Darul miresei


Muzicantii cantau de zor si perechile incinsesera un ceardas aprins. Praful se ridica la fiecare pas batut si atmosfera se incinse. Chiar si perechile in varsta s-au lasat antrenate, vrand parca sa le dea lectii celor mai tineri, semn ca se pricep si la joc nu numai la munca. In Ocna Dej oamenii sunt harnici, ca si in multe alte sate ardelenesti  si orice nunta e un prilej de bucurie si sarbatoare de la care nu pot lipsi. Nunta e in Caminul Cultural, in centrul localitatii. Miroase a sarmale si a veselie.

Imbracat in costumul sau alb, parfumat si descheiat la ultimul nasture de la camasa, mirele dadea semne de nerabdare. Cand i s-a spus ca s-a furat mireasa, a luat-o ca pe o gluma. Se stie ca in Ardeal, este un obicei cu furatul pantofului miresei, intr-un moment de neatentie. In schimbul lui, “hotii” primesc cate o sticla de tuica, de sampanie sau alte bauturi. Depinde cat de scump e pantoful miresei. Se mai intampla sa fure si mireasa, dar obiceiul acesta e mai rar. Acum, Dan se uita cu ingijorare la ceas. Trecuse o jumatate de ora si nu venea nimeni sa ceara “rascumpararea”. Trebuia sa inceapa stransul darului si mireasa nicaieri. Era ingrijorat. O vazuse pe Rodica plecand cu Costin, un fost coleg de facultate, de prin Bucuresti. In cele din urma vru sa plece in cautarea ei. O intalni afara, schimabata de rochia ei alba, cu o rochie pregatita pentru “dupa”. Parul ei, care acum o ora fusese aranjat cochet, cu sclipici si garoafe albe, era acum fara voal, desfacut si mireasa arata ca o matza plouata.

Colegul pus pe sotii era ud, din cap pana in picioare, cu pantofii lipaind a apa. Tremura de frig. In 10 mai nu e foarte cald noaptea. Ultimele ploi umflasera valea, ce trecea prin spatele Caminului Cultural si care in mod obisnuit era un fir abia vizibil, de apa, intre malurile inalte. Acum, aveau cam un metru, erau involburate si erau galbene.

–            Ce s-a intamplat? Am crezut ca ai patit ceva. Am fost foarte ingrijorat. Esti bine?

–            Da. Costin nu cunostea zona si m-a dus in spatele caminului, in brate. Cum era foarte intuneric si nici nu cunostea zona cazut cu mine in vale. Abia am iesit. Mi-a facut un dar, pe cinste!

Anunțuri

Posted on 28 Aprilie 2011, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 16 comentarii.

  1. Gabriela, te felicit pentru noua infatisare a blogului! E foarte elegant, feminin, frumos.
    Cat despre obiceiurile de la nunti, nu prea le stiu, excluzandu-le pe cele de la oras. Unde lumea se cam plictieste. Astazi, nunta a devenit o afacere. Lumea se multumeste uneori cu trimisul darului, care nu e o mireasa uda, ci un plic dolofan! Interesanta poveste. 😉

  2. daca iti place si tie, inseamna ca e chiar reusit. 🙂 In ce-i priveste pe miri, au avut odata cu nunta un eveniment care a reusit sa o faca de neuitat.

  3. Si eu am avut parte de furatul miresei. MI-au luat sotia, iar in schimbul ei au cerut, pe langa bautura aferenta, o suzeta, eugenie si 1 baps de guma Turbo. Asta acum 8 luni. M-am conformat cu toate. A doua zi am gasit si guma Turbo. singurul loc din Bucuresti unde am mai vazut in ultimii 15 ani.

  4. Hmmmm, cam ciudată explicaţia! 🙂

    Nu ştiu în alte părţi dar în Oradea, am participat la o nuntă la care s-a furat mireasa cu totul, nu doar condurul său.
    Bine, totul era aranjat dinainte şi nu s-a îngrijorat nimeni.
    Uite şi o păţanie personală : la un moment dat, simt nevoia de aer şi ies afară; cînd mă întorc, soaţa mea dansa de mama focului cu unul dintre muzicanţi ( pe muzica înregistrată); la sfîrşit, vine omul şi-mi spune cu dulcele grai : mno, n-am ştiut de unde să vă iau ca să vă cer voie; iar eu : dacă nu ai cerut voie s-o iei, poţi s-o şi păstrezi dacă ţi-a plăcut; a căscat omul nişte ochi de era să facă atac de cord; cu greu l-am liniştit spunîndu-i că a fost numai o glumă. 😀

    • 😀 Tibi m-ai facut sa rad. In zona Dejului, de unde sunt eu de loc, se mai intampla ca, dupa ce s-a furat pantoful miresei ori mireasa, cateva domnisoare sa fure si mirele. Il iau si-l duc afara, dupa ce se plateste rascumpararea il aduc pe „nefericit’ cu obrajii si gatul, pictati de ruj de la pupaturi, cu camasa incheiata stramb, si scoasa pe alocuri din pantaloni, semn ca ar fi avut loc oarece”intamplari”. Evident, totul e regizat, spre amuzamentul publicului.

  5. Eh, la nunta la care am participat eu, mirele nu a fost furat; săracul a păţit-o ceva mai rău : a fost obligat să se suie pe masă şi să facă striptis. 😛

  6. He he heee, cunoscătoarele spun că avea calităţi fooooarte mari! 🙂

    • Tibi ma faci sa ma prapadesc de ras. Nu am inteles daca acele calitati le-au impresionat pozivit sau negativ pe respectivele „cunoscatoare”. 🙂 Mireasa stia oare? Sau ii conveneau de minune calitatile? 🙂

  7. Păi Gabriela, mireasa a aflat ultima despre acele calităţi că d’aia l-au pus predecesoarele să facă striptis. 😀

    Mno, amu’ seriooooos vorbind, striptisu’ n-o mers pînă la capăt.
    Mai erau şi persoane respectabile p’acoloşa, ca mine de exemplu. 😀

  8. Gabriela
    Acum chiar foarte serios vorbind, ai tu un ‘ce’ care scoate din noi, amintirile cele mai frumoase; modul tău luminos în care prezinţi diferite întîmplări predispune la gîndire pozitivă.
    Glumim, glumim, dar ai tu ‘darul’ de a ne reaminti mereu şi mereu, cît de frumoasă este viaţa dacă ştim să alegem neghina şi să o îndepărtăm de la sufletele noastre.

  9. Tibi, eu cred ca viata este frumoasa si grea in acelasi timp. Daca vedem doar greutatile nu apucam sa ne bucuram si de frumusetile ei, pe care le descoperim clipele si lucrurile marunte.
    Nu stiu daca ai remarcat, in timp ce comentam, am mai facut o postare, simpatica.

  10. Oricât de hazlie ar fi chestia cu „furatul”, decât să se ajungă la tot felul de situaţii penibile, mai bine lipsă! Mi se pare mult mai potrivită varianta cu pantoful. Mi-a povestit un prieten că, la recuperarea pantofului, au fost aduşi vreo 20 (de la nuntaşi!), care binenţeles că nu se potriveau deloc, spre amuzamentul tuturor. Dar să vii cu mireasa înămolită….e aiurea rău! E mare lucru să ştii să glumeşti frumos!

  11. N-a fost chiar inamolita dar pe-aproape. 🙂 Mirii sunt niste prieteni de-ai nostri. Si a fost un moment antologic. Tipul nu cunostea zona deloc. Era pe vremea lui Ceausescu si erau restrictii cu iluminatul. Cum nu avea unde s-o ascunda s-a gandit sa mearga dupa camin. Cu ea in brate, a cazut in vale. Oricat incerca el sa o tina sus sa nu se ude, efortul a fost aproape inutil. Putea fi si mai rau.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: