Antologia gafelor

primita de la Daniel Tudose

Freezing moon
Noapte. Noapte albă. Alb ce scârțâia din toate țâțânile în cumplita îmbrățișare a gerului năprasnic. Copacii gemeau când și când sub povara încleștării cu nevăzutul de gheață, eliberând tensiuni ascuțite ce brăzdau fioros eterul tare, sub un cer ca un geam făcut țăndări, înconjurând o lună glaciar de limpede. Țurțurii, răi la vedere și dușmănoși, parcă se pregăteau de grozăvii înspăimântătoare, sticlind fără suflet și rânjind sub razele fără viață.
În depărtarea drumului se zărea conturul metalic și nefiresc de mare a ceva neștiut. Omătul înghețat parcă zămislise din trupul său ceva nemaivăzut, care scotea fuioare de aburi dintr-un plămân uriaș de gheață. Părea ruptă din înconjurul ce strângea în clești de oțel tot ce găsea în cale, parcă gheața luase ființă și hălăduia hămesită în cale, mânioasă pe oamenii înfundați cu spaimă în casele mușcate aprig de colții cei lacomi ai nopții de lapte înghețat și sticlos. Și tot venea, nici văzută, nici nevăzută, înfiorător de nedeslușită, bătând bocna de sub picioare cu tropot nepământean, rezonând în luna de foc încastrat într-o cușcă de gheață. O umbră într-o oglindă aburită năvălea din depărtarea încremenită sub vraja de sticlă și umbră și ger, creatură a ținuturilor veșnic cuprinse de amorțeala polară, scârțâind și scrâșnind totul în cale, ca un balaur de frig scuipând flăcări de metal rece și crunt.
Am sărit iute peste un gard, din calea dihaniei scoborâte de cine știe unde, poate din pustiul selenar ce părea a-l ocroti. Cu inima înghețată și șira spinării scăldată în șiroaie troienite, de după un copac chinuit de strânsoarea glaciară, am pândit vietatea întrupată din scârțâitul omătului strivit fără milă. I-am zărit întâi umbra, nefirească, căscându-se cât nemărginirea, învăluită în aburi. Îi așteptam cu moartea de gheață în suflet, ființa.
…cât două prăjini de mare, mătăhălos și greoi, strivind omătul sub călcătura uriașă, Ion a lui Pintilie sufla în pumnii cât niște ciocane, pufăind ca un urs. Căciuloiul parcă-i ajungea până la lună, proptind-o…