Daily Archives: 1 iulie 2012

O zi buna


De ce vor fi turcii mereu in razboi? Turcia,o tara mare, ramasitele unui mare imperiu, avand la granite alte tari gata de conflicte ori implicate in conflicte. Pe ecranul televizorului urias din cafenea, stirile prezentau noi atacuri teroriste in diferite regiuni, morti, parinti care plang si camarazi de lupta care isi onoreaza colegii cazuti la datorie. O alta stire, arata drama unei familii a carui unic fiu, militar de cariera cu stralucite performante, pilotul unui avion de vanatoare F-4 Phantom, a fost doborat in timpul unui raid aerian si a murit. “  „Potrivit concluziilor noastre, avionul a fost doborat in spatiul aerian international, la 13 mile nautice de Siria”, declara in flash-urile jurnalistilor, Ahmet Davutoglu, ministrul turc al Apararii.

Ahmet, tanarul inalt cu constitutie atletica, intra pe usa si ii saluta pe cei cativa clienti obisnuiti, completand salutul cu un gest care arata aprecierea fata de ei. Se batu usor, cu palma dreapta pe piept, in dreptul inimii si inclina usor capul a plecaciune.

– Aleicum salam!

Se aseza la bar, pe un scaun inalt, tocmai in momentul ultimei stiri. Se emotiona gandidu-se la pilotul turc, omorat in floarea varstei, ca la un camarad. Fusesesi el, militar in armata turca, in trupele antitero. S-a angajat ca sa devina mai puternic, sa isi modeleze caracterul. Nimeni nu i-a spus ca armata te schimba ireversibil si nu neaparat in bine. Acolo a aflat ca razboiul e un loc al distrugerii si al mortii, ca nimic nu conteaza iar ca viata oamenilor civili ori militari poate inceta intr-o secunda, ca o fila intoarsa, de carte. Indiferent cat de dur ai fi, lucrurile acestea te marcheaza si nimeni nu-ti poate sterge din minte imaginile. A vrut doar, sa fie un adevarat barbat, pentru ca amintirile dureroase ale copilariei lui il urmau peste tot, sa fie puternic pentru a-i proteja pe cei dragi.  Amintirile copilariei lui triste, cu un tata violent ce isi batea mereu nevasta si cei 4 copiii , pana cand, a plecat cu o iubita in Canada ii sunt vii.  Singura perioada frumoasa a fost cand bunicul, l-a luat din Germania si i-a dus pe toti acasa, in Turcia. Acolo sa simtit bine si s-a simtit copil. Sufletul lui este insa impartit intre doua tari. Germania si Turcia. Nu stie care ii e mai “acasa”.

–         Azi vreau un Ayran cu putina apa minerala si sare.

Ayranul e o bautura traditionala turceasca, un iaurt din lapte de capra, aproape lichid. Ii fu servit imediat intr-un pahar inalt. Continua discutia.

–  Azi am muncit foarte mult. Am fost acasa doar 6 ore, cat am dormit. In rest, “machine reparatur”. Dar e bine ca nu ma mai gandesc la lucruri triste si la trecutul din care am senzatia ca nu pot evada.

E un amestec exotic, de forta si de sentimente. Ochii lui negri, umezi, purtand unde de tristete te fac sa te intrebi daca a plans recent ori urmele de lacrimi se datoreaza alergiei provocate de cantitatile de polen din atmosfera. Isi arata manile, cu pielea degetelor crapata de munca. Repara masini de cafea si a facut din asta o profesie. Ii place. E un tip inteligent. Ii place sa citeasca sis a se informeze. Rasfoi usor ziarul, citi ultimele stiri, se revolta pe politicieni care sunt la fel peste tot. Niste smecheri.

Se ridica si se indrepta spre toaleta de la subsol. Dupa 5 minute reveni tinand de coada, cu capul atarnand in jos, un soarece cu blanita gri deschis. Animalutul se zbatea, dand din piciorusele lui mici.

–         Uite ce am gasit! Ma duc sa-l eliberez. E un soarece de camp si nu stiu cum a ajuns in beci. Daca-l las acolo sigur o sa moara de foame.

Se intoarse, cu privirea impacata a omului care si-a indeplinit misunea. Cu un zambet larg, care dezvelea o dantura impecabila si lumina de pe fata sa,  expresia clara a omului care nu se teme de nimic, concluziona.

– Azi am avut o zi buna!

Sursa foto: http://www.resboiu.ro