Daily Archives: 13 iulie 2012

Podul viitorului


Soarele rozaliu de dimineata ii scalda fata intr-o lumina fluida, irizanta si printre gene il vazu stand pe ganduri in fata ferestrei.

–         Te-ai trezit? Sa stii ca vreau sa vorbim despre viitor. Ai perfecta dreptate. Trebuia sa avem discutia asta. O sa te astept la capatul podului. Viitorul incepe acolo.

Ea se ridica intr-un cot sa se dezmeticeasca. Filozofeli la rasarit de soare? Ii simti parfumul discret si usor, o invaluire de arome masculine dansand in jurul ei. Ii veni sa intinda mana. Era singura. La capatul podului? O inghititura din cafeaua fierbinte ii aduna gandurile. De ce a ales momentul acesta? Si de ce o trimite la pod? Nu e nimic acolo. Fara chef se indrepta spre baie si reveni cu un parfum proaspat de apa. Isi puse rochia galbena cu flori si melci. “Bine ca nu sunt melc. Sunt altceva.” Incalta sandalele, isi puse ochelarii de soare, ca sa o fereasca de atata lumina ce se proiecta in jurul ei.Podul din San Francisco Ii placeau provocarile lui. Intodeauna erau urmate de ceva. Niciodata jocul nu se termina la capatul lui. Ce o fi dincolo de pod? Se urca in masina si demara fasaind pe asfalt. Cei din jur se miscau incet, amortiti de ziua ce abia incepuse.  Nu auzea nimic, de parca toate claxoanele si zgomotele ramasera undeva departe in trecut. Ajunse la pod. Trecu peste el, privind apele raului, involburate. Deasupra lor se simtea in siguranta. Simti in nari aerul racoros, o usoara briza ce ii starni o infiorare. De ce vroia sa vorbeasca despre viitor? Doar a evitat asta de atatea ori. La cativa km distanta de captul podului, masina lui argintie era parcata, asteptand-o. Cobori, cu picioarele desculte in sandale, lasand sa se vada  pielea fina, bronzata a gleznelor ei  subtiri, locul pe care el isi pusese sarutarile de atatea ori. Melcii rochiei galbene dansau in jurul genunchilor ei. Se aseza in masina lui, mangaindu-si usor genunchii, cu un gest delicat. O suvita din parul ei blond argintiu, bogat,  ii cazu pe langa obraz desenand niste curbe senine. Isi ridica ochii spre el.

–         Sunt aici. De ce m-ai chemat?

Zambetul acesta nu i-l mai vazuse pana acum si nici stralucirile din ochi, niste stele albastre.

–         Mi-ai aratat ca poti foarte bine sa intri in viitor singura. Nu ai nevoie de mine. Esti o femeie frumoasa si puternica. Stii si poti tot ce vrei, chiar daca pari atat de delicata.

Ea isi simti mainile si buzele tremurand? Pentru asta a chemat-o. Il speria viitorul lor? Cobori. El se intoarse cu miscari elegante si pleca. Ea ii simti parfumul, cald, usor, departe. Devenise gretos. Masina ei rula in continuare, fasaind sub soarele ce se ridicase si inunda in alb totul. Mai arunca o privire in oglinda retrovizoare. Simti ca din sufletul ei se desprinde o pasare mare, alba cu ochi albastri, si isi ia zborul. Plutea peste podul acela inalt, din otel. In locul inimii ramasese doar o fantana goala. Arunca o ultima privire in oglinda retrovizoare dar masina lui argintie disparuse cu el cu tot, ca si cum nu ar fi existat vreodata. Gandi calm, cu sufletul gol.”Un om din trecut.”