Daily Archives: 26 ianuarie 2011

Domnisoara Roji


Domnisoara Rojico, era fiica din flori a unui fost grof  din sat, prapadit cu multi ani in urma. Ea avea un conac, semn ca groful Denes, fusese un barbat responsabil si o iubise pe mama fetei lui. Ii lasase fetei o casa mare cu vreo 6 camere, un hectar de teren, curte, livada, chiar in centru satului, o tinuse la scoli, ii platise servitoare si intretinerea casei. Oamenii din sat, nu isi mai amintesc de ce femeia a ramas nemaritata. Poate ca ii placuse distractia ori poate ca, astepta sa vina un fat frumos pe un cal alb.Domnisoara Roji era o femeie blanda. Cam dezordonata ea, ca de cand venisera comunistii la putere, nu mai avea servitoare. Noroc ca se pensionase intre timp, si mai dadea ore de muzica si de pictura, suficient cat sa nu ii lipseasca nimic. Acum avea vreo 70 de ani. Era micuta de statura, blonda cu ochi albastri, grasuta, cu hainele puse pe ea in dezordine, imbracamintea cu care facea ea senzatie in tinerete. Obrazul ei intins pastra si acum, la varsta aceasta, urmele unei frumuseti aristocrate. Doar gesturile ei elegante mai aminteau de originile ei.  Casa ii era plina de obiecte de valoare, pastrate de la familia sa. Dar totul era vechi, prafuit, scorojit, parca timpul incremenise acolo. Peste drum de casa ei, la vreo 50 de metri, era un mic cimitir vechi. Acolo ii erau ingropati parintii. In genunchi, langa mormintele acoperite cu placi de marmura si cu monumente funerare ca niste coloane la capatai, batrana domnisoara plangea, trista, singura. Mormantul fiind la marginea cimitirului, langa strada, cei care treceau pe drum, o vedeau si erau impresionati cum vorbea ea cu mama ei printre lacrimi. Domnisoara Roji termina de plans la mormant si se intoarse acasa. Casa aceea, o stia toata lumea, de ani de zile. Nici o modificare, nici o zugraveala. Noroc ca fusese o constructie solida de la inceput, din caramida si cu acoperis de tigla. Avea o curte frumoasa in care trageau candva trasurile. Geamurile casei erau mereu acoperite, ca si cum s-ar fi temut ca lumina alba si puternica ar fi strapuns-o cu mii de cutite. Batrana pierduse notiunea timpului. Chema din ce in ce mai rar cate o femeie sa ii faca ordine prin casa. Tanti Anica era o vecina trecuta si ea de 60 de ani dar in putere si invatata cu lucru. Ii placea sa mai mearga uneori la domnisoara, sa ii curete casa. Nu neaparat pentru banii cu care o platea. Isi mai amintea, intrand acolo ca intr-un muzeu, de copilarie. Apoi, Roji era e femeie placuta. Nu punea mana pe nimic sa o ajute dar stia sa fie amuzanta. Aduna in casa toate pisicile abandonate. Avea vreo 5. Tanti Anica remarca faptul ca in casa eram mai mare dezordinea decat alte dati. Incepu sa adune si cand dadu draperiile grele deoparte, se ingrozi. Pe jos era negru de purici. Insectele negre se inmultisera uimitor. Batrana se sperie si incepu sa spele cu putere. Noroc ca aduse solutii de dezinfectat.

–         Domnisoara. Cum ati putut lasa sa se inmulteasca asa? De ce nu m-ati chemat mai repede? Va mananca de vie.

Domnisoara o privi speriata si  plangand in hohote se ruga de Anica, ce freca de zor sa o scape de insectele saltarete.

–    Nu mi-i omori te rooog! Lasa-i sa traiasca. Si ei sunt fiinte!

si o piesa- 9 milioane de biciclete in Bejing