Norocul din mana lui


 

Intre Somes si padure, localitatea Vad se intinde, imbratisand soseaua. Case obisnuite, nu prea mari, dar bine asezate si cladite, sa reziste. Constructii din caramida, curti generoase, garduri si porti metalice. O asezare de oameni gospodari. Spre capatul satului, badea Vasilie si lelea Floare au o casa frumusica. Batranul, are peste 70 de ani. Dar e un om in putere. Doar  mainile lui cu degete noduroase spun o poveste de om muncit. De la palma dreapta ii lipseste o falanga, semn ca batranul obisnuieste sa faca toate treburile barbatesti ce tin de gospodarie. Om harnic, ce nu se teme de munca si nici de provocari. Pe vremuri, Vasilie lucrase la Combinatul de hartie de la Dej. Se pensionase si acum, se ocupa de gospodarie. Singura lui neimplinire era nevasta. Aceeasi, de zeci de ani. Dar parca de la o vreme te urasti. De cand o stie a fost rea de gura si mereu nemultumita. Orice facea, femeia era impotriva si avea tot felul de obiectii. Atata doar ca Vasilie, nu se pierdea cu firea si o lasa pe ea sa dea din melita iar el isi vedea de treburi. E un batranel simpatic si cand te intreaba ceva, te sfredeleste cu privirea iar zambetul lui usor ironic, ar vrea sa zica:” esti sigur ca asta e adevarul”? E o atitudine specifica oamenilor de la tara, neincrezatori in oraseni care ii cam iau de prosti. Dar si ei, taranii sunt destepti. Poate mai dezghetati decat multi oraseni. Vasilie a umbat mult sa isi caute drepturile. Primeste pensie buna, mai are o pensie de refugiati iar acum, umbla sa isi recapete terenurile. Mai are o parcela de primit, pe care o ruda indepartata i-a ocupat-o. Se judeca pentru ea de cativa ani. A invatat care e mersul proceselor si acum ii place.

–         Doar nu am nevoie de bucata ceea de pamant. Am destul si nu-i cine-l lucra. Numa’ ca vara-mea mi-o zis ca nu crede ca voi putea vreodata sa i-l iau. Si vreu sa-i demonstrez. Am fost si la Pachetul General. Ma cunosc domnii aceia si doamnele.

–         Dar merita sa va judecati doar pentru asta?

–         Merita, cum sa nu! Nu a venit o data in toti anii acestia sa isi ceara iertare. Daca venea, ii dadeam terenul degeaba.

Vasilie, mestereste de cateva zile spre disperarea batranei lui. Ea nu are cu cine se certa. El e prea absorbit de demontat o Dacie veche si de construit ceva acolo, in hambar. Vrea sa isi faca un tractoras. Mai are nevoie de cate-o mana de ajutor. O striga pe femeie, care trebaluia prin casa.

–         Florica! Hai pana afara!

–         Da ce-ti trebe? De ce strigi asa?

–         Hai ajuta-ma un miez!

–         La ce sa te ajut?

–         Sa imping un pic masina asta.

–         Hai sa te ajut sa o imburzi in Somes, zise ea cu naduf si intra in casa sa termine de copt placintele.

Barbatul mormai ceva doar de el auzit, necajit ca nu se poate baza deloc pe suportul nevestei.

–         Daca stiam cat de afurisita o sa fie, dracu o ma lua de nevasta. Nici dupa 50 de ani de stat impreuna nu s-a imblanzit. Amu, ii prea tarziu sa o schimb cu alta. Si cand ma gandesc ce ficior fain eram si cate fete de gazde nu ar fi vrut sa se marite cu mine. Si eu, fudul nevoie mare, am ales-o pe cea mai rea. Asta mi-o fost norocul. Mi l-am facut cu mana mea, asa ca pe tractoru’ asta!

 

Anunțuri

Posted on 31 Ianuarie 2011, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 28 comentarii.

  1. Drăguț badea Vasilie,săracu,putea să fie mai norocos cu Floarea lui.Da n-o fost să fie.

  2. Apoi rea cum îi, eu bag seama că tot i-a plăcut de ea… 😀

  3. ei,omul la nervi zice multe. sunt convinsa ca in sufletul lui, tine la ea, dar da si el din gura! 😀

  4. Frumoasă poveste de viaţă. Simplă, dar cu „miez”.

    Tot aşa, ştiam pe cineva care trăise alături de nevasta lui peste 50 de ani. După moartea ei, atât a mai suferit, deşi mai tot timpul se ciondăneau. Dar ţineau tare mult unul la altul şi, la nici un an, a murit şi el, de dorul ei!

  5. Femeile stiu, simt, valoarea timpului;nu neaparat valoarea absoluta, ci pretul corect, de piata, in bani; Vasilie este un orgolios si pierde vremea;si cu mecanica si cu procesele…
    In general, cei ce am lucrat in comunism am fost obisnuiti sa ne folosim de vechituri, de-a repara, transforma, de-a ne descurca cu resurse locale; chiar se luau prime pentru asemenea carpeli…

    • Ai dreptate. Femeia nu dadea doi bani pe toata munca si preocuparea lui in domeniul mecanicii. Dar el, ca barbatul, cu mecanica si muncile grele ale gospodariei. Dar la fel de importanta e si mandria lui de om, care a batut multa vreme treptele tribunlelor, cu sorti de izbanda. Doar ca sa demonstreze ca el, un om simplu de la tara, fara avocati si relatii, isi poate rezolva problemele.

  6. eu sunt convinsa c-o iubeste, că altfel n-ar mai fi stat lângă ea atâta amar de ani! Sfada asta e un fel de „cine se iubeşte, se tachinează” 😀

  7. Sunt multe exemple de genul acesta. Cei despre care pomeneam, i-am cunoscut foarte bine, am crescut în vecinătatea lor.Noi, copiii de pe stradă, ne distram de cum se „împungeau” în cuvinte. Era un umor aparte. Nici vorbă de răutate sau duşmănie, chiar dacă părea că se ceartă. Doar părea. După ce dânsa s-a dus din această lume, bietului om i-a dispărut umorul. Îmi spunea că ” nu mai are rost să râdă”. Îşi pierduse „rostul” vieţii lui…
    Noi, cei de-acum, suntem atât de departe de aceste exemple…

    • Batranelul tau isi facuse un fel de-a fi din impunsaturile adresate consoarte, din dragoste. Si dintr-o data s-a simtit fara rost, pentru ca nici una nu i-ar fi putut lua locul.

  8. Carmen Negoita

    Simpatic bătrânelul. Poate până acum la bătrâneţe s-a obişnuit şi cu răul, astfel că cicăleala băbuţei lui nu mai pare chiar atât de nesuportat. Iar în tinereţe… l-o fi atras frumuseţea ei… de a reuşit să o suporte. 😀

  9. Ei, prea îi iei partea lui nea Vasile, Găbița. O fi având și lelea dreptatea ei… Ceva-ceva a fost între ei de nu se mai poate drege. Niciodată nu e de vină doar unul singur. 🙂

    • E foarte adevarat. 🙂

      • Două probleme: zice un tip în parcare după ce l-a părăsit nevasta, plecând cu unul mai tânăr- mănânci un sac de sare cu ea și tot n-o cunoști.
        Despre eroul tău- îi dau dreptate lui Daurel, generațiile anterioare vouă au fost obișnuite să improvizeze, pozitiv- să repare orice lucru, să-i prelungească viața, să combine..era un mod de a face față vieții.

      • De acord cu tine, Gina. E vorba de un traditionalism in a pastra familia, a convietui, indiferent daca relatiile de cuplu se depreciaza sau nu. Era rusinos sa divortezi asa ca, lucrurile trebuiau sa functioneze. Sotii invatau sa se suporte ori sa faca fata tensiunilor din familie.

  10. Ce bucuros este bietul om de „norocul” pe care-l numeste „lucru manual”! 😀

  1. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 53) « Blogul lui Teo Negură

  2. Pingback: Dor ucigaş « Cristian Dima

  3. Pingback: Jucărie « Un blog cu năbădăi

  4. Pingback: 5,19 lei litrul « Daurel’s Blog

  5. Pingback: De ce bloggerim? « Gabriela Elena

  6. Pingback: Când este timpul miracolelor? « Gabriela Elena

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: