Domnisoara Roji


Domnisoara Rojico, era fiica din flori a unui fost grof  din sat, prapadit cu multi ani in urma. Ea avea un conac, semn ca groful Denes, fusese un barbat responsabil si o iubise pe mama fetei lui. Ii lasase fetei o casa mare cu vreo 6 camere, un hectar de teren, curte, livada, chiar in centru satului, o tinuse la scoli, ii platise servitoare si intretinerea casei. Oamenii din sat, nu isi mai amintesc de ce femeia a ramas nemaritata. Poate ca ii placuse distractia ori poate ca, astepta sa vina un fat frumos pe un cal alb.Domnisoara Roji era o femeie blanda. Cam dezordonata ea, ca de cand venisera comunistii la putere, nu mai avea servitoare. Noroc ca se pensionase intre timp, si mai dadea ore de muzica si de pictura, suficient cat sa nu ii lipseasca nimic. Acum avea vreo 70 de ani. Era micuta de statura, blonda cu ochi albastri, grasuta, cu hainele puse pe ea in dezordine, imbracamintea cu care facea ea senzatie in tinerete. Obrazul ei intins pastra si acum, la varsta aceasta, urmele unei frumuseti aristocrate. Doar gesturile ei elegante mai aminteau de originile ei.  Casa ii era plina de obiecte de valoare, pastrate de la familia sa. Dar totul era vechi, prafuit, scorojit, parca timpul incremenise acolo. Peste drum de casa ei, la vreo 50 de metri, era un mic cimitir vechi. Acolo ii erau ingropati parintii. In genunchi, langa mormintele acoperite cu placi de marmura si cu monumente funerare ca niste coloane la capatai, batrana domnisoara plangea, trista, singura. Mormantul fiind la marginea cimitirului, langa strada, cei care treceau pe drum, o vedeau si erau impresionati cum vorbea ea cu mama ei printre lacrimi. Domnisoara Roji termina de plans la mormant si se intoarse acasa. Casa aceea, o stia toata lumea, de ani de zile. Nici o modificare, nici o zugraveala. Noroc ca fusese o constructie solida de la inceput, din caramida si cu acoperis de tigla. Avea o curte frumoasa in care trageau candva trasurile. Geamurile casei erau mereu acoperite, ca si cum s-ar fi temut ca lumina alba si puternica ar fi strapuns-o cu mii de cutite. Batrana pierduse notiunea timpului. Chema din ce in ce mai rar cate o femeie sa ii faca ordine prin casa. Tanti Anica era o vecina trecuta si ea de 60 de ani dar in putere si invatata cu lucru. Ii placea sa mai mearga uneori la domnisoara, sa ii curete casa. Nu neaparat pentru banii cu care o platea. Isi mai amintea, intrand acolo ca intr-un muzeu, de copilarie. Apoi, Roji era e femeie placuta. Nu punea mana pe nimic sa o ajute dar stia sa fie amuzanta. Aduna in casa toate pisicile abandonate. Avea vreo 5. Tanti Anica remarca faptul ca in casa eram mai mare dezordinea decat alte dati. Incepu sa adune si cand dadu draperiile grele deoparte, se ingrozi. Pe jos era negru de purici. Insectele negre se inmultisera uimitor. Batrana se sperie si incepu sa spele cu putere. Noroc ca aduse solutii de dezinfectat.

–         Domnisoara. Cum ati putut lasa sa se inmulteasca asa? De ce nu m-ati chemat mai repede? Va mananca de vie.

Domnisoara o privi speriata si  plangand in hohote se ruga de Anica, ce freca de zor sa o scape de insectele saltarete.

–    Nu mi-i omori te rooog! Lasa-i sa traiasca. Si ei sunt fiinte!

Anunțuri

Posted on 26 Ianuarie 2011, in Povestiri din Cartier and tagged , , , . Bookmark the permalink. 15 comentarii.

  1. Sărăcuţa doamnă Roji… şi-a pierdut minţile odată cu bătrâneţea, dar bănătatea a supravieţuit… O fii avut o grea suferinţă…

  2. Era un suflet sensibil, milos, de artist. Si eu am simtit-o ca pe o persoana foarte singura, nevand pe nimeni apropiat de ea, intr-un secol care era total schimbat fata de viata ei de odinioara. ea incremenise cu gandurile si trairile in alt veac, apus demult.

  3. Este o poveste tristă povestea domnișoarei Roji 😦

  4. O poveste tristă, pe care ai scris-o cu talent și cu umor, pentru că, nu-i așa? Are umor cu carul și e foarte interesant să combini aceste stări, în aceasta constă scriitura. Frumos! 🙂

    • e o poveste de viata, ca atatea altele. Putin lume isi mai aminteste de domnisoara Roji. Eu eram copila. Stiu doar ca a murit singura, trista, fiind ultimul vlastar al unei familii nobile, scapata de teroarea comunista pentru faptul ca si-a facut un rost in viata. A fost profesoara de franceza, de desen si de muzica. O persoana talentata dar care ajunsa la varsta senectutii s-a ramolit. O poveste cu umor si tristete intr-o combinatie de dulce-amar, ca viata. 🙂 Ma bucur ca ti-a placut, Mirela. Si multumesc pentru comentariu. Azi am abordat doua teme usor mai dificile si comentatorii au stat pe margine. Sper ca nu i-am speriat. 🙂

  5. Biata de ea, de atata singuratate si-a imaginat ca isi poate face prieteni din niste purici…

    • frumoasa poveste si foarte bine scrisa. in multele mele „calatorii” pe la sate am intalnit persoane care se asemanau mult cu personajul tau. batranii, atatia cati mai sunt, au povesti care cu timpul se vor uita, noroc ca se mai gasesc persoane ca tine, care nu precupetesc efortul de a le asterne pe hartie.
      felicitari si … asteptam alte povesti

      • ma bucur ca ti-a placut, Sany. Povestile de viata sunt ilde pentru generatiile urmatoare. Fiecare intamplare a fost o lectie din care am invatat ceva si ma gandesc ca poate le sunt utile si altora.

    • Ii era mila de ei. Era o femeie blanda cu animalele si distanta cu oamenii. Satenii nu stiau mare lucru despre ea. Trecerea ei prin viata a fost destul de discreta.

  6. O poveste de viaţă, dintre atâtea alte „poveşti” care trec neştiute pe lângă noi. De fapt, fiecare avem povestea noastră!
    E frumos că le culegi, dragă Gabriela, toate aceste întâmplări şi „portrete” din care avem câte ceva de învăţat.
    Iar faza cu puricii..e tare de tot! Ecologie curată! Ori, cumva, tendinţe…budiste? 🙂

    • Alex, nu le-am cules special. Am facut doar o incursiune in viata mea si am cautat in intamplarile de tot felul care s-au derulat sub ochii mei. Memoria mea doar e responsabila si perceptia personala asupra acestor povesti. Sa nu uit, povesti cu purici mai am vreo cateva. 🙂

  1. Pingback: 27 Ianuarie « Ioan Usca

  2. Pingback: Ei şi noi « Gabriela Elena

  3. Pingback: Noapte misterioasă « Cristian Dima

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: