Ai dracului, unguri


Hajni neni şi Laczi baci , locuiesc în apartamentul lor modest de mulţi ani şi după ce au adunat cu grijă câţiva bănuţi, au hotărât să-l amenajeze. Măcar acum, la bătrâneţe să se simtă bine. Aşa că s-au dus la o firmă de stat, care avea tarife mici şi renovarea a fost pornită şi pusă pe picioare.

Muncitorii bocăniră toată săptămâna să îi monteze parchetul în apartamentul lui Hajni neni. Bătrâneii suportară cu stoicism zgomotele, râsetele şi bancurile porcoase pe care muncitorii şi le spuneau, pauzele lungi şi dese, indiferenţa acestora faţă de ce aveau de făcut. Aşa sunt muncitorii ăştia de la stat. Nu le pasă. Timpul trece, leafa merge. Ei nu sunt plătiţi la normă aşa că, la un salariu fix pe lună nu contează că îşi termină treaba în două zile ori în două luni. Dar, cu toată lenea şi indiferenţa, au terminat. Au făcut ei aluzii, mai fine mai directe, ca bătraneii ar trebui să dea ceva de băut dar aceştia ori s-au făcut că nu pricep ori chiar a fost pe bune.

–         Noa, Hajni neni, acuma, ca să ţină parchetul, trebuie udat bine. Ai înteles?

–         Da. Batranica dadu din cap şi le ignora aluzia.

Muncitorii părăsiră blocul uitându-se stramb. Sandu, cel care era mai curajos şi le atrase atentia că meritau măcar un deţ de pălincă, mormăi printre dinţi.

–         Zgărciţii dracului, de unguri. Daca eram şi noi unguri, sigur nu se purtau aşa.

–         Lasă Sandule. Hai că trecem strada la birtul din colţ şi o rezolvăm. Dă-le pace!

–         Hai să nu mai mergem azi la firmă! O să ne ducem dimineaţă şi inginerul o să meargă să le facă recepţia. Uite ce frumos ne aşteaptă Alinuţa zâmbind, cu o cafea şi un păhărel de tărie!

Supărarea bărbăţilor se spulberă brusc.

A doua zi, dimineaţa inginerul ii intampina cu o figura încruntată.

–      Cum a fost ieri? Aţi terminat lucrarea?

–      Da şefu’. Puteţi merge să faceţi recepţia.

–      Da?

–      Da. Am terminat şi totul e în regulă.

–      Eu cred ca nu aţi terminat. Azi o să mergeţi înapoi şi o să reparaţi.

–      Ce să reparam şefu, că totul era bine făcut?

–       Eu nu ştiu, că nu am văzut. Dar m-au sunat bătrâneii şi mi-au spus că le-aţi recomandat să ude parchetul bine, să ţină. Şi l-au udat cu câteva găleţi de apă iar dimineaţa era umflat, caât casa. Aşa că, luaţi-vă de mânuţă şi înapoi la treabă. Aveţi termen până deseară sa rezolvaţi problema!

Sandu se înroşi şi îşi luă colegii să repare, dacă se mai putea repara, mârâind. “Ai dracului unguri! Zgarciti si prosti, pe deasupra”.

Anunțuri

Posted on 6 Iulie 2011, in Povestiri din Cartier and tagged , , , . Bookmark the permalink. 7 comentarii.

  1. vaaaaaiiiiiiiiiiiii, sufletul meu! cat de prost sa fii sa uzi lemnul???

  2. De asta o fi mai bine la unguri, ca au înteles mai repede sa ude parchetul? Da’ Sandu în Italia tot asa face?

    • Pai Sandu e tipul de angajat roman, la stat, caruia nu ii pasa de munca lui si nu are jena sa pretinda bacsis chiar daca omul plateste cinstit pentru serviciul ce i se presteaza. 🙂

  3. Super tare. Am ras de numa. Saptamana trecuta am pus si eu la bunica mea parchet … noroc ca nu i-am spus si ei sa il ude .. ca cine stie.

  4. Foarte tare, bravo fata. Am pus si eu ceva pe la mine, vreo doua articole despre persoane de genul asta. Daca treci „pe la mine”, uita-te la „here is the news” si la „no, …” ultima postata…o zi placuta, sunt tampit dupa scrierile tale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: