Daily Archives: 2 ianuarie 2013

Flori de munte


(fragment din romanul Focuri)

Cand vazu masina politiei stationand in fata blocului iar politistii asteptand langa vehicul realiza ca il asteapta pe el. Nu se impacienta. Saluta si se apropie de ei. Stia deja despre ce e vorba. Hatice, fosta lui prietena, facea mereu reclamatii ca sa il sicaneze si sa il streseze iar acum, de cand viata lui se schimbase si aparuse o alta femeie, urzelile ei devenisera fara efect. El nu se mai enerva si nu mai reactiona la sicanele ei de tot felul. Hatice simtea ca pierduse controlul. Intelegea de ce dar nu avea nici o dovada inca. Furia femeii se manifesta insa in cele mai ciudate chipuri. Incerca in felul acesta sa il compromita in fata cunoscutilor. Mereu se discuta despre el, in soapta, cu atentionari din coate si priviri complice. ”Ai vazut ca politia a venit iar la Ahmet? Sigur o fi facut ceva traznaie. E normal. De aceea e tacut si sta doar la cafenea sa citeasca ziarul. Nici nu joaca la aparatele electronice, nici nu bea alcool. Ori poate ca a facut ceva tampenii pe internet. Ceva secret ascunde el ca nu obisnuieste sa se confeseze ”. El, statea in fata politistilor si discuta. Problema era deja cunoscuta. Acestia scriau ceva intr-un carnetel. Sait, azerul, mic si iute, un Speedy-Gonzales al Orientului, trecu pe langa ei. Se opri cu gura cascata asteptand explicatii de parca trebuia sa i se dea.
– Ce e? Ce se intampla? Intreba el direct, fara menajamente. Cum sa rateze bunatate de informatie gata de flecarit in cafenea.
– Circulati. Nu este problema dumneavostra, ii spuse scurt politistul. Cum Seit ezita sa se execute, bravand, politistul il va avertiza ca se va alege cu o amenda. Pleca bombanind, intorcand capul si privirile spre discutia celor trei. Greseala mare pentru ca plonja cu picioarele intr-o balta si isi stropi pantalonii. Injura scurt. Ud la picioare si cu pantalonii muiati in noroi, numai el stie cum descoperise minunea de balta, se indigna si refula, blestemand clipa in care plecase de acasa fara BMW-ul lui gri-metalizat, desi locuia dupa coltul blocului.
– Was ist daaas?!! Ce-i asta? De parca cineva era responsabil de neatentia lui si ii pusese balta in cale. Se scutura cu ambele palme, batand mansetele pantalonilor insa inutil. Was ist daaas, aminamina? Geaca lui de fas negru i se infoie singura de enervare. Nu fu luat in seama asa ca intra in cafenea si se duse direct la grupul de barbati de la bar.
– Ati vazut ce s-a intamplat? Relata scena cu multe inflorituri dar cu voce scazuta ce creea o complicitate cu spectatorii. Politistii l-au legat pe prietenul nostru. Treceam pe acolo si el era cu catusele la maini. Iar o fi facut ceva traznaie. Degeaba nu vine politia. Un murmur se auzi si subiectul paru bun de rumegat pentru dupa amiaza aceea. La doua minute aparu si prietenul. Privirile iscoditoare indreptate asupra lui il facura sa dea o explicatie.
– Nu am nimic. Alle its ok. Toate sunt in regula. Doresc un Ayran.
Nimeni nu intreba nimic desi curiozitatea generala se simtea plutind in aer. Isi lua paharul inalt de iaurt de capra si se intoarse spre masa. Se aseza luand la rasfoit ziarul. Seit astepta cateva minute dar nu primi nici o explicatie.
– Ahmet, te pot cinsti cu o bere?
– Nu, multumesc. Azi nu beau.
– Foarte bine. Eu vreau un Red-Bull. Azi am o intalnire cu o gagica super, in Frankfurt. Iti povestesc cand ma intorc.
– Interesant. Abia astept. Desi nu era curios de cuceririle lui Seit.Dar nu vroia sa ii taie elanul. Pentru asta ai nevoie de Red-Bull? Bauturile energizante te agita si tu oricum esti agitat de felul tau. Multumeste-te cu putin si cu impresia pe care o faci fetei. Ai masina tare, ai bani, esti parfumat si imbracat in toale de firma, ceasul nu e insa cel mai grozav, dar daca zici tu ca e de firma, ce mai conteaza ca are cureaua aproape rupta.
– Da, dar ti-am spus ca e originala. Una noua ma costa pe putin 150 de euro. Si nu e originala. Oricum, ii explic eu despre ce e vorba daca spune ceva despre ceas. Prin camasa desfacuta, peste pieptul paros pana la gat, i se zarea lantul de aur, gros de un deget, un alt semn de prosperitate. Posesorul trebuia sa impresioneze pe toate planurile.
– Si o cunosti, pe fata asta?
– Nu. Dar abia astept sa o cunosc. Mi-a recomandat-o un prieten. Daca iti place ti-o recomand si tie. Vrei?
– Nu, multumesc. Ma descurc si singur cand e cazul. Dar sa stii ca esti curajos. Nu te temi ca poti contacta SIDA?
– Ei. Cum sa iau? O sa ma protejez, poate. Doar nu toata lumea se contamineaza.
Seit se intoarse spre proprietarul cafenelei si il instiinta de ultima sa achizitie. Un tricou original, Polo. Si nu din oricare. Adus pentru el, special, la un pret de oferta.
– Aha. Foarte fain. Dar stai sa iti arat ca si eu mi-am luat unul. La fel si am platit cu 50 de euro mai putin. Sigur e mai de calitate.
Seit mormai ceva indispus ca il descurajase si ca avea deja pregatita discutia despre tricou. Iar dupa cum il stia pe proprietar sigur avea si el ceva la fel, dar cu un pret mai bun ori mai de calitate.
– Auzi, dar mi-ai vazut telefonul meu nou? L-am cumparat la oferta. Unul similar costa in magazin 500 de euro iar eu am dat pe el 200. Ce spui de asta? Vino sa il vezi, spuse el afisand aparatul ca o proba evidenta.
– Da, spuse proprietarul. Si eu am cumparat unul, dar dintr-o marca mai buna si am dat pe el tot 200 de euro.
– Ai vazut? La el toate sunt mai bune decat la altii!! mormai tafnos Seit si se intoarse catre prietenul sau. Acesta zambi. Avea dreptate. Patronului nu puteai sa ii prezinti ceva, o achizitie proprie, de exemplu, ca imediat el avea versiunea imbunatatita si la preturile cele mai bune de pe piata. Daca vorbeai despre orasul tau, al lui e mai grozav. Are concentrata 80 la suta din industria Turciei in el si un numar al populatiei considerabil mai mare decat in realitate. Daca vorbeai de familie, a lui era mai grozava. Totul era mai bun decat al altora.
Se intoarse la ziar si din cand in cand urmari stirile. Zapezile acoperisera cateva regiuni din Turcia in timp ce in alta parte a tarii fusese un cutremur de pamant. Oamenii in nevoie, cautand ajutor in momente de cumpana. Conflictele militare ramasesera azi pe planul secund. Ii era sufletul acolo, dar parca nu se putea identifica total cu tara aceasta. S-a nascut in Germania. O parte din copilarie a locuit aici, apoi cativa ani in Canada si pe la 13 ani, a ajuns in Turcia, la bunicul, impreuna cu fratii sai. In venele lui curge insa sange otoman. Lantul pe care il poarta la gat are un medalion in forma de semiluna iar stema ii e prezenta pe multe din obiectele personale. E patriot si uneori plateste un pret greu intre majoritarii nemti, pentru ca e turc si emigrant. Il striga in firma:” Hei, turco!” iar unii clienti cu sentimente sovine il refuza. Cu toate acestea, nu doreste sa fie luat drept altcineva decat este. E mandru ca e turc si ca odata, cu ani in urma, a luptat in armata turca participand la operatiuni militare.

Reclame