acestea, Intamplarea face ca am cunoscut-o pe aceasta si cam stiu ce poate. 🙂 Dar, ideea materialului sau a fost cel legat de diversiuni.

    • Draga Gabriela, de miei nu vorbim, eu sunt chiar Brindusa! Nu mai port nick-nam-uri ! E inutil! Cu drag!
      Sa nu povesteti de alte pseudo-meseriase jurnaliste ca nu are sens! 🙂

      • E vanare de vant si mimare in cuvant! 😛

      • Brandusa, scuza-ma.:) Stiu ca esti tu, iar fac chestii din astea. Imi umbla gandul in mai multe locuri deodata. Miei nu am poate da nea Jiji ceva. „Pseudo-meseriase”, ha-ha-ha. Pai, are sens, poate ca intelege lumea cine face mass media si de ce. Eu am fost pasionata de meseria asta. E fascinanta. Inveti mereu, esti pe drumuri mereu, treci prin situatii incredibile ori esti martor la ele, esti sub cronometru cu predarea stirilor, cunosti oameni. Stateam pe acasa doar putin seara si cat dormeam. Zorin a fost si el jurnalist, mai profesionist decat mine. Deci vorbeste in totala cunostinta de cauza. Dar exista si astfel de personaje despre care vorbeste el. Si multe dintre ele scriu iar cuvantul lor capata greutate. Cunoscutul guru, Osho, avusese si el niste incidente cu jurnalisti care au urmarit sa il discrediteze. Si spunea foarte frumos:”cuvantul scris are o putere hipnotica”.

      • De la nea Jiji, sa astepte cine l-au incotopenit si stipendiat! ( vei rade cand vei afla ca la baza e un farsirot hrebeciuncit! :P)
        Da cuvantul scris are putere hipnotica pana sunt aruncate (din neglijenta sau din festin involuntar) valurile! Si cand ma gandesc ca l”la inceput a fost CUVANTUL”
        O adevarata drama a prezentului! He, hee! 😛

  16. L-a incotopenit- scuze ! erata!

  17. Ai scris frumos despre acest barbat.Cunosc si eu oameni precum Pamfil. Multi dintre oamenii din generatia sa au biografii asemanatoare… Vremurile au fost foarte grele.

  18. Pacat ca sunt lasati in umbra iar valorile lor si modul lor de a gandi este considerat depasit. Eu cred ca, la oamenii acestia ar trebui sa ne intoarcem ochii si de la ei ar trebui sa invatam,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: