Daily Archives: 4 noiembrie 2012

Parfumul unei prietenii


Viata e un complex de intamplari si un amestec tumultos de sentimente si uneori nu le vedem cat de adanci sunt, invaluiti de torentele zilei. Asta gandea Dana, imbracata in halatul ei gri pufos, cu parul inca ciufulit de somn in timp ce aparatul scotea sunete iritante lasand sa curga lichidul negru in cana.

Diminetile Danei erau mereu aceleasi, fara exceptie. O cafea la ora 5,30 si o contemplare a inceputului zilei. O incarcau de energie rasaritul soarelui, primele raze rosii aurii ivite dupa norii fumurii, visele noptii amestecate in aburii cafelei fierbinti si micile planuri ale zilei ii umpleau incet mintea. Uneori, diminetile aveau nevoie de culoare si rasfoia niste reviste de gradinarit, cu plante si flori exotice si ziua se lumina pe loc. Era marea ei liniste si bucurie. Nu avea gradina dar balconul si camera ii erau mereu inundate de plate si verdeata spre disperarea fiului sau care remarcase intr-o zi: ” Mami, ai transformat casa in jungla!” Dar jungla era frumoasa si aici se simtea in siguranta, departe de oameni, de zgomotul orasului si de probleme. Aici, in jungla ei draga, cu o cafea, ascultand muzica sau doar linistea camerei statea uneori pierduta in bratele unui fotoliu, ca si in cele ale unui iubit imaginar, ore in sir. Gandea. Rasgandea idei, dezlega misterele uneori marunte situatii create de meschinariile clientilor sau a cunoscutilor. Singura in jungla, cu gandurile ei. In cele din urma le dadea de capat si se enerva usor, bombanind singura, nemultumita ca nu a inteles din prima cate o mica masinatie sau conjunctura. Apoi se consola singura: ” asa sunt eu, blonda. Poate ca daca eram bruneta imi treceau mai repede prin gand toate acestea.” O enervau oamenii impocriti si se minuna in fiecare zi de meschinariile lor, de poza lor superficiala. Toti voiau sa para, grozavi, corecti, frumosi, inteligenti, bogati. Asta era emblema pentru a fi cineva in societate. O societate in care danseaza niste masti zambitoare,ori preocupate. O lume a aparentelor de convenienta, sfasiata de intrigi si drame. ” Ce caut eu aici? Cred ca trebuia sa ma nasc in alta parte. ” Se imbraca de cateva ori si isi studie tinuta. In marketing trebuie sa tii cont de aspectul tau si ea era atenta. Isi aranja parul, isi controla cu atentie machiajul, isi verifica inca o data daca starea de spirit coincide cu imbracamintea si il trezi pe Rares, baiatul ei, sa plece la liceu. Adolescentilor parca nu le mai ajunge somnul. Cobori scarile, cu un mers hotarat, punctand fiecare pas cu tocurile ei subtiri si inalte. O vazu pe batranica ce locuia vizavi urcand scarile, sprintena ca o caprioara si o admira pentru supletea si tineretea ei la o varsta inaintata. O saluta, scurt si vesel.

– Buna dimineata! Si ii zambi binedispusa. Spre suprinderea ei, batranica nu ii raspunse la salut. Ba intoarse capul in cealata parte si se incrunta. Era a treia oara cand sesiza reactia aceasta a femeii. Dana sa opri. Se intoarse imediat si se aseza in calea ei.

– V-am suparat cu ceva? Vad ca nu-mi raspundeti la salut. Daca da, imi cer scuze dar spuneti-mi cu ce. Cel putin sa stiu.

Batranica zambi fastacita de reactia neasteptata a Danei.

– Da. Sunt suparata ca mi-ai refuzat invitatia la cafea.

– Am inteles. Invitati-ma inca o data. Accept.

– Atunci, deseara, la ora 6, te astept la o cafea si sa ne cunoastem.

Dana ofta. Nu vroia cunostinte. Dar nu mai putea da inapoi. Recentul divort, reactia cunoscutilor in momentul in care au descoperit ca e singura si vulnerabila au facut-o sa stea departe de contacte si de noi prietenii. Pentru asta s-a mutat intr-un oras mare cu mii de necunoscuti in jurul ei, cu personaje nedornice ca o cunoasca ori sa ii comenteze fiecare miscare. Cel putin asa credea. Iar batranica aceasta, ii strica toate planurile si ii rascoli dureroase si recente amintiri.

Dar vartejul zilei o cuprinse si uita de invitatie, preocupata cu activitatile obisnuite. Clientii care asteptau sa fie serviti, noi strategii de dezvoltare, telefoane, intalniri de afaceri.

Nici nu remarca viteza cu care s-a scurs ziua. Pleca spre casa, se opri doar sa isi cumpere o cafea, painesi fructe . In scara blocului, curatandu-si o frunza portocalie pe care o intepase cu tocul pantofului, isi aminti ca nu mancase toata ziua, sarise peste toate mesele si nu avea chef sa gateasca. Intra in casa, isi lasa poseta si sacosa si suna la usa vecinei.

– Sper ca am ajuns la timp pentru cafea.

Batranica ii intinse mana zambitoare si se prezenta.

– Ma cheama Irina. Nu am prietene in bloc dar tu mi-ai placut de cand te-am vazut in prima zi, cand te-ai mutat, aducandu-ti ghivece cu flori. Baietii ce te ajutau credeau ca iti deschizi florarie.

Dana rasufla usurata. Nu dorea o vecina barfitoare care sa o streseze cu invitatiile la cafea si cu ultimele vesti despre viata celorlalti locatari. Irina i se paru chiar interesanta. Fusese farmacista. Ii remarcase rafinamentul cu care se imbraca, mereu foarte eleganta si stilata, o frumusete in tinerete iar acum, la peste 70 de ani, avea un corp si o musculatura de invidiat. ”Poate ar trebui sa mai dau si eu pe la sala. Cum o sa arat la 70 de ani?” gandi Dana. Irina fusese tributara unei singure iubiri: pentru sotul ei. Fusese pilot de avion si Dana simtise urmele unei mari iubiri in cuvintele frumoase ale femeii. Sotul murise ce cativa ani iar ea venise de la Braila la Cluj, un oras in care singurele rude erau doi nepoti ai sotului, o doamna foarte bogata si mereu ocupata cu afacerile proprii si un barbat ajutor de maistru la fabrica de bere. Irina o invita sa ii vada biblioteca si cutia in care isi pastra niste bibelouri total neinteresante. Colectia de parfumuri a Irinei insa o impresiona si pentru prima data isi dori si ea sa aiba parfumuri fine si adevarate. Sticlutele ca niste cristale in diferite forme gazduiau licori translucide in usoare nuante de galben, verde ori oranj. Irina ii arata unul, creat special pentru ea de un fost iubit din tinerete un renumit chimist care plecase din tara de ceva vreme.

– Tin foarte mult la acesta. Toni mi-a gasit parfumul care mi se potriveste. Are o usoara aroma delicata de mimoze. E proaspat, usor si abia perceptibil, Ca si parfumul unei umbre frumoase. Ai senzatia ca incerci ca cauti pe cineva in apropiere dupa miros, un aer fin care nu stii de unde vine. E nevoie doar de o picatura dupa ureche si devii dintr-o data o femeie magica. Si tie ti-ar trebui putina magie. Esti frumoasa si ai toata viata inainte. Privi spre parul blond al Danei in care straluceau razele soarelui in lumini calde, intr-un placut si exotic contrast cu ochiiei negri. Soneria de la usa rupse magia momentului. Sergiu, nepotul batranei, un barbat de vreo 40 de ani ce iti lasa impresia unei personalitati incomplete si cu multe frustrari, aparu in pragul usii. Un caracter neterminat, gandi Dana.

– Matusa iti trebuie ceva? Vrei sa iti fac ceva cumparaturi?

– Nu draga. Nu am nevoie. Mi le pot face singura inca. Vino la cafea.

– Nu. Parfumul asta gretos imi face rau. Pleca ignorand-o total pe Dana, fara sa salute.

– Asa sunt rudele sotului meu. El era insa un om atat de fin si de manierat. Un adevarat gentleman. Dar hai mai bine sa iti arat fotografiile mele. Dana petrecu o ora fara realizeze in compania Irinei. In lunile urmatoare, vizitele au intrat in rutina. De multe ori, Dana suna intai la soneria Irinei, de descalta si se aseza pe micuta canapea din bucatarie, asteptand cafeaua si o poveste din viata Irinei intr-o evadare linistitoare din alti timp. Apoi intr-o zi, Dana primi vestea ca trebuie sa se mute. Proprietarii apartamentului in care locuia cu chirie au decis sa il vanda si ea isi gasi altul in alt cartier, indepartat. Incet, incet, timpul si distanta au racit relatia lor. Se mai sunau din cand in cand. Apoi au incetat.

Intr-o zi, cand se intoarse de la birou, descoperi ca acasa o astepta un pachet. O cutie mare si grea. Scria doar atat: ”De la Irina.” Dana intelese imediat. Simti o strangere de inima si lacrimile o inundara. Cum a putut lasa timpul sa treaca si sa n-o mai caute? Se simti foarte trista si dezgolita. De obicei se bucura de cadouri si de pachete. Acesta nu il putea deschide. Simtea ca ar da drumul in lume unei mari suferinti. Il lasa intr-un colt dupa birou. Il masca dupa o planta exotica si se prefacu ca nu exista. Astepta sa treaca timpul sa il invaluiasca in tacere si sa aiba curaj. Trecura doua luni. Pana cand intr-o zi se intoarse acasa, cu umerii coborati de apasarea ultimelor vesti. Firma la care lucrase pana acum se inchide iar ea trebuie sa isi caute de lucru. Dar unde? Acum, cand e criza si e atat de greu sa gasesti un loc de munca? Din ce isi va plati chiria si se va intretine? Se aseza pe canapea, cum facea pe vremuri in bucataria Irinei. Cu cafeaua in mana. Cui sa ii spuna durerea ei cea mare? Unde esti Irina draga? Se ridica si se duse la cutie. O deschise cu febrilitate. Deasupra, o scrisoare intr-un plic alb cu irizatii verzulii. Parfumul Irinei evada tacut in incapere si ii umplu sufletul. Prietena ei draga era acum langa ea, in magia acelei arome deosebite, unice. Simti o caldura in apropiere, ca si cum cineva, poate Irina, i-ar fi pus mana pe umar si ar fi indemant-o:” Citeste acum. Sunt langa tine.” Dana se intreba daca ea a gandit asta ori cineva i-a turnat cuvintele in gand.

Citea, tinand hartia cu mainile tremurand si cu lacrimile coborandu-i pe obraz in suvoaie calde.

”Draga mea. Stii bine ca acum eu nu mai sunt decat parfumul unei umbre frumoase. Mi-ai fost atat de draga, scumpa mea prietena si m-am gandit ca viata ta trebuie sa se schimbe de acum. Iti ofer tie colectia mea de parfumuri iar esenta aceea unica este de acum a ta impreuna cu formula chimica. Si fotografiile mele, chiar daca nu iti spun mare lucru. Sunt povestea unei vieti si ele nu mai folosesc nimanui acum. Dar poate ca tu, vei scrie candva despre aceasta si iti vor fi de folos. Daca nu, fa ceea ce crezi cu ele dar m-a durut sufletul sa le arunc. Eu nu am fost niciodata bogata insa iti las economiile mele. Poate ca 50.000 de euro e o suma care iti prinde bine. Si iti mai las bibelourile mele. Stiu ca sunt urate. Nu mi-au placut niciodata. De aceea nu le-am pastrat in vitrina. Dar te rog sa le spargi. Cu furie. Sa le faci praf. Si vei gasi in ele colectia mea de bijuterii. Ele sunt o adevarata avere si le-am pastrat cu grija pana acum. Vreau sa le porti tu, cu drag ori sa le vinzi cand esti in mare necaz. Nu te lega de lucruri. Viata merita traita din plin. E atat de scurta iar lucrurile frumoase sunt atat de putine pe lumea aceasta….”

Dana nu mai avu puterea sa citeasca mai departe. Hohotea acum de durere si de dor, dar si de bucurie ca in sfarsit problemele ei se sfarseau. De ce de fiecare data lucrurile frumoase o doza egala de durere? De ce nu poate fi bucurie pura? Sau durere pura? Lua ciocanul si facu tandari unul dintre bibelourile albe si descoperi intre cioburi, minunatele bijuterii ale Irinei. Un inel de aur cu smarald, cu o taierura si o montura deosebita, asa cum ii placea Irinei. Pentru ea toate lucrurile trebuiau sa fie speciale, deosebite si create anume pentru ea. Pana si cadoul acesta, dincolo de moarte era unic in felul sau. Isi puse inelul pe deget. I se potrivea perfect. Si lantisoarele de aur si cerceii. Se simtea bogata sufleteste si foarte frumoasa dintr-o data. Apoi realiza ca sunt doar niste fleacuri aurii. Isi scose inelele si cerceii, rusinata de atata bogatie indecenta. Isi pastra insa, abia descoperit, sentimentul acela de frumusete unica, cu o bucurie fara limite. Parca bijuteriile acelea ar fi avut in ele ceva magic si i-ar fi redat o siguranta de sine si o energie nebanuita. Le puse pe birou uitandu-se la ele si gandind. ”Nu te lega de lucruri. Viata merita traita!” Cine i-o fi turnat gandul acesta in minte? Chiar ea a gandit, ori Irina?

Rodicuta


Usa biroului vibra sonor odata cu aparitia vertiginoasa a sefului.

– Cum nu stiti voi unde sunt notele de plata? Cine m-o fi pus sa las contabila libera chiar acum, cand am atat de lucru? Si de ce ea stie toate despre acte iar celelalte fete nu se descurca? Parca era vorba ca nu e nimeni de neinlocuit. Off…O sa facem cumva. Sper sa nu piara lumea pana maine. Si in timpul acesta, Rodicuta se veseleste la Felix, cu iubitul ei si cu masina cea noua.

Ca si cum ar fi auzit ca este invocat spiritul sacru al contabilei telefonul mobil al sefului suna si el vazu cu ciuda si bucurie numele apelantului. Raspunse imediat insa la telefon o voce sonora de barbat ii taie revelatia clipei.

– Buna ziua! Sunteti domnul Adrian Georgescu?

– Da. Cine sunteti?

– Sunt comandantul Politiei Rutiere din Oradea.

– Buna ziua! Asa. Cu ce va pot fi de folos?

– Pai nu stiu. Nici nu inteleg de ce vorbesc cu dvs. Angajata dvs, doamna Rodica Tara, mi-a accidentat masina.

Adrian se inrosi imediat. Rodicuta abia isi cumparase masina, o Dacia logan, rosie si in prima ei zi la volanul noii achizitii facuse accident.

– Domnule comandant, va rog sa nu o amendati! E prima data cand conduce masina aceasta. Abia si-a cumparat-o. Iar apoi, femeile nu sunt in elementul lor la volan. Dar ea e o fata foarte de treaba si cuminte. Si atat de tacuta!

– Tacutaaaaa! Daaa! Hmm… poate nu vorbim de aceeasi persoana. De o jumatate de ora doar dumneaei vorbeste si are o gura atat de mare, de parca eu as fi de vina ca i-am intrat in drum, nu ca ea nu mi-ar fi acordat prioritate!

– Va rog nu ii ridicati permisul. Rezolvam cumva si va reparam masina. Va rog! Si nu va mai luati dupa femei. Maine am un drum la Oradea si ne intalnim.

– Pai nu ma iau ca am si eu una acasa. De ar fi sa ma au dupa gura, femeilor as ajunge la nebuni!

Rasera amandoi intr-o subtila complicitate masculina pe eternul subiect al complicatiilor pe care le produce aparitia femeii in viata barbatului, atat de enervanta dar atat de utila.

– Dati-mi-o pe Rodicuta la telefon….

– Seful, dar stiti…..

– Rodicutaaa! Din toata multimea de masini care era in orasul acela, fix pe comandantul de la rutiera ai gasit sa-l ciocnesti?Te urci in masina si pana la Cluj nu deschizi gura. Da? Ne-am inteles?!

– Da’ sefu’…

– Ne-am inteles?!

Mormaitul femeii confirma supunerea. In sfarsit se simti razbunat pentru notele de plata de negasit. Rase. Toata incordarea si iritarea ii disparu si isi promise sa nu mai dea liber contabilei in timpul saptamanii.