Pana la stele si inapoi


Dana se uita plictisita cum se deschid ferestrele pe calculator. Intrase pe un site de matrimoniale, pe care il descoperise recent. La inceput o amuzase, dupa aceea personajele care o contactau incepusera sa o agaseze. Minteau si se vedea asta de la o posta. O faceau insa cu atata convingere incat ei chiar credeau ca sunt extraordinari si pot emite pretentii. ”Ce e cu oamenii astia?” Ii mai lua in suturi, ii trimitea la plimbare. Era singura de ceva vreme, doar prietenii de cateva zile, incheiate brusc, pentru ca ”personajul” nu se ridica la nivelul exigentelor ei. Isi impusese un nivel desi inainte nu avusese unul. Considerase ca viata nu trebuia privita asa, prin prisma profesiunii, pentru ca nu mereu lucrezi ceea ce iti place. Fostul ei sot, lucreaza in constructii. E un muncitor simplu si harnic dar cu foarte multe vederi ingustate si principii invechite. Fostul ei prieten, ultima prietenie de lunga durata, e un tip care incercase multe, sa isi depaseasca statutul, dar fara succes. Se intorsese la reparat televizoare. Firea lui instabila si neputinta de a o accepta pe ea asa cum era l-a facut sa plece nu inainte de a-i arunca o replica zdrobitoare:”Sunteti niste increzuti, si tu si fiul tau, cu pisica aia in frunte”. Facea referire la pisica ei birmaneza, un animal de rasa cu o personalitate interesanta. Nu accepta persoanele dubioase iar pe el nu il suferise niciodata.Dana izbucni in ras. Poate ca ar trebui ca pisica sa le faca prietenilor ei niste teste de personalitate. Ar fi mai sigur. Nu e subiectiva. Se uita la barbatui care ii scria. Mai precis la scrisul sau pentru ca nu avea nici o poza. Ii raspunde politicos.
– Dar cu ce te ocupi, intreaba ea cautand repere sa ii faca rapid o caracterizare.
– Repar televizoare aparu raspunsul lui.
”Altul care repara televizoare. Cum ii gasesc eu pe astia? Am lipici la toti eletreonistii si electricienii din Cluj si dincolo de granitele judetului.
– Am inteles. Dar cred ca nu esti genul meu. Nu as vrea sa te supar spunand asta. Eu caut altceva.
– Uite, eu stiu ca pe internet, frazele scrise apar in alte note. – Da-mi te rog numarul de telefon sa te sun si o sa iti schimbi parerea. Promit sa nu te stresez cu telefoane. Sunt o persoana decenta.
Dana ii dadu numarul. Pe urma regreta ca nu se gandise. ”Ei, asta e. Uneori mai fac prostii.”
Barbatul o suna in cateva minute.
– Buna. Eu sunt Alex. Cred ca nu ti-am creeat o impresie prea buna. In schimb mie imi place de tine. As vrea sa te cunosc si sa te fac sa iti schimbi parererea. Ne putem intalni cateva minute? Intr-un loc public, unde doresti si cand doresti.
– Hmm…nu stiu ce sa zic. De ce ai vrea neaparat sa imi schimbi parerea?
– Pentru ca am senzatia ca esti genul de persoana pe care vreau sa o intalnesc.
– Ok. Sa zicem pe la 6. Alege locul ca nu am inspiratie.
– Ce ai spune in Parcul Babes, la Chios.
– Sunt de acord.
– Cum te recunosc?
– Te sun cand ajung. Dana inchise. ” Ce o fi cu mine? Nu mai sunt in stare sa spun nu?” Acum, daca tot i-am promis omului ma duc. Sunt o persoana de cuvant. O sa stau cateva minute de vorba cu el dupa care o sa plec”. Se uita la ceas. Azi are o aniversare, ziua fiului ei. Ea vrea cu orice pret ca azi, sa ia masa in oras. Doar ei doi. Baiatul implineste 15 ani asa ca e momentul sa iasa in public. Se imbraca in stilul ei, cu o tinuta intre sexi si decent. O fusta gri inchis, cu linia deasupra genunchilor, lasand sa se vada picioarele ei bronzate, cu glezne fine. Isi puse o bluza care se mula dupa formele ei, cu niste trandafiri negri pe un fond gri. Parul blond, ce ii depasea rebel umerii, il aduna intr-o coada impletita e jumatate si il lega cu doua bentite, crem si visiniu. Parul adunat lasa se se vada cerceii ei sofisticati, cu granate. Nu avea alte bijuterii. Nu ii placeau impopotonarile.
– Esti gata si tu, il intreba pe Mihai?
– Da, de cateva minute.
– Stai sa imi iau sandalele si plecam. Isi incalta sandalele,crem, cu tocuri inalte si subtiri, din 3 cureluse fiecare, prinse intr-o brosa de catifea bordeaux cu strasuri. Sandalele erau cea mai rafinata piesa a imbracamintii ei. Isi privi unghiile, o culoare laptoasa cu marginile albe, tipul de manichiura frantuzeasca, isi dadu cu o adiere de parfum, Kenzo Jungle. Ajunse si taxiul si plecara, fara a mai fi nevoiti sa circule prin caldura torida. Pentru ca baiatul vru sa testeze un mic restaurant cu specific ardelenesc, se oprira ”La cina.” Meniul era unguresc, ospatarii amabili, discutand prieteneste cu clientii incat i-au facut sa se simta bine. Mihai ii arata tabla pe care era scris ”avem castraveti covasiti”. Pufni in ras ca nu era obisnuit cu traditionalisme. Masa fu placuta. In cele din urma se ridicara si din atmosfera racoroasa, iesira in strada, unde caldura zilei de 15 iulie ii toropi.
– Vrei sa iesi cu prietenii tai azi? Ii inviti la o pizza?
– Da. Cred ca mi-ar place. Si asa nu am multi de cand ne-am mutat aici.
Ii dadu bani si se despartira. Brusc, isi aminti de intalnire. Dar daca nu m-as duce? Ce ar fi? Pe urma se gandi la barbatul care va veni si va astepta si la sentimentul de freaier pe care poti sa il ai in astfel de situatii. Statia de taxi era aproape asa ca nu era mare lucru. Daca tot a intrat in hora…sa fie bal. Se urca intr-un taxi care i se paru mai curat. Un mercedes gri metalizat. Se instala confortabil si astepta ca sofeul sa porneasca. Acesta insa se uita la ea. ”Ce o fi avand?”
– Unde mergem, doamna?
– Ah, La Chios.
– Unde la Chios?
– Nu stiu, mergm pana acolo si vedem la fata locului.
Masina demara. Intra pe stradutele de langa parc, trecu fasaind pe langa lac.
– Opriti doua minute sa dau un telefon.
Soferul opri.”Femeiea asta stie sa dea ordine” ii spuse el in gand.
– Buna. Sunt Dana. As vrea sa stiu unde esti, ca eu am ajuns. ”Poate ca a intarziat si atunci o sa plec. Si o sa ii mai dau si peste nas ca nu e punctual. Ce ma pot enerva cei care intarzie si care mint!”
– Sunt langa lac. Am o masina metalizata, gri.
– Aha. Te-am vazut. Se intoarse spre sofer si ii achita cursa. Cobori si se urca in masina barbatului, nu inante de a arunca o privire circumpsecta spre el. Intr-o fractiune il evalua. ”Un om onest”. Un barbat cu tenul bronzat, parul negru si cret. Ii placeau barbatii bruneti cu tenul creol, din motive inexplicabile. Tot din aceleasi motive nu ii placeau blonzii. Prea efeminati si cu pielea prea alba, uneori aspra. Ochii luminosi ai barbatului au privirea aceea a omului care nu stie minti. Se linisti si il aprecie ca pe o prezenta agreabila.Se aseza pe scaunul din dreapta.
– Vei sa mergem la un suc, ori la o cafea?
– Nu, multumesc. Nu doresc nimic special. Doar sa stam de vorba. Atat.
Masina se pune in miscare si, in scurt timp, opreste intr-o parcare, in parc, in fata unui hotel. Ea se gandea la o plimbare dar uitandu-se la sandalele cu tocuri si statu linistita. Vorbeau parca de la distanta de cativa metri. Despre copii, despre trecut, desre familii. ”Banalitati. Parca sunt la sedinta cu parintii.Ce caut eu aici?’ As putea cobori invocand ceva scuza.” Afla ca el lucreaza la televiziune si reparatul televizoarelor era doar un hoby, ceea ce o facu sa zambeasca. Dana isi mangaie usor genunchii, intr-un gest reflex, trecand degete subtiri peste o cicatrice din copilarie. Expresia lui era una calma si putin sobra. Ea nu ii vedea stralucirile din priviri. Se uita inainte la bunicile care isi plimba nepotii , la mamiciile cu copii in carucior.
– As vrea sa plec acum, daca nu te superi.
– Da, binenteles.
”Cred ca a fost o experienta. Sigur nu am sa ma mai intalnesc cu el. Unde mi-o fi fost capul? Si, asta ca asta, dar e casatorit. Dar a fost cinstit si mi-a spus cu toate acestea, ce sa caut eu intr-o astfel de relatie? Nu e pentru mine. S-a purtat frumos, deci nu pot decat sa ma port si eu la fel.” Masina parca in fata blocului ei. Cobori, dupa o despartire cam distanta. Isi dadura mana, ca la o intalnire de afaceri.
– La revedere!
Ea urca treptele incet. Intoarsa in racoarea casei simti nevoia unui ceai rece de menta, cu cuburi de gheata.Asezata in fotoliu, cu ceaiul in mana, trecea in revista momentele zilei.Telefonul o soase din amortire. Alex. ”Mi-am uitat ceva in masina?”
– Da? S-a intamplat ceva?
– Nu. Nimic grav. Trebuie sa iti spun ceva. Vocea lui era calda si vibra intr-un tremur usor.
– Spune-mi, zise Dana.
– Am tras pe dreapta. Nu mai pot conduce. Imi tremura picioarele. Ea crezu ca el se simte rau din cauza caldurii desi avea aer conditionat in masina. Trebuie sa iti spun, si vocea lui calda, vibranta, ii transmitea ceva prin difuzorul telefonului, ca un mesaj venit dincolo de inteegerea ei. M-am indragostit!

Posted on 3 Aprilie 2013, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink. 47 comentarii.

  1. cristinayoume70

    frumoasa povestea sunt curioasa daca faci o continuare e genul de povestea la care as vrea sa fie o continuare cu un sfarsit bine meritat

  2. Salutare
    Îndrăznesc să deranjez pentru că vreau să anunț adresa noului meu site http://www.corinalazarescu.ro
    Sper să prezinte interes ca să putem călători împreună!
    Toate bune,
    Corina

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: