Daily Archives: 30 iulie 2012

Dulce si arta


S-a intamplat in urma cu multi anhttp://pinterest.comi, cand am aparut si eu, descoperind lumea. Mi-i amintesc pe parintii mei, pe noi mici, florile de cicoare de pe marginea drumului, bunicii, cerul albastru, casa noastra de la tara, iernile cu zapezi inalte, primaverile incarcate de flori de mar si toporasi. A zburat timpul si m-a adus aici. E o zi. Inca una dintr-un an. Asa ca, pentru frumusetea zilei va ofer o felie de arta dulce si un pahar de sampanie.  Va imbratisez cu drag pe toti cei care sunteti aproape de mine cu gandul si cu sufletul!

Sursa foto

Casa Dante


A devenit celebru nu datorita operei sale cat ultimelor evenimente politice din Romania. Nu cred ca s-ar fi gandit vreodata la asta. In strada Dante Aligheri, din Bucuresti, o casa de protocol a fost tranformata in obiectiv turistic. Acum ma intreb si eu retoric, nu cumva o casa de protocol e obiectiv militar ori are un regim special , datorita destinatiei sale? Zece mii de persoane au calcat pe pardoseala de marmura. Acestia, bucuresteni plictisiti de vietile lor, au iesit pe o vreme canicularam la 40 de grade, sa vada casa care, ar fi putut fi atribuita presedintelui Romaniei la terminarea mandatului ori putea fi folosita pentru cazarea oricarui demnitar. Cat a costat statul roman smecheria asta? Tot circul acesta a fost posibil datorita frustrarilor primului ministru care nu a fost primit in incinta si care se pare ar fi dorit-o pentru dansul, ca locuinta. Si daca nu s-a putut, atunci macar sa arate ca nu va sta nici Basescu.  Casa are cca 300 de mp, amprenta la sol. Are parter si subsol etajat. La un etaj subsol e bazinul „piscina” si sala de sport. Altul e subsol tehnic. Am vazut vile mult mai impozante decat aceasta. Dar, orgoliile politicienilor care isi incordeaza muschii in sfortarea lor de a demonstra cine si ce poate, a fost mult mai mare decat prejudiciile create. Ce conteaza?! Nu sunt banii lor. S-a minunat lumea si a plecat cu o bogata cultura generala. Deci asta e casa aceea celebra. Au vazut Casa Dante. De acum sunt fericiti. Stiu unde li s-a dus pensia. Am privit-o cu dezgust pe femeia aceea care a intrat cu picioarele in piscina. In piscina casei construita din pensia ei. As fi vrut sa o intreb de unde primeste pensia. Cotizatiile ei la stat de pe vremea lui Ceasca s-au epuizat inca din primii ani de mandat al lui Iliescu. Cei care muncesc azi ii platesc ei pensia. Tot ei ii platesc pe infatuatii fara constiinta sa organizeze referendum si mascarade. Dar ce tot vorbesc eu? Mai bine, daca tot nu ati vazut-o, va invit sa dati o tura. Poate va faceti o idee. M-as bucura daca in curand am avea o zi a Portilor Deschise la Palatul Voiculescu sau la alte adevarate palate, construite tot pe banii nostri, ai celor care muncim in tara asta.

Această prezentare necesită JavaScript.

Vise in doi


Zorii zilei imbratisau aripile avionului iar privirea ei umeda era intinsa pe geam. Barbatul de alaturi ii privea profilul delicat si hotarat expresie a unei puternice personalitati feminine. “E genul de femeie care stie ce vrea” isi spuse in gand.

–         Aproape am ajuns.

–         Da. Raspunse ea cu un zambet fara sa intoarca privirea. Deja vedea locurile cunoscute. In adancul inimii tresarii ceva, o zbetere calda, un dor de ceva nedefinit.

–         Daca aveti timp, cand coboram, va invit la o cafea ori la un pahar de vorba. Imi place sa conversez cu dumneavoastra.

–         Nu. Multumesc. Ma grabesc acasa. Gandul ei zbura spre Dan. Si-l imagina dormind si se gandi ca supriza ii va face cand se va trezi cu aroma de cafea si ea aproape.

–         Nu va asteapta nimeni?

–         Nu. E prea devreme.

–         Va conduc eu, daca doriti.

Maya accepta intr-o doara. Iesira din aeroport. Afara ploua scurt si marunt. Cei cativa kilometri pana acasa fura parcursi in liniste. Barbatul ii oferi cartea sa de vizita.

–         Nu mi-am dat seama ca sunteti avocat.

–         E doar o profesie. Cand va intoarceti la Paris?

–         Eu stiu? Intr-o saptamana, cred. Am dat o fuga pana acasa doar. Sunt plecata de sase luni si stiti cum e. Dorul.

–         Va doresc sedere placuta iar daca doriti si va face placere sunati-ma. Oricand.

–         La revedere! Conduceti cu grija!

Deschise usa blocului. Linistea si caldura din casa scarilor o facu sa se simta imediat acasa, ca si cum nu ar fi plecat nicioadata. Poate fusese la o plimbare in parc, in zorii zilei, inainte de rasarit, asa cum facea de multe ori. Deschise usa incet sa nu-l trezeasca. Isi lasa bagajele in hol si intra in bucatarie. Pregati cafeaua si o puse pe tava. Pe o farfurioara cativa biscuiti, o floare rosie rupta din buchetul de pe masa si un pachetel legat cu o funda violet, un cadou pe care i-l adusese cu drag. Deschise usa dormitorului si se uita din prag. Primul pas i se opri in aer. Printre cearsafurile de satin deslusi silueta unei femei cu parul negru, lung, ce se incolacea pe langa trupul lui puternic. Se intoarse in bucatarie. Tremura din toata fiinta si nu putea plange. Un sentiment de greata o invaluia. Se mai uita odata la privelistea din camera. Lua telefonul si le facu o fotografie. Inchise usa. Isi lua cadoul desi ii venea sa il arunce la gunoi. Pleca din casa aceea, o casa in care ei au trait cele mai fierbinti clipe de iubire. Fugea  ca de un loc toxic. Casa aceea va fi mereu otrava sufletului ei, ca si locul unei crime. Ar fi vrut sa strige “ Aici mi-a murit dragostea!”. Tocurile pantofilor rasunau in linistea scarilor. Rasufla usurata ca peretii holului nu s-au prabusit peste ea. Afara era aer, un aer rece si umed ce ii inunda prieteneste plamanii, ca o batere pe umeri. Lua un taxi si se opri la o cafenea, in centru. Comanda fara sa gandeasca o cafea mare si un gin tonic. Nu stia cu ce sa-si amorteasca sufletul sangerand. Deschise laptopul si ii scrise un mail scurt. “ Acesta este visul in care eu nu apar. Sa ai viata pe care ti-ai cautat-o!” Ii atasa fotografia. Trimise mailul. Mainile ii tremurau. Si le scutura usor ca si cum i-ar fi fost pline de noroi. Cafeaua era fierbinte si ii arse buzele si limba. Dar se bucura de durerea aceasta ca sa o astampere pe cealalata, din adancurile sufletului. Bau din paharul de gin cu sete. O racori pe dinauntru. Apoi o caldura blanda ii franse durerea si lacrimile izvorara, curgand singure. Isi sterse ochii. Dadu cu ochii de carte de vizita primita de la barbatul din avion. Suna, fara sa se uite la ora. Oricum nu conta. Ea traia acum in afara spatiului.

– Buna ziua. Sunt Maya. Ziceati de o invitatie la cafea?