1 mai cu martieni


Tata fusese foarte exigent cu noi, când eram mici. Eram trei fete în casa şi el ţinea foarte mult la reputaţia lui şi a familiei. Aşa că nu ne prea lăsa să ieşim în oraş, să mergem des la discoteci şi nici la petreceri. Exigenţa aceasta a lui ne-a marcat, pentru că ne-am simţit private de unele distractii si bucurii ale adolescenţei. Si cum adolescenţii sunt mereu tentaţi să facă exact invers de ceea ce le ceri, nu puteam să fac notă discordantă. Ştiam că în ziua urmatoare, de 1 Mai, părinţii mei merg la pădure, la iarba verde, fac gratare, culeg flori de câmp şi alte activităti din acestea. Eu nu vroiam la padure. Că nu-mi plăcea, pe vremea aceea. Era prea sec, nu era apa, nu te puteai dezbrăca prea tare că erau ţânţari aşa că, vroiam la Someş. Şi cum nu aveam voie sa merg singura, mai ales ca era să ma innec de vreo două ori, am optat să am grijă de verişoarele mele mai mici. Părinţii lor, lipseau câteva ore, de acasă. Cu o zi înainte, un coleg dintr-a XII-a, mă invită să merg, cu un grup de prieteni şi prietene, unde credeti? La pădure. Ei, aşa mai merge! Evident că accept. Ii povestesc mătuşii ce intenţii am, ea revine mai devreme acasă şi plec cu colegii. Foarte încântată, cu costumul de baie pe mine, “just in case”, cu pachete de mâncare si pătura. Pentru cei care nu au trecut prin Dej, va povestesc ca e un oraş, aşezat că într-o căldare între 7 dealuri, unele împădurite. Uneori il numeam în glumă, “oraşul celor 7 coline”. Undeva mai jos de gară, este un punct de confluenţa a Someşului Mic, de la Cluj şi Someşului Rece ce vine dinspre Beclean. De acolo, din punctul acela, curge Somesul, un râu cu ape adânci şi cu multe povesti. La ora stabilită, mă întâlnesc cu Daniel şi cu restul grupului. Urcăm pe strazile în pante pe un deal înalt, Bacău, unde câteodată au loc consursuri cu planoare. Cautăm un loc în care să ne aşezam, aproape de pădure. Facem un popas. Scoatem gratarul, facem foc, fum, prajeli, salate, muzică bună la casetofon. Ei, ne-am cam plictisit. Să fim şi noi ca bătrânii? Ne adunam bagajele şi coborâm pe Râpa Dracului, o vale deosebit de abruptă pe un teren accidentat si instabil, unde se produceau de multe ori alunecari. Daniel, mai nesigur pe picioare, aluneca si o distanta de cativa zeci de metri coboarî pe şezut, zgâriindu-se de lespezile de piatră.  M-a pufnit râsul spre enervarea acestuia, jenat de situaţie. Ajungem în şosea, aproape de Viile Dejului şi urcăm pe lângă Someş, vreo doi kilometri, cu rucsacurile în spate, mai pe cărare, mai prin stufăriş. Aveam părul lung, roşcat deschis, de culoarea aramei, pe care îl ţineam în nişte coade prinse în vârful capului, şi-mi ajungea până aproape de talie. Il prindeam cu biluţe sau buline. Se găseau destul de greu, pe vremea aceea. Erau colorate în galben şi roşu. Aşa era inspiraţia momentului. La un moment dat, una dintre fete exclama, undeva în urma mea.

–          Uite nişte cireşe. Noah, au dispărut.

Mă uitai atentă. Ce cireşe? Suntem in stufăriş.

–          Uite-le din nou. Nişte fructe roşii.

Pesemne ca o fi tras şi ea ceva din sticlele cu bere ale băietilor. M-am lămurit când mi-a pus mâna în păr.

Am ajuns pe un banc de nisip şi ne-am oprit. Un nisip fin, din aluviuni ne gâdila tălpile. Am facut baie în Someş. Era cald afară şi noi eram încălziti de drum. Am iesit din apă verzi, ca nişte marţieni dar răcoriţi. Apa Somesului mic, trecea pe langa combinatul de porci de la Bonţida şi acolo se deversau diferite chestii. Parcă era plină de mătasea broaştei. Statul la soare ne-a dat reflexe roşii. Când am ajuns seara acasă eram o combinaţie puternică intre un rac fiert şi un broscoi uriaş. Mama m-a întrebat ce am păţit, ca parcă fusesem sa am grijă de fetiţe, fara să-şi facă iluzii că îi voi da explicaţia adevarată.

–      Pai sa vezi. Am stat la plajă în balcon.

Anunțuri

Posted on 2 Mai 2011, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. 18 comentarii.

  1. Faine aventuri somesene. 🙂

  2. Şi? Te-a crezut? hai, hai! spune şi continarea! 😀

    • cum sa creada? Doar ca nu mi-a zis nimic. Mama era mai indulgenta cu noi si eu eram chiar balnduta, pe vremea aceea? Tu daca ai fi fost mama mea m-ai fi crezut?

  3. şi pe mine m-a ţinut maică-mea în frâu… la chefurile de majorat mă lasa aşa, din 5 în 5! doar până la ora 12 noaptea, adică taman atunci când se aducea tortul şi şampania şi când practic era cheful mai în toi. Până m-am măritat am avut oră de intrat în casă – ora 21.00. Am întârziat o dată şi-a pus lanţul pe uşă. Acum stau şi mă gândesc, oare a fost bine? aş fi fost alta acum dacă aveam libertate maximă? nu ştiu ce să zic..

    • Ah, eu nu am avut voie la chefuri de majorat. La discoteca aveam voie daca mergeam cu sora mea mijlocie sau cu Pusa, o vecina, fiica directorului scolii. Daca ele nu vroiau sa mearga, trebuia sa stau acasa. Aveam voie sa merg la discoteca numai in oras, ca noi locuiam intr-o comuna limitrofa, la 2 kilometri distanta de Dej. Discoteca incepea la ora 7, lumea se aduna cam pe la 8 iar ultimul autobus era la ora 10. Asa ca aveam voie sa ma desfasor in cele doua ore. Mai rau era iarna, cand autobuzele circulau rar. iar eu, cu mintea mea de adolescenta, mi-am propus ca dupa ce ma marit sa ma duc mult mai des la discoteca. Dar, lucrurile nu s-au intamplat asa. A venit copilul si gata cu distractia. Dar cel putin, scapasem de exigenta autoritata a tatalui meu.

  4. :)) Deci se intampla si la case…mai mari. Faina povestioara.

  5. 🙂 da. Ti s-a intamplat si tie?

  6. Hai că iar m-ai făcut să rîd, Gabriela! 🙂

    Plajă în balcon. 😛

    Cum să creadă o mmămică aşa ceva ?
    Asta ne închipuiam noi cînd eram mai mici şi mai minciuneam cîteodată : că suntem şi crezuţi! 🙂

    – – –
    Îmi amintesc de biluţele acelea.
    Tare drăgalaşe erau fetele cu ele în păr!

    • Cred ca mama a ras de mine, mai ales ca eram in nuante ros-verzui, de la apa murdara si nu am avut unde sa facem dus cu apa curata. Intorcerile in timp si la amintirile placute te fac sa reintineresti. O sa caut niste poze de pe vremea aceea, sa vad pe unde am.

  7. frumoase amintiri…frumoasa copilarie 😉

  8. Ha, ha! Simpatici…marţienii cu mătasea broaştei în păr! 😀 Uite, pe-asta n-am încercat-o! Că n-aveam… Someş prin preajmă!

  9. pai…niciodata nu e prea tarziu. 🙂 Pacat doar ca intre timp, combinatul de la Bontida, care era resposabil cu verdeata s-a inchis. Verdeata se mai face din cand in cand si fara ajutorul fabricii.

  10. maica-mea era mult mai putin ingaduitoare, punea batul pe mine urgent. ma cam temeam de ea, asa ca la scaldat in rau mergeam doar cu ea, la strand ma lasa si singura.faine culori de piele si de bilute de par…of coditele astea, multe am patimit si eu cu ele.

  11. Si pe mine ma enervau coditele si funditele, dar cum aveam un par foarte lung, trebuia sa il prind. Cu atat mai mult in ziua aceea, cand mergeam la padure si la plaja.

  12. Buna si scuze de deranj!! Imi trimiti te rog pe email traseul detaliat cum ajung din dej in Rapa Dracului, ms mult. o zi buna popiku_tudy@yahoo.com

  13. Alex, sunt plecata din Dej de Multa vreme. Exact nu mai stiu, denmiri de strazi. Exista doua cai de acces. cea mai simpla pe soseaua ce duce de la Dej spre Viile Dejului. Mai multe detalii in email. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: