Daily Archives: 13 iunie 2011

Visare si natura


Reclame

Intre oglinzi paralele


Dumnezeu ne-a dat mii de calităţi şi dintre cele mai minunate, sunt mintea şi sufletul. Atât de complexe şi de delicate. Ne-a dat şi multă imaginaţie pentru a percepe realitatea în diferite moduri, pentru a ne face viaţa de zi cu zi să pară altfel, mai blândă, mai acceptabilă în propria noastră viziune şi posibilitate de percepţie. Realitatea dură ne răneşte şi atunci, creştem gânduri din praf de stele şi ne imaginăm lucrurile altfel. Suntem captivi toată viaţa între oglinzi paralele ce distorsionează realitatea. Construim mereu speranţe şi iluzii iar sufletul e un un filtru sensibil care le umple cu viaţă. Când realitatea rupe vălul visării şi iluziei, durerile sunt cumplite, ca şi o ieşire din anestezie.

Auzisem despre el de la un prieten. M-a invitat să îl cunosc şi am acceptat cu oarecare curiozitate. Era bătrân. Avea 75 de ani. Intâlnirea a fost simplă şi firească, aşa ca între doi oameni care nu s-au văzut demult şi asta în ciuda faptului că nu ne întâlniserăm niciodată până atunci.  Bătrânelul acesta slabut, cu mâinile muncite şi noduroase, cu zâmbetul pe buze, părea un bunic obişnuit. Mi-a arătat cu plăcere la ce lucrează, când boala chinuitoare îl lasă. Nişte tablouri sculptate în piele tăbăcită tratând, în special, teme religioase.

–         Tablourile acestea m-au ţinut în viaţa iar credinţa in Dumnezeu m-a ajutat de am scăpat cu viaţă şi cu mintea întreagă din încercările vieţii. Celelalte lucruri în viaţă le-am făcut singur muncind din greu de dimineaţa până seara. Prima încercare de viaţă şi de moarte a fost pe la 10 ani. Era în timpul războiului. Familia se pregătea să se refugieze iar eu, ca şi copiii întârziasem cu joaca. Părinţii nu m-au putut astepta şi au plecat. Decat să sufere toţi au preferat sa aleagă. Dureros. Când m-am întors acasă, nu mai era nimeni. Gyuri, un ungur bătrân, din vecini, mi-a strigat indemnându-mă să fug. “Fugi că vine Feri şi-ţi taie  gatul”. Auzisem de la părinţi că Feri, un măcelar ungur ce îi ura de moarte pe români, dacă prindea le copiii prin apropiere, le tăia gâtul şi îi toca, amestecându-i cu carnea de porc din măcelarie. Asta m-a speriat. Am fugit la gară şi m-am urcat într-un tren. Asa am ajuns dincolo de Turda, dincolo de linia frontului. Trebuia să supravieţuiesc. M-am intalnit cu familia dupa ce s-a terminat razboiul. Aveam 13 ani şi eram deja matur. Copilaria mea dispăruse undeva in trecut. Am muncit din greu.

–         Îi urâţi pe unguri pentru ce s-a întâmplat în copilarie?

–         Nu. Prima fată pe care am cunoscut-o, cu care am facut dragoste, era o unguroiaca, Rozsi. Roşcată, graţioasă, avea o faţa frumoasă şi o minte brici. Era prostituată la bordelul de pe strada Cotită, în spatele magazinului Central. Ne-am tocmit pe un căruţ cu lemne. Si stătea cu mine o noapte întreagă, învătându-mă din toate despre dragoste. A fost prima femeie pe care am iubit-o cu adevărat şi pe care nu am să o uit. M-am despartit de ea când am plecat din oraş să-mi caut o slujbă la Bucureşti. Când m-am întors, nu am avut curaj să o mai întâlnesc şi venisem cu gând să-mi fac un rost. Pe Tania am văzut-o într-un magazin. Mi-a plăcut înfăţişarea ei sfioasă de fată cuminte şi linistită. Ştiam că ea e aleasa. Ne-am văzut de vreo două ori. Apoi am cerut-o în căsătorie. Ne-am căsătorit doar la “Sfat”. I-am spus:” La ora 11.45 suntem programati la Starea Civilă. Ai grijă, dacă nu ajungi la timp, să nu mai vii deloc.” Dar a venit. Ne-am mutat împreună. M-a iubit foarte mult. Mă ţinea mereu de mână, cât timp era cu mine. Nici noaptea nu mă lăsa să mă duc singur la baie. Şi am iubit-o şi eu.

Batranul ofta pentru întoarcerea în timp, printre bucurii şi dureri.

–         Tabloul acesta- zise el arătând spre un potretul unui Crist răstignit, cu urmele suferintei înscrise pe chip- l-am facut în noaptea în care, nevasta m-a dat afară din casă, dupa divorţ.

–         De ce aţi divorţat?

–         Pentru că ea, cea pe care o iubisem până la nebunie, nu a înţeles că trebuie să mă asculte. Am rugat-o, printre altele, să nu fumeze. Si odată, pe neaşteptate, am venit dintr-o delegaţie iar ea era de serviciu în hotelul Napoca. O ajutasem să obţină o funcţie bună acolo. Am găsit-o fumând.

–         De asta aţi divorţat?

–         Da. I-am spus că nu pot săruta o femeie a cărei gura pute a ţigări şi a mizerii. Preferam să mă înşele cu altul decât să fumeze.

M-am uitat la el să văd dacă glumeşte ori dacă maschează alte păcate ale nevestei sub acest viciu. Faţa sa era implacabilă. Cum să divorţezi pentru că nevasta fumeaza?

       –    Şi ea ce a zis?

       –    Ce să zică? A plâns, s-a rugat în genunchi să o iert. Nu puteam. Oricât am iubit-o nu am putut trece pentru nesupunerea ei. Am facut totul pentru ea. Veneam din străinătate şi îi aduceam cele mai alese cadouri, de la lenjerie franţuzească la parfumuri fine şi bijuterii. Nici ei, nici copiilor nu le lipsea nimic. Şi ea, nu a putut face nici măcar atât pentru mine? Am suferit. Şi ea la fel. De durere, s-a stis după câţiva ani. Mi-am crescut singur copiii însă ei nu m-au iertat. Faptul ca i-am ţinut la şcoli înalte şi că nu le-a lipsit nimic, a contat prea puţin în ochii lor. De aceea sunt singur acum. Tablourile acestea, sunt cele care mă mai ţin în viaţă, şi prietenii care mă mai sună uneori şi mă întreabă de sănătate.

interzis rudelor


Sedinţa de partid începuse de câteva minute şi audienţa se plictisea deja. Darea de seamă, problemele angajaţilor, organizarea de alegeri, toate erau suficiente motive ca oamenii să se uite care prin ce colţ de sală prefera ori să îşi ocupe timpul în diferite moduri. Desenau în agendă lăsând impresia că iau notiţe in timp ce femeile bărfeau consistent, intr-un murmur discret ca o muzică ambientală. Ultima bârfă o privea pe secretara directorului economic Florescu, o tovarăşă de vreo 30 de ani, divorţată, foarte ingrijită, invidiată la sânge de doamnele de la Contabilitate. Dorina, contabila care locuia în acelaşi bloc cu directorul, aflase în urma unor scandaluri repetate din apartamentul acestuia, că noua secretară era cea care se bucura de atenţia lui. Supărarea doamnei Florescu devenise cruntă când descoperise că soţul ei, care nu era foarte potent, poate şi din cauza dimensiunilor supraponderale dar şi a vârstei, îşi consumă toată vlaga cu „scroafa de la secretariat”. De două ori pe săptămână putea şi el şi atunci, el se culca cu aia. Femeile chicoteau comentand picanteriile dezvăluite de Dorina şi lansau remarci acide dezaprobatoare.Căldura umplea sala iar ferestrele deschise, în loc să aducă răcoare se transormaseră în autostrazi invizibile pentru muşte şi praful stârnit de maşinile din zonă. Deodata, uşa se deschide şi intră secretara, cu ochelarii in mână. Zeci de perechi de ochi o măsurară din cap până în picioare cu invidie, curiozitate, dorinţi ascunse. Secretara se apropie de director, învaluită într-un nor invizibil de parfum fin.

–                 Tovarăse director, v-a sunat soţia. Puteţi veni la telefon, in birou?

–                 Sunt ocupat! Ce vrea?

–                 Cică aveţi musafiri şi vrea să mergeţi până acasă să îi duceţi cheia de la frigider!

Toată sala izbucni în râs pentru ca era cunoscută zgarcenia directorului şi aversiunea lui explicită faţă de rudele sărace ale nevestei care veneau în vizită şi mereu aveau nevoie de ceva iar ea, nevasta mână largă cum era îi golea îndată frigiderul lui plin cu de toate, de aceea trebuia ţinut sub cheie. Directorul general, amuzat şi el, odată cu ceilalţi, îl îndemnă plin de întelegere.

–     Mergeţi şi duceţi sotiei cheia de la frigider, tovarăşe Florescu! Nu lăsaţi musafirii flămânzi!