la mireasa


Vacantele copilariei mi le-am petrecut la tara. Duse de bunica, eu si sora mea mijlocie, cea mica nu apucase inca sa vina pe lume, ne trezeam dintr-o data intr-o alta lume. Intre femeile din familia mea, diferenta de varsta era de 20 de ani. Eram 4 generatii, eu, mama, bunica si strabunica. Asadar, pe vremea aceea aveam vreo 6 ani iar sora mea, Ani, avea 4. Bunica si strabunica locuiau la Rus, o localitate frumoasa intre dealuri verzi, impadurite in care mai pluteau inca legendele haiducului Pintea Viteazul. Satul era marginit de cursul Somesului, raul destul de lat si de adanc, care adapostea in meandrele sale somni uriasi. Cand ajungeam la Rus, cartierul general era la bunica Otilie. Dar cum ea era o femeie in putere, la 46 de ani, alerga incoace si incolo cu diferite treburi, cate era ziulica de mare. Asa ca, ne duceam zilnic la mama Lina, strabunica blanda care ne primea cu rabdare si cu calm, si care se amuza de sotiile noastre. Nu odata ne-a salvat de pedepsele mamei, severe. Imi amintesc ca mama isi cumparase pe atunci, un ruj rezistent, foarte scump si eu, impreuna cu Cristian, un baiat de varsta mea, venit si el la bunici, in vecini, noi doi ne-am rujat. Eu imi dadusem la greu pe buze iar lui Cristian ii facusem niste ruji in obraji, de toata frumusetea! O saptamana am stat cu rosu intens pe obraji, amandoi. Atunci, foarte suparata, mama a vrut sa ma bage in cotet. Nu mai erau porci, dar pentru ca am fost atat de neascultatoare, asta era pedeapsa. La cotet! Am scapat doar datorita mamei Lina, care m-a prins si m-a invelit in fustele ei largi, de unde mama nu m-a putut scoate, decat dupa ce i-a trecut furia.

Cristian, avea o sora, Cristina, de varsta surorii mele, Ani. Ne jucam deseori impreuna si la nazbatii nu ne intrecea nimeni. Cum la mama Lina nu aveam ce strica, ne lasa de capul nostru.
Era o zi frumoasa de iarna. Nu mai ningea, dar era destul de frig. Stateam in casa bunicilor lui Cristi. Bunicii nu erau acasa. Aveam un fas rosu, cu capison. Oroarea mea erau hainele rosii. Mie imi placeau albastre, dar mama ma imbraca pe atunci, dupa gusturile ei. Cum ma plictiseam, mi-am scos siretul de la capison. Clar trebuia pus inapoi. Nu era mare lucru. Un ac de siguranta si era foarte simplu. Cristina stia ca bunica tine cutia cu ata si acele foarte sus, pe stalaje, un fel de dulap cu multe rafturi.Inaltimea dulapului era de 2 metri, cam depatru ori inaltimea micutei. Imediat a inceput sa se urce, dar sub greutatea ei, stalajea s-a inclinat periculos gata sa se rastoarne. Noroc ca am fost acolo sa o spirjin. Cristina ajuns jos iar de sus, una din oalele cu lapte pus la prins s-a rasturnat si a inceput sa curga, ca un dus, in capul fetitei. Toata plina de lapte acru, din cap pana in picioare, s-a ridicat si s-a dus sa se schimbe. Nu ne-a lasat o spalam pe cap asa ca am sters-o bine cu prosopul. Am facut curat. Am pus oalele la locul lor si ne-am vazut de jucarii. Am uitat de incident. Dupa vreo doua ore am plecat acasa. Buncile se gateau sa ne duca la biserica. Azi e nunta in sat, si la biserica merge toata lumea care locuieste in apropiere deci si noi. Cristi si sora lui intarziau. Nu i-am mai asteptat. Mama Lina credea ca s-au razgandit si nu voia sa lipseasca. Aproape de final i-am vazut si pe cei doi, tinuti de mana de bunica lor. Cristina era inca bosumflata. I-a luat ceva timp bunicii ei sa inteleaga de ce nu ii intra piaptanul in parul fetitei. Ca sa nu mai vorbim de odorurile acre care veneau dinspre ea. Asta da motiv sa intarzii “la mireasa”!

Anunțuri

Posted on 18 Decembrie 2010, in Povestiri din Cartier and tagged , , , . Bookmark the permalink. 10 comentarii.

  1. Nostalgia copilărie.Excelente amintiri din perioada vieții la țară la bunici,fără griji și fără gânduri.Ce frumos era!!!

  2. asta e unul din lucrurile pe care le regret. am crescut cu cheia la gat printre blocuri fara bunici care sa-mi poarte grija si sa ma rasfete. asa ca mi-e drag sa te ascult, e o lume noua pentru mine.

    • strabunica mea, Mama Lina, avea o casuta, asemanatoare cu cea din fotografie. Era la cateva sute de metri de padure. Noi, eu, sora maea si cei doi Cristi si Cristina, mergeam ades la padure. Cautam alune, fragi si ciuperci. Din varful dealului, de pe un platour, vedeam satul, cursul de apa al Somesului, orizonturile. Cand vedea mama Lina, ca nu ne grabim spre casa, ma striga din curte. Iar eu, de la marginea padurii trebuia sa ii raspund.

  3. Carmen Negoita

    Frumoase amintiri, Gabriela. Întotdeauna vacanţele de vară la ţară le-am considerat cele mai frumoase, tocmai pentru că scăpam de asfaltul şi blocurile din oraş şi mă puteam bucura de firul ierbii, de un apus de soare, de păsări şi animale şi de mâncărurile minunate ale bunicii. 🙂

    • Eu nu am locuit chiar la oras, in copilarie. Dar acolo la bunici, era o localitate intre dealuri, departe de forfota orasului, de civilizatie, de parinti. Aveam acolo o libertate si o liniste pe care nu am regasit-o nicaieri in viata.

  4. Minunate „amintiri din copilărie”! Mai aştept şi altele!
    Numai bine, Gabriela!

  1. Pingback: BRAŞOV – PRIMA ŞCOALĂ ROMÂNEASCĂ (3) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

  2. Pingback: DACĂ E DUMINICĂ, E… FOLK (37) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: