Daily Archives: 7 mai 2011

Emotie de primavara


Ploaia înmoaie paşii trecătorilor cu sunete coborâte din nori. În privirea lor citesc preocupare şi grabă. Tocurile mele înalte compun o piesă de percutie. Oamenii sunt previzibili, ca şi cei doi îndrăgostiţi. Plutesc într-o lume care nu îi vede. Ninsorile cireşului le acoperă paşii. Dragoste.Un cuvânt ce trăieşte cu durere în mine, în craterul unui vulcan stins. În faţa casei albe, cu coloane  şi cariatide mă simt privită. El. Lumina se reflectă de pe obrazul lui până în adâncul sufletului. Mi-a zambit. S-a apropiat de mine. Emoţie. Un parfum atât de delicat, mistic şi prospeţimea picăturilor de ploaie îl înconjoară. Nu l-am vazut de câţiva ani. M-am trezit întinzând mâna mea caldă peste atingerea lui rece. Dragoste? Am pornit amândoi, visând spre casă, înconjuraţi de fluturi şi de clipe efemere. Il privesc. Parfumul acela mă copleşeşte. Îmi apropii obrazul de al său ţi mă înfiorez de culoarea sa trandafirie.  Aud ca prin vis vocea unei femei, care ne studia de ceva vreme. “Ce bujor frumos aveţi, doamnă!”

Reclame