vanatoare de legende cu haiduci


Dimineata de februarie. Echipa de la radio isi propuse sa faca doua emisiuni, la tara, vanad legendele locale si folclorul. Lasand in stanga drumul spre Baia Mare, masina  greoaie de teren intra pe un drum asfaltat, printre dealuri si livezi.

In satele comunei, cu cat se departau de oars, casele erau din ce in ce mai mici. Case batranesti, albastre, cu acoperis de sindrila, erau tot mai dese. Retraiau iluzia unei intoarceri in povestile bunicilor.  Nametii mari, cat casa, carari prin curti, fantani cu cumpana, batranei cu fete senine, imbracati modest dar cu suflet cald si cu zambet pe buze. Primarul comunei, le povesti ca intr-un sat apropiat traieste un batranel, are vreo 90 de ani, si sigur le-ar putea da detalii despre haiducul Pintea Viteazul. Intr-un decor de basm, trecand pe sub poalele unor paduri incarcate de povesti si de legende, pe niste drumuri neasfaltate dar inghetate, au ajuns la Magoaja.

Badea Niculae era prin curte sa taie niste lemne cu toporul. Nevasta ii murise de mai multi ani, copii nu avea si isi chinuia batranetile singur.  Un caine batran se ridica agale sa ii intampine pe musafiri. Nu se obosi sa latre. Dadu din coada cu prietenie si supunere. Batranul ii zari pe musafirii nepoftiti. Dana si Maria, inarmate cu reportofoane, erau pregatite sa asculte povestile mosului. Erau sigure ca fiind cel mai batran din sat, el le va oferi date despre haiducul Pintea, care se nascuse in acolo. Unde poti afla cele mai sigura si mai pitoresti informatii decat acolo, cat mai aproape de sursa.

Despre acest personaj de legenda, cele doua jurnaliste citisera pe internet, ca s-a nascut la Magoaja in 1670. Se numea Grigore Pintea si era fiul unei familii din mica nobilime. Impresionat de nedreptatile si de greutatile familiilor simple, Pintea isi face apartitia prin Codrii Maramuresului, prin 1694, in cativa ani isi formeaza o ceata de flacai cu care haiduceste, pradand nobilii si impartind prada saracilor. Numeroase legende si balade circula prin Maramures, Lapus, Salaj, zone pe unde haiducul isi cauta refugiul sau dadea cate o lovitura. Fetele asteptau sa auda legendele acestea de la batranel, ce anume ii povesteau parintii si cum s-au transmis ele, de la o generatie la alta.

–          Noah, zua buna! Haidati dara inlontru.

Tinerele il urmara pe batran, ascultatoare. Camera era modesta. Un pat de lemn cu strujac de paie peste care erau pus in loc de saltea, perne, acoperite cu o patura din lana de oaie era locul in care mosul se odihnea noaptea. Dezordinea din casa era oarecum scuzabila si cele doua incercara sa faca abstractie. O cosarca din nuiele impletite plina de porumb pentru desfacat, zacea langa pat. Pe jos, in loc de dusumea, era lipit cu lut. Masa delemn si niste scaune cum numai la muzeu vazusera, trona in mijlocul casei. Niste blide de lut, puse unele peste altele, inconjurate de coji de paine si firimituri. O pisica se scarpina de zor de purici ceea ce le atrasa atentia jurnalistelor.

Batran singur- foto : Dan Moldovan

Batran singur- foto : Dan Moldovan

Batranul arunca doua lemne pe foc si cativa coceni de porumb. Fumul sobei din caramida lipita cu lut- cine stie cand fusese curatata- il invalui. Se indrepta spre fete si se aseza si el pe un scaun, gata de discutie. Chipul sau brazdat, parul alb, mainile noduroase completau statuia vie a unui taran care a muncit si a suferit o viata de om.

–          Apoi dara cum die ati vinit pa la mine?

–          Stiti, vrem sa facem o emisiune si avem nevoie de niste date. Ne-am gandit ca poate dumneavoastra stiti cate ceva despre Pintea.

–          Care Pintea?

–          Despre haiducul Pintea Viteazul.

–          Aha. Apoi stiu cate ceva.

–          Asa.- Ele isi pornira aparatele asteptand ca mosul sa povesteasca.- Povestiti-ne.

–          Ce sa va povestesc?

–          Cum a fost cu Pintea Viteazul.

–          Aha. Cu Pintea Viteazul? Noah, apoi hai sa va povestesc cu Pintea Viteazul, futu-i mama lui.

Fetele facura fete-fete.

–          Dar stiti cate ceva despre el?

–          Stiu. Cum sa nu stiu despre Pintea Viteazu. O fost on haiduc.

–          Dar de unde stiti despre el?

–          Noah cum di unde? Di la scoala. Am cetit intr-o carte.

–          Dar ceva legende nu stiti?

–          Stiam ceva dar acum nu-mi mai amintesc. Dar stiu ca ceva am cetit la scoala despre Pintea Viteazul.

Dezamagirea se citea pe obrazul fetelor. Mosul nu stia mare lucru, decat vagi amintiri de la scoala, nimic interesant.

In cele din urma il lasara pe batran, cu singuratatea lui, in satul dintre dealuri, acolo unde legendele unui tanar care s-a ridicat din nobilime pentru a-i ajuta pe cei napastuiti, mai plutesc in aer, sub poale de codru. In padurile din Tara Lapusului si a Maramuresului, odihnesc urme ale existentei acestui viteaz. Pereti de piatra in care sunt sculptati Pintea si vitejii lui, acoperite de muschi, locuri care ii poarta numele, carari pe care se mai aude nechezat de cai si miros de praf de pusca. Ecoul e puntea dintre trecut si prezent. Soarele asfinteste dupa dealuri scaldand padurile desfrunzite in  umbre rosii, bune sa ascunda privirile aspre ale fiarelor salbatice, mai indraznete la ceas de seara.

Anunțuri

Posted on 25 Ianuarie 2011, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 9 comentarii.

  1. Cred ca mosu’ nu vazuse filmul…
    PS.Despre Pintea stiu mai multe ungurii, deoarece haiducii au participat la rascoala curutilor.

  2. 🙂 faina! imi amintesc ca si eu am patit odata o chestie din asta de am mers in capat de lume sa scriu un reportaj beton, era mai-mai sa ma mance cainii, si in loc de reportajul despre o super sarbatoare populara, care numai in locul cu pricina se mai tinea, m-am ales cu doi prieteni.. Eli si Rudolf din Germania. … marele reportaj s-a transformat intr-o mica stire 🙂

  3. batranel cu numele de Nicolae si de 90 de ani,sunt 3 de peste 90, dar niciunul nu-l cheama Niculae.

    • Bine-ai venit, Vasile. Ma bucur ca ai citit cu interes povestirea. 🙂 Nu stiu daca ti-a si placut. Trebuie sa iti spun ca intamplarea a avut loc cu cativa ani in urma iar in povestirile mele, nu prea dau numele reale ale personajelor. E mai convenabil. La batranelul respectiv am ajuns, trimisi de primarul comunei. Nu e o fabulatie. Oricum, ma bucur de trecere. Poate vii si tu cu o povestire locala. Si daca iti face placere sa citesti blogul meu, te mai astept.

  4. OK, Gabriela, povestirea este acceptabila,cu micile picanterii( obiectele din casa batranului)inerente unei povestiri. Intelegema si pe mine este satul meu natal,copilaria mea,locul unde visurile adolescentei au prins contur unde este atat de frumos chiar daca uni vad altceva.

    • Este o zona frumoasa. Exact asta spuneam si eu. Mi-au placut casutele batranesti. Chiar si casa batranului, care era ceva mai rasarita dar neterminata. Faza amuzanta din povestire a fost ca batranul nu stia mai nimic despre haiduc iar noi ne-am dus sa ii luam interviu. El nu tinea minte nici ce invatase candva la scoala. Dar daca ti-a placut, poate ne povestesti ceva despre serbarile care se tineau pe vremuri, cu ocazia comemorarilor lui Pintea. In Chiuiesti am vorbit cu un barbat, nu mai retin cum il cheama, si ne spunea ca a jucat in film, ca figurant, si ca Florin Piersic il mai vizita uneori, dupa filmare.

  1. Pingback: Îngrijorări « Un blog cu năbădăi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: