miros de lemn sfant


Dimineata de iarna in Transilvania. Soarele cu dinti de ger musca din omatul gros de peste o jumatate de metru, ce scantaie in bataia razelor, cu mii de diamante. Casele, cu caciuli albe, de nea, asteapta vesele oaspeti de seama. Pe ulite, satenii au facut o carari sa poata trece. Parintele Teofil a pornit devreme cu botezul Domnului prin casele enoriasilor. Zi de sarbatoare. Toata lumea sta acasa, de teama sa nu se intalneasca pe drum cu popa si sa creada ca au plecat inadins. Femeile pregatesc parintelui pe o masuta, o cana cu apa, in care au pus un buchet de busuios, un pahar cu grau in care sta infipta o lumanare aprinsa, o tava cu prajituri si un pahar de vin. Mai susotesc si se mai intreaba cati bani trebuie sa dea parintelui. Parintele nu cere dar diacul ce il insoteste stie precis. Anul acesta, diacul este un tanar din comuna, ce se pregateste pentru a fi popa. Imbracat un straiele lungi si negre, cu caciula de astrahan negru pe cap, cu crucea in mana, parintele isi face aparitia in capatul strazii. Ia casele la rand. Sfinteste, stropeste, miluieste, mai schimba doua vorbe cu enoriasii dar nu multe, ca satul e mare si are mult de umblat. Din cand in cand, cate-o gospodina curioasa, pandeste din poarta, sa vada pe unde a ajuns popa. Acum e la Gheorghe. Parintele intra in curte si da sa se apropie de casa. Incepe cantarea de e trotuar si mai are vreo 20 de pasi pana sa intre in casa.
– In Ioardan botezandu-te tu …. mars javra! striga el catre cainele pe care gospodarul il uitase dezlegat. Ori poate ca e vre-un hatru pus pe glume si se gandea sa il fugareasca pe parinte. Popa Teofil insa, e un om in etate, nu se lasa cu una cu doua. Cum sa piarda banutii pe care enoriasul ii puse pe masuta. Fiecare ban conteaza. Fiecare enorias. Hamaielile cainelui ii acopera insa vocea. Usa inchisa a gospodarului zagazuieste zbaterea parintelui caruia cainele se straduieste sa ii apuce sutana.
– Al dracului caine, zice popa. Uite ca nu ma lasa sa intru. Mars! Invatacelul insa e mai sperios din fire si sta ascuns dupa parinte. Oricum, cainele, un dulau alb, mitos, cat un urs, are si el preferintele lui. Nu-i plac oamenii in uniforma si in haine negre. Deci parintele ii e antipatic, prin felul lui caineste de a gandi. Popa nu poate face nici un pas, nici inainte nici inapoi. Vrand sa il sperie ridica crucea si se facu a o arunca spre el. Neinspirata miscare. Voia Domnului facu o minune si crucea zbura din mana parintelui, exact intr-o gramada de lemne taiate, pe care gospodarul nu apucase sa le aseze dinainte de sarbatori. Cainele se linisti ca prin farmec. Se aseza pe prag si studia de acolo fiecare miscare. Parintele se indrepta spre gramada de lemne inghetate,acoperite si ele de omat. Invatacelul lasa cana cu aghiasma si busuioc si se apucara sa caute crucea, intrata printr-o crapatura, in mijlocul gramezii. Se incalzira amandoi, erau rosii in obraji, insa stiau sa lucreze in gospodarie. Cand in sfarsit dadura de ea si o scoasera de acolo, lemnele lui Gheorghe stateau frumos asezate, gospodareste. Parintele se indrepta de sale, se scutura de rumegus si sterse cu maneca Sfanta Cruce. Se indrepta spre scari exact in momentul in care gazda deschise usa. Gheorghe isi puse mana la gura de uimire.
– Buna zua, parinte! Dar ce faci dumneata?
– Iaca Gheorghe, umblu cu Iordanul si am vazut lemnele tale neasezate. M-am gandit ca ai nevoie de ajutor. Mai trebuie sa pui cainele pe lant ca eu nu am reusit. Si reincepu netulburat de latraturi de data aceasta, sa cante, cu caldura adunata de atata efort. ”In Iordan botezandu-te Tu Doamne, Inchinarea Treimii s-a aratat…” Stropi de apa sfintita plutira prin aer si pe crestetele lui Gheorghe si a celor din familie. Toata casa si curte lui Gheorghe mirosea a busuioc si a lemn sfant.

Posted on 6 Februarie 2013, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink. 16 comentarii.

  1. Ce frumos le mai povesteşti tu, Gabriela dragă! Şi ce bine ne alegi toate aceste povestiri de viaţă! Îmi plac tare mult.
    Mi-a plăcut mult de Părintele. Un om deosebit. Şi mai sunt şi alţii, chiar dacă sunt şi destule „uscături”.
    Îţi doresc numai bine şi o noapte frumoasă!🙂

  2. Parintele era un om ca toti ceilalti. Putea aseza o stiva de lemne ca nu patea nimic. Banuiesc ca si gospodarul a fost fericit ca a fost scutit de o corvoada si nu toata ziua ti se investe ocazia sa iti aseze popa lemnele.🙂
    O zi frumoasa si tie, Alexandru!

  3. citind titlul m-am gândit imediat la oud, lemnul sacru arab, unul dintre miturile parfumeriei. apoi te-am citit şi acum nu mă pot opri din râs.😆

  4. Am revăzut cu ochii minții dimineața Botezului!
    Da, lucrurile sunt cum le spui, Gabriela!
    Dar, mai bine fără vorbe, păstrăm gândul.
    Știi tu vorba- să faci ce spune preotul, nu ..altceva.
    Să ai o zi senină!

  5. Nimeni nu e perfect. Nici macar parintele. Mie mi-a placut ca a avut parte de un tratament altfel la casa lui Gheorghe. O zi frumoasa si tie, Gina!

  6. Delicioasa povestirea. Cred ca ai găsit linia mediana între redarea detaliului sugestiv fără insa a te pierde in acumularea de zorzoane descriptive.
    Sa-ți fie iarna binecuvantata cu miros de lemn sfânt.

  7. Multumesc, Daniel. Povestirea e ca viata. Depinde daca stii sa o privesti dincolo de dramele ei zilnice. Sa ai o zi minunata!

  8. Cred ca ti-e dor de acasa.
    Acel acasa unde o mingiiere iti da caldura.
    Unde amintirea unei imagini obisnuite iti mijeste umezeala la ochi.
    Unde…,vorba povestirii tale,nu-i rusine sa muncesti oricine-ai fi.

    • Alexandru, sa stii ca si aici muncesc. In Germania asta e brandul de tara: munca si disciplina.🙂 Mi-e dor de casa, e adevarat, si de acasa. Dar cand sunt acolo, mi-e dor de mine. Multe doruri sunt pe lumea asta. Pastraz legatura cu cei de tara si vorbesc zilnic cu ei, cu prieteni, scriu, citesc. Aproape ca nu simt ca nu sunt acasa. Exista si unele momente de melancolie si atunci traiesc emotii si amintiri. Asta e. Fiecare lucru in viata are pretul sau. Nimic nu e gratis.
      O zi frumoasa iti doresc sa ai!

      • Gabriela,am facut comparatia tot pentru Romania.
        Nu-mi inchipui ca ,acum,un dom’parinte pune mina pe ceva,atita timp cit este platit si de la stat (impozite) si din donatii.Dar pe vremea cind a avut loc intimplarea dupa care a iesit povestirea ta ,preotul era -si trebuia sa fie-un exemplu.
        Noapte buna!
        Alexandru.

  9. Ce mult mi-a placut!!

  10. :)) M-am amuzat. Totusi…parca mi-e greu sa cred ca au asezat lemnele chiar intr-o gramada ordonata la nervii pe care ii aveau ca au ratacit crucea🙂 Dar macar au muncit ceva pentru banii aia :))
    Frumoasa poveste!

  11. S-au asezat cum trebuie dar la asta ma gandeam si eu ca in sfarsit, popa a muncit pentru banii primiti. Si apoi se spune ca munca sfinteste.🙂
    Un weekend placut sa ai, Elly!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: