Podul viitorului


Soarele rozaliu de dimineata ii scalda fata intr-o lumina fluida, irizanta si printre gene il vazu stand pe ganduri in fata ferestrei.

–         Te-ai trezit? Sa stii ca vreau sa vorbim despre viitor. Ai perfecta dreptate. Trebuia sa avem discutia asta. O sa te astept la capatul podului. Viitorul incepe acolo.

Ea se ridica intr-un cot sa se dezmeticeasca. Filozofeli la rasarit de soare? Ii simti parfumul discret si usor, o invaluire de arome masculine dansand in jurul ei. Ii veni sa intinda mana. Era singura. La capatul podului? O inghititura din cafeaua fierbinte ii aduna gandurile. De ce a ales momentul acesta? Si de ce o trimite la pod? Nu e nimic acolo. Fara chef se indrepta spre baie si reveni cu un parfum proaspat de apa. Isi puse rochia galbena cu flori si melci. “Bine ca nu sunt melc. Sunt altceva.” Incalta sandalele, isi puse ochelarii de soare, ca sa o fereasca de atata lumina ce se proiecta in jurul ei.Podul din San Francisco Ii placeau provocarile lui. Intodeauna erau urmate de ceva. Niciodata jocul nu se termina la capatul lui. Ce o fi dincolo de pod? Se urca in masina si demara fasaind pe asfalt. Cei din jur se miscau incet, amortiti de ziua ce abia incepuse.  Nu auzea nimic, de parca toate claxoanele si zgomotele ramasera undeva departe in trecut. Ajunse la pod. Trecu peste el, privind apele raului, involburate. Deasupra lor se simtea in siguranta. Simti in nari aerul racoros, o usoara briza ce ii starni o infiorare. De ce vroia sa vorbeasca despre viitor? Doar a evitat asta de atatea ori. La cativa km distanta de captul podului, masina lui argintie era parcata, asteptand-o. Cobori, cu picioarele desculte in sandale, lasand sa se vada  pielea fina, bronzata a gleznelor ei  subtiri, locul pe care el isi pusese sarutarile de atatea ori. Melcii rochiei galbene dansau in jurul genunchilor ei. Se aseza in masina lui, mangaindu-si usor genunchii, cu un gest delicat. O suvita din parul ei blond argintiu, bogat,  ii cazu pe langa obraz desenand niste curbe senine. Isi ridica ochii spre el.

–         Sunt aici. De ce m-ai chemat?

Zambetul acesta nu i-l mai vazuse pana acum si nici stralucirile din ochi, niste stele albastre.

–         Mi-ai aratat ca poti foarte bine sa intri in viitor singura. Nu ai nevoie de mine. Esti o femeie frumoasa si puternica. Stii si poti tot ce vrei, chiar daca pari atat de delicata.

Ea isi simti mainile si buzele tremurand? Pentru asta a chemat-o. Il speria viitorul lor? Cobori. El se intoarse cu miscari elegante si pleca. Ea ii simti parfumul, cald, usor, departe. Devenise gretos. Masina ei rula in continuare, fasaind sub soarele ce se ridicase si inunda in alb totul. Mai arunca o privire in oglinda retrovizoare. Simti ca din sufletul ei se desprinde o pasare mare, alba cu ochi albastri, si isi ia zborul. Plutea peste podul acela inalt, din otel. In locul inimii ramasese doar o fantana goala. Arunca o ultima privire in oglinda retrovizoare dar masina lui argintie disparuse cu el cu tot, ca si cum nu ar fi existat vreodata. Gandi calm, cu sufletul gol.”Un om din trecut.”

Anunțuri

Posted on 13 Iulie 2012, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. 28 comentarii.

  1. Curios…dar mie nu-mi plac finalurile fericite, nici optimiste. Prefer sa-mi imaginez cum ar fi…
    Viata e plina de nerealizari. Unora ne reusesc lucrurile mai bine, altora mai putin. Cred ca per total e un echilibru 🙂
    Vorbesc prin prisma cuiva care a trecut prin ceva asemanator dar mult mai dur…
    Am inceput sa vorbesc despre mine…ceea ce nu e bine… 😦
    Mi-a placut povestirea. De miercuri am incercat s-o citesc dar n-am avut timp. Azi mi-am gasit si ma bucur 🙂
    O duminica frumoasa!

  2. e adevarat ce spui. Dar pe cei mai multi, finalurile fericite ii inspira si ii motiveaza. Cele triste ii demoralizeaza si ii determina sa spuna ca intr-o situatie similara nu mai sunt dispusi sa lupte. Foarte multi isi gasesc resursele proprii de energie in lucrurile pozitive. De multe ori am pus finalurile unor povestiri intr-o nota pozitiva desi realitatea a fost alta. Tocmai din acest motiv. Cealalta fateta a problemei este ca noi nu suntem pregatiti pentru esecuri. Avem senzatia ca viata trebuie sa fie doar o panta pe care urci. De aceea cred ca nici nu ni le asumam si nu invatam din ele. O buna prieten mi-a spus:” de ce scrii despre viata ta? Devii vulnerabila si cei care te cunosc s-ar putea sa te judece.” E adevarat. Dar e viata mea si mi-o asum cu bune si cu rele, cu succese si esecuri. Sunt umana si imperfecta. Dar am invatat din fiecare experienta.

  1. Pingback: Masa princiara pentru provinciali - Giuseppe Tomasi di Lampedusa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: