Monthly Archives: februarie 2013

Sunt ca o carte deschisa


Dragi prieteni, azi va propun o povestire de viata altfel. Stiu ca, poate de multe, ori ati fost curiosi sa cunoasteti personajele despre care scriu.
Se numeste Any Sarmasan si e prietena mea de vreo 8 ani. Nu ne-am vazut in ultimii 6 dar vorbim des pe internet. Ne-am cunoscut in redactia unui ziar clujean.Any Ea inaltuta, cu parul saten roscat si ochii albastri, cu un ten alb. O fata frumoasa ce venea in fiecare dimineata cu autobuzul, dintr-o localitate aflata la 40 de kilometri. Cum legaturile erau proaste si circulau putine autobuze, pleca de acasa la 5 dimineata si era la 7 in redactie desi programul incepea la 8. Pleca din redactie la 4 dupa amiaza. Constiincioasa in privinta muncii sale, zambitoare si deschisa. Ne-am imprietenit repede. Ne legau niste experiente de viata asemanatoare. Amandoua recent divortate, amandoua aveam cate un baiat adolescent. Am fost surprinsa cand am aflat ca fiul ei era cu tatal sau si mi-a spus in doua cuvinte ca, acesta inscenase o situatie, incat instanta sa i-l incredinteze lui. Am asistat cand a primit o invitatie la politie pentru ca , fostul ei sot, desi primise de la ea pensia copilului in mana si nu recunostea. Iar acum ii cerea sa ii mai plateasca odata. Daca nu as fi lucrat inainte la judecatorie si nu as fi vazut la cate mojicii se dedau unii barbati cand divorteaza, poate ca nu as fi crezut. I-a platit individului inca o data pensia de intretinere pentru copil. Dupa cateva luni, Any a renuntat la naveta si a inchiriat un apartament in acelasi bloc cu mine. Gateam uneori impreuna. Intr-o zi, ramaseseram fara bani si ne trebuia paine la mancarea pe care o gatisem. Ne-am intors pe dos portmoneele si posetele si am stors ultimii banuti, furisati prin toate cotloanele. Mi-a spus:” candva, cand nu o sa mai fim in tara, o sa ne aducem aminte razand de clipele acestea”. Eu nu le-am uitat. In urma cu cateva zile,. Am citit pe blogul Ginei, ca ”dragostea inseamna sa scrii ”Te iubesc” pe praful de pe mobila.” Atunci mi-am amintit de Any si de umilinta la care o supuse sotul ei. Am scris o postare cu secvente din viata ei. Evadarea. Unii dintre voi ati crezut ca e doar rodul imaginatiei mele. Azi, am vorbit cu ea putin pe messenger si am invitat-o sa o vada. A plans si mi-a facut niste marturisiri cutremuratoare. Vreti sa stiti povestea unei femei silita sa stea departe de fiul ei, a unei femei, ca sutele de mii din Romania, care trec prin vieti de cosmar alaturi de indivizi care isi bat joc de ele doar pentru ca multe, nu au sanse sa supravietuiasca singure? Poate credeti ca e simplu. Va asigur ca nu e. Ai senzatia ca e drumul spre iad. Statul nu te ajuta iar uneori legea , in orbirea ei, nu e corecta ci partinitoare.

– Plang. E superb ce ai scris. Stii imi aduc aminte ca il sunam pe Cosmin si el scotea telefonul din priza sa nu pot avea contact. Iar cand i-am cumparat telefon mobil i-l inchidea. Cat m-a putut face sa sufar omul acesta! Si eu nu l-am inselat niciodata! Dar a trecut…
– Merita sa iti amintesti toate acestea ca sa intelegi ca acum primesti in compensare ceva de care sa te bucuri.
– Imi amintesc ca au fost ani in care ochii mei nu mai aveau lacrimi. Mereu ma storcea de bani. Am luptat singura cu viata. Nu mi-e rusine de nimic din ce am facut in viata. Si am facut totul pentru fiul meu. Ma punea sa platesc pentru fiecare virgula pe care pretindea ca o face in locul lui Cozmin, in temele lui scolare. Si de fapt le facea copilul. Pe banii munciti de mine si-a luat masina. I-am trimis copilului bani de scuter si dusi au fost. Intreaba-ma ce vrei tu si iti raspund. Viata mi-a dat multe palme. Dar iubirea fata de Cosmin mi-a dat putere sa merg mai departe si sa ma ridic de fiecare. Ma gindesc cit de nedreapta a fost soarta cu mine uneori, ca n-am inselat niciodata sotul ex si am fost acuzata, il intretineam pe el si pe Cosmin si spunea ca nu-i dau nimic.
-Any ce simte o mama careia ii e lua copilul printr-o smecherie avocateasca?
– A fost un an intreg ca ma puneam la masa si puneam doua farfurii si doua pahare la masa desi eu eram una singura. Plingeam, plingeam, plingeam. A fost un an ca nu vroiam sa vad si sa aud pe nimeni. M-am inchis in mine. Aveam singur zimbet. Pentru Cosmin. Apoi desi lucram in Sarmas , in birou, a aruncat atita mocirla asupra mea, pina m-a obligat sa plec din localitate, pt ca nu mai puteam de minciuni, minciuni, minciuni. Ajunsa in Cluj singura ,unde Ionela, prietena mea mi-a dat la inceput o casa si am inceput lupta pt un loc de munca ,cu speranta sa-mi reiau copilul. Primeam de la fostul mereu, amenintari, injurii: Din partea lui nu ma dureau, cum ma durea faptul ca-l raneste pe Cosmin.
– Deci el vroia copilul numai ca sa te santajeze?
– Azi spun ca da. M-a stors de bani. Plateam de fiecare data sa-mi iau copilul in orele de vizita.
– -Relatia lui cu Cosmin cum e?
– De anul trecut, buna. Nu ii dau voie sa vorbeasca urat despre tatal lui, indiferent ce ar fi facut. Eu retraiesc acum prin ce am trecut. Dar pana la urma am razbatut. Sa treci prin chinurile mele si sa ai putere sa zambest de dragul unui copil. Imi amintesc ca ii platisem pensia, in mana cateva luni si m-a dat la politie. Fata de mine recunoastea ca i-am platit, dar fata de altii spunea ca hartia vorbeste. Si asa a fost. Eu am cumparat baiatului calculator iar el ii spunea ca l-am cumparat impreuna. Orice lucr avea copilul nevoie eu scoteam bani si el spunea ca a participat si el. Nu i-am spus niciodata copilului sa nu il fac sa sufere. Imi pare rau acum. Pastrez inca si acum, desi baiatul e mare, toate chitantele. Si faptul ca sunt acum fericita i-l datorez fiului meu. El m-a facut sa inteleg ca relatia cu fostul meu prieten nu imi e favorabila. Intr-o vacanta l-am cunoscut pe Salvo. Eram prieteni, nimic mai mult. Iar fiul meu m-a facut sa vad cu alti ochi relatia asta de prietenie.
– Mai bine zis, tu si Salvo trebuie sa ii multumiti lui Cosmin. Eu iti doresc sa fiti fericiti impreuna si sa va mearga bine toata viata!
– E greu, Gabriela. Ma tem sa fiu fericita. Am pastrat tacere pana acum si durerea mea m-a macinat ani in sir. Iar apoi, el m-a denigrat mereu in fata copilului mintindu-l ca l-am inselat. El, care sub pretextul ca mergea la pescuit, venea dimineata de la amanta lui. Ii spunea copilul ca l-am abadonat sa pot pleca cu altii. Au fost atat de multe minciuni? De ce?
– Oamenii isi ascund neputintele dupa ele, caractere slabe si meschine, invaluite in aparente. Gandeste altfel. Daca nu ar fi fost toate acestea, azi nu ai fi avut nimic din ceea ce ai.
– Da. Stii, lucrai deja cu mine, cand mergeam la psiholog. Un an de zile am facut terapie. Ii multumesc doamnei Pop, colega noastra, Dumnezeu sa o ierte! Ea venea cu mine cu masina si cand mergeam sa imi vad copilul. Ma vedea cum ies cu obrajii rosii si a inteles, desi eu nu ii spuneam, ca el ma plesnea. Ma plesnea si ma scuipa. Colega aceasta m-a dus la psiholog si timp de un an de zile am invatat cum sa rezist sa traiesc fara copilul meu.
– Ce sfat ai da unei femei intr-o situatie similara cu a ta?
– Sa spuna adevarul. Tacerea te face din nevinovat, vinovat. Ca minciuna este prima si merge inaintea adevarul dar timpul il ridica la suprafata. Pentru a-mi proteja copilul nu i-am spus cine era cu adevarat tatal sau. Am gresit enorm aici. Mai pastrez bonurile si chitantele de atunci. Am pentru toate dovezi, hartii, bonuri. Doar pentru sinceritate si onestitate nu am. Eu mi-am iubit enorm sotul si nu am spus nimanui vreodata ca ma palmuia iar eu in fata copilului radeam, sa nu vada la ce chinuri si umilinte am fost supusa. Povestea cu copilul a fost ca obtinusem biletde tratament la Olanesti, doua locuri si vroiam sa duc copilul cu mine. Asa ne-am inteles. Cum avea exact in aceeasi localitate un concurs de karate mi-a spus ca mi-l aduce el. Nu l-a adus desi am insitat. I-am spus ca daca nu imi aduce copilul ma intorc acasa. A treia zi am ajuns acasa, am renuntat la tot si am gasit mocirla. Mie imi spunea sa stau linistita sa imi fac tratamentul. Iar pe de alta parte pregatise o poveste cum ca am fugit cu altul. Cand m-am intors, m-a dus cu forta la bunicii mei. Eu m-am intors insa inapoi in  Sarmas, sa fiu aproape de copil. S-a straduit atat de mult sa ma desparta de el, m-a denigrat, si-a varsat tot veninul dar nu a reusit. Acum toate acestea sunt trecute. Nu stiu ce ai facut dar niciodata nu mi-am dezvaluit viata asa. De 12 ani, nu am spus nimanui, decat psihologului.
– Ai facut bine. Lucrurile acestea, ascunse adanc sapa si lasa rani de nesters.
-Urasc minciuna! Mi-a facut mult rau in viata. Cum m-ai facut sa imi deschid sufletul asa?
– Nu ai facut nimic de ce sa-ti fie rusine. Stii ca am si eu experientele mele si cand va veni vremea voi scrie despre ele.
– Nu am nimic de ascuns. Poti sa scrii despre mine. Poti sa-mi scrii numele real. Sunt o carte deschisa.
– Am sa scriu. Vreau sa stie si alte femei, in situatia noastra, ca fiecare clipa de zbatere are rostul ei.
Ani, este de cativa ani in Italia, impreuna cu fiul ei si viitorul ei sot. Sunt o familie fericita si unita. Au un vitor luminos. A ajuns pe o culme inalta iar azi, a privit in urma la drumul ei, pana aici, plin de dealuri si hartoape. Asa e viata. M-a cutremurat marturisirea ei de azi. Desi suntem prietene nu mi-a niciodata cat de adanca e suferinta ei. Nu s-a plans cu problemele ei. Avea taria sa afiseze pe buze zambetul. Mereu. Desi sufletul ei era sfasiat. ”Un an de zile am pus doua tacamuri la masa. Apoi am invatat cum sa traiesc fara copilul meu.” Va place fata frumoasa in fotografie. Ea zambeste. E facuta in momentele acelea. Cum poti sa iti duci suferinta cu zambetul pe buze? Mii de femei in Romania sufera din cauza abuzurilor din familie. Nu au curajul sa faca un pas. Pentru ca viata lor e lasata de izbeliste.  Nu exista institutii sa le protejeze. Institutii reale. Cele care sunt suficient de curoajoase, au de indurat multe. ”Am invatat ca, chiar si atunci cand crezi ca nu mai poti, poti merge mai departe”. Ea a trait asta. Si eu am trait asta. Ani asteapta sa scriu povestea vietii ei. Pot face asta in cuvinte mai frumoase decat a facut-o ea?

Reclame

Reflexe blonde


Orasul fierbe usor in dupa amiaza aceasta.Sfarsit de iulie. Colegii care mai de care prin concedii. Dana nu plecase de la birou toata ziua. In sfarsit a terminat de ce avea de facut. ”E bine. Azi am stat peste program doar 20 de minute. Poate mai reusesc sa ajunga la strand. Daca nu, cu o carte in mana, in parc, intre pensionarii cIn Parcul Gheorgheniu sahul si babutele care fac gimnastica la aparatele de fitness montate de primarie. Unde te poti furisa de atata caldura?” Cu poseta pe umar, iese din cladirea ce ii tinuse racoare. Asfaltul incins poarta amprentele pasilor. In statia de autobus doua pensionare razvratite importiva indicatiilor medicale de a sta acasa, asteapta si ele. Se urca in troleul 25 si isi lasa gandurile slobode. Ar vrea sa se aseze, sunt atatea scaune libere dar se teme ca va transpira si se va lipi de scaun.Doua statii mai incolo, un barbat inalt, solid, inveselit de pe terasa, legandandu-se mladios ca o trestie, urca, plin de abilitate, tinand cont de starea lui bahica, prin usa din spate. Dana il vede cu coada ochiului. Ii displac betivii. Barbatul statea si el in picioare. Plictisit de peisajul de afara, incepe sa o studieze cu atentie, scotand cate un ”hmmm”. Ii vede sandalele din cureluse fine, cu un toc lat si jos, si privirea ii urca visatoare pe pulpele picioarelor goale. Fusta ei incepe de la genunchi asa ca escalada mai departe, peste talie, peste umeri. Ii vazu parul blond lasat pe umeri bronzati. ‘Hmmm” zice el din nou, vazand ca femeia nu e impresionata de mormaiturile lui admirative. Isi lasa capul intr-o parte ca sa poata admira cat mai amanuntit, asa ca un spectator intr-o galerie de arta. Se apoprie curajos de ea, fara sa articuleze vre-un cuvant. O frana a soferul ii oferi o fericita si norocoasa ocazie de a se atinge de ea. Dana se uita inapoi cu o privire scanteietoare si ucigatoare. Crezu ca asta l-a temperat. Urmatoarea frana fu o alta ocazie sa de frece de ea. Dana simte ca el a prins indrazneala. Detesta sa fie atinsa pe maini sau oriunde, mai ales in atobuz. Percepea asta ca pe o murdarire. A treia frana, urmata de balansul intentionat al barbatului, care se straduia sa ii atraga atentia, o scoate din sarite. Se intoarce. Cu un gest reflex, brusc si ii pune mana sub barba, ca si cum ar vrea sa il stranga de gat. La fel de brusc, cu o miscare verticala, ii ridica acestuia barbia si ii da capul pe spate, fortandu-l sa priveasca in tavan. Namila isi pierde echilibru si asa precar, cazand in sezul, pe podeaua troleului. Se ridica naucit, cu greutate si se aseaza pe un scaun din apropiere. ”A dracului femeie! Ce mi-o fi facut?” de-acolo o mai privi o data, de la distanta de kilometri. Doi studenti, vazura scena si ii faceau cu ochiul sa mai incerce. ”ce sa mai incerce? Cine stie ce va mai pati data viitoare? Pe scaun e mai sigur.” Unul dintre baieti insa, nu se da batut.
– Doamna, unde ati invatat metodele de autoaparare? Intreba el razand.
– Am facut cativa ani de karate. Vrei sa te bat si pe tine?
– Nu. Dar chiar ati facut?
Dana nu raspunse. Isi privi mainile. Pumnii ei marunti erau plini de bataturi ingrosate care nu disparusera atat de repede. Ii era dor de vremurile acelea. Au ramas in urma, la fel ca tot ce avusese pana atunci. In orasul acesta unde a ajuns dupa divort, viata pornise pe alte coordonate. Tot i-a mai ramas ceva din acele vremuri. Reflexele.
” Nu conteaza cat de puternic este adversarul, important este sa vrei sa invingi.” Mas Oyama

Ahmet Kaya- o piesa superba in Cafeneaua turceasca


Button CTM-am gandit sa am grija de vibratiile sufletului vostru in seara aceasta si i-am deschis usa unui cantaret minunat. Ahmet Kaya. Va invit, daca vreti sa va deschideti sufletul si sa ii dati lumina muzicii, sa il ascultati. Chiar si fara cuvinte. Totul e pentru lucrurile frumoase din noi. Va invit asadar in Cafeneaua turceasca pentru momente placute.

Evadarea


Sticla fumurie a masutei din sufragerie este usor pudrata cu praf. ”Iar s-a depus” gandeste Gisela, socotind ca ,abia trecusera cateva ore, de cand facuse curat. Priveste ceasca alba de cafea si aburul care se ridica magic, in semiintunericul camerei, imprastiind arome puternice. Inchise fereastra.Aseza buchetul de trandafiri primit de la Marcel. Era divortata de trei ani si pana nu demult isi pierduse orice speranta. Apoi, a aparut el si odata cu el a inflorit un intreg univers. Zambeste. Ziua aceea ii va ramane in minte. El o invitase in oras iar ea banuia ca lucrurile nu se vor opri la o cafea. Se aranja, isi pregati hainele. Se studie cu grija, se parfuma apoi incepu se se imbrace tacticos. ”Cum adica sa fac dragoste cu el? Nu am avut alt barbat pana la Titi si nici dupa. Apoi, ce o sa creada el, daca voi accepta? Ca sunt o femeie usoara. Nu stiu daca sunt pregatita pentru asta.” Stia ca nu putea evita intalnirea daca vroia sa mearga mai departe. In chiloti si sutien se privi in oglinda, masurandu-se din cap pana in picioare si invers. Isi puse ciorapi de matase, un maiou subtire, o bluza, inca una, o pereche de pantaloni mulati, apoi peste o pereche de pantaloni de stofa. Sacoul ei gri incheie tinuta. Fardata cu atentie porni la intalnirea cu Marcel. Emotiile o bantuiau. Era primul, dupa trei ani si al doilea in viata ei. Cafeaua promisa avu o poveste lunga, cu rasete si glume. Ii placea. Era spiritual si plin de energie. Inalt, bine facut, cu ochi albastri si parul negru, o frumusete de barbat. ”Ce o fi vazut la mine?” dar isi alunga gandul repede. O lua de mana si pornira in plimbare. Invitatia lui era ca aproape din scenariul pe care il avea ea in minte. Dupa o ora de ratacit pe strazi intrara in garsoniera lui. El pregatise totul. Avea si el scenariul lui, gandi ea. Cateva lumanari plasate discret aruncau umbre galbui indefinite pe pereti. El toarna un vin dulce si aromat in paharele de cristal lasate in asteptare. Spun o poveste secreta in doi pe canapeaua acoperita cu o catifea de un rosul inchis.Soapte, rasete, chicoteli, sarutari. Mainile incep sa isi caute trupurile. Marcel incearca sa o dezbrace aratand ca nu e strain de operatia aceasta.
– Doamne, dar ce a pe tine? Cate haine ai? Ajuta-ma te rog.
Ea se conforma si incepu sa scoata rand pe rand, perechi perechi de panaloni si de bluze, adunandu-se in gramada langa pat.
– Te-am invitat la o cafea si la mine, nu in Siberia. Se pornira pe ras amandoi.
Gisela trecea in minte momentele acestea. Ochii ii straluceau a zambet cald. Auzi soneria ce o scoase din visare. Deschise. Angel, baiatul ei drag. Il saruta si il imbratisa. O durea sufletul ca la divort, sotul manipulase situatia in asa fel incat i-l luase. Nopti in sir a plans si s-a framantat.
– Mami, am venit sa te vad. Stau acum cu tata in oras. Stii ca are o noua prietena.
– Da, mi-ai spus.
– Ti-am adus o fotografie cu ea sa o vezi.
Gisela arunca ochii pe fotografie. Femeia din imagine statea langa Marcel, iubitul ei.
– Ce cauta Marcel cu femeia aceasta? intreba ea uimita.
– E fostul ei sot.
– Cum? Fosta lui nevasta e cu fostul meu sot? Soarta ne face glume mereu. Pufni ras.
– Si, se inteleg bine, tatal tau cu prietena lui?
– Mami, stii cat munceste tata pentru ea? Mi-e si mila de el. Niciodata nu e multumita si ea pretinde sa fie toate gata cand ajunge ea de la serviciu. Tata ii bate pana si covoarele.
Gisela isi aminti cum Titi refuza orice implicare in problemele casnice. El era barbat iar femeile nu au alta treaba decat sa faca mereu curat. Cata rusine a rabdat cand, in prezenta unor prietene, vazand ca ea se simte vesela si distrata, s-a dus sa vada daca totul e in ordine si a verificat daca a sters praful de pe dulap. A sters cu degetul pe dulap si in prezenta fetelor, ii facu o urma cu acelasi deget pe frunte. Fata ei rosie de umilinta simtea si acum degetul lui pe frunte si urma aceea cenusie. Statu cu Angel de povesti si plecara impreuna. Se despartira cu drag si cu imbratisari promitandu-si sa se revada in curand.
– Sa fii cuminte, mama, il atentiona ea.
– Stii bine ca sunt. Nu-ti face griji. Vin si maine la tine. Sper sa imi dea voie.
– Te astept oricand si nu uita ca mama te iubeste.
Simti un nod in gat si lacrimi. Urca in troleu si cobora in Centru, aproape de primarie. Traversa strazi si urca pe Clinicilor, pana la Spital. Cumpara un buchet de flori de pe drum. Intra in curtea spitalului. Simtea inca o inclestare intre umeri si un nod in gat. Ofta. ”Viata asta!” Ridica ochii si in fata ei, la caiva pasi Titi. Avea bratul pus in ghips.
– Salut. Ii spuse el, asteptand ca ea sa remarce durerea lui.
– Salut. Ii raspunse ea cu distanta a cativa ani irositi din viata ei. Ce ai patit?
– Mi-am rupt bratul si acum am fost sa mi-l puna in ghips, rosti el asteptand o consolare, cum facea pe vremuri.
– Imi pare rau de tine. Sper sa te faci bine curand.
El o studie cu atentie. Se facuse mult mai frumoasa. Ochii ei albastri si parul castaniu roscat incadrau un chip luminos. Inalta si mladioasa, imbracata cu gust si emanand un parfum de femeie fina. Si acum, atat de departe de el. Vru sa zica ceva dar acesta fu singurul lucru pe care i-l spuse cu furie si lacrimi in ochi, singurul care ii rasari pe buze.
– Numai tu esti de vina!!!
Ea trecu pe langa el, aruncandu-i o privire trista si cu jale. Buchetul de lalele era viu colorat, in rosu, galben, verde. Culorile vietii, gandi ea si simti ca ii cazu de pe umeri o uriasa povara. Era libera!

Au mai postat pe aceeasi tema: Psi,dictatura justitiei, Tibi, La fee, cita, scorpio, dor, Incognito, anacondele

Rogojina de acasa- Poveste de Cafenea


Button CTFemeia, kadin, ii pregati masa, o mancare simpla. Farfuria era o culoare vie, crem, alb, rosu, iar ici si colo, presarata cate o frunza verde. Macaroane peste care turnase iaurt, un sos rosu cu ceapa , colorat cu boia de ardei si suc de rosii. Mancaruri simple, ca la tara. Il lasa sa termine de mancat, respectand niste reguli necrise, stiut numai de ei. Au imbatranit impreuna. Nu mai tin minte de cati ani pentru ca povestea incepuse demult, in Turcia, in casa lor simpla, din Malatya, acolo unde iarba verde si gradinile cu caisi si portocali iti incanta privirea.(continuarea aici)

Invitație în Orient


Turkish Coffee Shop - banner copy

Dragi prieteni, dacă sunteți in căutare de ceva special, vă invit la Cafeneaua Turcească, începând de vineri. Vă ofer clipe de exotism, dezvăluindu-vă o lume interesantă și fascinantă, plină de culoare, de farmec și istorie. Vreau să v-o prezint și vouă, așa cum am cunoscut-o eu, cu sufletul și cu mintea. Cafeneaua Turcească, nu e un loc al viciului ci al visării și al lecturii. O viață puțin cunoscută se deschide dincolo de poarta ei. Intrați doar pentru a contempla. Nu trebuie să faceți comentarii decât dacă doriți. Avem Khave, cu aromă turcească, seftali de caise ori suc de rodie. Așezați-vă comod la o masă imbrăcată în catifea verde, și savurând o cafea lăsați-vă furați de atmosfera și de acordurile orientale. Dacă v-a fascinat lumea aceasta și aveți postări pe care vreți să le impărtășiți, noi le găzduim cu plăcere. Cafeneaua Turcească are de azi blogul ei.