Daily Archives: 3 martie 2011

Provocare parfumata. Parfumul primaverilor copilariei


Simt si acum dupa atatia ani, parfumul fiecarui inceput de primavara din copilaria mea. Cu aburii zapezilor topite si sunetul vesel a streasinilor care curg. Rachitele incarcate de matisori si campurile abia inverzite acoperite de mii de nestemate galbene razand prin fetele luminoase ale florilor de papadie. Miroase a iarba, a caldura si a verde crud. In cateva tufe din gradina, si-au ridicat capul violetele. E parfumul preferat al mamei in fiecare zi de 8 martie. Rasetul copiilor imi umple si acum gandurile. Bunica ne face gogosi iar mirosul lor de vanilie si lamaie strabate curtea. Bunica nu foloseste parfumuri. E inca o femeie foarte frumoasa dar poarta in ea aroma deosebita, delicata, usor perceptibila  ca o alintare cu o pana, a zilelor mele din copilarie. Matusa Valerie coace paine si mirosul de paine trece gardul impletindu-se cu gogosile bunicii. In gradina, bunicul si unchiul Petre se pregatesc sa intoarca pamantul. Flori marunte si mirate de “nu ma uita, zambesc pe carare. Un cires a inflorit subit si in multimea de flori proiectate pe cerul albastru ascunde visele noastre de copii si aroma fructelor ce vor incarca frunzisul.

–         Trebuie sa curatam via. Anul acesta o sa avem o recolta buna.

–         Asta e fara nici o discutie, spune cu hotarare bunicul, impingandu-si cu degetul aratator ochelarii spre baza nasului.

–         Ce zici sa cultivam?

–         Pai cartofi si porumb. Poate ceva varza iar pe straturile din gradinuta, sa puna femeile ce vor ele.

Bunicul si fratele lui, unchiul Petre, se inteleg foarte bine. Locuiesc in aceeasi curte si nu fac nimic unul fara a se consulta cu celalat. Le ascult povestile din razboi. Unchiul Petre nu mai area degete la picioare. Si le retezase singur, cu foarfeca dupa ce ii degerasera in timp ce se retragea cu armata pe un ger cumplit, de la Cotul Donului, din Rusia. Bunicul, luptase in Ungaria. Are si el o poveste la fel de dura. Peste vocea lor, fumul de la frunzele si uscaturile aprinse de vecini, se lasa ca o perdea dulce-intepatoare. Cei doi batranei plutesc in fum, in soarele bland al zilei. Deodata sa aude vocea mamei. Venise cu tata de la serviciu si ne cauta.

–         Haideti in casa. V-am cumparat pantofi noi.

Si ne bucuram de pantofii noi. Aruncam ghetele si cizmele direct in pod, pentru ca la anul nu ne vor mai fi bune. Ca si cum am scapat de inca o iarna grea si in pantofii nostri noi, mirosea usor, a veselie si energie de viata noua, primavara.

–         Vad ca ati fost cuminti. Ai avut grija de sora ta, ma intreba mama?

–         Da.

–         Dar tu, Ani, de plangi? O vazu lacrimand brusc, imaginandu-se ca are vreo problema.

–         Pai daaaaa, daca ma lasa Gabi sa plang! Incepu sa hohoteasca si mai rau.

–         Aha, plangi ca nu te opreste? Ia stai putin.

O palma parinteasca poposi scurt peste posteriorul surorii mele care se opri brusc din plans. Ma lasase responsabila cu ea si trebuia sa am grija sa nu pateasca ceva, sa nu aiba motive sa planga. Si ea isi luase rolul in serios. Plangea pentru ca o lasam eu.

–        Acum, vad ca ti-a trecut. Maine mergem la padure. Sa adunam flori. Stiti ca e plin padurea de calugarei si de flori albastre. E prima iesire la padure. Au venit si berzele la cuibul lor din copacul curtea scolii. Si sigur o sa vedem fluturi.

Auzeam padurea fosnind, iarba mirosea placut a crud si a natura noua. Si florile albastre insotite de largi petece acoperite de primule galbene erau tot ce ne puteam dori mai frumos in zilele acelea.

Au trecut de atunci, zeci de ani. Padurea e aceeasi, plina de flori albastre si de primule. Ma bantuie arome cunoscute. Invaluiti in fum stau bunicii si tata. Dar e amintirea plina de bucurie a copilariei mele, Parfumul primaverilor din copilarie.

Alte povestiri cu parfum va invit sa citi aici:
Gabi My Heart To Your Heart
Liliacul
http://g1b2i3.wordpress.com/2011/03/01/liliacul/

Mirela Pete
En Avril, Un Soir
http://mirelapete.dexign.ro/2011/03/provocare-parfumata-en-avril-un-soir/

Carmen:
Provocare parfumată. Regina primaverii*
http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/03/provocare-parfumata-regina-primaverii.html

Papagigli
Provocare parfumata – Il profumo della vita
http://v2valmont.wordpress.com/2011/03/02/provocare-parfumata-il-profumo-della-vita/

Silavaracald
Parfum de primăvară – Fără
http://silavaracald.cotcodacii.ro/2011/03/03/parfum-de-primavara-fara/

Gina
Parfum efemer
http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/03/parfum-efemer.html

Frumoasa Nonina


Abia iesita de la serviciu, Amalia urca in masina si se porni spre casa mamei ei. Nonina, ca asa o rasfatau, are 80 de ani, dar se tine bine. Arata mult mai tanara. E vesela ca o vrabiuta. E o traditie in familia lor ca femeile sa fie foarte ingrijite si respectate asa ca pe Amalia nu o suprinde. Mama e interesata de tot ce apare nou in domeniul produselor de sanatate si intretinere. Uneori o amuza teribil , alteori o enerveaza la culme achizitiile Noninei, in materie de tehnica moderna sau imbracaminte, mai ales ca isi cheltuie toata pensia pe prostii iar ea, trebuie sa ii aduca bani sa ii plateasca celelalte cheltuieli. Cum nu are nimic de facut toata ziua, sta cu ochii in televizor si urmareste posturile cu Teleshoping. Cum apare ceva nou, imediat isi comanda. Vrea sa fie mereu intre primii norocosi, care castiga, chipurile, ceva bonusuri la produsele prezentate. De cele mai multe chiar nu are nevoie. Nu demult, cand a intrat in casa, Nonina, avea pe ea un fel de vesta din care ieseau tot felul de fire si avea lipite pe corp ventuze care produceau scurte socuri electrice ce ii stimulat musculatura. Nonina era suparata ca nu-si mai putea scoate vesta si arata ca o broasca testoasa extraterestra in carapace. Amalia izbucni in ras apoi o ajuta sa se elibereze din capcana. O certa putin, apoi cand ii vazu ochii albastri si expresia fetei ei trista i se facu mila si o ajuta sa gaseasca o solutie pentru a se imbraca si dezbraca usor de carapace. Ca si un copil rasfatat, dupa 2 saptamani, povestea cu vesta si electrosocurile fu data uitarii. Mama se plictisise. Saptamana aceasta insa, a venit cu o noutate. Se casatoreste o cunostinta, ruda foarte indepartata, cumnata cumnatei nepoatei sale. Si ea nu a fost invitata. Nonina se supara putin, dar nu lasa asta sa o afecteze. Chiar si asa, se va duce oricum.

–          Pai bine, mama, cum sa te duci la nunta neinvitata?

–          Poate ca au uitat sa ma invite. Si sigur le pare rau. Oricum am vorbit cu Rodicuta, nepoata, si a spus ca pot sa vin si eu.

Cand o vazu atat de hotarata, Amalia ceda. In fond, nu era o mare problema, inca un tacam in plus. Mai ales ca Nonina se ducea pregatita si avea si plicul pe care sa il ofere mirilor. Iesira in oras sa ii cumpere niste haine noi. Veni incantata de costumasul deux pieces din matasica neagra, de sandalele cu un pic de toculet.

–          Amalia, sa vii maine sa ma duci cu masina pana la restaurant. Nu pot sa merg pe tocuri pana acolo.

–          Bine, o sa vin. Sa ai grija de tine si vezi sa nu faci ceva.

–          Nu. Stai linistita. O sa fiu gata la ora 13. Sa nu intarzii.

Amalia parca in fata casei. Deschise poarta si intra in curte, tinand in mana buchetul de flori pe care bunica trebuia sa il ofere mirilor.  Avu o secunda un fior de neliniste. Apoi zambi ca si cum si-ar fi facut o grija inutila. Batu la usa si nu mai astepta sa i se deschida. Intra in casa. Incremeni. La doi pasi, Nonina. Toata o paieta, rosie din cap pana in picioare, schimbata, vopsita, coafata.  In parul ei argintiu si ondulat proaspat la coafor, dat cu sclipici erau prinse garoafe rosii, incarcate de gliter. Bluza rosu aprins, sclipitoare se unduia in ape inflacarate la fiecare miscare. Sandalele cu un pic de toculet fusesera inlocuite cu niste sandale rosii, de lac, cu talpa tip platforma. Pana si fardul era unul asortat. Doar fusta neagra a costumasului fusese pastrata din tinuta ei anterioara.

–          Mama, nu-mi vine sa cred! Cum ai putut sa faci asta? Dar cum crezi ca o sa te las sa mergi imbracata asa, ca un papagal? Nu esti intreaga la minte! La varsta ta sa te imbraci in culori atat de tipatoare si de scliptoare.

In timp ce Amalia isi tinea discursul si nu-si revenea din uimire, batranica isi umbri ochii si siroaie de lacrimi incepura sa isi faca loc pe obraz.

–          Dar mie imi plac hainele acestea. Sunt frumoasa si tanara cu ele.

–          Esti frumoasa dar nu ti se potrivesc. Hai te rog si schimba-te. Uite. Facem un compromis. Iti las bluza rosie cu paiete, celelalte le schimbi.

Cu sufletul strans, Nonina accepta. Nu de alta dar intarzie la nunta si cu Amalia nu putea negocia prea mult. Isi scoase minunatia de flori rosii din par, si o parte din bijuterii. Chiar si sandalele cu platforma fura schimbate cu cele negre cu toculet. Pana la urma, schimbata si amarata, cu buchetul de flori intr-o mana si poseta neagra in cealalta urcara in masina. Privea pe fereastra. Amalia o privi in oglinda. Ochiului ei vigilent ii scapase din vedere fardul excesiv si buzele rosii. Acum era prea tarziu ca sa mai poata face ceva. Asa ca Nonina, ii arunca o privire incarcata de sclipici de sub pleoapele data in exces cu fard albastru in degrade. Amalia incerca un sentiment ciudat. De amuzament, de enervare si infrangere. Isi zise in gand, privind-o inca o data:” Mie asa de draga insa uneori ma scoate din minti. Asa o sa fiu si eu la varsta ei?”