Asa-i in tenis?
Am cunoscut recent un domn in varsta. A fost important la viata lui si atat de modest in comparatie cu ce a reusit sa realizeze. Mi-am amintit povestea aceasta, cand l-am vazut pe Antena 1, intr-un promo pentru o emisiune cu boxeri uitati de toata lumea, desi ei sunt campioni olimpici, din 1954. Intre cei doi boxeri, in ring, domnul de care va vorbesc. Era tanar, imbracat in costul alb, elegant, sportiv. Domnul Vasile Baciu, era arbitru international de box. Prin anii ’50, asistase din intamplare, la antrenamentul unui tanar. I-a admirat talentul pe terenul de tenis, daruirea, energia. Imbracat modest, cu echipamentul jerpelit, tanarul era sarac si nu avea nici bani de buzunar. Vasile i-a dat 100 de lei, sa iasa cu iubita la un suc sau la ce-o vrea el. Dupa vreo 10 ani, se intalneste cu acelasi tanar, pe un aeroport in Germania. Aflat in plina ascensiune, castigase deja trofee si era un sportiv de succes care promitea inca o cariera lunga si stralucita. Domnul Vasile, s-a apropiat de el sa il felicite pentru recentele performante obtinute. Intinse mana spre el, in semn de salut asteptand reactia similara a tanarului.
– Buna ziua, domnul Ion. Ma mai cunoasteti?
Tanarul se intoarse brusc spre Vasile si i-o reteza scurt, cu dispret, fara sa stea de vorba sau sa vada cine i se adresase in romaneste, pe un aeroport strain.
– Nu dau bani!
– Pai nu ma intereseaza banii tai. Du-te dracului!
Vasile se intoarse spre grupul de sportivi cu care venise.
Vazand reactia neasteptata tenismanul se interesa:
– Cine este domnul?
– Domnul Vasile? Este antrenor si arbitru international de box.
Atunci, tanarul isi aminti de barbatul care, fara sa il cunoasca, dupa un meci, vazandu-i hainele decolorate si incaltamintea scalciata, ii daduse 100 de lei, de buzunar. Cat de fericit a fost atunci!
A primit-o ca pe o lectie? Cred ca nu. Meschinaria oamenilor cu bani, nu are limite. Viata nu echilibreaza intotdeauna destinele. Tanarul tenismen s-a retras demult din sport, devenind un om de afaceri, de top. Vasile, e un pensionar care isi duce cu demnitate situatia lui modesta dar onorabila si anii, purtand in suflet printre atatea poveri si intamplarea aceasta.
Posted on 5 decembrie 2010, in Povestiri din Cartier and tagged afaceri, antrenor, box, sportiv, tenis. Bookmark the permalink. 30 comentarii.
Pingback: Asteptandu-l pe Mos Nicolae | Gabriela Neagu