Parfumul unei prietenii


Viata e un complex de intamplari si un amestec tumultos de sentimente si uneori nu le vedem cat de adanci sunt, invaluiti de torentele zilei. Asta gandea Dana, imbracata in halatul ei gri pufos, cu parul inca ciufulit de somn in timp ce aparatul scotea sunete iritante lasand sa curga lichidul negru in cana.

Diminetile Danei erau mereu aceleasi, fara exceptie. O cafea la ora 5,30 si o contemplare a inceputului zilei. O incarcau de energie rasaritul soarelui, primele raze rosii aurii ivite dupa norii fumurii, visele noptii amestecate in aburii cafelei fierbinti si micile planuri ale zilei ii umpleau incet mintea. Uneori, diminetile aveau nevoie de culoare si rasfoia niste reviste de gradinarit, cu plante si flori exotice si ziua se lumina pe loc. Era marea ei liniste si bucurie. Nu avea gradina dar balconul si camera ii erau mereu inundate de plate si verdeata spre disperarea fiului sau care remarcase intr-o zi: ” Mami, ai transformat casa in jungla!” Dar jungla era frumoasa si aici se simtea in siguranta, departe de oameni, de zgomotul orasului si de probleme. Aici, in jungla ei draga, cu o cafea, ascultand muzica sau doar linistea camerei statea uneori pierduta in bratele unui fotoliu, ca si in cele ale unui iubit imaginar, ore in sir. Gandea. Rasgandea idei, dezlega misterele uneori marunte situatii create de meschinariile clientilor sau a cunoscutilor. Singura in jungla, cu gandurile ei. In cele din urma le dadea de capat si se enerva usor, bombanind singura, nemultumita ca nu a inteles din prima cate o mica masinatie sau conjunctura. Apoi se consola singura: ” asa sunt eu, blonda. Poate ca daca eram bruneta imi treceau mai repede prin gand toate acestea.” O enervau oamenii impocriti si se minuna in fiecare zi de meschinariile lor, de poza lor superficiala. Toti voiau sa para, grozavi, corecti, frumosi, inteligenti, bogati. Asta era emblema pentru a fi cineva in societate. O societate in care danseaza niste masti zambitoare,ori preocupate. O lume a aparentelor de convenienta, sfasiata de intrigi si drame. ” Ce caut eu aici? Cred ca trebuia sa ma nasc in alta parte. ” Se imbraca de cateva ori si isi studie tinuta. In marketing trebuie sa tii cont de aspectul tau si ea era atenta. Isi aranja parul, isi controla cu atentie machiajul, isi verifica inca o data daca starea de spirit coincide cu imbracamintea si il trezi pe Rares, baiatul ei, sa plece la liceu. Adolescentilor parca nu le mai ajunge somnul. Cobori scarile, cu un mers hotarat, punctand fiecare pas cu tocurile ei subtiri si inalte. O vazu pe batranica ce locuia vizavi urcand scarile, sprintena ca o caprioara si o admira pentru supletea si tineretea ei la o varsta inaintata. O saluta, scurt si vesel.

– Buna dimineata! Si ii zambi binedispusa. Spre suprinderea ei, batranica nu ii raspunse la salut. Ba intoarse capul in cealata parte si se incrunta. Era a treia oara cand sesiza reactia aceasta a femeii. Dana sa opri. Se intoarse imediat si se aseza in calea ei.

– V-am suparat cu ceva? Vad ca nu-mi raspundeti la salut. Daca da, imi cer scuze dar spuneti-mi cu ce. Cel putin sa stiu.

Batranica zambi fastacita de reactia neasteptata a Danei.

– Da. Sunt suparata ca mi-ai refuzat invitatia la cafea.

– Am inteles. Invitati-ma inca o data. Accept.

– Atunci, deseara, la ora 6, te astept la o cafea si sa ne cunoastem.

Dana ofta. Nu vroia cunostinte. Dar nu mai putea da inapoi. Recentul divort, reactia cunoscutilor in momentul in care au descoperit ca e singura si vulnerabila au facut-o sa stea departe de contacte si de noi prietenii. Pentru asta s-a mutat intr-un oras mare cu mii de necunoscuti in jurul ei, cu personaje nedornice ca o cunoasca ori sa ii comenteze fiecare miscare. Cel putin asa credea. Iar batranica aceasta, ii strica toate planurile si ii rascoli dureroase si recente amintiri.

Dar vartejul zilei o cuprinse si uita de invitatie, preocupata cu activitatile obisnuite. Clientii care asteptau sa fie serviti, noi strategii de dezvoltare, telefoane, intalniri de afaceri.

Nici nu remarca viteza cu care s-a scurs ziua. Pleca spre casa, se opri doar sa isi cumpere o cafea, painesi fructe . In scara blocului, curatandu-si o frunza portocalie pe care o intepase cu tocul pantofului, isi aminti ca nu mancase toata ziua, sarise peste toate mesele si nu avea chef sa gateasca. Intra in casa, isi lasa poseta si sacosa si suna la usa vecinei.

– Sper ca am ajuns la timp pentru cafea.

Batranica ii intinse mana zambitoare si se prezenta.

– Ma cheama Irina. Nu am prietene in bloc dar tu mi-ai placut de cand te-am vazut in prima zi, cand te-ai mutat, aducandu-ti ghivece cu flori. Baietii ce te ajutau credeau ca iti deschizi florarie.

Dana rasufla usurata. Nu dorea o vecina barfitoare care sa o streseze cu invitatiile la cafea si cu ultimele vesti despre viata celorlalti locatari. Irina i se paru chiar interesanta. Fusese farmacista. Ii remarcase rafinamentul cu care se imbraca, mereu foarte eleganta si stilata, o frumusete in tinerete iar acum, la peste 70 de ani, avea un corp si o musculatura de invidiat. ”Poate ar trebui sa mai dau si eu pe la sala. Cum o sa arat la 70 de ani?” gandi Dana. Irina fusese tributara unei singure iubiri: pentru sotul ei. Fusese pilot de avion si Dana simtise urmele unei mari iubiri in cuvintele frumoase ale femeii. Sotul murise ce cativa ani iar ea venise de la Braila la Cluj, un oras in care singurele rude erau doi nepoti ai sotului, o doamna foarte bogata si mereu ocupata cu afacerile proprii si un barbat ajutor de maistru la fabrica de bere. Irina o invita sa ii vada biblioteca si cutia in care isi pastra niste bibelouri total neinteresante. Colectia de parfumuri a Irinei insa o impresiona si pentru prima data isi dori si ea sa aiba parfumuri fine si adevarate. Sticlutele ca niste cristale in diferite forme gazduiau licori translucide in usoare nuante de galben, verde ori oranj. Irina ii arata unul, creat special pentru ea de un fost iubit din tinerete un renumit chimist care plecase din tara de ceva vreme.

– Tin foarte mult la acesta. Toni mi-a gasit parfumul care mi se potriveste. Are o usoara aroma delicata de mimoze. E proaspat, usor si abia perceptibil, Ca si parfumul unei umbre frumoase. Ai senzatia ca incerci ca cauti pe cineva in apropiere dupa miros, un aer fin care nu stii de unde vine. E nevoie doar de o picatura dupa ureche si devii dintr-o data o femeie magica. Si tie ti-ar trebui putina magie. Esti frumoasa si ai toata viata inainte. Privi spre parul blond al Danei in care straluceau razele soarelui in lumini calde, intr-un placut si exotic contrast cu ochiiei negri. Soneria de la usa rupse magia momentului. Sergiu, nepotul batranei, un barbat de vreo 40 de ani ce iti lasa impresia unei personalitati incomplete si cu multe frustrari, aparu in pragul usii. Un caracter neterminat, gandi Dana.

– Matusa iti trebuie ceva? Vrei sa iti fac ceva cumparaturi?

– Nu draga. Nu am nevoie. Mi le pot face singura inca. Vino la cafea.

– Nu. Parfumul asta gretos imi face rau. Pleca ignorand-o total pe Dana, fara sa salute.

– Asa sunt rudele sotului meu. El era insa un om atat de fin si de manierat. Un adevarat gentleman. Dar hai mai bine sa iti arat fotografiile mele. Dana petrecu o ora fara realizeze in compania Irinei. In lunile urmatoare, vizitele au intrat in rutina. De multe ori, Dana suna intai la soneria Irinei, de descalta si se aseza pe micuta canapea din bucatarie, asteptand cafeaua si o poveste din viata Irinei intr-o evadare linistitoare din alti timp. Apoi intr-o zi, Dana primi vestea ca trebuie sa se mute. Proprietarii apartamentului in care locuia cu chirie au decis sa il vanda si ea isi gasi altul in alt cartier, indepartat. Incet, incet, timpul si distanta au racit relatia lor. Se mai sunau din cand in cand. Apoi au incetat.

Intr-o zi, cand se intoarse de la birou, descoperi ca acasa o astepta un pachet. O cutie mare si grea. Scria doar atat: ”De la Irina.” Dana intelese imediat. Simti o strangere de inima si lacrimile o inundara. Cum a putut lasa timpul sa treaca si sa n-o mai caute? Se simti foarte trista si dezgolita. De obicei se bucura de cadouri si de pachete. Acesta nu il putea deschide. Simtea ca ar da drumul in lume unei mari suferinti. Il lasa intr-un colt dupa birou. Il masca dupa o planta exotica si se prefacu ca nu exista. Astepta sa treaca timpul sa il invaluiasca in tacere si sa aiba curaj. Trecura doua luni. Pana cand intr-o zi se intoarse acasa, cu umerii coborati de apasarea ultimelor vesti. Firma la care lucrase pana acum se inchide iar ea trebuie sa isi caute de lucru. Dar unde? Acum, cand e criza si e atat de greu sa gasesti un loc de munca? Din ce isi va plati chiria si se va intretine? Se aseza pe canapea, cum facea pe vremuri in bucataria Irinei. Cu cafeaua in mana. Cui sa ii spuna durerea ei cea mare? Unde esti Irina draga? Se ridica si se duse la cutie. O deschise cu febrilitate. Deasupra, o scrisoare intr-un plic alb cu irizatii verzulii. Parfumul Irinei evada tacut in incapere si ii umplu sufletul. Prietena ei draga era acum langa ea, in magia acelei arome deosebite, unice. Simti o caldura in apropiere, ca si cum cineva, poate Irina, i-ar fi pus mana pe umar si ar fi indemant-o:” Citeste acum. Sunt langa tine.” Dana se intreba daca ea a gandit asta ori cineva i-a turnat cuvintele in gand.

Citea, tinand hartia cu mainile tremurand si cu lacrimile coborandu-i pe obraz in suvoaie calde.

”Draga mea. Stii bine ca acum eu nu mai sunt decat parfumul unei umbre frumoase. Mi-ai fost atat de draga, scumpa mea prietena si m-am gandit ca viata ta trebuie sa se schimbe de acum. Iti ofer tie colectia mea de parfumuri iar esenta aceea unica este de acum a ta impreuna cu formula chimica. Si fotografiile mele, chiar daca nu iti spun mare lucru. Sunt povestea unei vieti si ele nu mai folosesc nimanui acum. Dar poate ca tu, vei scrie candva despre aceasta si iti vor fi de folos. Daca nu, fa ceea ce crezi cu ele dar m-a durut sufletul sa le arunc. Eu nu am fost niciodata bogata insa iti las economiile mele. Poate ca 50.000 de euro e o suma care iti prinde bine. Si iti mai las bibelourile mele. Stiu ca sunt urate. Nu mi-au placut niciodata. De aceea nu le-am pastrat in vitrina. Dar te rog sa le spargi. Cu furie. Sa le faci praf. Si vei gasi in ele colectia mea de bijuterii. Ele sunt o adevarata avere si le-am pastrat cu grija pana acum. Vreau sa le porti tu, cu drag ori sa le vinzi cand esti in mare necaz. Nu te lega de lucruri. Viata merita traita din plin. E atat de scurta iar lucrurile frumoase sunt atat de putine pe lumea aceasta….”

Dana nu mai avu puterea sa citeasca mai departe. Hohotea acum de durere si de dor, dar si de bucurie ca in sfarsit problemele ei se sfarseau. De ce de fiecare data lucrurile frumoase o doza egala de durere? De ce nu poate fi bucurie pura? Sau durere pura? Lua ciocanul si facu tandari unul dintre bibelourile albe si descoperi intre cioburi, minunatele bijuterii ale Irinei. Un inel de aur cu smarald, cu o taierura si o montura deosebita, asa cum ii placea Irinei. Pentru ea toate lucrurile trebuiau sa fie speciale, deosebite si create anume pentru ea. Pana si cadoul acesta, dincolo de moarte era unic in felul sau. Isi puse inelul pe deget. I se potrivea perfect. Si lantisoarele de aur si cerceii. Se simtea bogata sufleteste si foarte frumoasa dintr-o data. Apoi realiza ca sunt doar niste fleacuri aurii. Isi scose inelele si cerceii, rusinata de atata bogatie indecenta. Isi pastra insa, abia descoperit, sentimentul acela de frumusete unica, cu o bucurie fara limite. Parca bijuteriile acelea ar fi avut in ele ceva magic si i-ar fi redat o siguranta de sine si o energie nebanuita. Le puse pe birou uitandu-se la ele si gandind. ”Nu te lega de lucruri. Viata merita traita!” Cine i-o fi turnat gandul acesta in minte? Chiar ea a gandit, ori Irina?

Posted on 4 Noiembrie 2012, in Povestiri din Cartier. Bookmark the permalink. 14 comentarii.

  1. Induiosatoare proza. Spre final mi s-a părut totuși un pic prea… apăsată (si bani si bijuterii si parfumuri!) Chiar si monologul interior mi s-a părut nitel prea lung si… explicativ. Poate ar fi fost mai de efect apelul la procedeul sugerarii.
    Dacă fragmentul e conceput ca un capitol dintr-o construcție mai ampla, n-ar strica poate adaugarea câtorva aliniate între convorbirea de pe scari si vizita de seara.
    Toate celelalte aspecte concurează la edificarea unei bucati bine inchegate.

  2. o poveste plina de sensibilitate! am citit fiecare rand cu multa placere si chiar mi s-au umezit ochii, pe când citeam ca Dana hohotea… Ai reusit sa-mi transmiti un sentiment deosebit🙂 Ce zâna buna a fost aceast Irina!
    Felicitari pentru aceasta impresionanta poveste !
    o seara minunata îti doresc Gabriela draga🙂

    • se intampla in viata sa uitam de prieteni, stiind-i bine, in rutina zilnica. untem prea prinsi sa ne amintim de ei iar cand o facem, suprinsi cat de repede s-a scurs timpul, realizam ca s-a produs ceva ireversibil. Draga Carmen, nu o data mi s-a intamplat sa plang in timp ce scriam povestirile. Sunt fire de viata adevarata. Zilnic primesc noi povesti. Oamenilor le place sa scriu despre povestile lor si despre trairile lor speciale. Ma bucur ca ti-aplacut povestea. Sa ai o seara minunta.

  3. De acord cu tine. Am avut ceva ezitari in a publica. Am avut o pauza de scriere si conditii improprii. Nu e o scuza. Consecinta a fost ca nu m-am concentrat suficient pe tema respectiva si pe modul de abordare.

  4. mie mi-a placut, macat aici in spatiul virtual putem visa ca le avem pe toate. cand terminam de visat ne intoarcem la spalat vase si sters copiii la nas😉

    • Anca, de multe ori se intampla ca viata sa transforme visele in realitate. De aceea trebuie sa visam cat mai frumos si cat mai sus, cu ochii deschisi, chiar si atunci cand spalam vase ori stegem copii la nas.🙂

  5. Povesti de genul asta ne mai ridica moralul.
    Imi place ca gandesti pozitiv. As vrea sa fiu si eu atat de optimista cateodata. Din pacate, azi imi cam ploua. Poate de-aia mi-a prins asa de bine povestea ta.🙂

  6. Cand ne ploua in suflet cautam razele soarelui oriunde, chiar si intr-o poveste de viata. <mie optimismul mi-a prins bine in viata. Imi da energia necesara sa pot merge mai departe. Ma bucur ca ti-a starnit sentimente placute. iti doresc o seara frumoasa, Mel!

  7. Povestea ta e calda. E pilda si e invat. Stiu, fiindca si eu mai uit de prieteni, atunci cand ma inchid in mine si incerc sa nu fac zgomot, nici cand imi vine sa urlu lingandu-mi ranile, cu instinct animalic parca.
    Nu parerile de rau vindeca, nu lacrimile, nu adancirea in regret, ci intelegerea si comunicarea. Uneori si o poveste tine loc de cea mai buna conversatie: cu tine insati.
    Mie mi-au placut detaliile, se simte amprenta personala, implicarea autorului in trairile personajului principal. Daca mai poti, mai scrie asa. Chiar daca nu te mai am in lista de blogroll, sunt abonata la blogul tau si exista un clopotel care ma anunta cand publici. Asta pentru haoticele si inexplicabilele mele taceri pentru care nu mi-ai purtat pica.
    Te imbratisez. Cu mult drag…

  8. Irina, multumesc de comentariu. Si de gandurile frumoase. Cred ca trebuie sa ne tinem prietenii aproape si sa nu ii uitam.Macar din cand in cand, sa vedem ca sunt bine si sa stie ca prietenia noastra mai respira a frumusete. Regretele dor rau atunci cand sunt sincere si din pacate nu mai folosesc la nimic. Irina si Dana sunt personaje reale. Cred ca stii deja. Imi place sa scriu doar ca am avut o pauza mai mare, din motive obiective. Sper sa mai pot de acum incolo. Incep sa cred ca scrisul e adevarata mea dragoste iar pauzele au si ele rolul lor. Imi dau ocazia sa ma redefinesc. Iti doresc o seara frumoasa! Cu drag!

  9. Ce poveste frumoasa! Imi era dor de povestile culese de tine, draga Gabriela!
    Numai bine iti doresc!🙂

  10. Bine te-am gasit, Alex! Daca iti era deja dor, inseamna ca te bucuri sa citesti si urmatarea poveste. Mai am cateva care abia asteapta sa apara in lumina internetului, ori a monitorului.🙂 Toate gandurile mele bune se indreapta spre tine!

  11. Am descoperit in noaptea asta blogul dumneavoastra si cred ca o sa petrec o mare parte din noapte citindu-l. Ma consider norocos ca v-am descoperit, scrieti foarte frumos.
    Multumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: