nebuni la casa lor

Catalina e multumita ca a doua casnicie a fost una implinita. Nu stie daca e vorba de fericire sau de automultumire. Cert e ca barbatul acesta i-a oferit tot ce a avut nevoie. Si ea nu a avut pretentii mari. Sa fie doar un om cu dragoste de ai sai, sa traga la casa si sa nu bea. In rest, cu treaba buna si intelegere toate lucrurile se rezolva. De ceva vreme, Georgica are probleme cu inima. S-a mai ingrasat cu anii, poate de oboseala, poate de varsta ori din mancarurile prea grase. Si tensiunea i-o mai ia razna uneori. Dar de la o vreme, te inveti cu bolile si traiesti cu ele ca si cu o nevasta. Singurul lucru pe care barbatul  nu-l poate suferi si nu va accepta vreodata, e sa fie internat in spital. Uraste spitalele si doctorii iar apasarea cladirilor urate, cu peretii varuiti, mirosind a spirt si diferite odoruri degajate de chimicalele din medicamente, ii provoaca o stare de lesin. Mai bine sa moara decat sa ajunga pe mana doctorilor. Cand ajungi acolo, e deja o intelegere intre tine si Dumnezeu. Daca El vrea sa traiesti, iti va da zile, oricum. Daca nu, nu. Cam astea erau argumentele lui.

–          Catalino, ma simt rau.

Femeia stia ca el nu se prea plange decat cand lucrurile chiar stau rau.

–          Stai sa chem Salvarea.

–          Nu chema. Ajuta-ma sa ma spal.

–          Nu esti intreg la minte. Ti-e rau, si vrei sa te speli.

–          Fa ce iti spun!

Tonul lui hotarat o facu sa inteleaga ca nu e de glumit.

Il ajuta sa faca un dus. Il sterse. Il ajuta sa se barbiereasca. Il tunse putin si ii taie parul din nas. Scose din dulap lenjerie curata. Ii trebui costumul cel nou, de sarbatori. Isi dadu cu parfum. Ingrijorarea femeii disparu cand vazu cat de interesat e sa fie ingrijit si curat.

–          Acum taie-mi unghiile si lustruieste-le, asa cum stii tu. Sa-mi pregatesti pantofii si palaria. Deretica putin prin casa, ca vreau sa ma intind in pat.

Catalina era o sotie supusa si nu iesea din cuvantul barbatului ei. Poate de aceea relatia lor a mers atat de bine. Ii facu manichiura cu grija, ii taie pielitele si ii lustrui bine unghiile, cu pilele ei fine din trusa de unghii.

–          Stai langa mine, pe scaun sa povestim. Da-mi mana. Mai tii minte cum ne-am cunoscut?

–          Tin. Cum sa nu. La nunta Ioanei. Avea deja copil de cateva luni.

–          Ce am mai ras cand fratele meu, cauta ceva de baut si a gasit pe pervazul ferestrei, laptele lasat la racoare. Nu a stat pe ganduri si l-a sorbit dintr-o inghititura. Parca si acum il vad, cu dadea ochii peste cap cand a aflat ca e laptele pe care Ioana s-il mulsese din san, ca era mult prea productiva. Dadea lapte mai ceva ca o vacuta si i-ar fi patat rochia.

–          Asa i-a trebuit. Daca si-a bagat nasul unde nu era oala lui.

Catalina se mai linisti. Radeau amandoi de povestiri si intamplari din viata lor. Se tineau de mana. Apoi, el ii spuse.

–          Draga mea, mor. Sa stii ca te-am iubit si o sa fiu mereu cu ochii pe tine. Ai grija de copii si de casa.

Si a inchis ochii cu zambetul pe buze, razand amandoi de intamplarile vesele din viata lor. Cand in cele din urma, a sosit Ambulanta, echipajul nu a avut ce face decat sa constate decesul. Barbatul facuse un atac de cord. Femeia povesti ca el nu i-a dat voie sa ii cheme mai devreme. Si ca s-a pregatit singur. De somn ori de plecare.

Echipajul pleca in cele din urma lasandu-i pe cei doi in casa. Doctorul se urca in masina, suprins, facandu-si cruci si vorbind pentru sine. “O casa de nebuni!”