Daily Archives: 4 februarie 2011

Chirurgie rudimentara


Cand a ajuns la urgente, batranul a facut furori la camera de garda. Cativa medici si asistente au venit sa il vada si sa se minuneze. Batranul, Vasile, are peste 60 de ani, dar e tipul omului fara astampar. A omului harnic care are mereu de facut cate ceva. El stie doar, ca la casa, nu ai de lucru doar atunci cand nu vrei sa lucrezi. Si lui ii place munca. Toate lucrurile de acasa ii sunt in ordine, incepand din curte pana in podul casei. Cum ceva functioneaza, cum este imediat reparat. Sa se vada ca e mana de barbat la casa.

–         Dar ia zi-mi dumneata, ce ai patit? Cum s-a intamplat asta?

–         Dapoi, domnu’ doftor. Cum sa va zic. Lucram in sopron. Aveam ceva de reparat. Dand sa iau niste scule, nu m-am uitat bine si am calcat stramb. Ceasul cel rau! Am auzit o paraitura. Mi-am rupt piciorul parca ar fi fost o scandurica de lemn. M-a durut. Si mi-am dat io sama ca mi l-am rupt.

–         Asa. Si ce-ai facut?

–         Dapoi ce sa fac? Am vrut sa mi-l pun in gips. Dar nu mai aveam ca mi s-o gatat cand am zugravit in casa. Da’ aveam niste ciment. L-am inmuiat cu apa, ca se intareste si mi-am facut o cizma, cum am vazut ca avusese Grigore din vecini.

–         Omule, cum ai putut face asta? Cimentul e acid, lucreaza si iti arde pielea. De ce nu ai venit imediat la doctor.

–         Noah, da-o dracului de treaba! Numai pentru atat? Eu repar tot si sa nu ma pot repara pe mine?

–         Pai, daca ai ajuns la spital, inseamna ca nu a fost tocmai in regula cu reparatia.

In ziua urmatoare, ortopedul si asistenta i-au scos gheata, cu o freza si o dalta. Parca erau pe santier nu la spital. Piciorul batranului se umflase si se albastrise. Putea pati mai rau. Dar a avut noroc. Norocul omului fara minte. Dupa operatiunea aceasta, l-au pus intr-un salon sa stea cateva zile sub observatie. Fara gheata de beton, Vasile nu avea stare. Se plimba, se uita pe fereastra, aranja toate noptiere bolnavilor. Verifica prizele. Totul era in regula. Se duse in vizita in camera asistentelor.

–         Ce faci nea Vasile? – Asistenta sefa il lua in primire cu un aer autoritar.

–         Ce sa fac? Am venit sa vad daca aveti ceva de reparat. Vreo clanta, vreo priza, incuietoarele la ferestre, la dulapuri.

–         Du-te nea Vasile inapoi in pat. Toate sunt puse la punct.

La vizita, medicul afla ca batranul are febra. Nu mare, dar asta putea sa arate o infectie in organism. Veni sa-l vada in special.

–         Cum te simti, Nea Vasile?

–         Sunt bine. Cand pot sa plec acasa, ca aici nu e nimic de facut?

–         Vedem noi. Dar ia zi-mi. Am vazut ca ai febra. Nu mai ai vreo “reparatie” recenta?

–         Am ceva. Da’ nu-i mare lucru.

–         Sa vedem despre ce e vorba.

Medicul se felicita ca il intrebase. Cine stie ce o mai fi facut batranul? Isi ridica bluza de la pijama. Batranul avea o sutura cu sarma. de vreo 12 cm lungime.

–         M-am intepat cu coasa. Io nu am acasa ata din aia pentru operatie. Da’ am niste sarma subtire si m-am cusut.

–         Pai de ce ai facut asta?

–         Noah bine amu. Io le repar pe toate si nu m-oi putea repara pe mine?

–         Si nu te-a durut? Doar te-ai cusut asa, fara anestezie.

–       M-o durut, ca nu-s de fier. D-apoi am rabdat. Oricum, nu era mare lucru.

Profesorul se uita cu ochii mari la “operatie”. Isi facu cruce, murmurand. Apoi trimise asistenta sa aduca un cleste. Ii facu apoi batranului niste injectii cu antibiotice si antitetanos. Era ca nou. Noroc ca nu se infectase si ca rana, se vindecase destul de bine. Doctorul vazuse multe la viata lui, dar asa ceva nu. Vasile a fost primul pacient caruia i s-au scos firele cu patentul. Pardon. Sarmele.  In doua zile i-au dat drumul sa plece acasa. Nu mai avea stare si nu mai era nimic de operat sau de reparat. Nici macar febra nu mai avea.

Vasile a dat peste cap toata invatatura din scoala si din facultate, ca o ciudatenie a naturii…umane…