stick-ul


Angela veni de dimineata la birou. Isi stia deja programul zilei pe dinafara. Avea ceva de listat la imprimanta dar tocmai acum se intamplase sa se termine tusul.  Iar va trebui sa mearga la copycenter. Uneori era indignata pe sefii ei, doi asociati, un barbat si o femeie, care nu investeau nimic in tehnica de birou desi aveau multe documente care trebuiau listate si arhivate si nu era indicat sa apeleze la firme din afara. Ca orice institutie au si ei documente secrete. Patroana era cam bolnava, venea doar uneori si lasa pe mana asociatului, Mihnea Roman. Acesta mai avea un loc de munca la primarie si nu avea timp de firma. Venea doar din cand in cand, daca se intampla sa aiba cate o intalnire ce trebuia ferita de ochii lumii. Daca era dupa Angela, toate intalnirile lui Mihnea ar fi trebuit ferite de ochii lumii pentru ca ea nu il vazuse decat in compania unor persoane indoilenice, fiecare din diferite considerente. Cautand sprijin pentru dezvoltarea afacerii Mihnea candida pe listele unui partid pentru un fotoliu de deputat si acum era mare agitatie. Starea aceasta i-o inspira si ei incat de multe ori, nu ii venea sa se apropie de birou. Azi, era una din zilele acelea. Stresanta. Ajunse ca de obici, punctuala. Aerisi, facu cafeaua si astepta sa se faca ora 9. Gasi pe masa un stick si copie pe el contractele si formularele de care avea nevoie. Se duse la copycenter si se aseza la coada, sa le poata lista. Dura cam mult pentru ca aici, la copycenter se faceau operatii diverse, era o tipografie digitala si se ocupau de mult mai multe productii tiparite nu doar de copii xerox. Se intoarse in cele din urma la birou. Telefoanele sunau iar Mihnea, in mod neobisnuit, striga in gura mare, se certa cu angajatii si rascolea totul. Cearta sefului o lovi in fata, de cum intra.

–         Salut! S-a intamplat ceva? – Angela il privi circumspecta.

–         Da! Aseara am trecut pe aici si am lasat stick-ul meu. Acum nu-l mai gasesc si am mare nevoie!

–         E vorba de acesta? Ea scoase din poseta stick-ul cu care fusese la copycenter.

–         Da! De ce mama dracului l-ai luat? Era al tau?

–         Nu, dar era pe birou. Are ceva? Doar l-am restituit. Nu l-am luat pentru mine.

–         Da- urla el in continuare ca un nebun- acolo aveam toata evidenta populatiei din Cluj, pe el. Si tu te-ai dus cu el la copycenter. Proasta ce esti! Puteam sa-l pierd sau sa ajunga pe mana nu stiu cui!

Ii smulse femeii micul obiect din mana si iesi turbat pe usa. Anglei i se umplura ochii de lacrimi. Colegii asistau stupefiati la scena. Ea nu intelegea reactia aceasta neobisnuita. E adevarat ca nu verificase continutul stick-ului dar la una ca asta nu se astepta. Mai bine va pleca din firma aceasta unde nimic nu functioneaza ca lumea. Sigur poate mai mult de atat, decat sa fie secretara unor imbecili. Stia ca Mihnea avea un var care lucreaza la politie. Dar de ce i-o fi dat acesta toate datele personale ale clujenilor? La ce ii vor fi folosit lui Mihnea si de ce ii e permis cuiva sa aiba acces la orice informatie secreta doar ca are un var sau un prieten intr-o pozitie cheie? Angela se retrase tremurand la biroul ei si isi baga nasul intre documente. Dupa cateva ore, aparu si Mihnea. Isi ceru scuze pentru reactia lui. II explica ei cat de importante erau informatiile acelea si ce riscuri erau daca ajungeau pe mana cui nu trebuie. Si mai ales se gandea la ce consecinte ar fi aparut daca se afla ca el detine toate datele acelea. Angela ii accepta tacuta scuzele si argumentele. Sigur va pleca de aici. Individul acesta e periculos. Cica mai vrea sa candideze! Vai de capul ei tara, daca astia ii sunt politicienii!

Anunțuri

Posted on 12 Noiembrie 2010, in Povestiri din Cartier and tagged , , , . Bookmark the permalink. 5 comentarii.

  1. 1. După ce că era dobitoc, mai era şi prost (ştiu, una nu o exclude pe cealaltă). Dacă era atât de important stick-ul şi nu trebuia să ajungă pe mâna cui nu trebuie, ce căuta abandonat pe birou, la îndemână?
    2. Normal că ăştia ne sunt politicienii, în marea lor majoritate. Bine, nu e normal.
    3. Tipul ar fi meritat o corecţie, dar, na…

  2. El avea voie sa isi uite stick-ul la birou. Clar nu avea ce sa caute la el baza de date a politiei. Eu i-as fi sanctionat pe amandoi, pe el si pe varul amabil. Si pe deasupra era „un mitocan”, asta ca sa o citez pe o celebra doamna.

    • Gabriela, normal că nu avea voie, asta nici nu se mai discută. Tocmai de aceea, nu trebuia să-şi uite stick-ul, dacă tot ascunde asemenea informaţii şi, cu atât mai puţin, să fie „mitocan”. De asta am şi spus că merita o corecţie, evident cu „spatele” lui cu tot.

  3. În ultima vreme, întâlnesc tot mai des acest comportament mitocănesc. Îl vedem la tot pasul. Oameni care socot că au tot dreptul să…ţipe, să jignească, să se comporte urât. De la „înălţimea” nesimţirii lor, cred că li se pot permite toate. De…foarte sus(!) şi până în jos, la baza societăţii, lipsa de maniere şi de educaţie elementară, se vede la tot pasul. Şcoala parcă e, tot mai mult, o pepinieră de nesimţiţi…În familii…ce să mai vorbim? Iar pe stradă….păzea măi! Poţi să primeşti tot tacâmul de mitocănie.
    Urât, foarte urât!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: