Nevasta de pe poarta


– Todorucule, ii spuse mama intr-o zi, cred ca e vremea sa te insori. Ai ramas ultimul fecior neinsurat de pe ulita si ti-a cam trecut vremea. La 27 de ani nu mai ai de ce sa astepti.
– D-apoi bine mama, m-oi insura cand oi gasi fata.
– Daca nu iti gasesti amu una, ti-or gasi babele si nu stiu, zo, daca ti-o place.
Todorucu lua in serios avertismentul mamei. Asa sunt mamele de la tara. Se ingrijesc din vreme sa isi aseze copiii. Si nu te poti pune cu ele. Cand le intra ceva in cap nu le mai poti scoate nici cu tractorul. Din ziua aceea incepu a se gandi el la ce fata ar mai fi de maritat prin sat. Dupa ce insira fetele care ramasesera nemaritate, lista se facu scurta. Doar doua- trei care i s-ar fi portivit. Ii placu de Alexandra. Sandica ii ziceau in sat. Era fata faina si inca nu isi gasise pe cineva. Lucra la oras intr-un magazin. Nu erau ei o familie de gazde si nici zestre nu crede ca ii va da maica-sa dar nu e nici o suparare. Todorucu avea de toate: si casa, ca fratii lui erau plecati la lucru in Spania de multi ani si avea destul pamant, ca sa isi poata tine gospodaria. De cum a terminat profesionala, Todorucu s-a angajat la CFR. Are servici stabil si nu se teme ca va ramane fara slujba. Se duse la fata acasa. Incepura sa se intalneasca. Totul mergea de minune si se bucura ca desi asteptase atata isi gai fata pe care o cauta. Sandica era o fata inalta si subtirica, cu un par blond cenusiu, prins in coada de cal . Ii ajungea pana pe talie. Avea ochii albastri ca doua viorele si cand radea, te facea sa te luminezi. In casa se pricepea la toate cele. Harnica foc, nu astepta sa ii spuna cineva ce trebuie facut. Era ingrijit imbracata si din salariu, isi cumparase o masina, sa nu mai faca naveta cu cursa ce trecea prin sat. Isi facura planurile de nunta. Au rezervat sala la Caminul Cultural, au vorbit cu popa,si-au gasit nasi. Mai trebuie invitatiile. Intr-una din zile, o astepta pe Sandica sa vina sa mearga la oras, sa vada de invitatii. Cum intarzia, o cauta acasa.
– Nu o astepta Todorucule, ca azi Sandica nu e acasa. I-o venit o verisoara din America si e dusa la Peri. Haida maine, ca maine o gasasti.
Todorucu statu o vreme dezamagit. Nu ii spusese Sandica nimic. Incerca sa o sune pe telefonul mobil. Dar ii era inchis. O fi patit ceva. Nu se poate sa plece asa si sa nu raspunda. In cele din urma se duse acasa. Parca nu avea astampar insa. Se plimba prin casa, apoi se duse de cateva ori in livada. Iar suna. Nimic. Numai mesageria ii spunea ca va fi contactat. Se imbraca si pleca. In Peri. Stia unde sta verisoara si vroia sa vada cu ochii lui de ce nu putea veni acasa in ziua aceea.
Ajunse la casa fetei si intra in curtea ingrijita, cu portile inalte din fier forjat. Nimeni nu era pe acasa, doar cainele iesi plictisit si se duse inapoi, ca si cum prezenta lui nu il interesa. ”Cu asa caine, pot fura hotii toata casa, cu caine cu tot”, gandi el. Casa solida, frumoasa, cu fundatie inalta. Se vede ca sunt oameni gospodari si instraiti. Batu la usa, dar nu ii raspunse nimeni. ”Poate or fi in casa dinainte”, isi zise el. Trecu prin camera din mijloc. La camera aceea, dinainte, in geam erau perdelute. Batu la usa. ”Poate nu-i nimeni acasa”, desi vazuse perechi de pantofi de fata la intrare. Apasa clanta si arunca o privire. Ramasese inmarmurit. Sandica lui, cea frumoasa, cu vara-sa, dezbracate amandoua in pielea goala, dormeau imbratisate.
I se intunecase in fata ochilor. Asa ceva nu mai pomenise.
-Pai ce faceti voi aici? Intreba el cu vocea sparta si tremuranda.
– Pleaca. Nu e treaba ta. Vara-sa o bruneta inalta se ridica somnoroasa, si ii inchise usa in nas. Dispari imediat sau chem politia.
Todorucu pleca injurand. Nici nu vedea pe unde calca. Ce o sa faca el? Atata rusine pe capul lui. Se duse direct la soacra-sa. Valvartej, bolborosind si injurand, rosu la fata de manie, intra in curte.
– Pai bine, lele Raveca, de-asta im faci mie?!!
– Ce ti-am facut eu, Todorucule? Spuse femeia cu un ton nevinovat.
– Ia ce am patit. Fata ‘mnitale si cu vara-sa erau in pat, amandoua. Asa le-am aflat! Si ii povesti femeii. Raveca, nu parea deloc miscata de poveste ceea ce il facu pe Todorucu sa banuiasca ca nu era straina de poveste.
– Tuluoaie Doamne Todorucule, cum ma poti banui pe mine? Noah lasa, hai nu mai fi ase suparat. Mai am o fata. Vrei sa te insori cu ea?
– Ce fata? Se lasa el prins de idee, gandindu-se ca acum va trebui sa povesteasca satenilor rusinea lui si sa vada lumea ca el, feciorul de gazde s-a facut de minune.
– Cum? N-o vezi?
– Unde sa o vad? Mneata glumesti cu mine? Crez ca imi arde de asa ceva?
– Uita-te la ea. In spatele tau.
Todorucu vazu o fata, frumusica, semana putin cu Sandica. Era urcata in picioare pe poarta de lemn si de acolo striga, jucandu-se cu alte fete de seama ei.
– Pai, cati ani are?
– Acuma termina clasa a VIII-a. A implinit 14 asta iarna. Anicuta! Hai un pic incoace!
Fata cobori si se uita cu ochii ei albastri la fecior si la maica-sa intrebandu-se ce vor fi dorind de la ea.
– Anicuta? Vrei sa te mariti? O intreba maica-sa.
– Acum?
– Nu chiar acum. In locul surorii tale.
– Eu stiu? Vreau. Dar ce-mi dai?
– Noah lasa ca om vorbi cu tata-to si om vedea. Noah ai vazut, zice femeia intorcandu-se catre Todor.
Oftand, impacat oarecum se duse acasa. In cele din urma s-a pregatit nunta si mireasa de pe poarta s-a maritat. Todorucu tot neimpacat a ramas. Uneori mai merge la crasma si vine acasa pe 7 carari. Anicuta insa nu il radba. Cum il vede ca se clatina ia sicitorul la el si il bate, strigand in acelasi timp sa o auda vecinii. ”Nu mai da in mine, nenorocitule!”. El zambeste stramb, ferindu-se de loviturile ei. ”Dracu m-o pus sa-mi iau nevasta tanara?!”

Posted on 26 Decembrie 2012, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. 19 comentarii.

  1. Adevarata istorie din vremurile noastre!
    „Dar ce-mi dai?”, replica standard…
    Frumoasa poveste si asta! La Multi Ani Gabi, Sarbatori fericite!!

    • Mai ales ca e o poveste adevarata. E o replica naiva a unei fete care nu e inca matura. La 14 ani e cam devreme iar modul in care i s-a propus casatoria a fost unul necoventional. Ea a trebuit sa spele ”rusinea” surorii sale, cica. De fapt, in ansamblu, oamenii acestia isi traiesc viata dupa celebrul principiul al romanului: ” ce zice lumea?”.
      Sarbatori fericite si tie, Dane si La multi ani cu bucurii!

  2. 🙂 ) o poveste deosebit de frumos scrisa. Gabriela draga, ai intr-adevar talent! povestea m-a captivat si am citit-o cu multa atentie si placere. Mi-a placut si titlul si tâlcul🙂
    Noapte buna!

  3. ce trista e viata uneori… totusi nu m-am putut impiedica sa gandesc ca unele casncii aranjate, sunt de succes, fara pasiuni arzatoare care se sting si nu mai ramane nimic.
    m-a captivat povestea ta, gabico, parca stateam la gura sobei si depanam amintiri🙂

  4. 🙂 Viata e asa cum e, cu de toate. Nu are doar bune ori doar rele. Asa a fost mereu si va fi. Uneori putem alege sa ne-o facem mai buna. Pe mine ma uimeste idee asta: cum poti sa-ti sacrifici viata, traind ”de gura lumii”: Nici el nu e fericit, nici Anicuta. Totusi, destinul lor este impreuna.

  5. Dragă Gabriela,
    Citindu-ți povestea scrisă cu talent și critică fină, m-am dus cu gândul la spusele lui Dan Puric de aseară, invitat fiind într-o emisiune cu întrebări sub capacitatea uluitoare a artistului de a privi lumea și problemele ei- ”citez„ din memorie „unii mutilează substanța purității potrivit mutilării propriilor conștiințe.
    Un An nou cu fericire îți doresc !

    • E un om special Dan Puric. Are perfecta dreptate si stie sa isi exprime atat de frumos convingerile si perceptiile, gandurile si temerile. Multumesc de vizita Gina si ma onoreaza remarcile tale. Iti doresc si tie un An nou, fericit si plin de bucurii!

  6. I-am citit cărțile, îl urmăresc cu mare plăcere, când apare ca invitat în unele televiziuni. Este atât de natural!
    Atât de patriot, fără s-o spună.
    Aseară, era fața în față cu o tânără moderatoare, nu contează numele ei, nici al televiziunii respective.
    Între cei doi, o diferență de vârstă cam de cincisprezece ani. Cât de tânăr , cât de proaspăt era el!
    Limbajul de lemn îi îmbătrânește pe unii tineri, înțepeniți în corsete fixe. Născuți parcă inflexibili.

    • Din pacate nu l-am citit, doar am vazut inregistrari cu el pe internet. Sunt plecata din tara de ceva vreme iar acasa am avut o perioada in care nu am putut lectura,din motive obiective. Acum fac liste cu tiluri si cand ajung cartile la mine citesc cu mare pasiune. Poate ca mi-a prins pauza asta ca vad din alta perspectiva cititul si analizez mult mai profund tot ce citesc. In legatura ce spuneai despre tanara moderatoare, limbajul de lemn denota lipsa unei culturi. O persoana educata, cultivata, nu e nevoita sa foloseasca in exprimare clisee de vorbire. Dimpotriva, e chiar deranjata de ele. E explicatia simpla a ceea ce spuneai tu. O persoana cultivata e spontana si originala in maniera de a-si eprima opiniile si emotiile.

  7. Mentalitatea e greu de schimbat. Mama e crescuta la tara. Inca are aceasta reminiscenta cu „ce zice lumea”….dupa zeci de ani traiti la oras🙂

    Decat sa se chinuie o viata…mai bine avea curajul sa spuna „nu”… Multora insa le cam lipseste acest curaj.
    Frumoasa poveste!

  8. Sa stii ca nu numai la tara e mentalitatea asta. Chiar si la oras o intalnim frecvent. Nici nu e de mirare ca orasenii de azi, provin in majoritate de la tara. E o poveste cu multe invataminte. Daca Todorucu mai astepta putin, care era situatia? De ce musai din sat sa isi ia nevasta? Multe lucruri ori decizii i-ar fi putu schimba destinul. Oamenii simpli trec prin situatii ciudate si uneori se simt infranti in fata sortii ori resemnati, ca si cum nu ar mai exista o alta perspectiva.
    Ma bucur ca ti-a placut lectura, Elly.

    • Stii de ce n-a mai putut astepta? Fiindca simtea doua posibile infrangeri. O data ca o dezamagea pe maica-sa care-l dorea insurat, a doua fiindca el insusi se simtea pacalit si nu dorea sa afle si altii ca i s-a intamplat asta…sa afle ca a fost batjocura unei fete. Cam asta cred🙂

      • E foarte posbil sa fie asa. In ce priveste batjocura, tot s-a aflat pana la urma. Era evidenta. Nu cred ca a fost privit pozitiv ca si-a lua nevasta o copila, cand toata lumea stia ca el fusese prieeten cu sora ei. La tara nu ai cum sa ascunzi lucrurile acestea. Sunt evidente. Poate a fost o chestiune de orgoliu si a fost maniera in care a inteles el sa epare o greseala care nu era a lui.

  9. Îmi vine să zâmbesc, dar nu de povestea asta, ci de alta de care mi-am adus aminte.
    Când era tânăr, socrul meu o curta pe una din surorile soacrei. El o plăcea, dar ea nu prea avea chef de măritiș. Mă rog, nu cu el… Drept pentru care i-a propus-o pe una dintre surorile ei, cu care s-a și însurat după aceea. Pe mama Nica. Și au fost căsătoriți până când ea a plecat în altă lume. Nici acum nu e consolat de sipariția ei, deși au trecut șase ani de atunci. Au avut o căsătorie lungă și fericitră, în ciuda felului în care s-au cunoscut.

    • Destinul ne pregateste atatea suprize. Mi s-a intamplat de multe ori sa discut cu persoane care au avut experiente similare cu cele din povestirile mele. In ce-l priveste pe socrul tau, soarta i-a fost favorabila.🙂

  1. Pingback: portretul unei zile | pluta cu paparude

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: