Alergand dupa o stea

In urma cu vreo 7 ani m-am indragostit de o stea. Era stralucitoare, calda, vesela, avea privirea blanda si calda si niste buze senzuale pe care-mi placea sa le desenez conturul cu degetul, uneori. Alterori imi placea sa le sarut strangandu-le intre buzele mele. Ma uitam in ochii tai si-mi venea sa ma cufund in ei, ca intr-o apa linistitoare unde fiecare clipa traia o alta existenta. La inceput a fost un sentiment indefinit, fluid, ca si cum ceva decurgea de la sine. Apoi, sentimentul s-a intensificat si a primit consistenta. Traiam intr-un nor din care mi se vedeau doar picioarele dansand deasupra pamantului.Pluteam. Nu cunosteam notiunea fericirii pentru ca nu o mai experimentasem. Traiam intre doua vieti, una a fericirii supreme, atunci cand tu erau langa mine si cealalta

Un cosmar greu si trist in care eu, trebuia sa fac in asa fel incat sa rezist problemelor mele de fiecare zi, a unei poveri mult prea grele pe care abia o puteam duce. Dar rezistam pentru ca tu existai acolo, si pentru mine. Si nu conta in aecl moment pentru cine mai existai. Chiar nu-mi pasa. Stiu doar ca as fi facut orice, absolut orice, sa fiu cu tine. Dar nu puteam sa-ti cer asta. Am convenit chiar de la inceput ca desi stralucesti pentru mine nu esti steaua mea. Cand mi-ai spus prima data ca vrei sa fim impreuna iar la scurt timp ca te-ai razgandit, ceva s-a prabusit in mine…un huruit surd, ca o avlansa de pietre. Cealalta avea totul iar eu nu eram eu nu eram destul de buna sa fiu mai mult de atat. Nu eram speciala. Nu aveam un trecut si nici planuri de viitor. Si am inteles ca rolul meu va fi mereu acelasi. Urma sa fiu femeia din umbra pentru care va straluci o stea. Apoi au venit nori. iar cand s-a limpezit cerul, steaua acea frumoasa avea o alta stralucire. parca isi intoarse privirea in alta parte, trista si indurerata. Nu mai aveam nici lumina si nici fluidul acela de la inceput. Au trecut anii. Clipele. Sa fi fost iubire? Tu stii mai bine.Poate a fost doar o flacara arzand ori o himera, poate a fost un vis din care m-am trezit tarziu. iar in momentul desteptarii toata lumea plecase. M-am uitat in palmele mele cu care alta data te magaiam pe umeri, pe pleoape si pe buze. Nu mai eram nimic, doar o lumina fina, ca o pulbere argintie. A fost praful unei stele care acum calatoreste prin galaxie. 

Nu mai am glas e doar tacerea. Sunt singura in gandurile mele. Doar amintirile  ma mai viziteaza, semn ca am inceput sa imbatranesc. Dar am sa-mi desenez undeva, pentru cand voi fi prea batrana, atat de batrana incat nu voi mai sti nimic. Si ma voi uita mereu la desenul meu, infatisand o stea care a plecat prin lume, pe un drum fara intoarcere.

Acesta este raspunsul meu la toate intrebarile tale.

Ea termina scrisoarea uitandu-se in gol. Risipire. Ce o fi fost oare in mintea si in sufletul lui. Atunci. Acum. Ii staruia in minte finalul unei povesti din copilaria indepartata…. ‘si daca nu ar fi fost nu s-ar fi povestit’.

Publicitate