Daily Archives: 5 noiembrie 2010

Scrisoare pentru Adrian Paunescu


Abia intors din armata, Dorin se bucura de tinerete si nota de maturitate pe care i-o imprimase militaria. In Romania anilor 1985 e greu sa gasesti distractii. Intalniri cu prietenii, cate o partida de volei sau de fotbal in curta scolii, care devenise locul preferat de intalnire a tinerilor din sat. Ziua serviciu, dupa-masa volei, poate la o bere si cam atat. Cartile se epuizasera demult din biblioteca de acasa, iar librariile gemeau de volumele omagionale ale “ tovarasului”. Greu si cu cartile. Erau ieftine dar tot ce puteai cumpara se dadea “pe sub mana”, erau in numar limitat si era o bucurie sa ai relatii la librarie. Dorin stie ca face parte dintr-o generatie rebela. Dar poate ca orice tanar la varsta lui se considera asa. Entuziasmul tineretii iti da aripi sa pui in aplicare orice idee fara a calcula consecintele. De multe ori, daca lucrurile nu merg bine din prima, se pot corecta din mers. Noile” tendinte” in moda nu l-au lasat rece. Blugii, camasile in carouri alb-albastre sau alb rosii, adidasii, devenisera un fel de emblema a tinerilor. Ca sa isi poata cumpara adidasi si blugi, lucrase o vara intreaga. A avut noroc cu un vecin, a carui sora se casatorise cu un pastor american si ii trimitea frecvent pachete cu imbracaminte. Altfel, ar fi trebuit sa mearga la Cluj, la Oser, un fel de talcioc cu de toate, inclusiv haine vechi si noi. Numai bine ca si-a luat “uniforma” tinereasca. S-a anuntat ca in curand va veni la Cluj si cateva orasele, inclusiv cel din apropiere, Cenaclul Flacara. Biletele s-au vandut rapid si cu pile si relatii a obtinut si el, unul. Zilele parca nu se urneau. Nu stia cum sa faca sa treaca timpul mai repede. In cele din urma, a sosit si ziua spectacolului. Cenaclul incepea dupa ora 8. Stadionul din oras devenise neincapator. Avea o capacitate de 10.000 de locuri. Scaunele erau ocupate deja. Toata lumea venise la concert. Veneau iubitori de muzica folk din toata zona, nu numai din localitate. Curgeau randuri de oamenii. Trenurile pline, autobuzele. Cei mai instariti veneau cu masina personala.

Dar clasa sociala, desi nu se prea faceau mari diferentieri, nu mai conta. Stateau cu simpatie, unul langa altul, muncitorul, inginerul, profesorul, elevul, cantand aceleasi piese. Arena vibra. Lumea cunostea cantecele pe dinafara. Orice piesa noua era imediat adoptata si repetata, indiferent ca era muzica flok sau populara. Publicul canta odata cu interpretii. Spectacolul a fost unul de vis. Starnea sentimente inaltatoare, impresionante. La plecare a trebuie sa strabata de 5 kilometri pana acasa pe jos. Autobuzele nu mai circulau. Oricum nu era singur. Grupuri-grupuri de tineri si adulti, se intorceau de la cenaclu si cantau piesele pe care le auzisera nu demult. Era un eveniment special sa ii poti vedea in carne si oase pe cantareti si pe Adrian Paunescu. I se parea un tip special. Chiar si pentru faptul ca reusise sa uneasca, prin muzica si prin cultura, toate provinciile romanesti. Se vorbeaspre orasele din Moldova sau din Muntenia ca si cum ar fi la 10 kilometri. Sentimentul national pentru valorile fiecarei zone si pentru istoria ei era deosebit. Ii creea un fel de exaltare. Ii venea sa strige ca e mandru ca e roman. A fost ceva deosebit inimaginabil. Concertul a fost subiectul de discutie pentru o buna perioada in oras. Daca nu ai fost la concert, aveai senzatia ca te-ai plasat din start in spatiul extraterestru. La un moment dat, s-a auzit ca lui Adrian Paunescu i s-a interzis sa mai organizeze concerte. Avusesera loc niste incidente la Ploiesti, se discuta despre morti. Asa ca, liderii comunisti au conchis ca e mai bine fara cenaclu. Era clar ca ii deranjase in mod evident si abia asteptasera un pretext sa il termine. Cum adica, scriitorasul asta, poetul asta, un scarta-scarta pe hartie ca poata coordona si sa aiba la mana zeci de mii de oameni? Daca cumva i-ar fi trecut prin cap sa candideze, cu siguranta ca ar fi iesit presedinte fara a putea avea o competitie serioasa. Dorin se intristase. Incerca niste emotii ciudate. Adica el, poetul, omul acesta genial facuse atatea sacrificii pentru romani, iar ei sa stea cu manile in san? Dorin simti ca e momentul sa treaca la actiune. Scrise un fel de petitie catre “conducatorii multiubiti”.

Stimate domnule Nicolae si doamna Elena Ceausescu. Suntem un grup de tineri, indragostiti de Cenaclul Flacara, ne place muzica si poezia si il admiram in mod deosebit pe Adrian Paunescu, pentru tot ceea ce face el, pentru dezvoltarea culturala a generatiei tinere, din care fac si eu parte. De aceea va rog, va implor, dati-i voie sa mai organizeze spctacole. V-am fi vesnic recunoscatori. In speranta ca rugaminea noastra va fi indeplinita, va multumim anticipat ”.

Ca sa aiba greutate si sa fie convingatoare, apela la toti cunoscutii si ii ruga sa semneze petitialui. Apoi, o impatura frumos, o puse in plic si o trimise la Bucuresti. Nu stia adresa exacta, dar stia ca daca va scrie pe ea Presedintelui Romaniei, va ajunge negresit la destinatie. Dupa cateva zile, in fata casei opri o Dacie alba. Din ea coborara doi barbati imbracati la costum, cu mutre serioase ce iti inspirau teama. Dorin nu ajunsese inca acasa de la serviciu asa ca ei, il asteptara. Mama tanarului, ii servi cu o cafea si ceva prajitura. Ingrijorata, femeia nu stia despre ce e vorba.

–         Cum adica, dvs nu stiti cu ce se ocupa fiul dvs.? Pai a trimis niste scrisori sus, iar acum noi avem probleme din cauza asta! Il asteptam sa ne dea niste explicatii.

Femeia tremura toata. Ce traznai o fi facut amaratul? Nu stie ca poti pati in orice moment o nenorocire? Cum o sa scape basma curata? Si astia, dupa cum se poarta o sa-l inchida pe motive politice, o sa-l trimita la Canal sau la inchisorile grele de la Aiud. Ii dadura lacrimile, femeii. Ce sa stie ea face? Tatal baiatului murise de cativa ani si acum ea e singura cu toate problemele pe cap. Si acum, va ajnge sa faca puscarie pentru ca a scris sus!

Dorin aparu, obosit si prafuit. Fu luat imediat in primire de cei doi barbati.

–         Vii cu noi. Imediat. Lasa, nu trebuie sa te schimbi!

–         Mi-e foame? Dati-mi voie macar sa manac putin si sa ma spal.

–         Lasa ca iti trece foamea. Poate ca asa te vei gandi daca sa mai scrii cui nu trebuie.

–         Dar ce am facut atat de grav?

–         O sa vezi tu!

Tanti Ana era inlemnita de spaima si de durere. Nu stia ce trebuia sa faca. Masina demara in tromba lasand un nor de parf in urma. Femeia se duse pe rand la fratii sotului ei si-i ruga sa o ajute. Unul dintre ei, om cu scoala si cu relatii ii promise ca o ajuta. Si o ajuta. Ii convinse pe securisti ca nepotul, avusese un moment de exaltare, ca era si cam beat in momentul in care a scris scrisoarea. Ceilalti tineri interogati si ei, nu au mai recunoscut ca au semnat. In cele din urma i-au dat drumul, dar daca unchiul nu intervenea, putea sa fie foarte grav. S-a saturat de dat declaratii peste decrataii in cele 10 ore continue de interogatoriu. Reactia conducatorului suprem sau a oamenilor lui a fost una de natura sa ii influenteze modul de a gandi. In ce priveste solidaritatea amicilor si a romanilor in general, a fost deplin edificat. Niciodata nu va mai pune baza pe ea. Fiecare e doar pentru el si putin ii pasa de altul. Niste lasi! Admiratia lui pentru Paunescu crescu insa la cote maxime. Omul acesta, a avut de invins multe alte situatii ca acestea. S-a dedicat oamenilor, cu daruire si pasiune iar in momentul in care a avut probleme, i-au intors spatele. Dorin s-a intors acasa, umilit, impovarat, trist, trezit parca la realitatea cruda a zilei.

Au trecut de atunci 25 de ani. Dorin urmarea stirile la televizor, cu privirea pierduta si o lacrima in coltul ochilor. “Flacara lui Adrian Paunescu” s-a urcat la cer. Poetul s-a stins.  Dintr-o data a devenit important pentru oamenii acestia, i-ar televiziunile au inceput sirul de emisiuni de omagiere. Niste vulturi ipocriti care se hranesc cu nefericirea celor din jur! Ce popor mai suntem? Recunoastem valoarea cuiva abia dupa ce omul inceteaza sa mai existe! ” M-am nascut intr-un loc minunat de frumos, in care traiesc oameni cu suflet otravit.” Stie insa ca, muzica si poezia Cenaclului Flacara nu a murit. Traieste in sufletul unei generatii in blugi si adidasi, dincolo de timp.