Cu botul pe labe


George o gasise Magda tocmai din nordul tarii. A venit din Rovinari, un oras muncitoresc, saracacios, iar in ciuda faptului ca era locuit de mineri, oameni care pe vremuri aveau salarii mari, arata ca dupa dezastru. De fapt asta era realitatea locului. Dezastrul din minerit iesise la suprafata, negru si murdar, ca un miner la iesirea din sut. Asa ca mutarea la Cluj fu echivalentul cu a se muta undeva in occident.Poate ca si asta dorea. Sa dispara dintr-un peisaj care nu ii mai placea. Se acomoda perfect cu atmosfera, cu oamenii si cu felul lor direct si sincer de a fi, atat de diferit fata de comportamentul oltenilor. Ramasese impresionat ca ardelencele, desi fac niste figuri de blegute, de mana mereu cu sotul ori prietenul, sunt de fapt sefele casei. La ei, la Rovinari, femeia sta acasa, e intretinuta de barbat, are grija de copii, gateste si e mereu tinuta din scurt. Cu toate acestea, remarca incantat faptul ca, prin comparatie, casele ardelenilor sunt mult mai asezate si mai organizate, fiecare membru avand rolul lui bine definit in familie.
– Maica, hai te rog acasa. A venit sora-ta din Grecia si vrea sa te vada. Convins de disutia cu mama, dorul de sora pe care nu o vazuse de cativa ani, de cealalta sora de acasa si de nepotei, isi facu bagajele si porni la drum, cu trenul. Nu singur, ci cu prietena care nu accepta sa ramana singura acasa. Cum ea se pregatea mereu pe ultima suta de metri si nu avea notiunea calatoriilor si nici stresul lor, urcara in taxiul ce incepu sa goneasca spre gara, in ultimul moment cu privirile pe ceas ca pe cronometru.
– Grabiti-va va rog, ii spuse ea ferm taximetristului. Mai avem 10 minute pana pleaca trenul si nu avem biletul cumparat.
Taximetristul o privi zambind. Cunostea deja genul de calator asa ca nu obiecta. Facea parte din meseria lui.
– Incerc sa ajung cat mai repede. La care gara sa va duc? La cea noua ori la cea veche?
Tanara se afla in fata unei dileme. La asta nu se gandise. Dadu un raspuns la intamplare.
– La cea veche. Nimerise. Ajunsi in gara, il aseza pe el la coada si ea se duse sa vada de pe ce linie pleaca trenul. Linia intai. E foarte bine. Calatorii asteptau infrigurati pe peron. Lume multa, colorata, bagaje, sacose, cumparat de reviste, bomboane si sucuri.
– Am reusit, spuse George victorios aratandu-i biletele si cedandu-i-le. Se urcara in compartiment si se instalara confortabil.
– Ai vazut ca am ajuns la timp?
– Da draga, dar de ce atata stres?
– Ei, si daca pierdeam trenul ce era? Mare lucru. Venea altul. Pana la urma tot ajungeam la destinatie.
Usa compartimentului se deschise intrerupand conversatia.
– buna seara! Biletele si legitimatiile la control!
– Buna seara, zambi ea. Da-i te rog domnului controlor biletele.
– Parca ti le-am dat tie.
– Nu, deloc. Spuse ea bagand mana intr-un buzunar si dovedindu-i ca nu le are.
George se facu rosu si incepu sa se caute, in buzunarul de la sacou, la blugi. Magda deschise poseta lent, ca intr-o doara in timp ce conductorul era aproape convins ca nu au bilete.
– Aha. Le-am gasit. Erau in poseta. I le intinse cu nonsalanta conductorului. Acesta le composta si pleca grabit, sperand la alti calatori fara bilet.
De la Cluj la Targu Jiu este o distanta, cam 400 de kilometri asa ca era timp destul de discutii ori de citit. In Teius au ajuns tarziu, pe la 3 noaptea. Trebuie sa schimbe trenul. Nu e sigur de informatiile primite prin serviciul telefonic CFR si nu stie cu precizie la ce ora are legatura. Magda insa nu are apasari. In 24 de ore sigur vine ceva. E agitatie mare, au sosit doua trenuri, calatorii vin, pleaca, urca, coboara. George si Magda coboara pe peron, dezorientati, cautand incotro s-o apuce. O gara strain, prina intre doua trenuri si acele ceasornicului, oameni admoriti pe jumatat forfotind fiecare catre calea sa. Cine sa ii orienteze? ”Ghiseul Informatii” sta scris cu litere aurii pe un fond bej murdar. O cucoana bosumflata dincolo de ghiseu. George o interpeleaza, cu o voce stinsa, de teama sa nu ii eplodeze o grenada in mana.
– Nu va suparati, la ce ora si la ce linie pleaca acceleratul spre Targu jiu?
Degeaba. Tonul inrebarii nu avu darul sa o domoleasca pe cucoana ce se rasti intr-o ploaie de cuvinte.
– Pai ce tot latru eu aici de o jumatate de ora?!!! De ce nu sunteti atent? Si continua pe aceeasi nota fara sa ii ofere informatia.
Magda asista suprinsa la avalansa ”metaforica” recitata pe un ton rastit.
– Ei dracie! Lasa-ma pe mine! Intorcandu-se spre functionara in uniforma prelua conversatia cu siguranta omului care stie ce vrea si nu arevreme de pierdut.
– Doamna, aici, deasupra scrie Ghiseu de Infomatii nu Cusca. Nu sunteti pusa aici sa latrati ci sa faceti niste servicii. Sa dati informatii. Sunteti platita din banii nostri, daca nu va place ce faceti, cautati-va alt job. Si acum, acceleratul de Targu Jiu? Functionara a ramas fara replica.
– E in gara pe linia trei. Trebuie sa porneasca. Tinerii s-au intors in graba sa prinda trenul iar ceilalti calatori care asteptau cu teama la ghiseul razboinicei functionare au izbucnit in ras.
– Foarte bine i-ati spus. Asa obraznicie nu mai pomenesti. Trebuia sa o puna cineva cu botul pe labe.

Posted on 31 Martie 2013, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. 12 comentarii.

  1. Frumoasă povestire!

  2. Mitzaa Biciclista

    Replica de final e mortală. E bună de folosit şi la ghişeele unde se plătesc taxe şi impozite😆

  3. Mai am din astea. Cand ai nevoie, spune-mi doar. :)) Dar stii ce ii sarise Magdei mustarul cand a auzit-o pe aia? Tocmai coborase din tren. Ea nu aveam cum sa auda ce informatii dadea. Si mai zice ca ”latra”. Ei, ca sa nu mai latre…🙂

  4. Simpatica poveste🙂 Doamne, ce departe mi se par asemenea intâmplari… Nici nu mai stiu, oare eu am trait asa ceva?! cu siguranta, pentru ca abia la 37 de ani m-am mutat. Tu stii, aici daca intrebi ceva, nu numai ca ti se explica politicos si zambind totul, ba mai primesti si scos la imprimanta cel putin 3 posibilitati de legatura.
    PS: Ma bucur ca ai deja legatura internet la noua adresa! te pup. O seara minunata iti doresc😉

  5. Carmen, am internet tot pe stick.🙂 E portabil si probabil asa ca si luna viitoare o sa am tot asa ca mi-am cumparat deja cardul. Pardon…luna aceasta…aprilie. Intamplarile acestea de care povestesc sunt traite si reale. Si mie imi e greu sa cred ca lumea nu s-a schimbat desi au trecut doi ani de cand am lecat, deci nu atat de mult.🙂

  6. Au trecut ani buni de cand nu am mai avut tangenta cu functionarii din gari. Dar toate amintirile pe care le am cu ei sunt… enervante. Daca ar fi sa-i caracterizez intr-un cuvant, acesta ar fi scarba.

    • CFR-ul e o institutie care ar fi trebuit reformata. Din pacate, s-a pus pe butuci ca sa poata fi cumparata de cine trebuie. Iar angajatii si comportamentul lor sunt asa dupa cum le sunt sefii. Din pacate.

  7. Cam la fel stau lucrurile si azi prin garile noastre. Nu s-a schimbat mai nimic. Noi, romanii, nu suntem schimbatori :)) Glumesc,desigur.
    Mie imi place sa circul cu trenul pentru exact povestle de viata pe care le pot intalni🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: