Daily Archives: 27 decembrie 2012

Flori de munte


( fragment)

Ceasul se grabise si in dimineata aceasta. Mereu intarzia putin. Dar pentru ca muncea repede si era foarte bun in ceea ce facea i se mai t receau cu vederea micile intarzieri. Intra in atelierul unde reparau echipamentele si colegii erau deja in plina activitate.
– Buna dimineata!
– Buna dimineata, ii raspunsera somnorosi incat aveai senzatia ca inca isi continuau somnul de dimineata.
Dadu cu ochii de Franco, italianul maruntel care se ridica pe varfurile picioarelor si inaltand umerii in acelasi timp, complexat ca trebuie sa il priveasca pe Ahmet de jos in sus. Nu facea decat sa starneasca hazul celor din jur. In urma cu cateva zile, Franco puse la cale o farsa coleglui sau turc si il invata ”italienische complimenti”. Vocabularul acestuia sa imbogati brusc cu expresii colorate: ”porca mizeria”, ” va fanculo”, ”porco Dio”. Iar el le utiliza cu prima ocazie incercand sa ii faca unei prietene complimente. Doar sinceritatea si naivitatea lui o facura pe aceasta sa nu se supere, ba chiar sa zambeasca ceea ce lui ii dadu incredere ca, aceste cuvinte cu rezonanta exotica, isi facura efectul. Ea il consola imediat.
– Stai linistit. Acestea sunt primele cuvinte pe care le inveti de obicei intr-o limba straina.
Ahmet il privi de la inaltimea siluetei, de la 1, 80 catre 1,50 metri, pe italian si il saluta cu un zambet larg plin de voiosie.
– Gut morgen, Franco! Va fanculo!
Italianul stia ca tratamentul acesta il primea in fiecare dimineata si in loc de salut ii raspunse furios, spre hazul celor din jur. Stranse pumnii semn ca daca ar fi ceva mai inalt i-ar arata el afurisitului de oriental.
– Tu, turco! Porco turco!
– Franco, nu e frumos. Asta e totala lipsa de respect. Respectloss.
Dialogul avu darul de a inviora atmosfera brusc. Toata echipa lucra cu mai multa vitalitate, atenta la discutia celor doi, ca la un matinal spectacol de stand by comedy. Italianul bombanea lansand un suvoi de cuvinte in limba sa, intr-o viteza uimitoare, intreaga lui faptura miniaturala exprimand furie si dorinta de razbunare, neputincioasa insa in fata unui adversar redutabil. Energia se revarsa deja peste masa de lucru si avea efectul mai bun decat o cafea tare. Usa se deschise si seful,isi facu aparitia, moment in care se instala linistea si concentrarea extrema asupra bancului de lucru. Neamtul, un batran, experimentat, care isi transformase meseria in propria afacere iar acum coordona angajatii din birou, intervenea rareori.
– Alles clar? Toate sunt bune? Cum va descurcati?
– Foarte bine.
– Nu aveti nici o problema?
– Nu, raspunsera angajatii in cor.
Daniel, un tanar neamt, cu ochii albastri si parul castaniu, renumit prin traznaile si nepriceperea lui, completa.
– Turcul si italianul se inteleg foarte bine. Au o relatie speciala si ne amuza dialogul lor in fiecare dimineata.
– Da? Seful se uita intrebator peste ochelarii lui cu rama aurie, cautand o confirmare. Mi se pare normal. Amandoi bruneti, amandoi provenind din regiuni de la malul marii, temperamente asemanatoare. Nu ma suprinde ca se inteleg.
Angajatii zambira. Stiau ei ce e cu temperamentul si intelegerea celor doi. Batranul isi asundea bine sentimentele fata de straini insa avea nevoie de ei. Nu-i putea suferi pe turci. Prea sunt necivilizati si i-au invadat tara. Oameni obisnuiti, fara cultura, fara maniere dar harnici muncitori. In momentele lui in care nationalismul iesea la iveala, nu se sfia sa le spuna ca daca ar fi dupa el, i-ar scoate pe toti afara din tara.
Seful dadu se plece dar se intoarse brusc.
– Era sa uit pentru ce am venit. Am descoperit ca la una dintre masini, careva dintre voi a instalat o piesa defecta. Cine a facut asta?
– Eu nu, raspunsera angajatii in cor, ridicand mainile in acelasi timp ca si cum niciunul dintre ei nu s-au fi atins vreodata de componenta aceea.
– Hmmm, facu batranul coborand ochelarii de la baza la varful nasului si privind peste ramele aurii. Mai sa fie! Poate ca atunci am instalat-o eu si am uitat! Eu am facut asta? Incep sa cred ca am probleme de memorie. Eu sa fi facut asta?
Evident ca stia ca vreunul dintre angajati si Daniel era de regula eroul principal cand era vorba de greseli. Nu mai incerca sa afle vinovatul. Stia deja despre ce era vorba iar discutia ii avetizase deja pe angajati sa fie atenti la ceea ce lucreaza.
– Avem o comanda la hotelul Class. Care dintre voi vreti mergeti acolo pentru interventie?
Ahmet se oferi sa mearga dar Daniel ii reteza elanul imediat.
– Seful, nu il lasati pe el. Daca se duce el, doi ani nu mai au nevoie de service la aparatele noastre. Ne ia astfel painea de la gura.
– O.K. Zice acesta zambind. Atunci, du-te tu. Parca vad deja ca pana la sfarsitul saptamanii va suna patronul si ne va trage o chelafaneala. Si va trebui sa le dai atunci explicatii de ce nu functioneaza aparatul pe care tocmai l-a reparat. Explicatia ca e vechi si ca are multe de inlocuit, nu prea tine.

Reclame