Monthly Archives: ianuarie 2012

Complimente din strainatate


Are mersul drept si hotarat al omului pe care nimic nu-l sperie sau il impresioneaza. Iar viata i-a oferit aceasta calitate cu generozitate. Fost luptator in P.K.K., acum lasat la vatra, din motive nestiute de catre cei din jurul sau, Ahmed, e plin de energie si nu se simte niciodata obosit. Lucreaza la o firma de aparatura eletronica. Merge, vine, isi trateaza cu seriozitate clientii. Cu femeile, nu i-a prea resusit lui in viata. E un om cu principii morale riguroase. Vrea doar o femeie frumoasa si dedicata familiei si doi copii. „Nu cer prea mult. ” Poate doar ca nu cauta unde trebuie. Ultima iubita, o nemtoaica frumoasa, a cunoscut-o intr-un restaurant. Dar, n-a fost sa fie. Era prea pretentioasa. Vroia lux, masina noua, bijuterii, excursii. La primul cadou refuzat nemtoaicei a fost abandonat. De ceva vreme e singur. Si isi cauta mereu cate ceva de facut dar in asa fel incat reuseste sa atraga atentia unui public numeros. Azi a venit cu un zambet larg, pregatit de o supriza.
– Am invatat „italienisch  complimenti”.
– Ia sa aud.
Si incepu incantat de noile sale cuvinte intrate in vocabular.
– Multumesc. ” Va fanculo”.
Am inceput sa rad. Incurajat de dispozitia mea, continua. Esti frumoasa, „porca mizeria”. Acum radeam in hohote.
– Mai stii si altele?
-Da. „Porco Dio.”
Figura lui era una serioasa, usor zambitoare, cautand incurajare in privinta pronuntiei.
– Cine te-a invatat?
– Un coleg italian. I-am spus ca vreau sa invat limbi straine.
– Ok. Ai inceput bine. Sunt primele cuvinte pe care le invata naivii, intr-o limba straina.

Sport sau muzica?


Biletul de ianuarie


Baietelul asteptase cu nerabdare iarna iar azi, soarele trimitea raze cu ace intepand pamantul. Balta din apropeierea hergheliei de cai inghetase. Se gandea deja ce frumos va patina el in cateva minute. Neabdarea si dorinta  il facea sa se infioare. Ajunse acasa. Mama ii spusese de dimineata sa astepte telefonul ei iar abia apoi sa iasa. Trecusera deja 5 minute. Era schimbat in hainele pentru afara. Incheiat stramb la hainuta, cu fularul atarnand prea lung intr-o parte, cu caciula pe ochi si manusile in maini. Dar mama nu suna inca. Poate ca nenea seful nu ii da voie sa sune. Cine stie? Cu manutele lui mici de scolar de clasa intai incepu sa deseneze, scotand limba a preocupare intensa. Cateva linii si un balon, ce il reprezentau pe el, o casuta si o carare serpuita. Apoi continua cu cateva litere pe care le invatase deja, litere de tipar. Lipi biletul pe usa cu scotch si pleca linistit la joaca. Acum mama nu se va supara cu siguranta. Biletul de pe usa, o va instiinta cu literele nesigure dar vizibile pe care el scrisese cu responsabilitate: ” NUS ACASA”.