Daily Archives: 4 mai 2011

Spanish romance


Foarte multa vremea am crezut ca piesa aceasta ii apartine unui mare interpret la chitara clasica, Andres Segovia si in interpretarea lui am auzit-o prima data. Este numita Romanta spaniola sau Romanta anonima pentru ca nu i s-a putut atribui exact nici unui cantaret. Se stie doar ca a aparut prin secolul XIX-lea. Din pacate, varianta lui Andres Segovia nu am gasit-o pe internet. Asa ca am ales-o pe aceasta pentru ca este mai aproape de ceea care imi placea.

Reclame

Vreau sa fiu….


Sătui de reclamaţii şi de sesizări, de controale de la diferite autorităti şi de beţe-n roate, locatarii blocului F14, de pe strada Fericirii, au organizat o sedinţă de bloc şi în unanimitate l-au demis. Virgil Olteanu nu mai e preşedinte de bloc. Şi ca să fie siguri că nu au nici un fel de probleme, i-au trimis o inştiintare şi prin poştă. Bărbatul de 60 de ani, cu părul grizonat, şi un aer bonom, primi hotărârea asociaţiei cu stoicism, ca pe o pedeaspă aspră şi nedreaptă. Dar nu se va mulţumi cu atat! Adică ei, o mână de neisprăviţi, care pană nu demult îşi scoteau palaria de la distanţă cand il vedeau, ei sa il dea la o parte? Exclus! In dimineaţa urmatoare, se înfaţişă la registratura judecătoriei cu plângerea în mână. Contestaţie împortiva schimbării din funcţie. Aşa scria pe document. Aţi înteles bine. Din funcţia de presedinte de bloc, ca doar nu din presedinte de stat, o funcţie onorifică şi neremunerată. Şi ce dacă? El vrea acolo în continuare şi nu aveau nici un drept să-l schimbe. Bărbatul se înarmă cu rabdare şi începu o serie lungă de procese. Intr-o dimineaţă, fu anuţat că dosarul îi fusese strămutat în alt judeţ. Motivul era ca nu mai exista acolo nici un judecător care sa nu fie recuzat de catre reclamant pe diferite motive de interese. El ştia bine, doar lucrase la securitate. Judecatorul Popescu era ruda de gradul 3 cu o vecina de bloc. Judecatorul Roman, era cumnatul altui vecin. Judecatoarea Irimie avea fetita in aceeaşi clasa cu baiatul admiminstratorului. Deci, toti erau legaţi într-un păienjeniş, ca într-o mare conspiraţie, împotriva lui. Nimeni nu-l voia preşedinte dar el, ca şi Voda Lapuşneanu: „daca voi nu ma vreti, eu va vreu”! Aşa ca pe rând, magistraţii s-au retras din procesul acesta ori au fost refuzaţi. ŞI s-a judecat, Virgil Olteanu, vreo 6 ani de zile, pe la diferite instanţe, cheltuind sume imense pe transport, avocaţi, taxe de tot felul. A facut plangeri peste plangeri, conteastaţii peste contestaţii. Mergea aproape zilnic la judecătorie, ba o copie dintr-un dosar, ba din altul. În cei 6 ani de cand îşi căuta dreptatea adunase o arhiva de documente acasa. Şi le păstra în mare ordine, aşa ca la serviciu. Totul trebuia sa fie notat şi numerotat cu grija, înregistrat dupa data, cu număr de ordine din registrul propriu.  In cele din urma, la finalul unui dosar voluminos sosi si sentinţa finală, definitivă şi irevocabilă. Contestatia îi fusese respinsă. Vestea căzu ca un trăsnet. Nu se aştepta. In registratură ceru o copie legalizată a deciziei. Funcţionara îl văzu şi îl intrebă, făcându-i-se milă.

–          Domnule Olteanu, dar nu e păcat de atâţia bani şi atâta timp irosit? De ce v-aţi judecat atâta când ştiaţi foarte bine că nu aveaţi şanse să câştigaţi procesul?

–          Pentru ca vreau sa fiu preşedinte!

Wordless Wednesday


Detaliile tăcerii de Miercuri le găsiţi la Carmen.