roata destinului


Se insera incet si in ultimele raze de lumina, cei doi, un barbat si o femeie cam de 40 de ani, intrara in sacara blocului. Se oprira in fata apartamentului cu nr 13 si apasara pe sonerie. Un tarait enervant se auzi de dincolo se usa, apoi pasi.

–          Buna seara! Domnul Costica? Am vorbit azi cu dvs la telefon in legatura cu apartamentul.

Batranelul, uscativ, cu parul valvoi si nebarberit, imbracat neglijent si emanand un miros greu, ii pofti inauntru, in camera. In pat, statea ridicata pe perne, consoarta acestuia, o batranica obeza, care asista la discutie netulburata, cu un zambet afisat pe buze. Camera era la fel de dezordonata. Haine vechi, mobile mucegaite, geamurile acoperite cu hartie de ziar nu aveau perdele iar din covoarele jegoase zburau roiuri de molii aurii. Acelasi miros greu de tutun, miros de oameni batrani si bolnavi, de transpiratie veche si mizerie iesea din toate colturile.

–          Uitati ce va propunem. Am vazut ca aveti restante foarte mari la cheltuielile de intretinere. Administratoarea zicea ca este chiar si o sentinta judecatoreasca si ca se va vinde casa dumneavostra la licitatie si o sa ajungeti pe drumuri. Noi ne-am gandit sa cumparam aparamentul, sa va platim restantele incat sa puteti ramane cu niste bani si sa va luati o casa la tara. Ce parere aveti?

–          Pai da, cred ca ne convine. Stim ca avem restante de vreo 3 ani, dar nu avem bani sa le platim. Pensia abia ne ajunge pentru medicamentele femeii si de mancare.

–          Daca sunteti de acord, putem vorbi maine cu un notar sa va facem o programare.

–          Da. Suntem. Si ce ar trebui sa facem?

–          Deocamdata nimic. Va spunem noi cand trebuie.

Cuplul pleca. Batrana si batranul locuiau acolo din tinerete. Aveau doi copii dar niciunuia nu ii pasa de soarta parintilor. Pe undeva era si vina acestora din urma. Parintii i-au  neglijat cand au fost tineri asa ca baiatul cel mare, pleca in Germania si nu s-a mai intors. Poate si dezgustat de certurile de acasa si de betiile repetate ale batranului care era aprig doar cand era vorba de scandal dar nu si la munca. Cel mic nu si-a gasit niciodata un rost si a devenit la randul lui un alcoolic, fara casa si fara capatai, traind din mila cunoscutilor. Asteptau eventual moartea parintilor ca sa ia banii de pe apartament si sa stearga orice amintire si legatura cu trecutul. Cei doi batrani stiau asta. Poate ca nu au inteles ca trecutul lor si indiferenta fata de copii s-a intors la batranete impotriva lor. Asa ca propunerea aceasta, facuta de Elena si Sandu, li s-a parut salvatoare.  Isi vor putea plati datoriile si vor sta linistiti, la casa, la aer curat. De ani de zile, batrana se pocaise. Cu asta a avut noroc ca mai veneau “surori intru Domnul” la ea si o mai ajutau. Ele ii administrau pensia si se ingrijeau sa aiba mancare si medicamente. Altfel, batranul ar fi lasat-o sa moara de foame si cheltuia toti banii pe bautura si tigari. Batrana le-a spus femeilor care o vizitau despre cuplul ce vroia sa le cumpere apartamentul.

Peste o saptamana, datoriile lui Costica si ale nevestei erau achitate iar apartamentul vandut urmand a fi eliberat. Batranul si batrana isi impartira banii in doua. Nu se intelegeau demult si vanzarea casei a insemnat eliberarea lor. Casa aceea, in care si-au trait neputinta, disparea din viata lor si era moneda lor de schimb catre doua destinatii, chiar daca venita atat de tarziu, la 70 de ani. Surorile, femeile care o vizitau, au dus-o pe batrana la azil, scapand-o astfel, dupa o viata de chin si de brutalitatile sotului ei. Cel putin nu va mai avea grija zilei de maine.

Mos Costica, era fericit. Nu se mutase inca din apartament. Se mai ferchezuise putin si devenise interesant. Sanatos inca, avea planuri marete. Cum sa isi ia casa, si poate sa tina o alta femeie, ca doar la varsta lui nu se putea descurca singur. El e barbat si nu o sa invete acum sa spele si sa gateasca.

Cumparatorii, Elena si Sandu erau un cuplu insolit. Ea, o femeie divortata de 45 de ani, implicata in afaceri care se indreptau spre faliment era amanta lui Sandu. Fostul ei angajat care acum, devenise partenerul ei de afaceri. Nu ca ar fi fost el  mai dezghetat ci doar datorita increderii pe care i-o acorda femeia. Vazand ca nu se pot redresa deloc si ca firma le merge tot mai prost au cautat un mod de a face bani. Si le-a venit ideea cu apartamentul. A fost o solutie disperata si le-a luat ceva vreme pana sa gaseasca familia aceasta. Asa au aflat de batranei. Le mai lipsea capitalul. Batranii erau nevoiti sa vanda repede. Asa ca, Elena si iubitul au gasit pe cineva, care dispunea de bani si au rezolvat si problema capitalului. Apartamentul li s-a parut o afacere. Dintr-o data se trezeau cu bani multi, ei care pana acum cateva zile nu aveau lichiditati, nici macar bani de benzina. Norocul daduse peste capul lor. La sugestia lui Sandu, Elena incepu sa il viziteze pe batran. Ii gatea, ii spala, il scotea la plimbare. Batranului ii sticleau ochii ca unui june. Vecinele i-au vazut in repetate randuri si susoteau pe la colturi. Erau convinse ca intre cei doi se petrec lucruri ciudate. Chiar sa isi fi pus mintea cu batranul si sa fi acceptat sa se culce cu el pentru bani? Cu siguranta asta trebuie sa fie. Ce fel de femeie o fi si asta daca e mereu la batran, in vizita? Elena cu Sandu aveau insa tinte precise. Ii cerura lui Costica, sa le dea o parte din bani, sa isi finanteze afacerea, chipurile. Apoi, ii promisera ca merg sa cumpere o casuta la tara. L-au tot dus cu vorba. I-au mai cerut bani, pana cand acesta nu a mai avut deloc. Apartamentul a fost revandut si cum nu au gasit o casa potrivita,- nici una nu ar fi fost portivita pentru ca deja, cei doi nu mai aveau bani de casa-  Elena l-a mutat pe batran in chirie, intr-un apartament, in alt cartier. Sandu era un risipitor de felul lui. Locuia la marginea orasului, intr-o casa mica si saracacioasa, cu o singura camera, impreuna cu nevasta si cei trei copii. O casa neingrijita, mai ca se rasturna. Elena nu stia asta insa. Nici ca Sandu, cel care era atent cu ea si galant, acasa e un tiran care isi bate nevasta de cate ori nu-i place ceva si o trateaza ca pe o sclava. Asa ca barbatul, cu stilul lui personal, se porni pe aruncat cu bani in stanga si in dreapta. Primul lucru fu sa isi cumpere un telefon foarte scump si niste bijuterii. Incepu sa o invite pe Elena la restaurant, comandand doar meniuri si bauturi sofisticate. Il ispitira si jocurile la cazino, ca si cum ar fi fost un bogatas pe care il enervau banii. Si cum ii obtinuse usor, tot asa de usor s-au dus. Mai mult, s-au trezit cu batranul pe cap, care intelese dupa cateva luni, ca a fost prostit si ca a ramas chiar pe drumuri. Si a depus plangere la politie. Costica nu mai avea ce sa manance, iar chiria nu o platise de vreo doua luni. Proprietarul ii ceru sa plece, satul de vorbe si promisiuni. Sandu, dadu din colt in colt si in cele din urma, se certa cu Elena. De fapt doar cautase momentul potrivit ca sa isi faca iesirea din toata povestea care il depasea. Se desparti de ea si o lasa in plata Domnului. Oricum, in toata povestea aceasta, numele lui nu aparea nicaieri. Elena se vazu nevoita sa il ia pe batran la ea. Isi vandu si ea apartamentul si se muta la tara, cu batran cu tot, ca sa incheie in liniste povestea. Sandu, e la fel de sarac, ca inainte de povestea aceasta. Daca ai sa treci pe la marginea orasului, al sa-l vezi, ciufulit, murdar, neingrijit, cu ochii stralucind de amintirea vremurilor bune, cand avea bani si era cineva, cand era tipul care refuza vinul adus de ospatar pentru ca nu ii placea aroma sau anul in care a fost produs. Pana la urma, viata le regleaza pe toate, dincolo de planurile tuturor. Sandu, a primit drept dar saracia pe care si-o duce cu obisnuinta si hotarare.  Sanda s-a ales cu un batrande intretinut si nevoita sa accepte sa traisca la tara, desi fusese “doamna la oras”. Batranul, fusese la un pas de a deveni boschetar. Batrana, cea care rabdase toata viata s-a asezat la un camin de batrani unde are liniste macar acum. Barbatul care “capitalizase” afacerea s-a imbolnavit brusc si o parte din bani i-a cheltuit pe o operatie delicata. El dealtfel, a fost cel mai putin implicat in toata povestea si cel mai corect. Multa vreme dupa aceasta, a fost chinuit de remuscari si s-a gandit ca poate, plateste pretul implicarii lui in afacere. El a fost singurul care a inteles ca toate lucrurile pe lumea asta au un pret si ca in ce priveste norocul exista undeva, in univers, ceva care regleaza castigul si pierderea, norocul si ghinionul, fericirea si nefericirea. Ceilalti, n-au inteles mare lucru din ce li s-a intamplat, doar au suferit.  Roata destinului s-a invartit in fata lor, dandu-le doar iluzia ca o pot conduce insa energiile universului au decis ca echilibrul e vital. Nu banii reprezinta norocul ci felul in care ajungi la linistea interioara.

Anunțuri

Posted on 13 Octombrie 2010, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. 25 comentarii.

  1. emotionanta. daca n-ar fi banul…acest rau necesar…

  2. da…si reala. E spectacolul vietii care se desfasoara in timp ce noi urmarim o stire sau ascultam o piesa. oamenii de langa noi, traiesc drame, sufera, plang, se bucura, sunt fericiti fara ca noi sa stim asta.

  3. asa e, eu traii o drama acum, un litru vin rosu pe covor…am zis eu drama…altele s dramele

  4. asa este. Depinde fiecare ce intelege! E la aprecierea cititorului.

  5. o femeie ahtiata dupa…pete, ar eradica vinul, eu cred ca voi admira noua nuanta hihihi, bachus e talentat la decorari, el a facut-o, eu n-am vina, abia venisem cu masina…

  6. Carmen Negoita

    Un teanc de bani ce a lăsat în urmă drame… drame a unor oameni care la un moment dat viaţa părea să le surâdă, convinşi fiind că alegerile lor sunt cele mai bune. Se pare că viaţa a avut grijă să le demonstreze cât s-au înşelat.

  7. „Ce e val, ca valul trece…” Ce rămâne în urma lui, însă…

  8. De acum, te cunosc pentru a şti că e poveste în care orice asemănare cu personaje reale nu este întâmplătoare. 🙂
    Deznodământul era, oarecum, previzibil.

    • 🙂 Draga Adela, am ajuns atat de previzibila, eu care ma bucuram de o reputatie ca nu am reactii obisnuite. Da. Am anticipat si eu finalul, inc din momentul in care povestea era in derulare. Putea fi si mai tragic. Eu zic ca lucrurile s-au reglat pana la urma. Mi-am amintit povestea aceasta cand Melania (silavaracald) zicea ceva despre noroc si faptul ca totul, in univers se compenseaza, iar daca ai un castig neasteptat, asta nu-ti va aduce fericire. In povestea asta, toti cei implicati, au sperat la un castig neasteptat. Asta inseamna sa te impotrivesti legilor firii.

  9. Găbiţa, ce să fac, dacă mă pricep la oameni. 😛
    Nu, nu tu eşti previzibilă. 🙂 Doar povestea a avut un deznodământ previzibil (ţi-am citit comentariul pe blogul Melaniei şi aşteptam povestea). Credem sau nu, tot ce clădim pe nefericirea altora, va deveni nefericirea noastră îndoit, mai devreme sau mai târziu. Dacă oamenii s-ar gândi la asta mai mult , poate lumea ar fi altfel.

    • Ai foarte mare drepatate in privinta aceasta. Numai ca oamenii, nu gandesc mereu asa. De cele mai multe ori se lasa furati de mirajul momentului, de fascinatia senzatiei ca sunt foarte puternici, cu un dram de noroc, ca au dobandit foarte usor ceva valoros si ii va propulsa dintr-un salt, peste niste trepte ale evolutiei personale.

  10. Afacare între ghilimele, bani, boală-n majoritatea cazurilor. Destin? Noi îl facem.

  11. se spune ca destinul e opera celor puternici si scuza celor slabi. Asa sa fie?

    • Destinul n e opera celor puternici și nici scuza celor slabi. Destinul este la-ndemâna orcui, e ceva mult mai smplu decât cred alții care scriu mii de pagini.

  12. Asa zici tu? Daca nu ai fi un norocos, cum ai gandi?

  13. Salutare, Gabriela! Ma bucur ca am ajuns pe blogul tau, imi place ce descopar aici 🙂
    Ti-am citit cu atentie povestea, si parca eram in fata „Morii cu noroc” a lui Slavici, readaptata, recontextualizata, sa zic asa, adusa la zi. Sigur ca banii nu vor aduce niciodata fericirea, e un cliseu prostesc chiar si a spune ca o intretin, insa, din pacate, lumea in care traim s-a redus atat de des si de mult la absurd, incat materialismul a depasit demult granitele unei simple filosofii, devenind un modus vivendi…

    • Buna, Teo! Ma bucur ca ai trecut si ti-a placut povestirea. Eu am spus mereu ca lumea e guvernata de bani si de aparente. La noi insa, in societate romaneasca, banul a ajuns sa reprezinte etalonul valorii umane. Nu conteaza cine esti, ce faci, cum faci. Daca nu ai bani, nu existi. Sunt considerati modele de succes oamenii cu bani nu cei care sunt competenti si au o cariera profesionala ascendenta.
      In cazul de fata, toti cei implicati aveau nevoie urgenta de bani, fiecare din alte motive. Cu exceptia batranei, care a fost impasibila la toata povestea, toti ceilalti implicati au avut de castigat, mai mult sau mai putin, in functie de onestitatea cu care s-au implicat si motivatia lor. Banii sunt o sursa de energie interesanta si greu de controlat. Daca nu te pricepi, te va controla ea pe tine si nu intr-un mod pozitiv.

  14. neata buna!
    viata regleaza tot in mod corect si cam primesti exact cat oferi.

    • sunt de aceeasi parere cu tine. Exista ceva in univers, dincolo de noi, care contabilizeaza binele si raul, norocul si nenorocul. Lucrurile pe lumea aceasta se intampla cu un motiv, dincolo de vointa si intelegerea noastra. Asta e destinul, cred eu iar a fosta derularea lui nu faci decat sa dereglezi un mecanism universal.

  1. Pingback: Cafeneaua cu vicii… « Cristian Dima

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: