Ce prieteni am!


BMW-ul gri metalizat opri in fata cafenelei cu un scrasnet scurt in consonanta cu  starea de spirit a soferului. Seit azerul aspru si repezit ca un ardei iute cobori bombanind niste injuraturi turcesti pastelate. Cei cativa consumatori de pe terasa se uitara mirati convinsi ca s-a intamplat ceva. Seit nu circula fara sa dea muzica la maxim in masina, tulburand linistea cartierului oriental cu ritmurile sale preferate iar acum masina sa era muta. Seit dadea din maini de parca vroia sa inoate prin aer mai cu viteza.
– Amanamana, amanamana, bobani el intr-o ploaie de expresii ”selecte”. Cum naiba mi s-a imtamplat mie una ca asta?
Proprietarul restaurantului il lua in primire mirat si zambind in acelasi timp.  Recunoscut ca facand multe traznai,  Seit nu mai suprindea pe nimeni, doar poate substanta si diversitatea intamplarilor a caror autor era, pur si simplu din intamplare..
– Ce ai patit? S-a intamplat ceva?
– Amanaman…s-a intamplat…ca asa mi se intampla mie! Am avut accident cu masina. Si am dat atatia euro pe ea! Am lovit-o si ca si cum asta nu era de ajuns politistii mi-au ridicat carnetul pentru un an de zile. Acum stau la discretia nevestei! Amanamana! Si trebuia sa ma intalnesc cu cineva la primarie. Da-mi te rog bicicleta sa ajung macar la timp.
Seit urca pe bicicleta zorit. Pleca iar in urma sa o cortina de injuraturi si de gesticulari care nu se mai terminau il urmau de la mica distanta. In zece minute se intoarse, cu acelasi ”amanamama” in cuvinte si in priviri. Bombanind si injurand. Clientii zambeau. Nu vedea drumul in fata ochilor si nici ca dintr-o patiserie, o femeie iesi fara sa se asigure de prezenta unor intrusi in zona . Fu lovita de biciclistul agitat si trantita pe trotuar fara pagube majore doar speriata si privind lumea dintr-o alta perspectiva, de la nivelul solului. Seit, constata ca in mai putin de o ora avusese doua accidente. Intra pe poarta cafenelei, ducand bicicleta de ghidon ca pe o chestie care il enerva cumplit ca si toate orele acestei blestemate zile de 13 septembrie!
Proprietarul cafenelei, un turc plin de umor ii spuse cu indulgenta si acelasi zambet intelegator.
– Azi ar fi mai bine sa nu iesi din casa ori va trebui anuntatata populatia sa fie cu mare bagare de seama.
Rasetele clientilor fura acoperiti din nou de blagoslovelile azerului.
– Asa-mi trebuie…uite ce prieteni am si eu! Am necazuri si ei rad! ”Amanamanamana”!
Anunțuri

Posted on 14 Septembrie 2012, in Povestiri din Cartier. Bookmark the permalink. 10 comentarii.

  1. Uneori e chiar bine sa faci putin haz de necaz…. de ce spun asta?
    Pentru ca viata este asa cum o traiesti…

  2. Noroc, că era joi, 13, că dacă era și vineri… Allah cu mila! ;))

  3. Bietul om! Când ai o zi ca asta, toate belelele se ţin lanţ. Chiar că mai bine stai în casă!

    Numai bine, Gabriela! 🙂

  4. E drept că fiecare are din când în când astfel de zile și chiar că e mai bine să stai pitit în casă până se lasă noaptea ! 😀

  5. A avut si el doua ceasuri negre. :))

  1. Pingback: OBIECTIVE TURISTICE IN PARIS- 3: De la Luvru la Arcul de Triumf

  2. Pingback: OBIECTIVE TURISTICE IN PARIS- 3: De la Luvru la Arcul de Triumf | Zinnaida

  3. Pingback: PARIS: De la Luvru la Arcul de Triumf | Zinnaida

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: