Cine sa-i inteleaga pe nemti?!


Inalt si subtire, ca o trestie, albit inainte de vreme si fara motiv, Timur statea in fata aparatului de jocuri, in care isi introduse ultimii 6 euro din buzunar. Nu era cine stie ce, la cati bani pierduse pana acum la aparate. Vazuse suma crescand, ajungand la 20 de euro si exclama fericit!

– Das ist! Gluck! Daca as castiga vreo 10.000 de euro nici nu m-as mai duce la lucru. Direct in vacanta! In Turcia ori in Franta, oriunde.

Apoi, vazu cum suma din cont ii scade pana ajunse la zero. Se ridica din scaunul rosu. Ofta.

– Deci, la lucru in continuare! Tchuss!

Dupa amiaza de lucru se scurse lunga si obositoare, iar cele 20 de grade din hala i se pareau temperatura de cuptor. Fara chef . Se uita la Hans. Neamtul, un barbat blond, inalt si uscativ, de 52 de ani isi vedea constiincios si meticulos de lucrul sau. “ Omul acesta nu oboseste niciodata?!”  isi spuse Timur in gand. “Ce-o fi cautand la fabrica, sa repare masini de facut covoare? Eu, in locul lui, as tine-o tot intr-o distractie!” Hans, avea cateva case de pe urma carora castiga o chirie convenabila. Avea terenuri date in arenda. O casa frumoasa in care locuia cu sotia, un cont frumusel, din cate se vorbeste, de ordinul milioanelor de euro. Si totusi, vine la serviciu, in fabrica pe care putea sa o cumpere cu totul. Lucreaza ca simplu muncitor, pe un salariu obisnuit. Nu are vise sa fie sef. E punctual si harnic, isi face norma si isi trateaza colegii de la acelasi nivel. E un om obisnuit, doar cu cativa bani in plus in cont. Cele 8 ore se scursera cu greu si in cele din urma se pregatira de plecare. Trecura pe langa automatul in care introdusera cartela de pontare. Timur il salute cu respect.

–         La revedere Hans! Bis morgen!

–         La revedere, doar ca maine nu vin. Plec in vacanta.

–         In vacanta? Unde?

–         In Dubai. Anul acesta am vrut sa ajungem acolo si in plus am gasit o oferta foarte buna, la o agentie de turism.

–         Cat te costa? Indrazni Timur sa intrebe.

–         300.000 de euro, pentru mine si sotia mea. Dar la ce ni se ofera este foarte bine.

–         Sa ai o vacanta placuta!

Timur se indeparta mormaind: “300.000 de euro. O oferta! Si mai vine la lucru! Dar el nu castiga intr-un an 300.000 de euro. Poate vreo 30 de mii. Cine sa-i mai inteleaga si pe nemti. El daca ar avea 10.000 de euro nu s-ar mai duce la serviciu. Distractie! Asta e cuvantul.

Anunțuri

Posted on 2 Iulie 2012, in Cafeneaua turceasca. Bookmark the permalink. 12 comentarii.

  1. Servus, Gabriela
    Morala este evidentă: Hans are pentru că ştie foarte bine: munca produce atît satisfacţii profesionale cît şi materiale. Timur nu visează decît bani şi evident că va fi un prăpădit întreaga sa viaţă.

  2. Corect. In familiile traditionale nemtesti, munca e ceva sfant. Ce mi-a placut, cand am ajuns in Germania, a fost sa vad in magazine, jocuri pentru copii, jocuri de indemanare care sa le dezvolte aptitudinile pentru activitati practice: Micul strungar, ferma mea, etc. Aici nu trebuie sa fie toti directori, doctori, avocati. Mai trebuie sa munceasca cineva in fabrici ori pe camp. Esti respectat pentru ca muncesti si daca muncesti bine. Am vazut stand la aceeasi masa, la restaurant, muncitorul de la salubritate cu patronul unui fast food. Si era absolut normal. In Germania, te adaptezi repede daca esti corect si daca muncesti. Restul vine de la sine.

  3. Timur ăsta… sigur nu-i român? Că are aceeași atitudine față de muncă ca (scuze de cacofonie) mulți dintre conaționalii noștri. 🙂

  4. am evitat multa vreme sa povestesc in România ca fetele mele „lucreaza” inca de la 16 ani. La inceput, imparteau ziarele de reclama, în cartierul in care locuiam, indiferent de vreme. Ca ploua sau ningea, ca era arsita sau ghetus, fetele mele isi faceau datoria, sâmbata de sâmbata Dupa prima luna si primul „salar” (60 euro) si-au cumparat pantofi Puma si mi-au spus „Mama, oare cum e posibil ca lucrez 5-6 ore, de cinci ori pe luna si tot salariul se duce în doar cinci minute?!” Asa au învatat respectul pentru orice munca si pretuirea banului. In clasa lor, la scoala, toti copii harnici, lucrau pentru „bani de buzunar” – indiferent ca parintii le erau doctori, profesori sau avocati. A practica mini-jobs face parte din procesul de educare. Astazi, fetele mele sunt studente si vineri dupa cursuri si întreaga sâmbata, lucreaza – vânzatoare într-un magazin de decoratiuni interioare si chelnerite într-un restaurant în cartierul studentesc. Si pentru asta, se îmbraca foarte modern, merg duninica la cinema sau discoteca si stiu sa-si împarta timpul, asa încat învatatul sa fie pe primul plan. Sunt foarte mandra de fetele mele… Dar asa cum am inceput sa povestesc, românii (si nu numai!) au alte mentalitati, majoritatea privesc cu groaza ideea de a-si trimite odrasla sa munceasca, macar in vacanta, iar cei ce îsi fac curaj sa aprobe conceptul, gasesc totusi o scuza, de ce ei nu ar putea face asa ceva, Bla-bla :))
    Si eu m-am schimbat muuuult de cand locuiesc aici si ma bucur ca am avut sansa sa învat ce inseamna punctualitate, cuvând dat, cinste si corectitudine.
    In concediu din vara asta în România, m-au socat multe, dar cel mai tare am observat superficialitatea ideii ca „nemtii ar fi reci”!Am întrebat „de ce crezi asta?!” si mi s-a raspuns „pai uite cum radem noi cu vecinii, mai bem una, mai spunem un banc…!”
    Si atunci i-am intrebat : „cati dintre voi lasati cheia casei la vecini, cand plecati in concediu? cati vecini va uda florile în aceasta perioada?!” Noi tocmai ne-am mutat, într-un nou cartier, si am apelat la vecini. Un alt exemplu,
    – fostii vecini ne-au ajutat la caratul mobilei si fiecare a încercat sa ne ajute cum a putut la mutat.
    – In noul cartier, în primele zile, am parcat unde am gasit locul convenabil (avem garaj, dar la mutat a fost folosit pe post de magazie). Azi, mâine asa… poimâine a sunat o doamna la usa noastra cu un buchet de flori în mana si a spus „Buna ziua, ma cheama– si sunt vecina de la casa cu nr.– Bine ati venit in acest cartier!” si ne-a dat buchetul de flori continuând „Locul pe care parcati, este un loc privat si-mi apartine. Stiu ca nu aveti de unde sa stiti, nefiind nici un simbol care sa indice acest lucru.” Sotul meu a sarit „Va rog sa ne scuzati, mut imediat masina” ” Nu, nu este nevoie, o veti face de maine” Strada pe care locuim este închisa la un capăt (întrerupe continuitatea circulației), deci cei ce parcheaza aici sunt doar cei care locuiesc aici, sau musafirii lor. Câti români ar fi procedat asa?!
    Nemtii sunt foarte prietenosi si saritori. Vecina din stânga, preia pentru noi coletele postale, sa ne scuteasca de drumul la oficiul postal. Cu fostii vecini tinem înca legatura si ne vizitam reciproc. Si spre exemplu, saptamâna viitoare miercuri, vecinii din dreapta (el este directorul bibliotecii universitare Augsburg), ne-au invitat la masa de seara. Si locuim doar de doua luni aici!
    Nemtii nu au butoaie de vin in pivnita si nici palinca de 60°, nici nu le face placere sa toarne de baut musafirilor în ideea de ai vedea sub masa, de a avea motiv sa râda ca nu a rezistat! Nemtii beau cumpatat, savureaza calitatea bauturii. Bineînteles ca nu toti, dar marea majoritate.
    Numai bine Gabriela draga! Poate ca vara asta facem cumva si ne vedem, ce zici? 🙂 Mai suna-ma când ai timp. Pupici si Imbratisari

    • Draga Carmen, o sa ne vedem. Cu siguranta. Am mai spus deja, desi nu stiu daca pe blog. Am admirat faptul ca, desi traind in Germania, nu ai spus despre felul in care se vede Romania din afara. Nu in ideea de a denigra ori de a nega originea. Romanii se supara cand spunem ca nemtii muncesc mai mult. Si mai bine. Exista o anumita constiinta si disciplina a muncii, incat sa dea rezultate maxime. Lucrez aici de aproape un an si m-am integrat perfect. Muncesc foarte mult. intre 10 si 14 ore pe zi. Dar am multumirea ca sunt respectata, ca stain, pentru corectitudinea si munca pe care o fac. E greu sa incepi sa te afirmi intr-o tara straina si sa incepi sa te ridici. Nu am simtit niciodata ca nemtii sunt reci. Dimpotriva. Sunt prietenosi si zambitori. Sunt corecti si punctuali. Si mai ales, nu cunosc minciuna. Aici nimeni nu e nevoit sa minta iar a minti si a te „inconjura de un abur” de vorbe e o mare greseala aici. Ma bucur ca am ocazia sa lucrez aici si ma simt in mediul meu. Nu pot uita ca sunt romanca. Asta am in sange si ma mandresc cu asta. Ma bucur ca am invatat Isotria Romaniei la scoala si stiu sa povestesc despre tara mea. Si am desenat sute de harti si de trasee Germania- Romania. Multi dintre clienti au invatat cuvinte romanesti ca sa imi faca suprize. Si vreau sa va povestesc si eu o povestioara despre oamenii cu care lucrez. Majoritatea sunt turci, stabiliti aici de multi ani sau poate de o generatie ori doua. Sunt clientii obisnuiti ai restaurantului asa ca sunt oarecum intr-o familie. Intr-o seara, era finala Eurovisionului si canta reprezentanta Romaniei. Unul dintre ei ma face atenta. Au dat sonorul televizorului mai tare S-au uitat toti si au inceput sa aplaude, in ritmul piesei, pana s-a terminat. Am fost atat de emotionata ca mi-au dat lacrimile. Piesa nu a fost grozava dar gestul acestor oameni, da.
      Nu as regasi asta in Romania. Sunt si oameni de calitate in tara, foarte multi, dar nu suficienti incat sa schimbe nota negativa ce planeaza asupra caracterului romanilor. Pentru asta trebuie sa mai treaca ani. Din pacate! Schimbarile sunt grele iar pe multi, saracia ii impinge sa fie asa.

  5. Timur e turc. 🙂 Asa ca nu e departe de noi. Lui ii plac jocurile si viseaza la cum ar merge intr-o vacanta daca ar castiga la aparate. Cu banii jucati pana acum, daca ii-ar fi economisit, sigur ar fi avut o vacanta de vis. Dar e un caracter slab, supus propriilor decizii neinspirate si nefericite.

  6. Frumoasă „poveste” de viaţă. Unul visează la câştiguri minunate şi cheltuie toţi banii pe visări şi iluzii, altul munceşte cu seriozitate şi îşi îndeplineşte visele cele mai frumoase….cu răbdare şi încredere!
    Avem atât de multe de învăţat de la nemţi!
    Numai bine, Gabriela! 🙂

  7. Visarea e o protectie in fata realitatilor si a bataliilor vietii. Daca suntem prea slabi, ne refugiem in visare ca intr-un adapost din care nu mai vrem sa iesim, Si stam in adapost iar viata se scurge lin pe langa noi. Evitam probleme dar in acelasi timp evitam frumusetile nascute din provocarile vietii. Totul depinde de ce alegem..

  8. O vreme, am sperat ca cei peste 3 mil. de romani plecati in lume se vor intoarce si vor schimba mentalitatile din Romania. De vreo 5 ani, de cand au plecat si fiicele mele, inteleg ca va trebui sa plec si eu cu sotia; sper sa fie Europa: Olanda sau Germania…; eventual Transilvania…
    PS. M-am săturat de: gasirea sistematica a locului de parcare ocupat, vecini care sustin că nu-i deranjeaza gardul dărâmat, medici de familie aroganti si incapabili sa scrie retete valabile la decontare, profesori universitari care urasc elevii si jecmanesc studentii…
    Deci, n-am zis nimic politic.

  9. Milioanele de romani plecati au gandit probabil ca si mine. La inceput imi faceam planuri despre cum o sa ma intorc, in scurt timp, si cu ceea ce am invatat o viata intreaga, sa fac ceva, sa deschid o afacere in tara. Apoi, dupa cateva luni, dupa ce cunosti sistemul tarii in care esti, dupa ce ai ocazia sa faci o camparatie, realizezi ca lucrurile trebuie sa functioneze altfel. Daca locuind in Romania te enervezi si te revolti in propria locuinta ori la o discutie cu prietenii despre felul in care statul te trateaza ca si cetatean, indiferent la ce institutie apelezi, dupa ce pleci nu iti mai doresti sa te intorci. E ca si atunci cand accepti sa faci o schimbare majora in viata, cu sacrificii. Nu accepti sa schimbi ce ai, cu ceva mai rau. De ce sa te mai introci? Cunosc multe persoane care au castigat cu foarte mare truda bani in afara si s-au intors, dupa zeci de ani sa faca afaceri aici. Au venit oamenii, au pus suflet, au investit, pana au dat nas in nas cu sistemul. Nu au putut face fata tuturor controalelor, de tot felul, imediat ce au deshis afacerea. Nu s-au adaptat la sistemul spagilor. La sistemul sutelor de taxe si impozite. La caracterul si seriozitatea angajatilor. Si-au pierdut oamenii banii incercand, si au plecat inapoi bombanind printre dinti. „Patria e acolo unde ti-e bine”. Nu stiu de ce noua nu ne poate fi bine in tara noastra. Sau stiu, dar ma abtin de la alte comentarii pe tema aceasta. Mi-am propus sa ma intorc in tara doar pentru vizite si vacante. Merita sa pleci, daca ai ocazia. Cred ca oricand e un moment potrivit sa iti oferi mai mult, mai bine, mai frumos, pentru viata. Timpul trece atat de repede! 🙂

  10. Un articol superb. Care releva doua mentalitati complet opuse. Stii ce e pacat? Ca articole ca acesta nu le citesc decat tot oameni care inteleg despre ce este vorba. Cei ca Timur nu ar citi niciodata asa ceva. Si chiar de-ar face-o din intamplare…tot nu ar intelege nimic.
    O zi minunata sa ai!

  11. Bine-ai venit pe blogul meu Elly. Imi face placere sa aud ca ti-a placut povestioara. Mereu invatam daca deschidem ochii la ceea ce se intampla in jurul nostru. 🙂 Timur nu citeste. Lucreaza, doarme si timpul liber si-l petrece in salile de jocuri de noroc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: