Focuri


Flori de muntebilder 2011 057

(fragment)

Ahmet si Amelie se cunosteau deja de un an de zile, erau buni prieteni. Totusi nu se decisesera sa se mute impreuna. Pur si simplu le placea starea aceasta. Le dadea siguranta si confort. Ajusesera la concluzia ca locuind in acelasi apartament se vor constrange reciproc, invadandu-si fiecare spatiul personal si isi vor pierde o doza de libertate. Era un echilibru si un pact pe care il facusera amandoi spre nedumerirea cunscutilor care nu pricepeau deloc acest gen de relatie cum nu intelegeau atractia lor, un oriental si o occientala, doua culturi diferite doua personalitati diferite. Ori poate legea atractiei contrastelor functiona la ei perfect dand sansa unei legaturi armonioase. Pentru el, ea era o aparitie exotica. Puteau petrece ore in sir citind impreuna, uitandu-se la un film pe care sa il comenteze apoi, plimbandu-se prin padure ori stand in pat. Totul era atat de natural ca si cum asta ar fi trebuit sa fie dintotdeauna. Fiecare avea liber zborul lui interior. De aceea, pentru ei, pararea celorlalti nu conta. Era ceva firesc si se simteau bine in aceasta conspiratie intima. Ahmet ii spuse intr-o zi, privndu-i mainile delicate in timp ce ea pregatea pranzul.
– Daca iti spun ceva ma crezi?
– Nu stiu. Spune-mi. Incerc sa fiu atenta..
– Daca ti-as spune ca te iubesc? M-ai crede?
– Da. aspunse ea scurt.
– Asa, pur si simplu? Fara sa te gandesti? Ma crezi?
– Da, raspunse ea preocupata. Asa sunt eu, mai naiva. Te cred.
El izbucni in ras si ea zambi intorcand usor capul sa il vada. Ii era draga cand ii dadea raspunsuri pe care el nu le putea anticipa si ea citi asta din zambetul lui deschis, fascinant. Se obisnuise putin cu stilul ei spontan, creativ. Nu se putea plictisi deloc cu ea pentru ca nu stia in secunda urmatoare ce se va intampla. Imprevizibila, spontana, ca o ploaie de vara, vesela, gata sa afiseze curcubeul pe cer. Proaspata ca o floare de munte. Iar el trebuia sa ii fie mereu in preajma. Nu putea pierde nimic din inventivitatea ei. Avea nevoie de ea a de aer.
Azi simti ca Amelie era suparata. Nu stia sigur de ce. Poate ca nu isi facuse timp sa discute concret cine stie ca gand de-al ei. Ii forma numarul pe telefonul mobil.
– Buna seara. Ce faci? Cum esti?
– Salut. Bine, multumesc de intrebare. Dar tu?
– Hm. Cam protocolar raspuns. Esti suparata?
– Nu.
– E in regula. Vino la mine.
– Nu vin.
– Hai te rog. Imi e urat singur. Nu pot sa mananc singur.
– Nu vin. Poti. Incearca.
– Te rog!
– Nu vin. Nu mai vin deloc. Niciodata.
– De ce vorbesti asa? Poti sa mananci o paine mare dar nu poti spune cuvinte mari.
– Inteleg. Dar tot nu vin.
– Haide. Insist deja de o jumatate de ora. Si cred ca ti-e frica singura. Si frig. Vino sa te tin in brate.
– Nu vin. Nu mai insista. Deja dorm.
– Ok. Vocea lui era trista si resemnata. Iti doresc o noapte placuta cu vise senine.
– Noapte buna.
Amelie statu in intunericul camerei sale. Asculta muzica preferata si isi lasase libere gandurile sa circule prin odaie. Ce o fi facand el acum? Mananca. Sigur face si un dus. Isi imagina parfumul lui aproape masculin, suav, inconjurandu-l si strecurandu-se afara din baie pana in asternuturi. Cu gandul in camera lui, realiza ca se bosumflase din nimic. Ii trimise un mesaj pe telefonul mobil.
” Ce faci? Dormi?” Astepta putin si o mica vibratie a aparatului o instiinta ca a primit raspuns.
” Nu. Citesc pana obosesc, ca sa pot adormi”.
Ea statu in asteptare. Ce sa mai zica? L-a respins. Auzi semnalul unui nou mesaj.
” De ce intrebi?”
” Asa. Vroiam sa stiu”.
” Ok. ”
Ea contempla intunericul iar siluetele noptii se rafransera in odaie. Cateva voci de petrecareti intarziati mai isi purtara ecoul prin noapte. Isi simti gura uscata. Vroia ceva cald si dulce.
” Vreau un ceai. Poti sa-mi faci un ceai? Un ceai special?” Ii placea ceaiul lui din ierburi de munte, cu miere si lamaie.
” Da. Iti fac”
”Dar poti sa mi-l aduci?” incerca ea.
” E tarziu. Vino la mine si ia-ti singura”
Hotararea si supararea ei de o ora fura pe loc spulberate.
” ok. Vin in 10 minute.”
Ahmet zambi lasand sa se vada un sirag de dinti albi. O astepta sa apara si ii trecu prin minte sa o sperie putin. Uneori se ascundea in joaca iar cand intra in casa, il cauta si il striga cu voce scazuta, prin toate ungherele. El aparea din cele mai neobisnuite ascunzatori. Se simti molesit si vroia sa se bucure de prezenta ei lunecand prin camera, fasaind cu talpile goale pe podea, pregatindu-si lichidul auriu. Ea se aseza pe fotoliu in living. O lampa de veghe, discreta, cu lumini verzulii, imprastia umbre verzi prin camera. Isi aduna picioarele sub ea si zabovi cateva minute, cu cana in mana. Se intoarse spre dormitor si el isi lasa cartea din mana. O trase langa el in pat. O imbratisa, sarutand-o dupa ureche, pe buze, ii mangaie parul auriu fericit ca tine in brate un vis si ca o pedeapsa pentru purtarea ei teatrala, o trimise la culcare:” Noapte buna, iubito. Maine ma trezesc devreme si tu la fel”.

* * *              * * *

– Comandante, m-ati chemat? Intra salutand regulamentar si asteptand raspunsul superiorului.Mountains
– Da. Ocupa-te putin de baiatul acesta. Ofiterul ii indica un barbat ciufulit, neras si neingrijit. Sa fi avut 40 de ani dar duritatea, imbracamintea saracacioasa si viata il faceau sa arate mai in varsta.
– Ce trebuie sa fac?
– Tu stii mai bine. Nu vrea sa colaboreze si nici sa spuna unde sunt ascunse bombele. Soarecii astia din P.K.K. sunt prin toate gaurile si vagaunile. Stim ca a fost implicat in atentatul de acum o saptamana si are cunostinta de ce se pune la cale in celula lui. Cred ca pana la urma va trebui sa stramutam satul de kurzi.
– Am inteles, sa traiti! Ma ocup de soarecele kurd si sper sa ne spuna cate ceva.
Barbatul auzi discutia celor doi dar nici nu se sinchisi. Hotararea lui de a pazi cu strasnicie secretele parea de neclintit. Se uita la tanarul din fata sa cu o mina usor sfidatoare. In incapere nu era nici un scaun ori vre-un alt obiect. Tnarul incepu cu voce calma.
– Acum, aici, eu sunt prietenul tau. Nu mai ai alti prieteni ori cunoscuti in afara de mine. Spune-mi ce stii despre ”pachete” si unde le-ati ascuns. Te sfatuiesc sa fii deschis la discutii, spre binele tau.
Barbatul nu scose o vorba. Privi in alta directie asteptand cu curaj sa se rupa stavila durerilor. Stia ca nu ii va fi usor dar va tine cat va putea. Si mai avea sperante pentru ca nu vazuse vre-un instrument care l-ar putea rani. Mai rezistase si alta data la batai. Trupul sau era invatat cu durerea iar sufletul ii era insangerat. Viata lui nu valora mare lucru pe lumea aceasta. Nu mai avea nimic de pierdut si nici de castigat. Un om fara tara si fara viitor, fara bogatii si fara familie. Pierduse totul din putinul pe care il avuse vreodata. Singurul lucru care mai valora ceva era ideea. Traia pentru ideea ca vreodata, cei care ii vor urma vor avea mai mult. Poate o tara a lor. Nefericitul isi inlocuise esenta vietii cu iluzii. Prima palma il scoase din reverie.
– Astept. Vreau sa vad cata rabdare trebuie sa am cu tine, ”prietene”. Incrancenarea il facu pe tanarul soldat sa reactioneze. Il lua pe nefericit de picioare si il vantura, lovindu-l de pereti, fara obosire, pana cand acesta fu stors de vlaga. Oboseala puse stapanire pe amandoi. Prizonierul insa era terminat. Carnea, muschii i se inmuiasera. Devenira ca de vata. Istovit si cu respiratia intretaiata, cu oboseala a o mie de zile de mers de jos prin munti, nu mai vroia altceva decat momente de liniste si de ragaz.
– Acum, cred ca esti pregatit sa spui. Spune-mi despre atentatul de acum o saptamana. Ai participat si tu la el?
– Da.
– Si cati soldati ai omorat?
– Nu stiu. Vreo sapte. Scrasni cu ura gandindu-se la afurisitii de turci.
– Camaradul meu a murit si el ranit de o explozie. S-a stins in bratele mele si avea doar 24 de ani! Bine-ai facut! Dar ia zi, unde sunt ascunse bombele?
Barbatul tremura din toate incheieturile. Nu de frica. De durere si de neputinta. Incepu sa insire ascunzatorile.
– Asta e tot? Fii atent! Spune tot ce stii ca altfel incepem din nou jocul. Si kurdul mai insira cateva locuri secrete, ascunzatori bine mascate la marginea satului. Pai bine prietene, nu puteai face asta de la inceput? Ma scuteai de atata efort si tu erai mai linistit si mai fara stres. Barbatul kurd nu scoase vre-un tipat. Doar ura aceea mistuitoare ii ardea in ochi. Se uita in pamant ca sa nu i se vada forta din priviri. In cele din urma nu mai avu nimic de spus. Soldatul ii preda sefului sau.
– A spus tot ce stia. E al dumneavoastra de acum.
– Foarte bine. Ti-ai facut bine treaba. Maine in zori trebuie sa stramutam satul de kurzi. Sunt cam 50 de suflete. Astia nu au din ce trai aici. In munti, fara hana si fara ajutor. Sunt numai buni de ascuns teroristi si militanti PKK. Ii urcam in camioane si directia Istambul. De acolo, lumea e larga.
Dimineata cetoasa ce urma era numai buna de ascuns tristetea amaratilor din satul kurd. Pitite sub coama unui deal, aproape de munti, ”casele” erau protejate de vanturi prin sistemul in care erau construite. Casute mici, din piatra si pamant, adaposteau intr-o singura camera intreaga familie. Asternuturi intinse pe jos si intr-un colt o masina de gatit in care femeile faceau mereu cate cevade mancare . Casele erau inghesuite una in alta, de parca ar fi vrut sa-si tina de cald in vremurile grele. Cativa copii priveau speriati spre masinile militare in timp ce parintii lor incarcau in camioane cam tot ce reprezenta casa lor. Strigate, plansete de tanci, ordine scurte si rastite, miros de benzina. Putinii barbati care erau in sat parca mutisera. In privirile lor intunecate se citea durerea, umilinta si ura pentru soldatii turci, tinerii acestia care le luau tot ce aveau desi avutul lor era atat de marunt. Si atunci, cum sa nu ii sprijini pe militantii din P.K.K.? Si ei, kurzii au dreptul la un loc sub soare. Parca traiau sub semnul unui blestem ancestral, izgoniti din Iran si apoi din Turcia, traind o viata nomada si nesigura. In doua ore satul fu evacuat iar locuitorii lui, incarcati in marile camioane verzi fortati sa porneasca catre o noua destinatie. Acolo, in marele oras, vor fi absorbiti si isi vor gasi poate ceva de lucru sa isi intretina familia. Asta era singura lor speranta. Poate ca putini, dintre cei mai norocosi, o vor apuca pe calea occidentului si vor pleca in Germania, Suedia, Olanda, tari reci, cu locuitori cu inimi impietrite dar unde ei isi vor putea castiga banutii necesari pentru viitorul familiilor. Cati dintre amaratii acestia ”norocosi” stiu insa dinainte cat de amara e painea de emigrant? Militarii incendiau satul in timp ce camioanele se indepartau starnind praful drumului. Cei plecati nu trebuiau sa mai gaseasca aici un loc de intoarcere daca dorinta ii va bantui vreodata. Deodata se auzi un schimb de focuri. Soldatul simti o fierbinteala in talie. Glontul ii intrase pe langa rinichi si plecase luand cu el si puterile acestuia. Se simti sfarsit si un gust de fier ii umplu gura. Picioarele ii devenira moi, ca bumbacul. Parca isi vedea propriu corp cum se prabuseste, intr-un film in care el era actor si spectator. Incerca sa strige dar vocea nu il asculta. Timpul incetinise pana se opri de tot iar ceata se asternea tot mai deasa.
Apoi, o scuturatura de umar. O voce calda, cunoscuta il desptepta. In amorteala incerca sa isi deschida ochii.
– Trezeste-te. Esti acasa. Ce s-a intamplat?
El o privi nauc. Inca nu isi putea reveni. Isi atinse cicatricea din talie, veche, nedureroasa.Trecutul ii tresarise si ii aduse in vis o parte din durerile sufletului sau, nestiute si nebanuite. Scenele acestea il urmareau peste tot. Uneori chiar si ziua, i se declansau instantaneu, clisee din momentele cele mai dureroase pe care le traise in cei cativa ani cat fusese in serviciul militar.
Nimeni nu i-a spus ca niciodata, scenele acestea nu i se vor sterge vreodata din minte. Bunicul il trimisese la armata sa invete disciplina. Crescuse fara tata si cineva trebuia sa il invete rosturile, sa se poarte ca un adevarat barbat.S-a maturizat, a devenit barbat, organizat, disciplinat, dar cu ce pret? Putea sa ramana in armata turca inca multi ani. Nu era pentru el. Avea prea mult suflet si ororile razboiului il marcau. Prea multa distrugere si moarte. O lume a durerilor si suferintilor in care totul se dezintegreaza. Lui ii placea viata, campurile si muntii, pasarile cerului si raul serpuitor de acasa. Nu dorea prea mult. E un om simplu insa aspira pentru ceea ce nu a avut in copilaria lui grea, crescut de o mama singura, intr-un sat sarac, alaturi de inca trei frati. Viata l-a adus din nou in Germania.
– Scuza-ma. Am visat urat! Ein albtraum. Te-am trezit si pe tine.
– Nu e nimic. Iti aduc un pahar cu apa. Mai stai putin treaz inainte sa dormi iar.-Cred ca a fost un cosmar. Te-am vazut cum te zvarcoleai si incercai sa strigi in timp ce fruntea ta incepea sa transpire.
– Bine ca esti aici. Povestile acestea ma urmaresc mereu si fantomele acelor vremuri nu vor sa ma paraseasca.
– Stai linistit. Nu plec iar fantomele nu ma sperie deloc. Le fac un ceai si stam la o poveste. Apoi le invit in lumea lor ca se face dimineata si mai am si alte treburi de facut.
El rase usor. Se simtea ceva mai bine. Cum sa scape de trecut?
– Nu poti scapa de el. Inchide doar usa si nu privi inapoi. Construieste-ti viata folosind alte caramizi.mai luminoase si mai calde.
Adormi in cele din urma. Deasupra satului, pe ruinele fumegande se ridicase soarele. Muntii pareau niste uriasi goi. Vegetetatia putina din loc in loc, lasa sa apara smocuri de ierburi de munte. Plante rezistente si parfumate. De aici culege in fiecare an manunchiuri de ierburi si le usuca cu grija ducandu-le din Turcia in Germania. Plantele acestea de un verde argintiu cu flori marunte, galbene, au o aroma aparte. Acesta e ceaiul ei preferat si care poarta cu el memoria unor locuri din trecut.
– Trezeste-te! E gata ceaiul. Szpezial the. E o dimineata frumoasa afara si e atat de senin!

***              ***

Posted on 15 Decembrie 2012, in Povestiri din Cartier. Bookmark the permalink. 18 comentarii.

  1. Frumoasa poveste! Una dintre nenumaratele povesti de dragoste, de pe tot pamantul acesta.Si fiecare este unica in felul ei. Ceea ce unora li se pare ciudat, caci iese din tiparele puse de oameni, este de fapt „marea taina a iubirii” dintre un barbat si o femeie, indiferent de nationalitate, cultura, culoare, religie. Fiecare vine, intr-o relatie, cu propria lui „istorie”, cu bagajul sau de intamplari de viata si trairi care-l vor marca pentru tot restul vietii. Fiecare cu drumul sau, care poate sa se uneasca cu al celuilalt si sa fie un singur drum…
    Numai bine, draga Gabriela! Astept cu nerabdare continuarea!🙂

  2. Oamenii obisnuiti au o viata plina de substanta si de incarcari emotionale. Imi place sa ii studiez si sa le percep trairile. Ma bucur ca ti-a placut povestea Alex. Fotografiile sunt din arhiva proprie a personajului, deci sunt autentice iar piesa recomandata este una foarte indragita de turci.🙂 Am vrut sa pastrez si sa redau cat mai bine atmosfera. Sa ai o zi excelenta, Alex!

  3. Mie mi s-a parut cam ciudat in prima poveste ca tipul a pus-o pe fata, pe Amelie, sa vina ea la el noaptea pe strada ca sa bea un ceai, mai zicandu-i si „e tarziu, vino si ia-ti-l singura !”, in loc sa se duca el pe strazi cu termosul sa i-l duca la ea acasa daca ea a zis ca are in sfarsit pofta de ceai !

  4. Rudolph, iti plac provocarile? Lor le plac cu siguranta.🙂 Locuiau vizavi, nu era o distanta. Poate obisnuiau sa doarma la el, din cine stie ce considerente.

  5. Adevarul e ca eu nu prea cunosc cultura turca ff bine, nu am cunoscut decat 2 turci in Norvegia, si uite ca nici unul in Romania, si ambii, unul chiar mai in varsta de vreo 50 de ani, si unul mai tamar de vreo 35 de ani, mi s-au parut ff blanzi si politicosi fata de sotiile lor, (tot turcoaice), de loc autoritari sau cu pretentii de a fi serviti ei asa „la pat” de ele, insa naiba stie cum o fi de ochii lumii si cum o fi acasa la ei cand sunt singuri sau cand se afla pe teritorii straine, sau din ce parte a Turciei or fi ei originar si daca sunt mai seculari sau mai habotnici, etc.

    • Rudolph, ma faci sa rad. Tema cu manipularea este deci arzatoare. Am sa ma ocup maine de ea.🙂 Pe mine m-a fascinat subiectul pentru ca nu am inteles cum un barbat poate fi atat de manipulat si constient fiind de asta, de o femeie. Am inteles in cele din urma. Asteptam insa o intalnire cu un prieten care traieste o astfel de experienta in prezent, sa-mi povesteasca. Ma interesa cum s-a ajuns la asta. Care e mecanismul. Dar nu e oare un sacrilegiu sa dezvalui eu asta, femeie fiind?🙂
      In privinta turcilor, cel putin aici, unde cunosc eu, relatiile din familie sunt absolut firesti si se poarta foarte frumos, majoritatea, cu femeile. Cartea la care lucrez este interesanta in sine pentru dezvaluie adevarata Turcie, prin prima viziunii emigrantilor. Dorul lor de patrie si de pamanturile natale. Vroiam sa postez o fotografie cu un sat pierdut intre dealuri, o casuta mica, si un teren prea putin potrivit pentru agricultura. Si desi totul e dezolant pentru ce numim noi acasa, pentru ei, oamenii acestia, e locul copilariei si a viselor lor vechi. Acolo se duc ei, emigrantii, in fiecare an. In satele acestea, cu oameni batrani, tristi, saraci. Si vin fericiti de acolo. Asta e pentru ei Turcia.

  6. Ah, multumesc pt raspuns ! Abia acum l-am vazut. Am venit aici initial sa vad daca ai postat fragmentul ala despre „manipularea in intimitate” despre care eram curios atat eu cat si Mircea Vladut !!

  7. Rudolph, vroiam doar sa iti recomand sa citesti acest fragment, ca sa vezi ce efecte devastatoare poate sa aiba o astfel de relatie. Ahmet imi povestea ca doi ani a fost in ”liebe coma”. Il cunosc si stiam ca sufera, il vedeam zilnic la cafenea si uneori avea ochii rosii de plans. doar ca pe vremea aceea nu stiam de ce.
    https://gabrielailies.wordpress.com/2012/11/07/focuri/

  8. frumoasa poveste, chiar daca accentele triste ale vietii lui le tulbura noptile.
    gabico, imi place cum ti-ai schimbat stilul, te dezvolti, capeti alte accente si profunzimi. as zice ca iti prieste ceea ce faci!
    numai bine iti doresc🙂

    • Intradevar imi place ce fac. Scrisul da un alt sens vietii mele. Mi-a schimbat viata intr-un moment de rascruce si a devenit acum, o parte, poate cea mai importanta, din ea. Asta mi-a adus aproape multi oameni de calitate iar faptul ca lor le face placere sa citeasca povestirile mele imi aduce multa bucurie. O zi frumoasa si tie, Anca!

  9. Am citit fragmentul. Pe urma am mai citit si ceva despre aleviti sau alevism, ca nu stiam nimic despre aceasta secta sau subgrupa religioasa musulmana. Acest Ahmet pare a fi chiar ca „un personaj in cautarea unui autor” !

  10. Eu sper ca scrii si in lb germana, daca esti in Germania, nu numai in lb romana, chiar cred ca ai talent la scris de nivel publicabil comercial si cred ca subiectul auslanderilor nu a fost inca explorat asa de profund sau ff nuantat, (poate cu cateva exceptii mai faimoase desigur), in Germania, plus tu aduci si o perspectiva lirica romaneasca asupra subiectului, ceea ce nu poate decat fi ceva in plus, pt ca este lipsit de „incrancenare”, indulceste oarecum probleme reale destul de dificile la nivel chiar placut si tolerabil de o audienta mai larga si cat mai diversa, fara a aluneca intr-un fel de activism politic prea brutal sau „strident” realist, dar nici in utopii „stiintifico-fantastice”.

    • Initial, ma gandeam sa scriu doar in limba romana, dar pentru ca subiectul se refera la emigrantii turci din Germania, ma gandesc sa o traduc in germana si turca. E o poveste de viata, traita, vie, cu emotii puternice, trecute vederea de multi, ori bine ascunse, dar care trebuia sa iasa la lumina. Imi place sa scriu despre viata unor oameni nu a aunor personaje, fara pretentia de a scrie biografii. E genul meu de perceptie si e placut cititorului. In plus ma documentez sa aduc o cantitate mare de informatii sociale si politice. Ele inca nu au aparaut in postarile de pe blog acestea sunt doar secvente. Turcia este altceva decat ne imaginam noi aici, iar viziunea mea de ansamblu asupra fenomenului, datorita virusulu meu de fost jurnalist, vrea sa prezinte si altceva despre aceasta tara si oamenii ei. Nu am incrancenarea stramosilor asupriti de turci, nu traiesc esecurile fetelor plecate cu voie ori fara voie in Turcia sa se prostitueze. Eu vad aici altceva, si ceea ce vad, e total diferit. Are culoare, parfum, rezonanta orientala. Descopar Orientul prin filtrul dorului de tara al emigrantilor turci.
      Pe blog am sa incerc sa folosesc fotografii din arhiva lui, autentice, imaginile cu adevarata Turcie si oamenii ei, dincolo de imaginile frumoaselor statiuni turistice.

  11. ma bucur mult ca” cele doua culturi diferite” se competeaza atat de bine, si ca între cei doi totul este atât de armonios! mi-a placut mult povestea!
    o saptamana minunata, Gabriela draga.
    pupici

    • Carmen draga, e o poveste interesanta, iar finalul e departe de a fi anticipat. Armonia presupune spiritualitate si banuiesc ca din asta s-a nascut relatia intre cei doi, nu neaparat contrastele celor doua culturi. Dar inca nu stim cum evolueaza relatia si daca va ramane cu ea pana la final. Asa ca trebuie sa ai rabdare si sa urmaresti daca doresti, povestea in contnuare. ”Iar Seherezada vazu zorii mijind si sfioasa tacu.”

  12. Adevarul este ca textele despre turci publicate pana azi le-am citit cu interes
    .Astept urmarea.
    PS.Am un vecin turc cu cetatenie olandeza; am scris cu drag despre soacra-sa, romanca…
    http://daurel.wordpress.com/2012/07/23/mi-ar-trebui-o-intreaga-zi/

    • Daurel, cum ii spuneam si lui Carmen, postez continuarea acum pentru ca dimineata plec devreme la serviciu. Va trebui sa ma obisnuiesc sa scriu in ritmul solicitarilor. Iti doresc o seara placuta si o lectura placuta!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: