carpobrotus sau garofita africana


Azi vreau să vă prezint o floare nouă. Probabil că aţi mai întâlnit-o în centrele de florării sau la grădinarii din pieţele cu flori. Carpobrotus, e o plantă de talie mică, ajunge până la 30-50 de cm înălţime, la maturitate, la noi deşi în mediul ei natural, atinge înălţimi de până la un metru. Face parte din categoria plantelor suculente şi a cunoscutelor “flori de gheaţă”. E o specie care creşte foarte bine în ghiveci dar şi în grădină. Este originară din Africa de Sud, deci e o plantă “îndrăgostită” de soare. Dealtfel, florile sale, ca nişte rozete cu petale fine, se deschid doar în plin soare, degajând un parfum dulce, delicat. Pe tulpină, sunt plasate grupat, câte un mănunchi de frunze tubulare, suculente. Nu este o plantă pretenţioasă şi se înmulţeşte foarte repede. Chiar şi o frunză de pe tulpină, pusă în pământ va prinde rădăcini în scurt timp. În unele zone nisipoase ale Africii sau a Franţei este folosită, datorită caracteristicilor sale invazive, la oprirea înaintării deşertului. La noi, perioada de înflorire este din mai până în octombrie. Iernează în încăperi răcoroase şi rezistă la temperaturi până aproape de zero grade, în timpul iernii. Se udă rar, când stratul de la suprafaţă s-a uscat. Este adaptată să trăiască în solurile sărace de aceea, nu are nevoie de nutrienţi. Deşi este o excelentă plantă decorativă, pentru terasele şi grădinile însorite, ea are şi proprietăţi curative, asemănătoare unei rude de-ale sale, aloe vera. Sucul său are proprieăţi calmante şi antiinflamatoare, fiind folosit ca remediu în arsuri, răni deschise, înţepături de insecte, boli cutanate, dar şi cu efect intern, având proprietăţi laxative. Sucul acestei plante, amestecat cu ulei de măsline şi miere este un vechi remediu in tratarea tuberculozei. Chiar dacă nu sunteţi interesate să le exploataţi calitaţile vindecătoare, puteţi să o aşezaţi pe terasă, să vă încânte toată vara cu culorile ei vii.

Anunțuri

Posted on 25 Iunie 2011, in plante, flori si animalute and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. 8 comentarii.

  1. Beautiful plants…In holland I had them in the garden with rocks between them in a sheltered space…flowering lasts long too 🙂

  2. I have here in Romania. It called rock flower, or ice flower, also, because prefer sandy or rocky land. It loves sun and open it flowers only to the sun rises.

  3. Mărturisesc că n-am văzut această floare până acum. Dar dacă spusi că e rudă cu „florile de gheaţă” (cum le spunem noi, pe aici), m-am dumirit cam de ce neam sunt.
    Foarte frumoase! Îmi închipui cum arată un „covor” de astfel de garofiţe!
    Un week-end frumos, Gabriela! 🙂

  4. frumoooooooooooooooooooos

  5. eu am doua ghivece la unu au trecut toate florile dar nu a mai facut nici un boboc nu stiu cum sa o fac sa infloreasca iara

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: