Monthly Archives: septembrie 2012

Cafeaua alba


Batrana isi privi nepotul cu drag intrand pe poarta casei. Ii vazuse zambetul larg pe fata deschisa si expresiva, mostenire de la mama lui. Tanarul ii lua mana zbarcita si si-o duse la buze si la frunte, apoi o imbratisa. Casa aceasta ii aducea mereu aminte de copilarie si de fratii lui, risipiti acum prin lume, era locul pe care el il numea ”acasa”. Se bucura doar ca aici, in satul acesta, departe de civilizatia si zgomotul oraselor, aici unde linistea si iarba verde pastreaza inca urmele pasilor lui din copilarie, il mai asteapta cineva cu drag. Matusa Fatima din Turcia. Pentru ea, pentru amintiri si pentru frumusetea acestor locuri se intoarce in fiecare an.
– Nepoate, era sa nu te recunosc. Arati atat de bine. Ce faci? Intineresti.
– Nimic special matusa. Dar si dumneata esti la fel de frumoasa. Cum iti mai merge? Uite , ti-am adus din Germania ciocolata, asa cum mi-ai spus. Ii oferi un pachet mare cu diferite dulciuri.
-Haide nepoate in curte, sub umbra copacilor, sa servim o cafea sau un ceai. La masa din curte aseza cateva pahare si aduse ibricul cu ceai si cel cu cafea, o cana mare de sticla, cu apa rece si frunze de menta plutind racoroase . Pe o farfurioasa cateva bucatele de rahat, pe o alta fructe, niste flori de camp intr-o cana de lut il intoarsera pe Ahmet in timp. Isi privea cu drag matusa si o regasea pe mama sa, trecuta demult in cealalta lume, in ochii ei verzi. Zambi a amintire si ochii sai negri umbrosi se umezira.
– Nepoate, ai un zambet ce poate fermeca orice fata in orice clipa. iar dintii tai sunt minunat de albi. Ce faci sa iti fie atat de sanatosi si albi?
– Nimic special, matusa. Natura face totul. Eu doar ii mai ajut putin. Uite, ii mai dau uneori cu crema asta. Ti-o dau dumitale. Eu mai am. Scoase un tub de crema alba. Pe ambalaj era reclama unui zambet alb si stralucitor.Pearl Weise.  Matusa citi multe cuvinte neintelese. Ceva pricepu totusi. Ceai si cafea. Deschise tubul si isi turna continutul, ca pe un tub de frisca, in cafea inainte ca nepotul sa apuce sa faca vreun gest. Clar ca era bun pentru ceai si cafea. Ahmet izbcni in ras.
– Matusa, nu e de baut. Te dai pe dinti si curata petele de ceai si cafea. Doar nu vrei sa bei cafea alba!
Publicitate

Ce prieteni am!


BMW-ul gri metalizat opri in fata cafenelei cu un scrasnet scurt in consonanta cu  starea de spirit a soferului. Seit azerul aspru si repezit ca un ardei iute cobori bombanind niste injuraturi turcesti pastelate. Cei cativa consumatori de pe terasa se uitara mirati convinsi ca s-a intamplat ceva. Seit nu circula fara sa dea muzica la maxim in masina, tulburand linistea cartierului oriental cu ritmurile sale preferate iar acum masina sa era muta. Seit dadea din maini de parca vroia sa inoate prin aer mai cu viteza.
– Amanamana, amanamana, bobani el intr-o ploaie de expresii ”selecte”. Cum naiba mi s-a imtamplat mie una ca asta?
Proprietarul restaurantului il lua in primire mirat si zambind in acelasi timp.  Recunoscut ca facand multe traznai,  Seit nu mai suprindea pe nimeni, doar poate substanta si diversitatea intamplarilor a caror autor era, pur si simplu din intamplare..
– Ce ai patit? S-a intamplat ceva?
– Amanaman…s-a intamplat…ca asa mi se intampla mie! Am avut accident cu masina. Si am dat atatia euro pe ea! Am lovit-o si ca si cum asta nu era de ajuns politistii mi-au ridicat carnetul pentru un an de zile. Acum stau la discretia nevestei! Amanamana! Si trebuia sa ma intalnesc cu cineva la primarie. Da-mi te rog bicicleta sa ajung macar la timp.
Seit urca pe bicicleta zorit. Pleca iar in urma sa o cortina de injuraturi si de gesticulari care nu se mai terminau il urmau de la mica distanta. In zece minute se intoarse, cu acelasi ”amanamama” in cuvinte si in priviri. Bombanind si injurand. Clientii zambeau. Nu vedea drumul in fata ochilor si nici ca dintr-o patiserie, o femeie iesi fara sa se asigure de prezenta unor intrusi in zona . Fu lovita de biciclistul agitat si trantita pe trotuar fara pagube majore doar speriata si privind lumea dintr-o alta perspectiva, de la nivelul solului. Seit, constata ca in mai putin de o ora avusese doua accidente. Intra pe poarta cafenelei, ducand bicicleta de ghidon ca pe o chestie care il enerva cumplit ca si toate orele acestei blestemate zile de 13 septembrie!
Proprietarul cafenelei, un turc plin de umor ii spuse cu indulgenta si acelasi zambet intelegator.
– Azi ar fi mai bine sa nu iesi din casa ori va trebui anuntatata populatia sa fie cu mare bagare de seama.
Rasetele clientilor fura acoperiti din nou de blagoslovelile azerului.
– Asa-mi trebuie…uite ce prieteni am si eu! Am necazuri si ei rad! ”Amanamanamana”!

Ritmuri exotice cu Loreena McKennitt


Ajutor in bucatarie