Daily Archives: 28 ianuarie 2013

A nu se darui femeilor!


Prietenul meu si fostul meu coleg de presa, Adrian Suciu, scrie poezii. I le citesc cu drag si cu placere si incerc sa ii intuiesc sufletul si starea de spirit in momentul acelei scrieri. E greu, e delicat, complex si ascuns. E un suflet de artist, de filozof, de jurnalist. Un suflet de mai multe suflete, o esenta rara. Are un site de poezie. Va invit, sa il cititi. Poezia aceasta imi este una draga pe care am citit-o de multe ori.

de ADRIAN SUCIU
O femeie poate construi o casă dintr-o singură
cărămidă. De-aceea nu se dăruiesc femeilor cărămizi:
ar da faliment industria de construcţii.

O femeie poate întemeia o ţară cu popor
fericit pe un fir de nisip. De-aceea nu se dăruiesc
femeilor fire de nisip: nu s-ar găsi destui regi
pentru toate ţările.

O femeie îl poate rescrie pe Dumnezeu cu un pix.
De-aceea nu se dăruiesc femeilor pixuri:
tot ce ştim noi ar fi invers. Trupul s-ar duce la cer
şi sufletul în pămînt, unde ar fi fericit
ca un cuţit de măcelărie căruia i se face milă.

Reclame

Ochii negri de acasa


CIMG5105-1Parca masinuta, un Opel negru, vijelios, in fata cafenelei de parca s-ar fi grabit sa nu intarzie. Nu avea unde. Acasa nu il astepta nimic, nu avea pe nimeni aici. Doar sperante fluturandu-i in suflet. Are zambetul larg si deschis al omului cu ganduri curate. Sta la volan. A oprit motorul si continua sa vorbeasca la telefon. Zambeste, rade, ii vezi fericirea pe fata. Coboara in cele din urma inchizand in telefon cuvintele de ramas bun, catre necunoscuta de la celalalt capat al firului. Din doi pasi, strabatu portiunea de terasa din fata cafenelei. Intotdeauna isi facea apartitia ca un tzunami. Se opreste brusc, cu efect, in usa si aruncand o privire cuprinzatoare, ii saluta pe toti cei prezenti, cu o voce tanara si puternica, auzita sigur in toate apartamentele cartierului.
– Salam aleycum, Alah!
Zambi, isi duse mana la inima si apoi intra sa dea mana cu fiecare dintre clienti, devenit deja prieten de cafenea si obisnuit al localului. Memet e tanar. Parul negru corb pana pe umeri, lasa sa se vada doar ici colo cate un fir argintiu. Mai are vreme sa albeasca. Are doar 30 de ani. E plin de energie. Parca da in clocot. Cand este el prezent, intreaga suflare a cafenelei se anima. El singur face cat un stadion de turci la un loc. Cand este meci de fotbal, sta langa televizor, atent, striga, vocifereaza, da din picioare gata sa marcheze el in locul jucatorilor de pe teren. Rade, uneori danseaza cativa pasi din piesele lui preferate, ridicadu-se brusc de la masa de joc si apoi intorcandu-se sa continue. Canta, Karadi Kaslari, o meloie trista despre o fata cu ochi negri din trecutul sau, probabil. Fata lui frumoasa lasa sa se vada o anume eleganta si rafinament. Ochii ii sunt negri, umezi si incinsi, cu sprancene frumos arcuite. L-ai putea banui ca a trecut pe acolo o mana de cosmeticiana. El e insa natural. Poarta blugi si o bluza mulata. Peste ea un pulover gri. Usor, in urma, simti un parfum fin, plutind ca o adiere de perdea. Se intoarse de la serviciu. Are un mic business. O frizerie intr-un orasel apropiat. Nu castiga mult, dar suficient cat sa traiasca decent, linistit si fara stresul comenzilor unui sef. Nu vorbeste despre viata lui. Sunt episoade pe care vrea sa le uite. Nici despre cum a ajuns in Germania, dupa ce s-a imbarcat din Istambul, pe o nava ce calatorea spre Danemarka. I-a fost de ajuns ca a trait experientele acestea. Pe atunci avea doar 20 de ani, era mai energic, divortase recent de fata pe care i-o alesese familia. Avusese si ceva probleme cu politia pentru un scandal pe stadion. Viata lui de aici trebuia sa fie una noua, sa ii linisteasca vulcanul din suflet. I l-a mai linistit. Greutatile de inceput, statutul de emigrant, senzatia ca nicaieri nu esti in locul tau l-au mai inmuiat putin. E trist ca nu isi gaseste o fata potrivita pentru el. Dar are sperante. Cauta. Se intoarce spre bar si striga din fundul salii.
CIMG5137-1
– Wo is mine cay? Unde e ceaiul meu? Parca dinainte de a sosi, ceaiul lui trebuie sa fie pregatit, exact asa cum ii place lui, negru-rosiatic, sa nu poata citi prin paharul de sticla, si cu patru cubulete de zahar. Isi ia ceaiul si da cu ochii de Ahmet care citeste ziarul.
– Salut, frate! Ce faci?
– Bine multumesc. Citesc putin.
– Asculti muzica? Telefonul lui Ahmet, conectat la internet reda de pe youtube o piesa trista. ”Bir Selam Sal Sabah Olsu” , ”Intr-o marti de dimineata” Frumoasa piesa, spune Memet. Se aseza langa el. Ahmet ii insinse mana.
– Viel gluck zum Geburtstag, Memet! La multi ani si mult noroc de ziua ta!
Memet il privi contrariat. Se uita in jur sa vada ce se intampla. Lumea isi vedea linistita de joc.
– De unde stii Ahmet ca e ziua mea? Cine ti-a spus? Nimeni nu stie aici cand e ziua mea, d-apoi sa imi ureze La multi ani! Dupa 10 ani, esti primul care ma felicita cu ele ocazia asta.
– Ei, cineva. O zana buna. Important este ca urarea a venit, chiar si acum.
– Ahmet, ce bei? Trebuie sa te servesc cu ceva.
– Nimic. Multumesc. Am deja un Ayran, iaurt cu apa minerala.
– Totusi, ceva de la mine. Un ceai, un nectar de caise?
– Atunci, sa fie un ceai!
Stateau amandoi la masa, impartasind discutia despre neimplinirile lor, despre dorul de casa, despre viata din Turcia si fostele neveste.
– Ahmet, eu am mai fost insurat. Dar oricate femei am intalnit, niciuna nu e ca fosta mea nevasta. Imi pare rau ca am divortat. Stiu ca eu sunt de vina. Am gura mare si ne certam amandoi. Nu sunt rau. Sunt eu zgomotos dar am sufletul cald si moale, ca bumbacul. I-am scris anul trecut si am vrut sa ma intorc la ea. Acum nici nu mai vrea sa auda. Nu stiu ce o fi fost in capul meu. Dar tu? Tu de ce esti inca singur? Ai fost insurat?
– Da. Dar am divortat si ea la scurt timp a murit. A fost injunghiata de unul dintre multii ei parteneri. O averizasem cu cateva luni inainte de parca aveam un presentiment. Imi pare atat de rau ca nu am putut face nimic. A fost o femeie frumoasa si am iubit-o foarte mult. Mda. Asta e viata. Trista.
– Lasa, Ahmet. Vorba cantecului, Maine poate o sa fie mai bine. Il batu prieteneste pe umar si se muta pe un fotoliu inalt si rosu, langa aparatele de jocuri. Nu era impatimit al jocurilor. Il saluta pe Zafer, apoi il cuprinse cu bratul dupa gat. Cum Zafer, un tanar de varsta lui, insurat dar trist de viata aleasa de familie pentru el, nu protesta, il scutura si il trase de pe scaun silindu-l sa se apere si sa se ridice de pe scaunul sau.