Domnisoara de la Casa alba


La cativa metri de o intersectie circulata, pe o straduta in panta, e o casa careia, rareori ii mai trece cineva pragul. Acoperita de vegetatie, ai zice ca dincolo de portile grele de fier forjat, strajuite de salpi de piatra cu sculpturi fine, nu mai locuieste nimeni. Cu arhitectura ei veche, somptuoasa, isi etaleaza generoasa o terasa de piatra. O usa masiva de lemn, cu geamuri peste care este asezat cu maiestrie un grilaj de lemn sculptat se deschide spre interiorul conacului. In interior, mobile vechi, de colectie, talbouri valoroase pe pereti, obiecte antice acum, de portelan si argint impodobesc cu maiestrie ca intr-o incremenire a secolului trecut, coltisoarele camerei. Vaze imense, asezate pe podea, si oglinzi de cristal, de inaltimea unui om, in rame din lemn de mahon, dau viata interiorului. Praful asezat fin pe mobile ori plutind in bataia soarelui care se filtreaza in incapere prin draperii fine si paianjenii adauga o nota antica si autentica acestui interior. Din livingul acesta impresionant se trece spre doua dormitoare cu paturi imense, cu baldachin. Si aici, aceeasi desfatare a privirii unui cunoscator. Bucataria are si ea locul ei si se deschide spre livada din spatele casei care si-a facut loc pe ceea ce a fost candva parcul conacului . Cateva tufe de trandafiri, risipite mai amintesc de gradina si atmosfera romantica de aici. In Casa alba, asa e cunoscuta de oraseni, locuiesc doua surori, Ana si Aurelia. Batrane, albe la par si la obraz, cele doua surori sunt locatarele casei. Fiicele unui grof, plecat in Ungaria de multi ani, unde s-a si stins, batranele isi traiesc viata, ca intr-o spatiu in care timpul pluteste intact, in cerc, repetand zilele cu obstinenta. Surorile au tabieturile lor cu care s-au obisnuit. Sunt domnisoare batrane iar anii par ca au uitat de ele. Ana e ma tanara. Are 97 de ani iar Aurelia are 100. I-a facut de curand si nici ea nu stie, uitandu-se in oglinda, unde au zburat. Pastreaza aerul si gesturile de noblete. E o femeie distinsa. Fusese prima femeie functionara la primarie, din istoria orasului. E plina de povestile oamenilor pe care i-a cunoscut si pe care i le spune uneori surorii sale. Amandoua sunt pasionata de arta. Ana citeste si acum, cu pasiune. Aurelia picteaza. In ani de zile a adunat sute de tablouri. Pe unele le tine intr-o camaruta, pe altele le are expuse in casa. Arta le-a ramas pentru a-si putea oglindi viata intreaga. Au fost crescute cu spiritul acesta, al valorii si a descoperirii lucrurilor frumoase. Desi au in casa atatea comori, ele traiesc modest, din pensia primita de Aurelia. Au abonament la Cantina Primariei si de acolo li se aduce mancarea acasa. Ele nu au fost niciodata bune gospodine. Dar le e suficient. Au toata vara fructe si legume care le ajung pana iarna, tarziu. Angajatii primariei au aflat de pasiunea Aureliei, care a ajuns la urechile primarului. Si cum nu e putin lucru sa implinesti 100 de ani si sa fii totusi in putere, primarul s-a gandit sa ii celebreze ziua. A organizat o expozitie la galeriile de arta. Un moment aniversar, cu invitati si masa festiva. Evenimentul incepe la ora 12. Invitatii asteapta dar domnisoara Aurelia nu mai apare. Primarul trimite soferul primariei sa o aduca cu masina. Dupa o jumatate de ora, soferul apare. Singur.

–          Dar unde e domnisoara? De ce nu ai adus-o? S-a intamplat ceva?

–          Nu neaparat. Nu vrea sa vina. M-a dat afara din casa.

–          Cum asa?

–          Zice ca nu vine pentru ca nu-si gaseste pudriera iar ea, nearajata nu se poate prezenta in fata musafirilor. Asa ca a trebuit sa plec.

Domnisoara a ramas la conac. La Casa Alba e bine si oricum, pentru ea nu mai conteaza ce spun oamenii acestia din viitor. Ea se simte in siguranta, aici, in timpul ei bland, printre visele tineretii.

Conacele romanesti, au un farmec aparte, asa ca va invit sa faceti o intoarcere in timp si o calatorie in lumea lor, vizitand:

http://scorpio72.wordpress.com/2011/02/07/provocari-papale-conacul/

http://redsky2010.wordpress.com/2011/02/07/conacul/

http://eclpsademart.wordpress.com/2011/02/07/conacul/

http://pisica07.wordpress.com/2011/02/07/conacul/

http://labulivar.wordpress.com/2011/02/06/conacu/

http://irenadaiana.wordpress.com/2011/02/07/provocarea-de-luni-conacul/

Calatorie placuta!

Anunțuri

Posted on 7 Februarie 2011, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 22 comentarii.

  1. Hmmm! Misto postul, desi mie personal imi trezeste anumite amintiri neplacute, prin similitudinea incredibila cu o fresca din trecutul meu. Poate ca o data o voi pune in lumina blogului.
    Am gasit link-ul tau si l-am postat. Desi n-ai intitulat postul „Conacul”, asa cum cerea singura regula a acestei „provocari”, banuiesc, observind sublinierea din text, ca la el te-ai referit.
    Bine si frumos ai venit! 😉

  2. bravo! bine ai intrat în gașca provocaților! găsești la papa în primul comentariu, înșirate toate conacele noastre, dar alerg să te adaug i eu în lista de la postul meu.

  3. Gabi, o viata in cateva cuvinte..

  4. Da. Mie povestile acestea imi amintesc de fiecare data, ca de scurta este viata si cat de putin inseamna in timp 100 de ani sau 1000 de ani.

  5. Apropo de conacele romanesti: imi aduc aminte de conacul lui George Enescu, pe care l-am vizitat, acum vreo zece ani, in judetul Bacau. Amintirea vizitarii conacului de la Tescani este o amintire draga sufletului meu.
    Seara frumoasa!

  6. hm, domnisoara de la Casa alba cu pretentii si la 100 de ani 🙂 Ca de obicei interesante povestile/povestirile tale si stii frumos sa le povestesti!

  7. Drăguț,săraca domnișoară trăiește în lumea ei și nu-i pasă de nimic și nimeni.

  8. Foarte frumoasă povestirea! Sunt atâtea „poveşti de viaţă” în preajma noastră şi câte nici nu le ştim…
    Gabriela, eşti o foarte bună „culegătoare”! Şi-i fain că le şi dăruieşti atât de frumos!

  1. Pingback: conacul « psipsina

  2. Pingback: CONACUL « ECLIPSA DE MARTE

  3. Pingback: Pentru tine, Lisa! (1) « Cristian Dima

  4. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 54) « Blogul lui Teo Negură

  5. Pingback: Numele lor. Eaudemoiselle « Mirela Pete. Blog

  6. Pingback: conacul | psi-words

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: