Flori de munte


( fragment)

Ceasul se grabise si in dimineata aceasta. Mereu intarzia putin. Dar pentru ca muncea repede si era foarte bun in ceea ce facea i se mai t receau cu vederea micile intarzieri. Intra in atelierul unde reparau echipamentele si colegii erau deja in plina activitate.
– Buna dimineata!
– Buna dimineata, ii raspunsera somnorosi incat aveai senzatia ca inca isi continuau somnul de dimineata.
Dadu cu ochii de Franco, italianul maruntel care se ridica pe varfurile picioarelor si inaltand umerii in acelasi timp, complexat ca trebuie sa il priveasca pe Ahmet de jos in sus. Nu facea decat sa starneasca hazul celor din jur. In urma cu cateva zile, Franco puse la cale o farsa coleglui sau turc si il invata ”italienische complimenti”. Vocabularul acestuia sa imbogati brusc cu expresii colorate: ”porca mizeria”, ” va fanculo”, ”porco Dio”. Iar el le utiliza cu prima ocazie incercand sa ii faca unei prietene complimente. Doar sinceritatea si naivitatea lui o facura pe aceasta sa nu se supere, ba chiar sa zambeasca ceea ce lui ii dadu incredere ca, aceste cuvinte cu rezonanta exotica, isi facura efectul. Ea il consola imediat.
– Stai linistit. Acestea sunt primele cuvinte pe care le inveti de obicei intr-o limba straina.
Ahmet il privi de la inaltimea siluetei, de la 1, 80 catre 1,50 metri, pe italian si il saluta cu un zambet larg plin de voiosie.
– Gut morgen, Franco! Va fanculo!
Italianul stia ca tratamentul acesta il primea in fiecare dimineata si in loc de salut ii raspunse furios, spre hazul celor din jur. Stranse pumnii semn ca daca ar fi ceva mai inalt i-ar arata el afurisitului de oriental.
– Tu, turco! Porco turco!
– Franco, nu e frumos. Asta e totala lipsa de respect. Respectloss.
Dialogul avu darul de a inviora atmosfera brusc. Toata echipa lucra cu mai multa vitalitate, atenta la discutia celor doi, ca la un matinal spectacol de stand by comedy. Italianul bombanea lansand un suvoi de cuvinte in limba sa, intr-o viteza uimitoare, intreaga lui faptura miniaturala exprimand furie si dorinta de razbunare, neputincioasa insa in fata unui adversar redutabil. Energia se revarsa deja peste masa de lucru si avea efectul mai bun decat o cafea tare. Usa se deschise si seful,isi facu aparitia, moment in care se instala linistea si concentrarea extrema asupra bancului de lucru. Neamtul, un batran, experimentat, care isi transformase meseria in propria afacere iar acum coordona angajatii din birou, intervenea rareori.
– Alles clar? Toate sunt bune? Cum va descurcati?
– Foarte bine.
– Nu aveti nici o problema?
– Nu, raspunsera angajatii in cor.
Daniel, un tanar neamt, cu ochii albastri si parul castaniu, renumit prin traznaile si nepriceperea lui, completa.
– Turcul si italianul se inteleg foarte bine. Au o relatie speciala si ne amuza dialogul lor in fiecare dimineata.
– Da? Seful se uita intrebator peste ochelarii lui cu rama aurie, cautand o confirmare. Mi se pare normal. Amandoi bruneti, amandoi provenind din regiuni de la malul marii, temperamente asemanatoare. Nu ma suprinde ca se inteleg.
Angajatii zambira. Stiau ei ce e cu temperamentul si intelegerea celor doi. Batranul isi asundea bine sentimentele fata de straini insa avea nevoie de ei. Nu-i putea suferi pe turci. Prea sunt necivilizati si i-au invadat tara. Oameni obisnuiti, fara cultura, fara maniere dar harnici muncitori. In momentele lui in care nationalismul iesea la iveala, nu se sfia sa le spuna ca daca ar fi dupa el, i-ar scoate pe toti afara din tara.
Seful dadu se plece dar se intoarse brusc.
– Era sa uit pentru ce am venit. Am descoperit ca la una dintre masini, careva dintre voi a instalat o piesa defecta. Cine a facut asta?
– Eu nu, raspunsera angajatii in cor, ridicand mainile in acelasi timp ca si cum niciunul dintre ei nu s-au fi atins vreodata de componenta aceea.
– Hmmm, facu batranul coborand ochelarii de la baza la varful nasului si privind peste ramele aurii. Mai sa fie! Poate ca atunci am instalat-o eu si am uitat! Eu am facut asta? Incep sa cred ca am probleme de memorie. Eu sa fi facut asta?
Evident ca stia ca vreunul dintre angajati si Daniel era de regula eroul principal cand era vorba de greseli. Nu mai incerca sa afle vinovatul. Stia deja despre ce era vorba iar discutia ii avetizase deja pe angajati sa fie atenti la ceea ce lucreaza.
– Avem o comanda la hotelul Class. Care dintre voi vreti mergeti acolo pentru interventie?
Ahmet se oferi sa mearga dar Daniel ii reteza elanul imediat.
– Seful, nu il lasati pe el. Daca se duce el, doi ani nu mai au nevoie de service la aparatele noastre. Ne ia astfel painea de la gura.
– O.K. Zice acesta zambind. Atunci, du-te tu. Parca vad deja ca pana la sfarsitul saptamanii va suna patronul si ne va trage o chelafaneala. Si va trebui sa le dai atunci explicatii de ce nu functioneaza aparatul pe care tocmai l-a reparat. Explicatia ca e vechi si ca are multe de inlocuit, nu prea tine.

Posted on 27 Decembrie 2012, in Cafeneaua turceasca and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 16 comentarii.

  1. Frumos text, gâlceavă simpatică, conviețuire interetnică, ceva care nu mai miră pe nimeni, oameni plecați din țările și casele lor, siliți să muncească pentru patroni străini, cu toate că sunt conștienți de prejudecățile care mocnesc „îsi asundea bine sentimentele față de străini însă avea nevoie de ei. Nu-i putea suferi pe turci. Prea sunt necivilizați și i-au invadat tara. Oameni obișnuiți, fără cultură, fără maniere, dar harnici muncitori.„
    Toate astea, în momente în care naționalismul țâșnește , diplomatic „autocenzurat.
    Tensiune potolită prin replici savuroase, într-o țară străină, mai întâi se învață înjurăturile,caracterizări sumare dar relevante„1,80 către 1,50„, pumni strânși„, afurisitul de oriental„ o lume pestriță, silită de criza deceniului să-și împartă laolaltă bunele și relele.
    Îndrăzneață ideea „antitezei„ între bătrânul neamț, îmbogățit pe îndelete, și tânărul său confrate„renumit prin trăznăile și nepriceperea lui, completă.„
    Ai zice că se potrivește zicala noastră„ frate, frate, da brânza e pe bani„..
    Mesajul textului mă trimite cu gândul la atmosfera descrisă de Victor Ion Popa în „Tache, Ianche și Cadâr„, aceleași relații interetnice, ființe pe care viața le-a adus împreună, deși provin din țări diferite.
    Până la urmă, cu puțină toleranță, se poate viețui în armonie, pentru că viața la stăpân este mai ușoară, dacă oamenii lasă unul de la altul..

    • Multumesc pentru comentariu Gina. Adevarul este ca statutul de emigrant nu e foarte confortabil iar convietuirea in multiculturalitate nu e nici ea simpla. Apoi, nemtii sunt de felul lor nationalisti. Nu ii agreeaza pe emigranti, ”ausslanderi”, insa au nevoie de ei. Acestia accepta muncile cele mai grele ori mai umile si accepta sa munceasca pe bani putini, ceea ce un neamt care se respecta nu ar face niciodata. Problema este ca si emigrantii, vin aici cu o cultura si cu o atitudine despre straini, uitand ca sunt ei insisi straini. Mi-a placut cum ai conturat ideea: ”o lume pestrita, silita de criza deceniului sa-si imparta si bunele si relele”. Povestirea aceasta face parte dintr-un roman la care lucrez si se refera la viata emigrantilor turci in Germania. Am mai facut in ultima vreme cateva postari, fragmente, sub titlul, Focuri sau Furtuna. Este construit pe povestea de viata, reala si fascinanta a lui Ahmet, prezentand o galerie de portrete de emigranti turci, oameni simpli, fiecare cu o personalitate interesanta si o poveste de viata deloc simpla. Toate drumurile lor, a acestor personaje, se intersecteaza la un moment dat, in Cafeneaua turceasca, locul in care i-am intalnit si eu de fapt si care are o semnificatie anume. Turcii sunt priviti cu un oarecare dispret in Germania desi sunt cateva milioane si reprezinta un procent semnificativ in randul populatiei. Cunoscand lumea lor din interior, am ramas fascinata si am realizat ca suntem tributari unor clisee de gandire. Aveam o parere proasta despre ei pe care mi-am schimbat-o total cunoscandu-i si intelegandu-i. Asta e si motivul care m-a determinat sa scriu. Ahmet mi-a fost de mare ajutor in a intelege civilizatia lor iar contactul cu ei, pe viu m-a ajutat sa vad Turcia, obiectiv si sa inteleg ca e altceva decat ne imaginam o noi. La fel cum ei au o viziune limitata si aproape eronata despre romani, de exemplu, cei care au facut parte din fostele teritorii ale ”osmaniche reich”. La un moment dat ma amuzam ca ajunsesem sa dau lectii de geografie si istorie turcilor, si invatam impreuna cuvinte romanesti si turcesti. Pentru mine a fost o experienta interesanta.

  2. N-am fost în Turcia, nu știu de ce, am tot refuzat. În toamnă, două foste colege m-au invitat, era o șansă, doar că vremea s-a stricat și am renunțat.
    Cred că și eu am niște prejudecăți în legătură cu ei- îi „știam „ de la istorie..
    Apoi, magazinele noastre sunt pline cu mărfuri de-ale lor, adesea, parcă lumea este în uniformă turcească, mai ales femeile.

    Îmi place să „te ascult„!
    Să știi că fiul meu cel mic, am doi băieți, ambii bărbați în toată firea, așadar cel mic este cetățean britanic, lucrează în Londra de vreo opt ani, a fost la școală în câteva state mari europene, deci „cunosc„ într-un fel, cam cum stau lucrurile cu emigranții.
    Și cel mare a locuit cu familia mai mulți ani în câteva capitale europene.
    Știi; până la urmă, important este să te simți respectat, să-ți fie răsplătită munca , să-ți fie apreciată inteligența/!
    Aici toți profesorii, bunăoară, au salarii egale, deși prestația diferă.
    Și calitatea muncii.
    Și multe altele.

    • Nici eu nu am fost in Turcia dar anul care vine e pe lista mea de destinatii turistice. Cu toate acestea, dincolo de ce vezi in statiunile lor, care sunt foarte frumoase si eu servicii de buna calitate,dincolo de multele obiective ce atrag turistul prin frumusete si exotism, Turcia e altceva. O tara mare, cu o problematica interna si externa complexa pe care, nu inteleg de ce noi, europenii evitem sa o cunoastem. E o tara mare, de dimensiunea Germaniei, iar pentru un exemplu, Istambulul, e un oras cat o tara. Are peste 20 de milioane de locuitori. Turcia are o economie ascendenta de multi ani, e a doua tara ca reprezentativitate in NATO, cu toate ca nu este membra a UE. E punctul tampon intre lumea araba si Europa. Este o tara cu o cultura impresionanta, pe care noi,europeni, din pacate nu o cunoastem.
      In ce priveste statului de emigrant. Nu e usor dar exista un sistem pus la punct care te ajuta sa te integrezi daca incerci sa cauti informatii si sa il accesezi. Calitatea muncii insa clar ca e alta dar si recompensele financiare sunt pe masura efortului.

  3. Greu de comentat după ce a spus Gina atît de bine, tot ce era de spus.
    Doar că mi-a plăcut foarte mult fragmentul.

    Rămîneţi cu bine şi să vă regăsesc voioase.🙂
    La mulţi ani!

    • Tibi, o sa te asteptam voioase si o sa ne fie dor de tine.🙂 Iti dorim distractie placuta si vrem si noi ceva de acolo, cand te intorci. Se poate? Niste ilustrate cu parfum… de Praga.🙂
      La multi ani!

  4. Fragmentul este din ce ? Și cine l-a scris ? Întreb pentru că este foarte bun.

    • Bine-ai venit pe blogul meu. Fragmentul face parte din cartea la care lucrez. Se numeste Focuri si se refera la viata emgrantilor turci in Germania. Am mai postat cateva fragmente sub titlul, Focuri ori Furtuna.🙂 Daca iti face placere si ai timp de invita sa le rasfoiesti, in inversa ordine cronologica. Iti multumesc de apeciere si ma onoreaza.

  5. Frumos. Mi-a placut. Stiu ca am mai citit la tine fragmente cu personajul turc, cu Ahmet🙂
    M-a amuzat gandirea lui Daniel, neamtul.
    Eu am lucrat ani de zile pentru nemti. De la noi, romanii, nu iti imaginezi ce pretentii exagerate aveau. Noi muncind cam ca si Ahmed, aproape fara greseala…Cu toate astea…voiau sa arate ca ei erau jupanii.. :))

    • Cunosc foarte bine situatia asta. Am lucrat un an an si ceva in cafenea, pentru un turc, dar avea omul asta atat bun simt si rabdare. Poate a fost o exceptie. Acum lucrez pentru nemti si vad ca fata de mine e o exigenta sporita. M-am obisnuit. Nu-mi face nimeni observatii.Dar sunt foarte atenta la detalii. In rest sunt corecti cu mine.

  6. Ah, ce bine-mi pare ca nu stiu lb germana si mai nimic despre cultura germana, pt ca astfel nu a trebuit sa lucrez in Germania, pt ca eu nu permit decat lui mama si tata si mie insumi sa fim exigenti fata de mine, si nu ca m-as supara pe nemti daca as lucra pt ei, sau as fi obraznic sau recalcitrant rebel, dar pur si simplu nu i-as baga in seama, si probabil ca mi-as face treaba cf normelor mele personale de exigenta, care probabil ca pot uneori fi chiar mai inalte decat ale unor nemti, pt ca eu tind sa fiu masochist + am si fascinatie pt chestii din astea gen autoflagelare cu bici manufacturat din fasii de piele de calitate superioara la bustul gol + inconjurat de o atmosfera cat mai spirituala cu icoane stralucitoare si tamaie…adica un fel de ascetism ff sever, dar cu bling, plus efectuat cat mai constiincios ritualistic !

    Dar nu sunt sigur daca indiferenta mea fata de nemti chiar la ei acasa i-ar deranja poate mai mult decat o eventuala obraznicie directa. Pt ca in Norvegia am impresia ca indiferenta ii supara uneori mult mai mult decat daca ii contrazici, pt ca ei incurajeaza dezbaterile si contradictiile, pt ca astfel se poate trage de timp in mod deosebit de placut si nu mai e nevoie sa munceasca nimeni mai concret. Dar daca ii ignori, si muncesti asa de unul singur, sau te gandesti linistit la ale tale, de ex la imagini placute de siruri procesionale de autoflagelanti deosebit de pasionali din tari latino-americane, si nu participi la dezbaterile generale, cred ca asta ii deranjeaza mai mult…plus lor le e frica de catolici de ff mult timp…mai ales, desigur, de lucratorii bisericesti catolici, si, dupa ce i-au izgonit din tara pe la 1500, plus cu zvonuri masive ca ultimul arhiepiscop catolic a mai si fugit cu tezaurul national al catedralei neamului in valize in plus fata de o sticla de akvavit pe care o primise anterior cadou de la un danez milos stabilit in Norvegia pt a o ocroti militar, le-a dat voie apoi din nou sa se stabileasca aicea abia catre 1900, chiar o idee mai tarziu decat au dat voie la persoanele de origine iudaica, pt ca s-au ridicat voci anti-discriminare, dar totusi calugarilor specific iezuiti le-a dat drumul mai mult de nevoie abia prin 1956, cu ocazia revolutiei din Ungaria, cand au venit vreo 2 refugiati de acolo si s-a intamplat sa fie seminaristi catolici iezuiti si au trebuit sa modifice constitutia tarii ca sa le poata da azil politic.

    Numai ca eu nu ignor lumea „straina”, (care reprezinta vasta super-majoritate a oamenilor din jurul meu de oriunde ar fi ei, chiar indiferent de origine etnica sau nationala, oriunde m-as afla pe mapamond, inclusiv Romania), asa din rautate sau obraznicie, dar asa sunt eu, eu chiar ignor pe toti care nu sunt mama si tata, si inca vreo cateva ffff putine persoane ff apropiate de mine + desigur, am impresia ca nu cred ca as putea ignora un sir procesional de autoflagelanti pasionali cu biciuri in maini latino-americani la bustul gol, numai ca aia, din pacate, sunt atat de preocupati de chestiile de interes principal pasional pt ei insisi, incat nu m-ar baga in seama pe mine, sa-mi dea si mie ceva de lucru sau chiar sa ma exploateze cat or vrea, cu cea mai mare exigenta pe acolo pe langa ei !

    • 🙂 Rudolph, sa inteleg ca ii ignori pe toti cei care nu te baga in seama? Nu-i nimic. Ai toata libertatea dar eu zic ca nu merita sa iti irosesti timpul cu asta. Despre munca in Germania, ce sa zic? A fost o optiune a mea. Si a fost buna zic eu. In tara, faceam cu totul altceva dar cu mult stres si uneori rezultatele nu se vedeau. Apoi criza si situatia economica aberanta care nu te lasa sa faci ceva serios, real. Asa ca am preferat sa vin aici si am acceptat jobul acesta. Am lucrat intai pentru turci. Nu ca ei nu ar fi fost exigenti. Dar nu la fel de distanti a nemtii. In schimb de cand lucrez pentru nemti, e altceva. M-am obisnuit. Cu toate se invata omul in viata. Iar daca ai fi nevoit, asa cum se intampla de multe ori in viata, ai invata sa te adaptezi.

  7. Mie mi-au placut ff mult cei cativa turci cu care am interactionat in viata, insa am impresia ca am facut cateva gafe si fata de ei, ca le-am zis ceva de gen „habibi” pe lb araba, plus le-am urat dupa aia si Craciun fericit ! Plus admir ff mult serialele TV turcesti, a fost unul Poveste de Familie caruia eu i-as fi dat si premiul Emmy + premiul Golden Globes, mai tare decat orice alt serial american, cu un scenariu, dupa parerea mea, de o calitate la nivel egal cu cea a dl Galsworthy in Forsyte Saga, si chiar cu posibile aspiratii de a atinge pe alocuri chiar calitate de nivel Lev Tolstoi !

    • La noi in cafenea era un televizor imens si mai aruncam si eu cate o privire la serialele lor. Erau chiar foarte bune. Cat despre gafe, ai putea face o lista cu ele.🙂 habibi cred ca in araba inseamna ceva de ”dragule” sau ”iubitule”.🙂 sa ii urezi Craciun Fericit ca ei nu cunosc semnificatia acestei sarbatori, nu reprezinta nimic pentru ei.

  8. Interesant fragment, dar, in ciuda relatiilor veridice dintre personaje si a dialogurilor bine construite, e ceva care lipseste si care face ca scena sa fie cufundata intr-o lumina egala, din orice punct ai privi scena. Poate ca ar nevoie de contrast, nu doar între personaje, ci si între ele luate împreuna si mediul in care lucrează, de exemplu. Eu nu am înțeles dacă eroii lucrează intr-un atelier de întreținere ori altfel de „verkstad”. Poate ca asta reiese din alte fragmente. Oricum ar fi, cred ca vreo doua-trei referiri la mediu (sunete, mirosuri etc) ar da si mai mult relief textului. Câteva fraze lipsite de relevanta pt economia naratiunii, au totusi efect in planul atmosferei. Pe fondul lor „anodin”, care ii oferă cititorului un respiro, devine si mai pregnant schimbul de replici dintre eroi, zic eu. Altfel, sunt curios sa aflu „cum se mai descurca” Ahmed. Numai bine si tie si lui.🙂

    • Ai dreptate. O sa-mi notez si sa refac putin textul. Inteleg ce lipseste. El lucreaza intr-o firma care face reparatii si intretinere a masinilor de cafea pentru hoteluri si resturante. Dealtfel am mai scris. Ahmet cred ca face bine in general. Se confrunta cu viata. Cand o sa il vad ii transmit urarile tale. :)In ce ma priveste, eu iti multumesc de urari. Ai avut o vacanta zilele acestea asa ca bine-ai revenit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: