Daily Archives: 11 octombrie 2010

fotograful de arta


Alexandra se marita. Vestea a circulat prin cartier ca o stire de senzatie. Dupa ca si-a zapacit bunica, mama si matusa cu desele vizite ale diversilor ei iubiti pe care-i invita la masa, in sfarsit, s-a decis. Daca tot a terminat fata facultatea si si-a gasit un serviciu intr-o firma micuta, e vremea sa aiba si un rost. Nu ca i-ar fi lipsit ceva. Unic copil intr-o familie numeroasa, cu multe femei protectoare, a fost tratata ca o rasfatata. Viitorul ei sot, un baiat instarit dar ceva mai necioplit stabilea detaliile pentru ceremonie. La discutia legata de fotografi si filmari, Alexandra isi aduse aminte de un fost iubit si propuse sa il contacteze ea. Mirele, Mihai, nu se impotrivi. Oricum, el era din start de acord cu toate propunerile ei. Probabil ca acesta era si motivul pentru care se inteleg foarte bine. Ea comanda sau propune, dupa caz, el executa sau se executa in toate cazurile. Astfel ca, viitoarea mireasa se duse la atelierul lui Alin sa se intelega in privinta filmarii si a fotografiilor si pretului. Astepta cuminte pana cand acesta finaliza discutiile cu un client. Apoi el dadu cu ochii de ea.

–         Buna! Ai ajuns? Si zi asa, te mariti?

–         Da. Te suprinde? El nu a stat mult pe ganduri si m-a cerut. Stie ca ne potrivim asa ca, de ce sa mai pierdem vremea?

–         Pai bine, nu-ti pare rau? O sa cam termini cu plimbarile, cu intalnirile. O sa te faci femeie de casa.

–         Hmm. Dar de ce nu m-as putea vedea cu nimeni in timpul acesta? Doar nu e sfarsitul lumii.

Alin zambi. Ii cunostea temperamentul fetei. Iar daca fusesera iubiti candva, stia chiar mai multe detalii. Asa ca se apropie de ea si ii sopti la ureche, stiind ca asta e punctul ei vulnerabil si ii starneste senzatii intense.

–         Dar asa, ca de ultima oara, vrei sa ne iubim?

Alexandra se inrosi. Ceda cu usurinta primelor lui mangaieri. El inchise usa atelierului si se intoarse spre ea. Ii descheie incet nasturii camasii rosii de matase. Celelalte lucruri se scursera usor de pe ea ca si cum abia asteptau sa coboare. Pantofii cazura ultimii, ca si un ultim obstacol in dezlantuirea furtunii. Degetele lui, sarutarile patimase si o usoara muscatura pe ceafa fura senzatiile pe care ea si le mai aduce aminte. Apoi a inceput nebunia. Nu mai stie  cum a plecat. Se inserase. Parul ii era in dezordine si un usor iz de transpiratie de risipea prin caldura parfumului pe care il emana. Ajunse acasa. Mihai era ingrijorat, dar ea ii spuse ca a fost prin oras sa incerce cateva rochii, dupa ce plecase de la fotograf si s-a luat cu vremea. Trecura cateva zile. Trecu si nunta. Alin, fotograful veni cu filmarile si cu albumul de fotografii. Mihai se uita la ele plin de satisfactie.

–         Extraordinar ce lucrare faina mi-ai facut ! Nici daca ti-as fi spus cum sa faci nu ai fi reusit mai bine. Pentru asta va trebui sa te cinstesc regeste.

Sotul scose banii si ii achita in plus fata de suma convenita.Alin se inrosi la fata. Isi aminti de “lucrarea” din atelier, adevarata opera de arta.

–         Lasa nu mai fi asa de timid. O sa te recomand si altora. Esti foarte bun!

Alin pleca usor multumit de satisfactia muncii implinite la calitatea dorita de el dar si jenat de intalnirea cu sotul care isi incepuse casnicia incornorat. Ba chiar si platise pentru asta! La ce lucrare i-a facut, nici ca se putea altfel.

poveste cu olandezi


Dana primi un telefon surpriza. Prietenii ei olandezi, au ajuns in tara. Stia ca urmeaza sa vina dar nu i-au comunicat o data anume. Nu a fost cea mai inspirata zi pentru astfel de vesti. Abia se mutase in oras, isi renova apartamentul si avea muncitori de care trebuia sa se ocupe. Despre cei doi olandezi nu stia mare lucru. Ii cunoscuse pe internet, stia doar in ce orasel locuiesc si ca se ocupa cu afaceri. Mai fusesera in Romania si chiar in oras. Ce a impresionat-o a fost o scurta povestire cum, odata, au intrat intr-o cafenea a unor arabi. Si ca si cum s-ar fi cunoscut de cand lumea, au discutat foarte cordial si prieteneste. Dana se gandi ca romanii nu ar proceda asa in ruptul capului. Ajunsi in afara tarii, mai degraba s-ar jumuli decat sa faca un bine altui roman. Au ai ceva in sange care ii intoxica. Dana si Olandezii, discutau deseori si ce stia despre ei era ca sunt de religie musulmana, pakistanezi stabiliti de cateva generatii in Olanda. Dar ce mai conteaza. Din discutiile cu ei, a inteles ca sunt niste oameni civilizati si cu bun simt.

–         Buna, Dana. Am ajuns si ne-am cazat la Hotel Turist. Vrei sa ne vedem?

–         Da. M-ati suprins, evident placut. La ce ora ati prefera?

–         Cand doresti si tu. Uite am vrea sa te invitam la restaurant. Mergem sa luam masa. Dar inainte, ne putem intalni la hotel. Ne-am cazat la camera. 203.

–         Imi pare rau. Eu nu am sa urc la voi in camera. Nu se face. Daca doriti, eventual va astept in holul hotelului.

La ora 6, dupa amiaza, Dana cobori din taxi, in fata hotelului. Nu prea stia ea care e uzanta dar vazu ca se apropie de masina un barbat imbracat in negru, purtand niste accesorii aurii si politicos ii deschise portiera.  Se gandi ca face parte din protocolul hotelului si era gata sa treaca pe langa el. El ii intinse mana si ii vorbi in engleza.

–         Hello Dana! I am Rawal.

–         Hello!

Ea ridica ochii si vazu un barbat inalt, cu ten inchis la culoare, imbracat in negru, elegant, cu lanturi groase de aur si inele masive. Socul era prea mare asa ca, nu se mira ca nu apucase sa faca vreo scena de uimire, dupa cum se cunostea ea bine. Ea se astepta la un tip blond, cu ochi albastri. Cam asa arata in opinia ei un olandez. Nicidecum un barbat creol. Rawal o conduse spre holul hotelului unde aparu celalt olandez. Miian, cam de aceeasi varsta cu primul, cam 45 de ani, era un tip mai rafinat, brunet dar cu o fata mai alba, ai fi zis ca are ceva din atitudinea eleganta a unui medic. Afla ca e inginer dar ca el se ocupa de comert cu imbracaminte. Era imbracat mai stilat. In scurt timp, coborara doua fete care li se alaturara. Erau localnice si erau “iubitele” celor doi. Una era casatorita alta avea un iubit. Si totusi, erau cu cei doi olandezi. Dana avu niste impresii personale la adresa celor doua dar nu le facu publice. Erau insa legate de faptul ca amandoua primisera sume de bani si cadouri substantiale de la cei doi. S-au dus sa ia masa impreuna la un local in centru. “Maimuta plangatoare”, era un nume original pentru un restaurant. Au vrut sa stie de ce ii spune asa localului. Una dintre fete, stia povestea. Patronul, de fiecare data cand tragea la masea mai mult decat trebuia, il lovea un moment de tristete amestecat cu melancolie si incepea sa planga. Tot el, a constata ca atunci cand plange e atat de penibil incat seamana cu o maimuta incat si-a zis singur, “maimuta plangatoare”. Spre amuzamentul amicilor numele acesta a facut repede istorie si localul s-a bucurat de o reclama buna. La masa s-au limitat doar la conversatii banale, povesti din calatoriile celor doi, intentii de afaceri, prospectari de piete. Miian incerca sa le impresioneze pe fete. Le povestea ca la cazinouri sunt meniurile cele mai bune. Si descrise o scena in care, Beckham pierduse o suma mare jucand la cazino, ceva cam 1 milion de euro, si cum scrise cecul fara o tresarire pe fata, pierzand cu demnitate.

Singura lor intalnire, a Danei cu olandezii, fu aceea. Au mai vorbit de cateva ori pe internet. Afla de la ei, finalitatea povestilor lor amoroase cu cele doua fete.

Toate acestea se petreceau la un an dupa atentatele din 11 septembrie.

Cam la vreo 3 saptamani dupa plecarea olandezilor, Dana iesi in oras. In ziua aceea nu avu multe de facut. Cumparaturile si le facea in apropiere. Se duse spre casa, dupa un tur al centrului, cu diferite obiective. La un moment dat, avu o sezantie interesanta. Ca e urmarita. Zambi. Isi zisa ca e o prostie. Se uita in vitrine, la diferite lucruri si zari in spatele ei, in relfexia vitrinei, aparent indiferent, un barbat, imbracat in pantaloni de stofa si camasa bleu. Purta o mapa sub brat. Dana se intreba? “El sa fie? Ia sa vad.” Si se porni catre alte magazine, cascand gura la vitrine. Tipul pastra distanta. Apoi, intra intr-un magazin de amenajari interioare. Barbatul astepta afara, intors cu spatele. Dana incepu sa se ingrijoreze.

Se intoarse si refacu traseul. Barbatul era cam la aceeasi distanta. Nu stia ca Dana il descoperise. Ea intra intr-un magazin de second hand si il privi cu coada ochiului. El astepta. Iesi de acolo si se indrepta spre casa. Barbatul mereu in urma ei. Dana nu intelese ce ar fi vrut el. Daca era vreunul care ar fi vrut sa ii faca curte, avea grija sa ii atraga atentia zgomotos. Dar asa?  La un moment dat traversa strada intr-o zona circulata , fara trecere de pietoni. Doar localnicii zonei se incumetau la asta. Intra in magazinul de vizavi. Barbatul ramase pe cealalta parte a strazii, descumpanit. Dana il studie amanuntit. Avea vreo 30 de ani. Dana era nedumerita si speriata. Nu patise din astea niciodata si nu stia care era motivul. Se duse acasa. Inchise bine usa si incepu sa dea telefoane. Unui prieten. Acesta rase. Stia ca telefonul ei, sigura era ascultat. Nu demult ea pusese capat carierei ei in presa asa ca ii arunca o pastila.

–         Pai mai lasa si tu traficul cu arme. Nu ti-am spus eu? Si nici de droguri sa nu te apuci!

–         Bine. Mai pune si tu paie pe foc!

Dana avea o senzatie stranie. Suna la telefon o prietena. Apoi ii veni in minte sa sune niste colegi de la ziar. Stia ca Alexandru lucrase candva la SRI si il intreba de ce ar ffi ea interesanta pentru servicii incat sa fie filata.

–         Dar ai facut ceva, o intreba colegul?

–         Nu, ce sa fac? Chiar nimic. Ce nu inteleg eu, daca au fost cei din servicii, de ce au fost atat de neglijenti incat sa ii vad?

–         Poate ca nu au fost, doar ca ai fost tu mai atenta. De regula filajele se fac de la distanta. Nici nu stii ca esti urmarit.

–         Ok. Treaba voastra. Daca in zilele urmatoare se intampla sa nu dau un semn de viata sa stiti ca am patit ceva. Va sun zilnic, de trei ori.

Nu i se intampla nimic. Nici atunci nici zilele urmatoare. Ea avuse insa timp sa reflecteze. Stia ca strainii sunt bine monitorizati de cei “din servicii”. Mai ales dupa atentatele din America. Iar ea intrase in contact cu ei. Erau arabi si erau supravegheati. Se linisti. Asta a fost. O sa-i fie invatatura de minte. Pe urma se gandi la supraveghetorul ei. Cat de naiv a fost incat a ajuns sa fie el cel supravegheat. Poate o fi fost un incepator. A fost o lectie interesanta si o sperietura pe cinste. Atentie la neatentie!