Psiluneli- In fata indiferentei


Ploaia spalase trotuarul iar acum soarele iesind din nori, stralucea, reflectat in baltoacele insa neuscate. De pe trotuar se ridicau aburi lini. Barbatul era intinsp1020778-medium pe dalele aleii, scuturandu-se de spasme. Avea privirea fixa privind cerul albastru ca si ochii sai intr-o oglindire trista. Sa fi avut vreo 40 de ani, dar hainele lui si infatisarea neingrijita il faceau sa para mai batran. Femeia, la fel de amarata si ea, clatinandu-se pe picioare, ii pusese o haina sub cap, si plangea, implorand ajutor trecatorilor. Oamenii se uitau la ei cu nepasare si dispret. “ niste boschetari”. Blocul de 10 etaje, langa care cei doi stateau suferind, era ca un furnicar. Oameni vin si pleaca. Unii se cunosc, mai schimba vorbe. Batranul Costica, trecu pe langa cei doi, intreba de curiozitatea faptului divers si a barfei, ce se intampla si pleca mai departe. Nina, o fosta asistenta, pensionara, se ducea sa hraneasca pisicile blocului. Costica, ii zise peste umar, cu un fel de dispret si ironie complice a unei barfe interesante.

– Doamna Nina, cred ca moare Marius.

– Cum adica sa moara Marius? Unde e? Ce s-a intamplat?

– La coltul blocului, pe trotuar. Are o criza de epilepsie. Dar nu mergeti acolo, acum. Ma duc eu peste 10 minute sa vad daca a murit si apoi dau telefon la spital.

– Cum sa nu merg? Stai ca ma duc sa vad despre ce e vorba.

Nina e o batranica sufletista. Plinuta, cu obrazul intins, fara riduri, cu ochii albastri si trasaturile vii ale unei frumuseti pe care nu si-o pierduse odata cu varsta. Fusese o femeie deosebit de frumoasa. Ajunsa la coltul blocului, se apleca peste barbat. Se uita la el. Ochii lui tulburi cereau ajutor. Nu putea vorbi. Culoarea lui vinetie, trupul lui scuturat de spasme, o facura sa inteleaga ca e vorba de o criza de hipoglicemie. Mai intalnise cazuri din acestea. Se duse in garsoniera ei, puse intr-un pahar cu apa 4 linguri de zahar si se intoarse langa cei doi nenorociti. Ii ridica barbatului capul, si il facu sa bea. O intreba pe tanara murdara si usor ametita.

– Ati mancat ceva azi?

– Nu. Nu am mancat nimic de o saptamana. Cred ca de asta i s-a facut rau. Si nimeni nu ne-a intins o mana de ajutor sau o coaja de paine.

– Stai cu el. Ma duc pana sus si ma intorc.

In fata blocului, cateva babe, calme, pe o banca, priveau scena cu nepasare.

– Dati va rog un telefon la salvare. Amaratului acesta i s-a facut rau.

Batranele ii zambira tamp. Stia ca Nina nu poate suna ca avea doar un telefon cu cartela pe care nu o incarca. Doar copiii o sunau pe el. Dar nici una nu schita vreun gest ca le-ar pasa.

– Lasa ca nu are nimic. Iar daca a muri, ce? Paguba in ciuperci. Un boschetar mai putin.
Un student intra in scara blocului dand sa intre in lift. Nina il ruga.
– Maica, da te rog un telefon la salvare.
Tanarul suna imediat la 112 si Nina vorbi cu cei de la urgenta. Le dadu detaliile si ii ruga sa vina repede.

Nu mai statu, urca din nou cu liftul, cateva etaje pana acasa. Cauta in frigider. Lua un pate, o felie de cas, rosii si o jumatate de paine, ce gasise si ce avea din cumparaturile pe care le facea din modesta ei pensie. Le puse intr-o punga de nailon si se intoarse la cei doi. Barbatul incepuse sa isi revina. Sedea jos. Nu se putea ridica in picioare. Le dadu sa manace. Barbatul abia se putea misca. Privirea i se mai inviorase. Nu putea inghiti. Tremura.
Realizase ca fusese la un pas de moarte si ii multumi cu recunostinta batranei. Ambulanta sosi si il lua pe nefericit. Nina se intoarse cu sufletul impacat la pisicile ei. O cunosteau dupa voce. Cand le striga, si ele apareau vesele de pin unghere.Babele natange stateau insirate pe banca din fata blocului, ca niste ciori pe un gard, comentand spectacolul zilei, trista ca ratasera momentul dramatic si ca tanarul fusese salvat in ultimul moment. Nina trecu pe langa ele, fara sa le priveasca, plina de dispret si de revolta, pentru rautatea umana pe care o vede din ce in ce mai acuta, de la o zi la alta. Si nu de la tineri, ci de la cei batrani care se plang mereu, ca sunt tratati prost de generatiile tinere, ca nu sunt respectati, ca sunt bruscati, ca sunt ignorati. Nu-i putea iesi din cap cum a fost indemnata sa stea deoparte pana amaratul isi da duhul.”Cum sa lasi un om sa moara?!!!”

Mai multe postari interesante pe aceasta tema a indiferentei si nepasarii celor din jur, gasiti in tabelul Psilunelilor lui Psi.

Posted on 1 Aprilie 2013, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. 47 comentarii.

  1. Da,asa se intampla din pacate adeseori!Indiferenta este o realitate trista care ar trebui mai mult mediatizata si studiata din diverse incidente.

    • Indiferenta arata o totala lipsa de respect pentru langa tine. Eu nu pot intoarce niciodata spatele cand vad pe cineva in suferinta, indiferent ca om ori animal. As sunt eu. Iau atitudine si-m asum pana la capat. De unde vine indiferenta. Asta ar trebui studiat. E doar incultura, e rautate, e frustrare, e o atitudine superioara fata de cel care suferasi nu poate actiona? E ceva din toate?

      • Teama,lasitate..nu stiu,ar fi interesant un studiu psihologic despre asemenea atitudini inumane!

        Bravo tie,Dumnezeu sa te binecuvanteze pentru carcaterul si inima ta deosebita!

      • UIte, ai spus ceva interesant. Indiferenta este inumana. Dezumanizeaza.

      • Indiferenta e exact opusul bazei crestinismului. E periculoasa.

      • Raul, daca ai vedea, duminicile, la biserica, aceste indiferente sunt cele mai active. La ce le-o fi folosind? Este cred vorba si de o crasa ipocrizie a societatii, o superficialitate a raporturilor interumane.

  2. Mitzaa Biciclista

    Era să nu te pot citi fiindcă ai pus greșit linkul la psi.
    Noroc că te am în reader😛
    P.S. Toate babele care stau pe bănci par ca niște ciori😀

  3. Offf, atata rautate, e inexplicabil si foarte dureros.

  4. „Ma duc eu peste 10 minute sa vad daca a murit si apoi dau telefon la spital.”
    Asta spune tot: APOI dau telefon! Aici am ajuns, vai de capul nostru de neoameni😦

    • Stii ca povestea e adevarata si fotografia prezinta chiar blocul unde se intamplase scena. Tanti Nina, era vecina si prietena mea draga, cu care pastrez legatura si acum. Pe mine m-a revoltat si mai tare ca acei pensionari striga si cer respect de la tanara generatie. Eu cand il vad pe cate unul nesimtit, indiferent de varsta, il taxez imediat. Nu il las sa scape.

      • M-am gîndit eu că este ceva real şi din păcate, cred că astfel de scene se întîmplă mult mai des decît ne place nouă să admitem.

      • Mai rau e ca au devenit obisnuite si lumea e imuna la suferinta altcuiva. Trebuie facu ceva ca aceste rautati din caracterul romanilor sa se schimbe. Insa toate acestea sunt de durata sivad ca de sute de ani, le perpetuam. Parca la tara oamenii sunt mai calzi si mai cu grija fata de cei din jur.

  5. 5 comentarii la acelasi minut 16.22!…incredibil!Ar putea crede unii ca e o pacaleala de 1 Aprilie,dar este cat se poate de real…

    • 🙂 Da…e chiar o pacaleleala dar problema e ca are ceva contorul si toate mesajele, indiferent de ori de zi imi arata ca au fost postate la 16.22. Ai un fin spirit de observatie.🙂

      • Haha…Asadar „te tii de pacaleli”…ma miram eu sa fie o asemenea coincidenta!!!deci tehnica poate crea confuzii,hm…vezi ,nici ea nu este perfecta,mai o da in bara ..ba cu unele ,ba cu altele cum s-ar spune.

      • Eu cred ca si asta e benefic, ca tehnica sa nu fie perfecta. daca ar fi, ne-am trazi ca in scurt tim am fi dominati si cundusi de roboti.

      • Şi atunci. sub domnia roboţilor – am avea parte din plin de indiferenţă…

      • Vera, eu refuz sa ma gandesc la o dominatie a robotilor. Atunci am fi inlaturati ca fiind total nefolositori.

  6. Nu ştiu dacă povestea ta porneşte sau nu de la o întâmplare adevărată, dar eu am fost întotdeauna de părere că oamenii care iubesc animalele, şi mai ales cei care se ocupă de animalele de pripas, au suflet bun şi nu-şi vor lăsa niciodată semenii de izbelişte.

  7. din păcate sunt mult mai mulţi care fac şi spun aşa, decât cei care arată puţină omenie. se pare că tema lui carmen ne-a stârnit apele în adânc şi toţi am găsit teme… dureroase.

    • Vera, povestirile mele sunt toate adevarate. Si eu sunt de aceeasi parere. oamenii care nu au animale si plante in casa imi spun ca in sufletul lor ceva e mort si ma tem de ei. Sunt oameni care au putina compasiune si fug de responsabilitati.

    • Am trisat putin la tema asta ca am cautat prin arhive si am rescris-o. Dar mai aveam una pe care nu am postat-o inca. Adevarul este ca tema e interesanta si sunt multe de discutat in aceasta paleta.

  8. Cred că nepăsarea tinde să devină cronică.Fiecare se interesează de sine.Și de cei apropiați.
    Nu-mi dau seama de ce se adâncește lipsa omeniei, chiar nu-i înțeleg pe cei care întorc spatele suferinței.

    Am scris cândva pe blogul meu o mică , dar cumplit de dureroasă întâmplare, petrecută mult după miezul nopții.
    M-au trezit niște urlete ca de animal înghesuit. M-am dezmeticit, am deschis fereastra..atunci am văzut cum doi indivizi-un bărbat și o femeie- loveau cu picioarele într-un trup care se zvârcolea.
    Se aprinseseră luminile pe la toate apartamentele, dar nimeni nu făcea nimic.
    Am sunat la poliție nu era 112 pe atunci, eram disperată.
    Știi ce au făcut polițiștii? îmi cereau tot felul de date personale..

    După o vreme, cei doi nemernici- ea era mama, cel de lângă ea era iubitul ei, speriați de lume, au plecat..
    M-am împrietenit cu „copilul „ bătut- era prin clasa a X-a cred, l-am ajutat să promoveze atunci, dar a terminat rău, adică a ajuns în închisoare..

    Răul rău cheamă..

    • Pacat ca statul nu are nici un sistem serios pentru a proteja victimele abuzurilor si ale violentei domestice. Sunt suflete mutilate, oameni care indura in suferinta ani de zile fara, o durere muta in fata unor agresori nepedepsiti. Si culmea, poltistii, in momentul in care sunt sesizati, nu numai ca nu reactioneaza dar uneori sunt solidari cu agresorii.

  9. Buna seara, Gabriela si oaspetilor tai!

    Uite problema asta a indiferentei asa cum ai suprins-o tu intr-un flash , in opinia mea, are mai multe fatete! Indiferenta ! Care ar fi resorturile acesteia? O paleta de intrebari si nebanuite exemplei!
    1.Nepasare si graba ? Ex: : In centrul targului lui Bucur, intr-un pasaj pietonal si de acces la metrou un om ramane intepenit ( protuzie a discului lombar) si incepe sa planga , neputand vorbi de durere! E cel mai cumplit sentiment al singuratatii in multime, cand oameni prea grabiti in drumurile lor nici nu privesc spre cel in lacrimi ! !
    2. Idei preconcepute? EX: Intr-un oras de smarald , langa sediul politiei locale ( in usa caruia statea tantos agentu’ in costum scrobit) era un om fara un picior, rostogolit de pe scaunul sau cu rotile precum un carabus rasturnat! Uimire totala, nimeni dintre localnici nu intervenea! M-am apropiat si am deslusit motivul ostracizarii acestuia! Mirosea a urina amestecata cu alcool! Sotul meu si cu mine l-am ridicat si l-am repus in carucior. Acel om lovit de soarta a avut un moment de trezire brusca si a zambit cu ochii mari si plini de uimire , multumindu- ne necontenit, in timp ce conationalii lui au intors fata rusinati. Cel mai afectat a fost politistul,. Stiind cine este omul- ca toti ceilalti „spectatori” – ne-a asigurat ca il va duce acasa pe acest nefericit al sortii ( si politistul la randul sau, a avut puterea sa spuna un simplu multumesc) .
    3. Nesimtire ? Ex; Iarna grea- viscol , zapada de un metru jumatate , acoperite caile de acces ! Vantul si viscolul s-a potolit. Doi ” cucuieti -fraieri” au un concert rock la doua lopeti de zabada si aleea de acces la bloc se topeste de dragul lor! In rest, o. Liniste, ca in Siberia! Cucuiat- zuza, lipeste un mesaj motivational pe scara blocului pentru cafeaua de fuga !
    ” Mai baiezti, fiindca iarna-i nu-i ca vara, care vretzi , care putetzi , puneti mana pe lopeti! ”
    Intr-un final, spre seara mesajul a avut impact!
    Sunt situatii cand aproapele este un om, un caine, o pisica, un carabus si simt ca trebuie sa fac ceva concret pentru acestia din pura si nemarginita iubire pentru Viata! Lectia Vietii mele este sa nu astept nici macar recunostinta ! Am reusit sa imi infrang si acest orgoliu ( uneori asteptam un simplu „multumesc” si ar fi fost pt. mine o mare bucurie- ei afla, draga Gabriela, ca nu mai astept nici aceasta atitudine de la cuvantatoare- ( daca nu vad ochii zambind si senini ci doar incarcati cu fruste umbre de orgolii ) Dar totodata nu pot sa iti marturisesc ce stare am cand aud farisei ce mint cu nerusinare declarand fara pic de bun simt ca ” pot trai in Romania si cu echivalentul a 300 de euro, cu nevasta somera si copilul student” ( bineinteles ca un politician cu casa la Monaco ) . Ignoranta si aroganta – de fapte moarte sigura.
    Iarta lunga-mi confesiune!

    • de fapte moarte sigura. de fapt este moarte sigura! Scuze !

    • Draga Brandusa, am citit cu drag comentariul tau, pentru ca vine din suflet si pentru ca, esti genul de om care se implica. Asa sunt si eu si Nina, prietena mea si mai am multe prietene la fel. Hai sa iti povestesc o alta situatie.

      Eram abia ajunsa in Germania. Am venit la sora mea, o persoana foarte dificila care mi-a facut multe mizerii. Nu vorbesc despre asta. Am fost nevoita sa locuiesc cu ea o perioada, ca sa am grija de baietelul ei, care imi e foarte drag. Ea m-a jignit urat si m-a scos din casa. Am plecat la serviciu cu 4 ore mai devreme. Unde sa ma duc? M-am asezat pe o banca, intr-o statie de autobuz. Imi curgeau lacrimile pe obraz. Patru masini, au oprit, succesiv. Soferii ori soferitele m-au intrebat daca ma simt bine. Am spus ca e totul in regula. M-am ridicat si m-am dus sa ma plimb prin niste magazine. La Kaufland am facut cumparaturi si caserita, vazand probabil expresia fetei mele, m-a intrebat daca ma simt bine si daca nu am nevoie de ceva. In cele din urma m-am adunat si am mers la servciu.

      Asta inseamna respect fata de omul de langa tine. Cine spunea ca nemtii sunt reci? Nu sunt deloc. Sunt politicosi si corecti dar exista limite in apropieri. Ma simt foarte bine aici, ca acasa. As vrea ca si in Romania, cand ma duc, sa ma simt la fel.

      • Greu si anevoios, dar se intorc oamenii la cultivarea gradinii din suflet si se mai schimba lumea si aici!
        Exista si o Romanie nescandaloasa si plina de omenie, cu oameni calzi si blanzi si care nu fac spectacol din lucrurile marunte si faptele de suflet. Eu nu ma pot impaca absolut deloc cu cei care isi fac reclama de promovare adaugand la branduirea lor participarea mediatica la actiuni caritabile, aleatorii si de scurta durata, pentru a-si face propria campanie de promovare si unii dintre acestia isi mai fac si cruci pana la cer. Nici nu banuiesti cati oameni de langa mine si-au asumat continuitate in sustinerea unui om, a unei cauze sau pentru o idee ce poate fi trecuta in fapta si fara sa astepte nicio recompensa. Gabriela draga, cand vei veni si in Romania iti voi dezvalui si micile enclave de oameni frumosi. Sa stii ca exista …dar nu toti apar la televizor pentru ca acestia traiesc fara sa aiba nevoie de spectacol.

        PS: Intotdeauna mi-am dorit un frate sau o sora, dar din ce imi povestesti, poate ca ar fi fost prea dureros sa am un „aproape” pe care sa il simt atat de departe!

      • Brandusa, cunosc si eu oameni simpli si buni la suflet. Mai ales oameni de la tara. Si exact asa cum spuneai, ei nu sunt vazuti pentru ca nu au nevoie de spectacol. Ei exista acolo si atat. Crezi oare ca orasul si viata agitata ii schimba intr-atat? Am vazut si frati si surori care se inteleg foarte bine. Viata insa e atata de imprevizibila Nu stii niciodata cum o sa fie. Se intampla… si atat.

      • Nimic nu e predictibil, dar nici intamplator! Eu nu urc in elicopter sa privesc padurea, iincerc sa contemplu fiecare copac si sa ii ascult si sa-i inteleg povestea prin ochii mei dar si prin ai sai – fiecare are povestea sa! Asta-i viata! Viata se-ntampla!
        Seara buna, Gabriela draga!

  10. Crezi că babele au învățat ceva din lecția pe care le-a dat-o Nina ?…

  11. În fața acestei răutăți (pentru că depășește cu mult orice formă de indiferență) îmi dau seama cât de puțini sunt cei ce mai au o fărâmă de suflet sau o mână întinsă pentru ceilalți.

    • Bine-ai venit, Simona! Subscriu la ceea ce ai spus. Stii ce a fost socant? Ca toti cei de acolo, si barbatul care a zis sa il lase, sa moara si babele de pe banca, au fost solidari in indiferenta lor. Ba mai mult, asistau la tragedia omului ca la un spectacol. Asta in conditiile in care, vorbim despre niste oameni care tipa peste tot ca au nevoie de respect si intelegere, ca sunt nedreptatiti si trec prin nevoi sociale si materiale. Oamenii cu adevarat implicati si cei care fac din suflet, cu daruire ceva, sunt din ce in ce mai putini.

  12. Si eu cred ca indiferenta se naste din frica si lasitate…

    • Uneori e asa. Insa in cazul persoanelor care au asistat cu nepasare la la chinul barbatului in agonie, crezi ca a fost vorba de frica? Trebuiau sa sune doar la salvare. Nu uita ca eram femei in varsta care stiau cum sa sune la ambulanta. Eu cred ca a fost rautate.

  13. E din ce în ce mai trist că devenim altceva decât oameni.

  1. Pingback: În faţa indiferenţei – psi-luneală | Tiberiuorasanu's Blog

  2. Pingback: În fața indiferenței … mă cutremur « Dictatura justitiei

  3. Pingback: Psiluneli- În faţa indiferenţei | Cățărătorii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: