poveste cu olandezi


Dana primi un telefon surpriza. Prietenii ei olandezi, au ajuns in tara. Stia ca urmeaza sa vina dar nu i-au comunicat o data anume. Nu a fost cea mai inspirata zi pentru astfel de vesti. Abia se mutase in oras, isi renova apartamentul si avea muncitori de care trebuia sa se ocupe. Despre cei doi olandezi nu stia mare lucru. Ii cunoscuse pe internet, stia doar in ce orasel locuiesc si ca se ocupa cu afaceri. Mai fusesera in Romania si chiar in oras. Ce a impresionat-o a fost o scurta povestire cum, odata, au intrat intr-o cafenea a unor arabi. Si ca si cum s-ar fi cunoscut de cand lumea, au discutat foarte cordial si prieteneste. Dana se gandi ca romanii nu ar proceda asa in ruptul capului. Ajunsi in afara tarii, mai degraba s-ar jumuli decat sa faca un bine altui roman. Au ai ceva in sange care ii intoxica. Dana si Olandezii, discutau deseori si ce stia despre ei era ca sunt de religie musulmana, pakistanezi stabiliti de cateva generatii in Olanda. Dar ce mai conteaza. Din discutiile cu ei, a inteles ca sunt niste oameni civilizati si cu bun simt.

–         Buna, Dana. Am ajuns si ne-am cazat la Hotel Turist. Vrei sa ne vedem?

–         Da. M-ati suprins, evident placut. La ce ora ati prefera?

–         Cand doresti si tu. Uite am vrea sa te invitam la restaurant. Mergem sa luam masa. Dar inainte, ne putem intalni la hotel. Ne-am cazat la camera. 203.

–         Imi pare rau. Eu nu am sa urc la voi in camera. Nu se face. Daca doriti, eventual va astept in holul hotelului.

La ora 6, dupa amiaza, Dana cobori din taxi, in fata hotelului. Nu prea stia ea care e uzanta dar vazu ca se apropie de masina un barbat imbracat in negru, purtand niste accesorii aurii si politicos ii deschise portiera.  Se gandi ca face parte din protocolul hotelului si era gata sa treaca pe langa el. El ii intinse mana si ii vorbi in engleza.

–         Hello Dana! I am Rawal.

–         Hello!

Ea ridica ochii si vazu un barbat inalt, cu ten inchis la culoare, imbracat in negru, elegant, cu lanturi groase de aur si inele masive. Socul era prea mare asa ca, nu se mira ca nu apucase sa faca vreo scena de uimire, dupa cum se cunostea ea bine. Ea se astepta la un tip blond, cu ochi albastri. Cam asa arata in opinia ei un olandez. Nicidecum un barbat creol. Rawal o conduse spre holul hotelului unde aparu celalt olandez. Miian, cam de aceeasi varsta cu primul, cam 45 de ani, era un tip mai rafinat, brunet dar cu o fata mai alba, ai fi zis ca are ceva din atitudinea eleganta a unui medic. Afla ca e inginer dar ca el se ocupa de comert cu imbracaminte. Era imbracat mai stilat. In scurt timp, coborara doua fete care li se alaturara. Erau localnice si erau “iubitele” celor doi. Una era casatorita alta avea un iubit. Si totusi, erau cu cei doi olandezi. Dana avu niste impresii personale la adresa celor doua dar nu le facu publice. Erau insa legate de faptul ca amandoua primisera sume de bani si cadouri substantiale de la cei doi. S-au dus sa ia masa impreuna la un local in centru. “Maimuta plangatoare”, era un nume original pentru un restaurant. Au vrut sa stie de ce ii spune asa localului. Una dintre fete, stia povestea. Patronul, de fiecare data cand tragea la masea mai mult decat trebuia, il lovea un moment de tristete amestecat cu melancolie si incepea sa planga. Tot el, a constata ca atunci cand plange e atat de penibil incat seamana cu o maimuta incat si-a zis singur, “maimuta plangatoare”. Spre amuzamentul amicilor numele acesta a facut repede istorie si localul s-a bucurat de o reclama buna. La masa s-au limitat doar la conversatii banale, povesti din calatoriile celor doi, intentii de afaceri, prospectari de piete. Miian incerca sa le impresioneze pe fete. Le povestea ca la cazinouri sunt meniurile cele mai bune. Si descrise o scena in care, Beckham pierduse o suma mare jucand la cazino, ceva cam 1 milion de euro, si cum scrise cecul fara o tresarire pe fata, pierzand cu demnitate.

Singura lor intalnire, a Danei cu olandezii, fu aceea. Au mai vorbit de cateva ori pe internet. Afla de la ei, finalitatea povestilor lor amoroase cu cele doua fete.

Toate acestea se petreceau la un an dupa atentatele din 11 septembrie.

Cam la vreo 3 saptamani dupa plecarea olandezilor, Dana iesi in oras. In ziua aceea nu avu multe de facut. Cumparaturile si le facea in apropiere. Se duse spre casa, dupa un tur al centrului, cu diferite obiective. La un moment dat, avu o sezantie interesanta. Ca e urmarita. Zambi. Isi zisa ca e o prostie. Se uita in vitrine, la diferite lucruri si zari in spatele ei, in relfexia vitrinei, aparent indiferent, un barbat, imbracat in pantaloni de stofa si camasa bleu. Purta o mapa sub brat. Dana se intreba? “El sa fie? Ia sa vad.” Si se porni catre alte magazine, cascand gura la vitrine. Tipul pastra distanta. Apoi, intra intr-un magazin de amenajari interioare. Barbatul astepta afara, intors cu spatele. Dana incepu sa se ingrijoreze.

Se intoarse si refacu traseul. Barbatul era cam la aceeasi distanta. Nu stia ca Dana il descoperise. Ea intra intr-un magazin de second hand si il privi cu coada ochiului. El astepta. Iesi de acolo si se indrepta spre casa. Barbatul mereu in urma ei. Dana nu intelese ce ar fi vrut el. Daca era vreunul care ar fi vrut sa ii faca curte, avea grija sa ii atraga atentia zgomotos. Dar asa?  La un moment dat traversa strada intr-o zona circulata , fara trecere de pietoni. Doar localnicii zonei se incumetau la asta. Intra in magazinul de vizavi. Barbatul ramase pe cealalta parte a strazii, descumpanit. Dana il studie amanuntit. Avea vreo 30 de ani. Dana era nedumerita si speriata. Nu patise din astea niciodata si nu stia care era motivul. Se duse acasa. Inchise bine usa si incepu sa dea telefoane. Unui prieten. Acesta rase. Stia ca telefonul ei, sigura era ascultat. Nu demult ea pusese capat carierei ei in presa asa ca ii arunca o pastila.

–         Pai mai lasa si tu traficul cu arme. Nu ti-am spus eu? Si nici de droguri sa nu te apuci!

–         Bine. Mai pune si tu paie pe foc!

Dana avea o senzatie stranie. Suna la telefon o prietena. Apoi ii veni in minte sa sune niste colegi de la ziar. Stia ca Alexandru lucrase candva la SRI si il intreba de ce ar ffi ea interesanta pentru servicii incat sa fie filata.

–         Dar ai facut ceva, o intreba colegul?

–         Nu, ce sa fac? Chiar nimic. Ce nu inteleg eu, daca au fost cei din servicii, de ce au fost atat de neglijenti incat sa ii vad?

–         Poate ca nu au fost, doar ca ai fost tu mai atenta. De regula filajele se fac de la distanta. Nici nu stii ca esti urmarit.

–         Ok. Treaba voastra. Daca in zilele urmatoare se intampla sa nu dau un semn de viata sa stiti ca am patit ceva. Va sun zilnic, de trei ori.

Nu i se intampla nimic. Nici atunci nici zilele urmatoare. Ea avuse insa timp sa reflecteze. Stia ca strainii sunt bine monitorizati de cei “din servicii”. Mai ales dupa atentatele din America. Iar ea intrase in contact cu ei. Erau arabi si erau supravegheati. Se linisti. Asta a fost. O sa-i fie invatatura de minte. Pe urma se gandi la supraveghetorul ei. Cat de naiv a fost incat a ajuns sa fie el cel supravegheat. Poate o fi fost un incepator. A fost o lectie interesanta si o sperietura pe cinste. Atentie la neatentie!

Anunțuri

Posted on 11 Octombrie 2010, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 30 comentarii.

  1. 🙂 Am şi eu o „poveste” asemănătoare. Şi, oricâtă „atenţie la neatenţie” ai avea, e inutil. Dar ştii şi tu. Prin casă, nu ai găsit anumite lucruri nu tocmai cum le-ai lăsat la plecare? 🙂

  2. De fapt, întrebarea era adresată Danei.

    • hai sa-ti povestesc o intamplare haioasa. Primesc o oferta de job. Sa lucrez la un alt ziar. M-a sunat seara cineva si nu am discutat cu nimeni. nici macar cu sotul, pentru ca reflectam daca sa accept sau nu. Dimineata, ma intalnesc cu domnul X care lucra in „niste servicii”.
      – Buna ziua, doamna Gabriela. Am auzit ca vreit sa va duceti la ziarul cutare.
      – Buna ziua. „Ati auzit” foarte bine. Numai ca nu stie nimeni inca, mai putin ascultatorii mei.
      – Ei, n-o luati asa. Noi oricum nu suntem interesati decat de siguranta nationala.”
      M-am gandit un pic si am zis in gand:”oare?”.

  3. Exact. Pana si aerul pe care-l respiram reprezinta o chestiune de siguranta nationala. 🙂 Apropos de schimbatul lucrurilor prin casa, sa stii ca de multe ori am avut sentimentul acesta. Credeam ca am eu o problema. Ca am simturi foarte ascutite incat imi creez singura viziuni si iluzii. 🙂

  4. Mai mult decat real…

    • :)e conform cu realitatea. Sunt intamplari traite. Pe vremea aceea nici cei din serviciile secrete nu aveau acces la atata tehnologie. Acum au acces pe traficul de pe internet, supravegheaza telefoanele si alte chestii din astea. Se poate lucra mai discret. Chiar se numara printre citittorii nostri fideli.

  5. pai nu-i nimic nou, nu noi am inventat chestia, ,,libertatea” la noi inca este, dar occidentu-i cu okii cat sarmaua, londra de ex., acolo sunt atatea camere si ,,ochi” de nici la baie nu esti singur

  6. mie unul putin imi pasa, n-am nimik de ascuns iar despre intimitate…nu mi-o simt violata

  7. he he he…meseria mea crede-ma ca-i …observata

  8. Poveşti de viaţă. Acestea trebuie prezentate de fiecare dată. Nici nu este cazul să inventăm subiecte, le avem tot timpul la îndemână…

  9. e un pic „scary”,bine ca au abandonat si totul s-a terminat cu bine.

  10. Eu aș fi mers la el să-l întreb de ce mă urmărește.
    Și telefonul meu e ascultat. Poate că și mesajul ăsta e citit acum de ”băieții cu ochi albaștri”. Nu-mi pasă. Știu că nu fac rău nimănui, așa că stau liniștită. Dar ei ar putea face ceva mi bun decât să stea cu ochii pe oamenii pașnici. Păcat că s-au deprofesionalizat întratât încât să poată fi reperați de oricine. Câteodată îmi zic că la așa țară, așa servicii secrete. 😀

  11. Carmen Negoita

    Atâta timp cât te ştii cu conştiinţa curată, poate să te urmărească până li s-or toci pingelele sau cauciucurile de la maşini. Vorba ta totuşi: ar fi alţii cu mult mai multe pete pe conştiinţă şi bine mersi dorm liniştiţi fără a fi supravegheaţi. Faptele lasă mult de dorit în ţara asta. N-ar fi rău dacă ar fi mai mulţi profesionişti pe domeniul lor.

    • Cand te urmareste cineva stii ca e o persoana care are intentii bune sau nu? E un sentiment indefinit, greu de descris, de „violare a intimitatii” pe care doar cei care l-au trait stiu cat de neplacut e. Stiam demult ca telefoanele mele sunt ascultate dar nu ma deranjeaza. M-am obisnuit cu asta. Stiu de cine si de ce. Dar aceea era o alta situatie.

  12. Este o altă metodă a lor: te supraveghează și deschis. Un fel de avrtisment ca să știi că nu ești de capul tău. S-a practicat și se practică; nu e o noutate. Pe de altă parte au și exerciții de instruire pentru nou veniți, care sunt puși să-și dea examenul pe persoane din societate.

  1. Pingback: Suflete pereche – Aşteptare! « Cristian Dima

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: