Cum sa fentezi un lider sindical


Copiatorul i-a schimbat viata. Nici macar nu trebuia sa fie al tau. Era suficient daca era inchiriat. Asa credea Gigel asteptand la masa, in restaurantul modest din orasel. Barbatii nu se lasara mult asteptati. Puteau comanda.

–         Luminita, cate o gratar mare de porc, cartofi prajiti, muraturi si cate o bere.

Fata, o bucatica apetisanta, cu fusta ultrascurta, machiaj strident si unghii colorate tipator, zambi lasciv deasupra decolteului proeminent. Gigel era de acord cu comanda facuta de barbatul inalt si bine facut. Se vedea ca era de al casei si ca era obisnuit sa comande.

–         Si ia zi, Gigele. Cum ne merge afacerea?

–         Bine, nea Mitica.

–         Cati bani avem?

–         Un sac. Nu stiu exact ca nu am evidenta la zi. In orice caz, foarte multi.

–         Ei vezi, stiam eu de cum te-am vazut, ca esti un baiat istet. Luam masa si apoi, mergem la tine sa facem socoteala.

–         Bine, ne-a Mitica. Mergem.

Gigel isi masca bine ingrijorarea. Cum sa-i duca el pe astia doi, la el, sa faca socotelile, cand el nu mai avea bani aproape deloc? E drept ca a castigat sume frumoase din afacerea pe care i-au propus-o ei. Dar distractiile, plimbarile, fetele, masina, prietenii, toti au avut nevoie de bani ca sa fie intretinuti. Si asa s-au dus pe apa sambetei sacii de bani castigati din afacerea inventata de cei doi lideri sindicali. Repede au venit, repede s-au dus. Dar cel putin a invatat cate ceva. Ca poti face bani din nimic daca ai in spate pe cine trebuie. Disponibilizarile din minerit i-au adus bani si gustul pentru afaceri. Ca sa poata beneficia de salariile compensatorii, sa fie trecuti pe listele de disponibilizati, minerii trebuiau sa isi faca fiecare cate un dosar care sa contina cat mai multe documente. Toate trebuau sa fie copii xerox, facute cu grija de Gigel, doar la papetaria lui. Dosarul complet costa cateva sute de lei. Dar cine sta sa se mai uite la banutii astia cand ei trebuiau sa primeasca zeci de salarii compensatorii, zeci de milioane. Amaratii isi cumparau dosarul, isi puneau copiile dupa documente si se duceau la sindicat. De acolo, lucrurile mergeau ca pe struna. Ortacii ieseau din campul muncii, cu “ordonanta” si se trezeau posesorii unei mici averi. Unii nu sperau nici in vis, atata banet. In valea Jiulu era forfota mare. Imbogatiti brusc, ortacii incepeau sa cheltuie. Puzderie de birturi aparusera ca si ciupercile peste noapte. Magazinele alimentare, de haine au aparut in peisaj cu zecile, in oraselul in care, pana atunci nu era mai nimic. La Casa de cultura veneau des si dadeau spectacole, manelisti care cantau pentru sufletul si creierul celor din vale. Gigel, devenise in tot peisajul acesta, dintr-un un tanar modest, de inteligenta medie dar cu multe ambitii un prosper patron de “librarie”. Nu ca ar fi avut multe in comun cu cartile. Si nici ortacii. El avea ce avea cu xeroxul. De acolo veneau banii. Si oricum, nu conta cum facea el banii. Important e ca avea sau ca dadea impresia ca are. Era foarte sigur pe el, stiind ca sindicalistii il sustin, ca e omul lor si ca altcineva nu ii poate sufla pontul afacerii lui. Numai ca sosise si ziua platii. Trebuia sa plateasca din incasarile lui, celor doi lideri sindicali, jumatate. Ori el nu mai avea bani. Aproape deloc. Acum realiza ca era bine sa mai fi investit in ceva, sa se diversifice. Dar in febra castigurilor, nu s-a gandit. Acum, cand presiunea platii il apasa apareau regretele si ideile. Parca statea pe ace, in timp ce “amicii” lui de la masa, mancau linistiti.

–         Ma scuzati putin. Trebuie sa merg la toaleta.

–         Nici o problema.

Gigel se ridica si pleca. In loc sa intre la toaleta, iesi pe usa. Cei doi nu-l observara din unghiul in care stateau. Gigel se urca in masina si demara in viteza. Trecu pe la magazin si lua ultimii bani, tot ce era in casa. O trimise pe vanzatoare acasa si ii ceru sa nu mai vina la lucru. Inchise si pleca. Disparu de tot din oras.

La restaurant, cei doi asteptara tacuti. Luminita veni sa le faca nota.

–         V-o trec in cont, sefu? Fata il avea trecut pe caiet pe lider si patronul restaurantului se descurca singur. Mai mult ca sigur le stergea datoriile astfel ca mesele aici erau gratuite. Sigur aveau vreun business si cu seful fetei.

–         Da trece masa in contul nostru.

–         Toate trei portiile?

–         Toate trei.

Liderul rosi putin. Trebuia sa plateasca si comanda lui Gigel. Cand se asteptau ca el sa suporte totul, daca tot l-au facut partener de afaceri.

–    Auzi Mitica. Asta ne-a tras teapa. Nu m-as fi gandit la una ca asta. Excrocul naibii! Daca-l prind, il fac bucatele! Nici macar nu pot sa-l dau la politie. Nu m-as fi gandit ca e atat de smecher. Si cand vedeai ce fetisoara vesela si deschisa avea!

Dupa o vreme, liderii s-au mai schimbat si el, s-a putut intoarce acasa, scapand de amenintarile cu bataia. Nestatornic, invatat cu drumurile si vazand ca in alte parti viata e mai frumoasa decat in saracia din Valea Jiului, a plecat din nou. S-a insurat si se chinuie inca sa devina om de afaceri. Smecheriile i-au ramas in sange.

Acum sta la masa, intr-un restaurant, la o cafea cu un bun amic.

–      Un oltean, nu e adevarat daca nu inseala macar putin. E un mare prost care nu trebuie bagat in seama. Ia stai putin…Uita-te la televizor. L-au arestat azi pe un mare lider sindical. Cica a luat mita mii si mii de euro. Sa-i aresteze pe toti, mama lor de lideri sindicali! Prea au ei acces la multe lucruri si prea multa putere!

Anunțuri

Posted on 29 Martie 2011, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 8 comentarii.

  1. Asa au inceput marile tunuri; unii tunari nu mai au munitie, altora li s-a degradat;
    unora le explodeaza in fata…; in direct, la ora de varf tv…

    • da.Interesanta activitatea sindicala si daca observi, ea e foarte intensa in special in sectorul de stat. La privati, nu prea au timp de sindicat. Acolo muncesc ori daca nu, sunt invitati sa se afirme in alta parte. Nu zic ca nu sunt si oameni de buna credinta intre sindicalisti si ca unii chiar militeaza pentru drepturile salariatilor. Dar liderii lor, majoritatea, pentru ca sunt persoane influente sunt supuse presiunii ori santajului.

  2. „fiecare naș îsi are nașul”… cu siguranta, mai dureaza mult pâna când societatea sa se curete de toti farceurii…

    • unii nasi isi gasesc nasul foarte tarziu, altii niciodata. Parca nu asa ar trebui sa gandeasca institutiile statului si nici sa astepte pedeapsa divina ca sa regleze relatiile de acest gen. 🙂

  3. Din pacate asta e ordinea de zi in Romania.

  4. Ca la noi, românii! Cum altfel? Au trecut şi cei 20 de ani proorociţi de Brucan şi noi tot nu ne-am schimbat! Nici nu cred că o vom face!
    Ăştia suntem… (cu excepţii, desigur, dar prea puţine!).

  5. Eu as zice ca Brucan a fost un otpimis, ori a incercat sa ne insufle o gandire pozitiva. Sunt consinsa ca stia ca ne vom schimba foarte lent.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: