Daily Archives: 22 ianuarie 2011

Profet in satul lui


Toamna infioara cu o lumina blanda, frunzele copacilor si iarba. Miroase a struguri, a varza si a praf. Roua noptii inmuiase mirosurile de prin gradini. Tufele inalte de dalii care scot de prin toate curtile si gardurile capetele lor colorate inveselesc satul, in miez de anotimp. Gainile vesele se aud de prin toate curtile. Pe drum, copii de toate varstele se indreapta spre scoala, galagiosi. Augustin, urmeaza si el aceeasi directie, cu gandurile la problemele lui. Era bucuros ca, reusise sa obtina un post de profesor suplinitor la scoala din satul natal, aproape de Cluj. Asta il va ajuta sa se poata intretine la facultate. Abia a terminat liceul dar are vise si ganduri mari. Se gandeste la tintele pe care si le-a propus in viata cu hotararea omului care vrea sa le atinga. Copiii, il saluta de la distanta, cu sfiala. Auzisera ei, ca au un nou profesor la istorie, ca e tanar si se poarta frumos cu ei. Asta o spuneau cei care au avut deja ore cu el. Augustin, se intalni cu niste sateni. Il salutara si se opri in drum doua minute, sa vorbeasca cu ei. In dreptul sau, Ionica, un baietel in clasa a cincea, se opri la cativa metri distanta. Facea cate un pas-doi, ezitand daca sa mai inainteze ori sa isi vada de drum. Augustin termina de vorbit cu satenii si dadu sa plece, cand il zari pe Ionica. Baietelul, era copilul vecinilor lui, o familie numeroasa si modesta. Hainutele lui, atarnand si iesite de soare, aveau emblema  folosintei lor de fratii mai mari. Incaltamintea era si ea “umblata”. Ionica le spusese baietilor ca profesorul de istorie, e Gusti, din vecini. Vru sa le si dovedeasca, incercand sa intre in vorba cu el, ceea ce era un act de bravura. El, mititelul, sa discute cu profesorul. In cele din urma, apropierea copilului era inevitabila. Intepenindu-se pe picioare si luand o figura de om cu preocupari serioase dar cu un aer curios, specific oamenilor simpli de la tara, isi lua inima in dinti si intreba, cu o voce subtirica si intonatie usor cantata, cu accent ardelenesc.

–          Ma Gusti, maaa! Tu ne esti dascal?

–          Io, ma.

Augustin zambi, in timp ce ii imita intonatia si modul de adresare. Vorba lui Nietzsche. “Nimeni nu e profet in tara lui.”

Ionica, plin de mandrie se intoarse spre prietenii, care urmareau scena de la distanta, arunca privire victorioasa si plina de mandrie, vrand sa spuna. “ Noa, ati vazut? E Gusti, din vecini”.

Publicitate