Se mai gafeaza!


Inspiratia mi-a dat-o Napocel care pare-se se pricepe tare bine la gafe dar nici eu nu ma las mai prejos. Cei care ma cititi de ceva vreme stiti cate prostioare fac. Asa ca mai in gluma mai in serios o sa va povestesc o gafa facuta cu ceva timp in urma care se leaga tare bine de aceasta perioada a anului, de anotimpul curateniei.

Era dimineata, pe vremea aceea mergem pe ora 7 la job, si cum bajbaiam prin camera inainte sa ies din casa, m-am gandit eu ca n-ar fi rau sa mananc niste cereale cu lapte, ca sa am energie intreaga zi sau macar sa ma inviorez putin.

Am luat cana, am pus cerealele si apoi am turnat laptele care l-am incalzit in prealabil. Nu prea beau lapte rece, imi place laptele caldut.

Mi-am luat cana si am inceput sa mananc cerealele care se adunasera deasupra. Avea un gust si un miros tare interesant si in acelasi timp cunoscut. Dar nu-mi puteam da seama ce este. Parca ducea  a lamaie, dar de unde lamaie? erau bilute de cacao si lapte, eventual vanilie dar nu lamaie.

Dupa cateva linguri de cereale si o inghititura de lapte imi dau seama ca ceva nu-i ok, buzele deja inceapeau sa ma usture, limba ma pisca de-a binelea si mirosul era tot mai intens.

Am verificat punga de cereale care era ok, am verificat cutia de lapte care mirosea a lapte, nicidecum a lamaie, si dupa cateva minute de incercari nereusite de a elucida misterul mi-am dat seama. Era CIF crema lemon.

Seara am pus niste cif in cana ca sa inlatur depunerile de piatra, cana am lasat-o pe blatul din bucatarie n-am pus-o in chiuveta, cu gandul ca dimineata sa o spal, si am reusit astfel performant de  a indeparta  toate depunerile de piatra de pe tractul digestiv.

Buzele imi erau arse, limba ma pisca, evident ca m-am tot spalat eu si am incercat sa mananc ceva care sa inlature gustul parfumat al cifului din stomac. N-am patit nimic, doar in anul 4 de facultate am baut si niste reactiv Fehling 2 pipetand cu gura. Doar niste arsuri minore.

 

primita de la kidlilly

 



Anunțuri

Posted on 5 Aprilie 2011, in Antologia gafelor and tagged , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 13 comentarii.

  1. Cred că am mai spus câte ceva despre gafe pe la tine.
    Nu sunt expertă, dar nici excepție nu fac.
    Nu mai departe de săptămâna trecută, grăbită cum sunt, fără vreo motivație, în mămăliguță, în loc de sare, am pus o lingură de zahăr.
    Nu voiam să se observe, chiar nu făcusem o chestie rea de tot, dar nu voiam. Așa că am încercet s-o „dreg”, punând două linguri de sare( când mi-am dat seama de gafă).
    A ieșit ceva cam greu de înghițit cu brânză și smântână, dar asta e..
    O seară frumoasă!!

  2. bine ca nu s-a brinzit laptele de la lamiie :))

  3. bine ca a fost doar atat! 🙂

  4. :)) Bine ca nu ai patit nimic. Si ca sa te incurajez ( nu in astfel de actiuni ci asa…in general ) vreau sa-ti spun ca nu esti singura care face parte din aceasta categorie…
    Eu am gustat si niste clor crezand ca-i apa minerala… taica-miu si-a pus in urechi clorocalcin fierbinte ( care este pentru urticarie si se bea…rece )… chestii de genul 🙂
    Ma bucur ca esti ok .

  5. Mai ştiu eu pe un coleg care a greşit punga cu cereale, cu „cerealele” căţelului, care de altfel erau tare gustoase, încât se întreba dacă nu ar putea să mai încerce aşa „bunătăţi”! 😀
    Ni se întâmplă tot felul de păţanii, dar tocmai asta e frumos. Avem prilejuri de autoironie!

  6. PS. Mi-am amintit două, foarte tari. Un părinte mai bătrân, a zis la nunta unor tineri: „Dumnezeu să-i ierte!” (venise de la o înmormântare), încât audienţa a rămas împietrită! Bieţii miri….nu mai ştiau ce să zică.
    Acelaşi „taica popa” (foarte şugubăţ) a luat din colivă la un parastas şi a zis „hai să trăim şi la mulţi ani!”. La una din întâmplări eram de faţă. Ştiu că am râs cu lacrimi de gafele sale!

  7. I really liked reading your post!. Quallity content. With such a valuable blog i believe you deserve to be ranking even higher in the search engines 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: